Transcript Document
ISTORIA INTEGRARII EUROPENE CURS ISTORIA INTEGRĂRII EUROPENE CURS Conf. Dr. Cristian DUMITRESCU Drd. Marcela Monica Stoica Cristian Sorin DUMITRESCU Ideea de Europă Unită • • Precursorii ideii De la antici la moderni Părinţii fondatori Jean Monnet Robert Schuman SUVERANITATE • Statele şi Comunităţile Elemente de: - Naţional - Federal - Confederal Conceptul de suveranitate - definiţie Suveranitatea face parte din drepturile fundamentale ale statului şi constă în supremaţia puterii de stat pe plan intern şi independenţa acesteia pe plan internaţional faţă de orice altă putere. Tratate internaţionale care prevăd exercitarea liberă a suveranităţii Principiul suveranităţii este consacrat în Carta ONU şi dezvoltat prin Declaraţia de la Helsinki din1970, conform căreia toate statele se bucură de egalitate suverană. Trăsăturile suveranităţii definite de dreptul international • Exclusivitate – teritoriul unui stat nu poate fi supus decât unei singure suveranităţi • Caracter originar şi plenar – suveranitatea aparţine statului şi nu îi este atribuită din afară , iar prerogativele puterii de stat cuprind totalitatea domeniilor de activitate – politic, economic şi social. • Indivizibilitate – suveranitatea nu poate fi fragmentată, atributele ei neputând aparţine într-un stat mai multor titulari • Inalienabilitate – desemneaza faptul ca suveranitatea nu poate fi abandonată sau cedată altor state sau organizaţii internaţionale. Cum este influenţată suveranitatea statelor? • Inexistenţa uneia dintre trăsături însemnă pierderea suveranităţii? Există suveranitate parţială sau trebuie să-şi păstreze caracterul plenar? • Cum se aplică în acest caz conceptele de inalienabilitate şi de indivizibilitate? • Care este situaţia în cazul statelor federale? Dar în cazul confederaţiilor? Are UE structura unei confederaţii? • Care sunt domeniile în care statele cedează prerogative de suveranitate către UE? Uniunea Europeana - acum • UE reprezintă o construcţie politică cu o structură complexă formată din instituţiile comunitare – Consiliul, Comisia, Parlamentul, Curtea de Justiţie, Curtea de Conturi. • Aceste instituţii adoptă regulamente, directive, decizii care influenţează politica internă a statelor membre UE. • Există o piaţă internă şi o monedă unică, Euro, o politică comună în domeniile agriculturii, transporturilor, mediului, … • Existenţa simbolurilor: steagul UE, imnul UE, cetăţenia, deviza, moneda unică UE - după ratificarea Tratatului de la Lisabona • Prin tratatul de la Lisabona care a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009, UE are personalitate juridică, având capacitate de reprezentare pentru toate statele membre. • UE are un preşedinte ales cu un mandat de doi ani si jumătate, in persoana lui HERMAn van ROMPUY care o va reprezenta pe scena mondială, ales de către şefii de stat ai UE. • S-a creat şi funcţia de Inalt reprezentant pentru politica externă şi probleme de securitate , in persoana britanicei Catherine Ashton. • Doar două treimi din statele UE vor avea comisari europeni, stabiliţi prin rotaţie, incepind cu 2014. Cum va fi afectată suveranitatea statelor după ratificarea Tratatului de la Lisabona? • In ce fel vor afecta aceste noi prevederi suveranitatea statelor din UE? • Vor mai fi menţinute atributele de suveranitate – exclusivitate, caracter originar şi plenar, indivizibilitate, inalienabilitate? • Cum se va transfoma construcţia europeana, atunci când UE va avea un preşedinte şi un Înalt reprezentant pentru politica externă şi probleme de securitate? Suveranitatea şi tratatele internaţionale • Din punctul de vedere al dreptului internaţional suveranitatea statelor este pe deplin compatibilă cu participarea acestora la organizaţii internaţionale şi tratate, în baza cărora statele îşi asumă în mod liber drepturi şi obligaţii în vederea satisfacerii intereselor naţionale. • Integrarea în UE, realizată în baza unui Tratat de Aderare, presupune exercitarea în comun a unor atribute de suveranitate de către statele naţionale şi structurile comunitare. • Acest aspect poate fi privit ca o limitare a suveranităţii şi va duce la o redefinire a conceptului în acord cu evoluţia istorică a societăţii. Conceptul de Europă Unită • Tradiţional, Europa a fost expresia unităţii în diversitate a comunităţii de civilizaţie, a echilibrului dar şi a divizăţii politice, economice, uneori chiar si culturale. • Ideea de unitate europeană nu este însă ceva nou, o creaţie a noii gândiri europene, ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului. • Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă menţinerii unor relaţii paşnice. Precursori ai Ideii de Europă Unită • Antichitate • Platon a fost primul gânditor care a sustinut ideea păcii prin organizarea de confederaţii. • În acea vreme, confederatia cetatilor grecesti dispunea de institutii religioase si politice comune, forumul de solutionare a diferendelor dintre cetati constituindu-l Consiliul amfictionilor. • În epoca romana, datorită prevalenţei pornirilor razboinice, de cucerire, romanii neconcepând ideea solutionarii în alt mod decât prin război a diferendelor dintre ei si popoarele considerate „barbare”. • „Pax romana” — aspiraţia Romei — avea în vedere unificarea întregii Europe, dar sub dominaţia romană. Apariţia creştinismului • O dată cu apariţia creştinismului, o filozofie nouă dezvoltă şi îmbunătăţeşte cultura antică greco-romană. • Unitatea de credinţă determină o unitate de civilizaţie, mai ales filosofică. • Simultan, umanismul laic, care punea în slujba omului totul – societate, morală, educaţie – se va transmite mai departe, dar tot din punctul de vedere al valorilor creş-tine. Marea Schismă Unitatea de civilizaţie greco-latină a persistat până în secolul al V-lea când, prin prăbuşirea Imperiului Roman în 476, aceasta suportă trei divizări: 1. Prima este cea dintre civilizaţia greco-latină orientală şi cea latinooccidentală, din care rezultă şi divizarea politică a Imperiului Roman: Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Roman de Apus. Urmează divizarea culturală, intensificată de cea religioasă, dintre creştinismul oriental ortodox şi creştinismul occidental catolic, divizare produsă prin separarea celor două biserici ( catolică şi ortodoxă) în anul 1054 când a avut loc Marea Schismă. 2. A doua divizare are loc imediat după prima şi este o urmare a acesteia, prin separaţia dintre Europa Occidentală şi Africa de Nord, ceea ce va permite cucerirea acesteia din urmă de către Islam, în secolele VII-VIII şi va constitui o altă cauză a ruperii unităţii de civilizaţie. 3. A treia divizare este, de fapt, o mutare a centrului politic şi de civilizaţie din Europa mediteraneană în Europa nordică, spaţiu care va permite dezvoltarea noului imperiu roman. Acesta se va destructura politic într-un termen scurt, fiind înlocuit de Imperiul Carolingian care va renaşte comunitatea religioasă, morală, intelectuală ca moştenire a antichităţii romane. Evul Mediu • • Fundamentul comunităţii spirituale europene a fost creştinismul, în ciuda faptului că şi aici s-a manifestat o destructurare prin separarea bisericii catolice de cea ortodoxă. Creştinismul, în vest sau în est, a fost cel care a definit unitatea Europei ca produs al bisericii. • În Evul Mediu, biserica creştină a fost aceea care a creat şi transmis modele morale şi spirituale, atât prin şcoli, cât şi prin artă. • Biserica este aceea consfinţit libertăţi precum: circulaţia oamenilor, a mărfurilor şi ideilor, ca „ vehicule” ale civilizării unitare a spaţiului european. Secolele XIV - XVIII • • Poetul italian Dante Aligherii, în „De monarhia”, lucrare din anul 1303, preconiza o solutie de tip federalist a Europei, o pace universala prin subordonarea monarhilor europeni unui conducator suprem, unei unice si legitime autoritati. În 1464, George Podebrady, regele Boemiei, inspirat de diplomatul Antonio Marini, elaboreaza un proiect de uniune a statelor europene, în scopul stavilirii pericolului otoman si îl propune contemporanului sau Ludovic al XIlea. • În 1589, Albericus Gentilis propune si el un proiect de organizare a statelor pe baze juridice, iar în 1652 Hugo Grotius preconizeaza o asociatie internationala a principiilor • 1618-1648 – Pacea Westfalică – a reprezentat o primă trăsătură a Europei moderne, dăinuind până azi. • Revoluţia intelectuală, mai ales din secolul al XVII-lea va propulsa concepţiile unor savanţi şi filozofi precum Descartes, Newton,Voltaire sau Montesquieu, care întăresc comunitatea de civilizaţie europeană prin unitate de spirit. Valorile promovate de aceştia nu sunt valori naţionale, nu aparţin unui colţ sau altul al Europei, ci sunt valori însuşite la nivel paneuropean, • Continuatori • Abatele de Saint-Pierre îsi leaga numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanentă în Europa” (1713), în care schiţează imaginea unui Senat european care ar avea competente legislative si judiciare. • În al sau „Plan al unei păci universale şi eterne”, redactat în 1789, dar publicat abia în 1839, Jeremy Bentham introduce o idee noua, care va fi confirmata adesea în epoca contemporana, cea a presiunii opiniei publice internationale • Immanuel Kant dezvoltă un proiect numit „Proiectul filosofic al păcii perpetue” în 1795, concepe un sistem de asigurare a păcii în Europa, construit pe baza unei federaţii de state în care dreptul joacă un rol fundamental. Secolul al XIX-lea - debut • Ideea europeană este anunţată de Doamna de Staäel: „De acum, e necesar să avem spiritul european”. • Contele de Saint-Simon a expus în „Despre reorganizarea societăţii europene sau despre necesitatea şi mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic, păstrând fiecăruia independenţa sa naţionala” utilitatea pe care ar avea-o instituirea unui „parlament european”. • Victor Hugo are in viziunea sa o Europă federalizată, iar în 1849, la Congresul Prietenilor Păcii al cărui preşedinte este, lansează în premieră ideea de a crea o Europă federală. El enunţă: Şi va veni ziua când vom vedea două grupări uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean...”. Sec. XIX - secolul unor propuneri federaliste • Napoleon spunea : „În acest fel, în curând Europa ar fi format cu adevarat un singur popor si fiecare, oriunde ar fi calatorit, s-ar fi gasit tot timpul în patria comună”. • În 1821, Joseph de Maestre, în lucrarea sa „Soirées de Sanct Petersburg”, emite ideea unei Societăţi a Naţiunilor. • Tot în aceasta perioadă, revoluţionarul italian Mazzini întrezăreşte o federaţie europeană printr-o prăbuşire a tronurilor, care ar putea determina apariţia „Tinerei Europe” • • • În 1827, Pierre Leroux a publicat în ziarul parizian Le Globe un articol-studiu „Despre Uniunea Europeana” Şi în spatiul românesc, mari personalităţi ale epocii susţin ideea de Europă Unită: Nicolae Bălcescu , Ion Ghica, Dumitru Bratianu , C. A. Rosseti, Al. C Golescu-Arapila si altii. Marile proiecte – secolul al –XX-lea • Richard Coudenhove• Kalergi (1894-1972), diplomat austriac ce a participat la pregătirea înfiinţării Con-siliului Europei. • Aristide Briand (18621932). A fost ministru de externe francez şi împreună cu secretarul de stat american Kellog a elaborat • Pactul de renunţare la război, în 1928 Uniunea Paneuropeană: a fost o mişcare ce dorea să promoveze unificarea panuropeană, fiind inspirată din lucrarea “Paneuropa” a contelui austriac CoudenhoveKalergi şi creată de acesta împreună cu alte personalităţi europene, precum Aristide Briand], care a fost chiar preşedintele de onoare al acesteia. Organizaţia mai purta numele şi de “Mişcarea Europeană” era condusă de o doctrină care cerea crearea “Statelor Unite ale Europei”, ce avea drept elemente de legătură unificarea Elveţiei în 1648, apariţia Statelor Unite ale Americii în 1776 şi fondarea Reich-ului german în 1871. Structuri premergătoare Comunităţilor Asociaţia pentru Uniunea economică europeană este propusă de Charles Gide (1847-1932; – economist francez). Ideea nu este pusă în aplicare, însă va contribui la formarea unui Cartel al Ruhrului, între Franţa şi Germania, ca un fel de precedesor al Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului, însă şi acest plan a eşuat. Ca o compensaţie, s-a creat Antanta Internaţională a Cărbunelui în 1926, pentru a stabili producţia de oţel a Franţei, Germaniei, Benelux-ului şi Saar-ului, dar criza economică ce a urmat a dus la stoparea acestei idei. În 1926, diferiti economisti şi oameni de afaceri au creat „Uniunea economică şi vamală europeană” pe care au declarat-o ca fiind începutul acţiunii de unificare europeană. Dar initiativa cea mai spectaculara a epocii a fost cea luata de Aristide Briand în cadrul Societăţii Naţiunilor, când, la 7 septembrie 1929, a propus Adunarii generale a Societăţii Naţiunilor să creeze, între statele europene, o legătura federală, dar făra să se aducă atingere suveranitatii acestor state, propunere în urma careia Aristide Briand a primit sarcina sa prezinte un memorandum asupra „organizarii unui regim de uniune federală europeană”. Iniţiatori şi Fondatori • În Europa ocupată, numeroase miscari de rezistenta s-au pronuntat în favoarea unei viitoare unităţi europene: în Franţa, miscarea „Lupta”, în Italia, grupul numit „Partidul de actiune” • Spre sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial pentru Europa se deschide epoca realizărilor efective. • Într-o Anglie devenita pol al Europei libere, mediile guvernamentale sunt animate de ideile federalist europene. • Winston Churchill îi adreseaza lui Anthony Eden un memorandum asupra „Statelor Unite ale Europei”. • Odată recâstigată pacea, omul de stat britanic revine asupra aceleiaşi teme cu prilejul unei conferinte la Universitatea din Zürich, pe 19 septembrie 1946, unde propunea constituirea unor State Unite ale Europei, sintagmă care l-a făcut celebru. Declaraţia lui Churchill „Noi trebuie sa creăm ceva de genul Statelor Unite ale Europei. Primul pas este formarea unui Consiliu al Europei. Dacă la început nu toate statele Europei vor să intre în Uniune, trebuie ca noi sa lucrăm pentru a alătura şi uni acele state care o doresc şi o vor.” Părintele fondator JEAN MONNET ( 9 noiembrie 1888 – 16 martie 1979) - a fost economist şi om politic francez, - principalul arhitect al unificării europene - nu a fost ales niciodată într-o funcţie publică, însă a lucrat cu succes în spatele cortinei. Robert Schuman – omul de stat Robert Schuman ( 29 iunie 1886 – 4 septembrie 1963 ) - a fost avocat şi politician francez de origine germană. - membru al Mişcării Populare Republicane Catolice, a fost ministru de finanţe ( 1946-1947 ), prim-ministru ( 1947-1948 ), ministru de externe ( 1948-1953 ). - ROBERT SCHUMAN Crezul părinţilor fondatori Convingerea lui Jean Monnet era că „Singurul viitor posibil pentru popoarele Europei este în unirea lor”. De numele lui Schuman se leagă ziua de 9 mai care a devenit “Ziua Europei” Suveranitate şi integrare “Integrarea europeană nu este un scop în sine ci o etapă în procesul de organizare a lumii de mâine” Jean Monnet Comunităţile confederaţie şi / sau federaţie? - nu se poate face o clarificare limpede- Confederaţie • sistem instituţional propriu • o procedură de votare cu majoritate calificată • un Parlament ales prin vot universal direct Federaţie • au competenţe interne • o ierarhie juridică proprie Alte caracteristici • constituite în urma unor TRATATE de drept internaţional şi nu intern • statele îşi păstrează capacitatea juridică internaţională • comunităţile nu îşi pot repartiza competenţele între ele şi statele membre Comunităţile - organizaţii internaţionale Potrivit art. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite o organizaţie internaţională este „o asociatie de state constituita printr-un tratat, dotata cu un act constitutiv si organe comune si având o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre care o compun” Comunităţile se disting de organizaţii prin: - independenţa instituţiilor faţă de statele membre, - crearea şi aplicarea dreptului comunitar la nivel instituţional, - relaţiile directe întreţinute de comunităţi cu cetăţenii statelor membre Teoria supranaţionalistă - susţine caracterul integrator al Comunităţilor - sunt organizaţii de integrare – - dispun de puteri de tip statal (legislaţie, jurisdicţie) - au ca scop unificarea teritoriilor şi populaţiilor statelor care le compun Teoria autonomă Comunităţile au un caracter aparte, autonom, datorită - necesităţii intervenţiei instituţiilor comunitare pentru revizuirea tratatelor şi - a faptului că acestea au competenţe proprii exclusive de orice intervenţie a statelor Putere publică comună Această teorie susţine ideea conform căreia, datorită originalităţii sistemului instituţional, Comunităţile trebuie să fie apreciate în spiritul voinţei fondatorilor, arătându-se că singura formulă instituţională utilizată de Curtea de Justiţie pentru clasificarea lor a fost aceea de „putere publică comună” . CE – construcţie sui generis Concluzie: nu se poate încadra în categoriile de clasificare clasice Originalitatea acestei construcţii este dată: * de instituţiile ei, * de principiile în baza cărora funcţionează, * de procesul decizional şi * de inovaţiile introduse O notă de originalitate Un alt aspect legat de originalitatea Comunităţilor rezultă din faptul că, în ceea ce priveşte funcţiile, instituţiile comunitare nu respectă principiul separaţiei puterilor în stat propus de Montesquieu în lucrarea „Spiritul Legilor” Triunghiul instituţional Similar puterii legislative naţionale este Consiliul UE (dar cumulează şi funcţiile legislativă, executivă şi guvernamentală), puterea bugetară este împărţită, iar Comisia Europeană are atribuţii executive (dar poate fi contestată de Parlamentul European ) Procedura legislativă şi adoptarea deciziilor - se bazează pe un echilibru instituţional - se încercă ca toate instituţiile să îşi dea acordul şi să participe la procesul legislativ Cele 4 mari situaţii care se utilizează în luarea deciziilor la nivel comunitar şi adoptarea actele juridice sunt: - consultarea, - cooperarea, - codecizia şi - avizul conform. 9 mai 2010 • Se aniverseaza 60 de ani de la Declaratia Schuman care a pus bazele Comunitatii Europene