Transcript 21 MODELE EDUCATIONALE

Modele educaţionale
Profesor,
Ion Constantin
COLEGIUL NAŢIONAL ION MINULESCU SLATINA
• Una dintre cele mai frumoase poveşti
ale României contemporane este aceea
că educaţia este o prioritate naţională.
Putem totuşi, eliberaţi fiind de această
naivitate, să vorbim despre educaţie.
• Şi dacă spunem “educaţie”, spunem în
primul rând “şcoală”, iar şcoala
înseamnă de fapt oameni, profesori şi
elevi, asa că ne stă la îndemână
fiecăruia să analizăm, să comentăm, să
propunem valori şi atitudini, într-un
cuvânt, modele educaţionale.
• Trebuie să recunoaştem însă că mai mereu
centrul de greutate al demersului nostru
rămâne profesorul, văzut ca model de
educaţie în sine.
• Toată pedagogia nu face altceva decât să se
ocupe de maniera în care trebuie să se
comporte un profesor în relaţia sa cu elevii.
Asistăm practic la nişte portrete robot în care
stilul de predare, ţinuta, limbajul sau
obiectivitatea evaluării devin elemente
decisive în asumarea rolului de educator.
• Ce mai, o întreagă literatură din care
rezultă un prototip de profesor, o
schemă, un canon, mai mult o proiecţie
decât o realitate, un tip când autoritar,
când flexibil şi democratic, nici exigent
şi nici prea generos, un pic tradiţional
şi mai mult modern, ba centrat pe
programe şi obiective standard, ba
mânat de inovaţie, fantezie şi
originalitate.
• Deşi cred sincer că a fi dascal este o
meserie nobila ce presupune o anume
vocaţie şi o dăruire totală, societatea
contemporană ne determină, încet dar
sigur, să abandonăm definitiv modelul
idilic al dăscăliţei lui Goga, al domnului
Trandafir al lui Sadoveanu sau pe cel al
lui bădiţa Vasile, evocat cu tulburătoare
nostalgie in “Amintirile..” lui Creangă.
• Azi, la început de secol XXI, când
reperele axiologice sunt tot mai străine
de ceea ce înseamnă educaţie, când
sistemul de învăţământ, prin
managementul său falimentar, s-a
transformat într-un loc călduţ de
refugiu pentru mediocrităţi intelectuale
şi morale refuzate de alte domenii,
ideea de a vedea un model în profesorii
noştri pare cel puţin compromisă.
• Trăim,poate,cea mai tristă perioadă a
învăţământului românesc din epoca
modernă.Asistăm neputincioşi la
dictatura politicului asupra sistemului
de educaţie,la promovarea deschisă a
inechităţilor de tot felul şi la umilirea
efectivă a unei categorii sociale prin
ordonanţe aberante şi discriminatorii
ce sfidează însăşi dreptul la muncă.
• Se pare că am uitat cu totul că ideea de
educaţie presupune ideea de OM ,că
educaţia se face cu si pentru oameni şi
că,pentru a fi trataţi ca oameni ,
profesorii nu ar trebui să cerşească
respectul celor care-i privesc cu
dispreţ, compasiune ori superioară
inţelegere.
• În ce măsură un profesor mai poate
reprezenta un model în sine pentru aceste
generaţii,ce mai are acesta de oferit în plan
educaţional şi social, rămâne o controversă a
acestui început de secol.Dacă vreţi să
verificaţi acest aspect,coborâţi la catedra
,dragi politicieni, aici, între noi, muritorii de
rând, şi poate veţi realiza că aici se trăieşte
din emoţii şi dragoste, că aici se învaţă încă
respectul faţă de om, că aici există încă un
cult pentru dreptate,adevăr şi frumos.
• Suntem, probabil, cei mai romantici
dintre toţi aceşti”atârnători” ce
reprezintă sistemul bugetar, naivi şi un
pic desueţi, cu coatele tocite pe băncile
şcolii, puţin cocoşaţi şi păstrând pe
haine ceva urme de cretă, mai mereu cu
capul plecat şi privind de fiecare dată
confuzi şi resemnaţi cele câteva cifre
seci şi fără nicio noimă din fluturaşul
de salariu.
• Aşadar, modele educaţionale reale vor exista
atât timp cât vom şti să păstrăm nealterată
demnitatea acestor oameni înzestraţi cu tact
şi pasiune, pentru care elevul rămâne scopul
unic şi ultim al actului educaţional , care
înţeleg cu responsabilitate puterea
exemplului personal şi care au nevoie în
primul rând a li se reda speranţa pentru că,
ne place sau nu, poate mai mult ca oriunde,
în educaţie nu se admit rebuturi…