Transcript paul feyerabend (1924

- s-a născut şi a studiat la Viena istoria, sociologia şi fizica, fiind influenţat de Popper.
- profesor de filosofia ştiinţei la Bristol, Berkeley (profesor emerit), Auckland, Sussex, Yale, London
şi Berlin.
- a locuit în Anglia, USA, Noua Zeelandă, Italia şi Elveţia
Lucrări:
Against Method: Outline of an Anarchistic Theory of Knowledge (1975)
Science in a Free Society (1978)
Farewell to Reason (1987)
- conceptia sa ar putea fi numita dadaism critic al metodei sau anarhism epistemologic
• A luptat în infanteria germană în cel de-al Doilea Război
Mondial fiind rănit. Trece de la ştiinţă la filosofie şi ajunge în
cele din urmă la Universitatea Berkeley, California. A lucrat
timp de un an cu Popper, care l-a influenţat la început. De
asemenea el şi Kuhn s-au influenţat reciproc foarte mult.
• M. Williams vede în Feyerabend un reprezentant târziu al
vechii tradiţii sceptice (Pyhron, Sextus Empiricus, Montaigne,
David Hume). Scepticul explorează şi contrapune tot felul de
idei concurente fără a considera că vreuna dintre ele este
definitiv stabilită.
• A rămas celebru prin scepticismul pe care l-a manifestat în privinţa raţionalităţii
ştiinţei. A susţinut că oamenii de ştiinţă îşi datorează succesele mai mult unor mijloace
politice, retorice şi propagandistice, decât contribuţiilor pe care le-ar aduce la
progresul cunoaşterii obiective pe care o avem despre lume.
• Critică la modul cel mai radical concepţiile contemporane de epistemologie. În lumina
unei reevaluări a revoluţiei galileene, discreditează atât inductivismul cât şi
falsificaţionismul. Analizele sale, poate un pic cam prea provocatoare, constituie un
remediu eficace împotriva oricărui dogmatism şi a oricărei interpretări simpliste a
procesului de cunoaştere.
• se opune tuturor sistemelor de reguli şi constrângeri din ştiinţă
• oportunism şi creativitate
• ... oricum marii savanţi au încălcat dintotdeauna şi cele mai
fundamentale reguli metodologice pe care filosofii au încercat
să le impună!
• “Anarhismul contribuie la progresul ştiinţei, oricare ar fi sensul
pe care-l dăm progresului .“
• (Anarhistul epistemologic este asemenea unui agent sub acoperire care foloseşte raţiunea cu
scopul de a destabiliza. Feyerabend ne spune, pur şi simplu, să nu ne încredem în ceea ce citim!)
•
• Toţi suntem în anumite momente realişti naivi, considerând anumite fapte ca existând
în mod indiscutabil. De asemeni, în epistemologie, eroarea (conform lui Bachelard) ar
consta în a crede că experienţa primă oferă fapte “brute”, date imediate, evidente
şi indubitabile, ale cunoaşterii naturii.
Deoarece faptele folosite în sprijinul unei teorii sunt întotdeauna deja
interpretate.
• Un enunţ de observaţie asociază întotdeauna o senzaţie unor interpretări naturale.
(paradigma geocentrică a lui Ptolemeu şi Aristotel conţine în mod manifest pentru F.
mărturia simţurilor: suntem pe pământ şi ne vedem în centrul unui ansamblu de
planete care gravitează în jurul nostru. Observaţia pare să furnizeze dovada
experimentală a imobilităţii pământului: o piatră aruncată de la înălţimea unui turn
cade după o traiectorie verticală la baza acestuia.
Dacă am fi continuat să raţionăm conform faptelor, nu ar fi trebuit niciodată să
abandonăm paradigma ptolemeică.
• Copernic a reluat intuiţiile lui Pitagora şi Philolaus şi a îndrăznit să susţină ideea
revoluţionară conform căreia pământul se învârteşte şi nu se află în centrul
universului.
A făcut acest lucru împotriva oricărei evidenţe senzoriale
• pentru a se putea impune ca nouă paradigmă, ipoteza heliocentrică a trebuit să
neutralizeze întreaga argumentaţie aristotelică.
•
Galilei a amintit că nu trebuie confundată mişcarea absolută cu cea relativă: doar o
mişcare relativă poate fi operantă. Experienţa cu turnul nu este favorabilă ipotezei
geocentrice decât dacă se presupune că pământul este fix şi că doar piatra se mişcă.
Dacă se adoptă interpretarea naturală inversă, aceeaşi constatare “empirică” poate
fi perfect explicată.
Recurgerea la experienţă nu este deci deloc decisivă.
• “…aproape nici o teorie nu este compatibilă cu
faptele. A pretinde să nu fie admise decât teoriile
compatibile cu faptele disponibile acceptate în mod
curent, înseamnă să rămânem din nou fără nici o teorie
(deoarece nu există nici o teorie care să nu se afle în
dificultate, într-un fel sau altul)”
• ”… în genere nu există metode ştiinţifice, întrucît
normele metodologice oferite de teoriile
epistemologice au fost deseori nesocotite de practica
ştiinţifică (nu o dată în chip fertil !), în consecinţă,
suprapunerea raţiunii şi a metodei nu e decît o pură
invenţie a filosofilor...”
• Trebuie abandonată orice metodologie strictă.
• Noile teorii exprimă libertatea creatoare a indivizilor care
nu au primit – sau care au scăpat – de educaţia “ştiinţifică”
comună care impune presupoziţiile implicite care determină
interpretările “naturale” ale “faptelor”.
• Feyerabend face apologia creativităţii şi, ca dadaiştii,
afirmă că “nu numai că el nu are program, ci că [se declară]
împotriva oricărui program”.
• propune o metodologie minimală, pluralistă, considerând că
teoriile se nasc opunându-se altor teorii şi că raportul cu
empiricul este secundar; vrând astfel să încurajeze libera
formulare a „alternativelor incompatibile” şi confruntarea
teoriilor.
• manifestă, chiar şi într-un mod negativ, un interes pentru metodă. Cu
condiţia doar ca metoda să nu fie nici unică, nici prea fixă, astfel încât să nu
împiedice creativitatea teoriilor ştiinţifice în momentul elaborării lor.
Deoarece, atunci când va fi caracterizată cercetarea ştiinţifică în toată
rigurozitatea sa, aceasta nu se poate face decât prin reevaluarea metodei.
• conform unor reguli fixe şi universale este atât nerealistă cât şi pernicioasă.
• Este nerealistă pentru că ia prea simplu o viziune a talentelor omului şi a
circumstanţelor care încurajează sau cauzează dezvoltarea.
• Şi este pernicioasă pentru că încercarea de a impune reguli este destinată
să ne sporească competenţele profesionale în detrimentul umanităţii noastre.
• În plus, ideea este în detrimentul ştiinţei pentru că neglijează complexele
condiţii fizice şi istorice care influenţează schimbarea ştiinţifică. Ne face
ştiinţa mai puţin adaptabilă şi mai dogmatică: fiecare regulă metodologică
este asociată cu asumpţtii cosmologice, deci folosind regula presupunem că
este sigur că asumpţiile sunt corecte.”
• Falsificaţionismul naiv ia drept sigur faptul că legile naturii sunt
manifeste şi nu ascunse în spatele unor tulburări de mare
amploare.
• Empirismul presupune ca sigur faptul că experienţa este o mai
bună oglindă a lumii decât gândirea pură.
• Asemenea asumpţii pot fi perfect plauzibile şi chiar şi
adevărate. Totuși, ar trebui să le punem ocazional la încercare.
Ceea ce înseamnă a ne opri din folosirea metodologiei
asociate cu ele, a începe să facem ştiinţa într-un fel diferit
pentru a vedea ce se întamplă.
• Fiecare regulă are limitările ei şi singura "regulă" care
supravieţuieşte este "orice merge".
• "Singurul principiu care nu inhibă progresul este:
merge orice!”
• Și totuși știința nu are o autoritate mai mare decât orice altă
formă de viață. Scopurile ei nu sunt cu siguranță mai
importante decât scopurile care ghidează viețile într-o
comunitate religioasă sau într-un trib unit de un mit.
• … deosebirea dintre ştiinţă şi mit nu este chiar atât de flagrantă.
• În orice caz, nu ar trebui sa aibă nici o legătură cu
restricționarea vieților, gândurilor. Separarea dintre stat și
biserică trebuie completată de separarea dintre stat și știință.
• Imaginea științei secolului XX în mințile oamenilor de
știință și ale laicilor este determinată de miracole
tehnologice precum televiziunea color, pozele lunii, cuptorul
cu infra-roșii precum și de un zvon vag, dar încă influent,
sau basm, privind maniera în care aceste miracole sunt
produse.
• Conform basmului succesul științei este rezultatul unor
subtile, dar atent echilibrate combinații de inventivitate și
control. Oamenii de știință au idei. Și au metode speciale
pentru îmbunătățirea ideilor. Teoriile științei au trecut testul
metodei. Ele dau o imagine mai bună despre lume decât
ideile care nu au trecut acest test. Basmul explică de ce
societățile moderne tratează știința într-un fel special și de
ce îi acordă privilegii de care alte instituții nu se bucură.
Oare chiar este știința unicul drum spre adevăr ?
• “Știinta este una din formele gândirii, elaborate de oameni, și nu neaparat
cea mai bună"
• “Afirmația potrivit căreia, în afara științei nu există cunoaștere (extra
scentiam nulla salus) nu este decât o poveste comodă".
• ”Această tradiție (știința) are, cu adevărul, o relație accidentală, nu
neaparată. Adevarul poate fi obținut și prin alte căi.”
Adevărul medical (sanatatea) poate fi cunoscut nu doar prin intermediul
medicinei clasice, ci si cu ajutorul plantelor medicinale, a ierburilor,
acupuncturii, masajului japonez, samanism. ceea ce conteaza in acest caz
este sanatatea pacientului, nu rigoarea metodei sau linia stiintifica.
"rationalitatea este doar una din multele traditii, si nu un standart cu care ar
trebui sa se conformeze celelalte traditii".
• ... amestec de argumente bune şi proaste, de exagerări, instigări
intenţionate, glume, insulte şi afirmaţii scandaloase. (P. Godfrey-Smith)
• Ştiinţa reprezintă un aspect al creativităţii umane. După F paradigmele nu
reuşesc aproape niciodată să exercite un control de tipul celui imaginat
de Kuhn. Întotdeauna apar indivizi plini de imaginaţie, care rup barierele
conformismului şi încearcă idei inovative.
• F îşi extinde peste măsură argumentul, transformându-l într-un principiu
greu de apărat: este recomandabil să îţi laşi înclinaţiile să meargă împotriva
raţiunii în orice circumstanţe, pentru ca ştiinţa să profite de pe urma acestui
lucru. El recomandă ca în situaţia în care un principiu sau o regulă ar
putea să aibă rezultate proaste, ar trebui să o ignorăm complet.
• Știinţa nu rezolvă marile semne de întrebare ale omenirii în mod
satisfăcător...
• Lipsa metodei fixe, ieşirea din cultul raţionalităţii, acceptarea
lui Orice merge! sunt atitudinile recomandate pentru a evolua în
ştiinţă?
• În comportamentul raţional nimic nu este garantat, însă unele
politici şi reguli pot fi justificate în pofida acestui lucru. Simpla
posibilitate ca o regulă să aibă consecinţe nefavorabile nu
dovedeşte nimic. Pentru a avea motive să ne îndoim de un
principiu este nevoie de mai mult decât de o posibilitate. Ştiinţa
ar putea să profite de pe urma oricărui tip de decizii ciudate,
dar ar putea nu este suficient. (P. Godfrey-Smith)
•