Slide 1

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 2

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 3

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 4

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 5

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 6

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 7

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 8

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 9

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 10

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 11

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 12

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 13

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 14

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 15

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 16

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 17

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 18

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.


Slide 19

Opiniile mele despre rolul sexualitătii
în etiologia nevrozelor
(1905)

Freud începe lucrarea cu o
introducere a tezelor sustinute în
lucrările anterioare, în ultimii 10 ani.
Freud sustine că teoria sa despre
importanta etiologică a factorilor sexuali
pentru nevroză se referea initial doar la
neurastenie si nevroză de angoasa si ca a
fost surprins de frecventa tulburărilor
grave din viata sexuală a nevroticilor.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că forma bolii,
fie neurastenie, fie nevroză de angoasă prezintă o relatie
constantă cu tipul problemei sexuale. În cazurile de
neurastenie puteau fi demonstrate cu regularitate
masturbarea sau polutiile frecvente, iar în cazul
nevrozei de angoasă factori cum ar fi coitus
interruptus, exitatie frustrantă si altii care păreau a
avea în comun factorul insuficientei descărcări a
libidoului produs.
Astfel, doar după ce această constatare s-a
confirmat foarte des, a avut curajul să acorde influentelor
sexuale o pozitie privilegiată în etiologia nevrozelor.

Cazul Anei O.
Charcot – isteria traumatică
Freud, Breuer – isterie nontraumatică.
Simptomele isterice sint efecte de durată ale
traumelor psihice, a căror dimensiune afectivă
nu a putut deveni constientă și și-a croit o cale
anormală în inervatia corporală. Termenii afect
legat, conversie, și abreacție rezumă tot ceea
ce este specific aceste concepții.

Afect – termen care conotează orice
stare afectivă, neplăcută sau plăcută,
difuză sau precizată, care apare fie ca o
descărcare masivă sau ca o tonalitate
generală. După Freud, orice pulsiune se
exprimă în cele două registre, al afectului
și al reprezentării. Afectul este expresia
calitativă a cantității de energie pulsională
și a variațiilor acesteia. (Pontalis,
Laplanche).

Rolul factorului sexual în etiologia nevrozelor
Simptomele isterice duc inevitabil la trăiri care
aparțin copilăriei și care privesc viața sexuală a
individului. Importanța trăirilor sexuale pentru etiologia
psihonevrozelor pare stabilită fără nici un dubiu, iar acest
fapt rămine unul dintre pilonii de bază a teoriei.
Freud susține că această teorie poate suna destul
de surprinzător, dacă nu se aacepta o o perpectiva
istorica, transpunind conținutul principal al acesteia în
teza că isteria ar fi expresia unui comportament
special al funcției sexuale a individului și că acest
comportament ar fi deja determinat de primele
influențe și trăiri ce acționează decisiv în copilărie.

Freud face referintă la lucrările din
1895 – 1896, in care sustine ca etiologia
nevrozelor actuale si a psihonevrozelor
trebuie căutată înainte de toate în trăirile
sexuale ale copilăriei. Teoria culmina cu
teza – în cazul unei vieti sexuale normale,
nevroza este imposibilă.

Modificarea conceptiei privind traumele sexuale
infantile. De la teoria seductiei la teoria fantasmei
Freud mentionează că nici la acel moment nu consideră
această teză ca fiind incorectă, totusi timp de zece ani a depăsit
punctul de vedere de atunci. În 1906 consideră necesar să
corecteze pe baza unei experiente mai exacte,
incompletitudinea, deplasările si confuziile la care ducea
teoria de atunci. Anterior era focusat pe ideea că seducerea
sexuală de către adulti sau copiii mai mari juca rolul
principal în aparitia simptomelor ulterioare. Freud
mentionează că a supraestimat aceste evenimente, căci la
vremea aceea nu era capabil să facă diferenta cu certitudine
între amintirile iluzorii ale istericilor despre copilăria lor si
urmele proceselor reale. În ultimii ani a învătat să detaseze
asemenea fantasme de seductie ca fiind încercări de
apărare fată de amintirea propriei activităti sexuale
(masturbarea infantilă).

Schimbarea conceptiei despre mecanismul
simptomelor isterice
Trecerea de la teoria seductiei la teoria fantasmei a
schimbat si conceptia despre mecanismul simptomelor
isterice. Simptomele isterice nu mai apar acum ca
derivate directe ale amintirilor refulate despre trăirile
sexuale infantile, ci, între simptome si impresiile
infantile, se intercalează acum fantasmele bolnavilor
(cel mai adesea produse în anii pubertătii), care erau
construite din amintirile din copilărie. Abea o dată cu
introducerea fantasmelor isterice, structura nevrozei
si relatia acesteia cu viata bolnavilor a devenit clară;

Schimbarea atitudinii fată de problema
alegerii nevrozei
După această corectare, ‚traumele sexuale infantile’’ au
fost înlocuite într-un anumit sens de ‚infantilismul
sexualitătii’’. O dată cu presupusa frecventă a seductiei în
copilărie, a dispărut si accentuarea exagerată a influentelor
accidentale asupra sexualitătii, cărora Freud vroia să le atribue
rolul principal în căutarea stării de boală. Freud sustine că
spera chiar că ar putea rezolva problema alegerii nevrozei. 10
ani în urmă chiar dacă cu retinere era de părerea că o atitudine
pasivă fată de aceste scene ar duce la isterie, iar una activă la
nevroza obsesională. Freud mentionează că la această
conceptie a trebuit să renunte complet mai tîrziu, desi unele
fapte îi permiteau să mentină în vigoare aceasta corelatie
ipotetica dintre pasivitate si isterie, activitate si nevroza
obsesională.

Constitutia sexuală
Freud mentionează că renuntînd la teoria
seductiei, ar reesi ca trebuia să afirme din nou
suprematia factorilor constitutionali si ereditarii.
Dar în continuare nu este adeptul conceptiei
privind dispozitia neuropatică generală,
promovînd conceptul de „constitutia sexuală’’.
Face referintă la lucrarea Trei eseuri asupra
teoriei sexualitătii unde a încercat să arate
diversitatea acestor constitutii sexuale si, mai
ales, caracterul compozit al pulsiunii sexuale si
provinienta acesteia din diferite surse din
organism.

Simptomul – un esec al apărării Eului
Freud a subliniat că drept conditie pentru eficacitatea
patogenă a unei trăiri faptul că aceasta trebuie să îi apară
Eului de nesuportat si să provoace eforturi de apărare. Prin
această apărare Freud explica 10 ani în urmă disocierea
psihică sau disocierea constiintei din isterie. Dacă apărarea
reusea atunci trăirea de nesuportat împreună cu consecintele ei
afective era expulzata din constiintă; în anumite conditii însă,
ceea ce a fost expulzat se întoarce în constiină prin intermediul
simptomelor si a afectelor atasate lor, astfel că boala
corespunde unui esec al apărării. Freud mentionează că
această conceptie avea meritul de a aborda jocul fortelor
psihice si astfel să apropie procesele sufletesti ale isteriei de
cele normale, în loc să situeze caracteristicile nevrozei pe
pozitiile unei tulburări enigmatice si inanalizabile.

Cercetările au arătat că copilăria persoanelor
normale nu se deosebeste neapărat în mod
esential de copilăria nevroticilor, ca rolul
seductiei ar fi acelasi, influentele accidentale sau retras si mai mult în favoarea celor ale
‚refulării’’ (în loc de ‚apărare’’). Importantă nu
este experienta pe care a avut-o individul în
copilăria lui privind excitatiile sexuale, ci
reactia lui fată de aceste trăiri, faptul dacă a
răspuns sau nu la aces aceste impresii prin
‚refulare’’.

În cazul activităii sexuale spontane, se poate
arata ca aceasta a fost deseori întreruptă în
cursul dezvoltării printr-un act al refulării.
Individul nevrotic matur sexual poartă de regulă
cu sine o astfel de parte de refulare sexuală din
copilăria sa, care ajunge să se manifeste sub
presiunea cerintelor vietii reale, iar psihanalizele
istericilor arată că boala lor ar fi rezultatul
conflictelor dintre libido si refularea sexuală
si că simptomele lor au valoarea unor
compromisuri între cele două curente
sufletesti.

Mai mentionează teza din Trei eseuri…
că predispozitia sexuală constitutională a
copilului este una deosebit de diversă,
astfel încît această predispozitie poate fi
numită „pervers poliformă” si că din
această predispozitie, prin refularea
anumitor comportamente, rezultă
comportamentul asa-numit normal al
functiei sexuale.

Freud face trimitere la caracteristicile
infantile a sexualitătii pentru a arata o legătură
între sănătate , perversiune si nevroză.
• Norma rezultă din refularea anumitor pulsiuni
partiale si componentele predispozitiilor infantile
si subordonarea celor rămase sub primatul
zonei genitale, în slujba functiei de reproducere.
• Perversiunile corespund tulburărilor acestei
fuziuni prin dezvoltarea excesivă de tip
compulsiv a unora din pulsiunile partiale.
• Nevroza se explică printr-o refulare a tendintelor
libidinale, care a mers prea departe.

Cum se poate demonstra că aproape toate
pulsiunile perverse ale constitutiei infantile sunt
forte ce participă la formarea simptomelor în
nevroză, Freud considera ca nevroza poate fi
desemnata ca negativul perversiunii.
La sfîrsitul articolului Freud tine să
mentioneze că părerile lui despre etiologia
psihonevrozelor chiar dacă este supusă
modificărilor, nu a negat niciodată două aspecte
– valorizarea sexualitătii si a infantilismului.

Dovada incontestabilă pentru importanta
etiologică a factorilor sexuali în cazul
psihonevrozelor este investigatia psihanalitică a
nevroticilor, care demonstrează că simptomele
reprezintă, fie total, fie partial, activitatea sexuală
a bolnavilor, din sursele pulsiunilor partiale,
normale sau perverse ale sexualitătii.
Cele mai complicate simptome se
dezvăluie ca fiind reprezentări convertite ale
fantasmelor care au drept continut o situatie
sexuală. Nevroza are de a face doar cu
sexualitatea refulată a bolnavului.

La finalul articolului Freud mentionează că nu trebuie să
uităm că problema etiologică este cel putin la fel de complicată
în nevroze, ca si în boală, în general. O singură actiune
patogenă nu este suficientă aproape niciodată; cel mai adesea
este necesară o multitudine de factori care se întăresc reciproc,
pe care nu îi putem pune în opozitie unul fată de celălalt. De
aceea nici starea de boală nevrotică nu este net diferită de cea
de sănătate. Boala este rezultatul unei însumări si proportia
conditiilor etiologice poate fi completată din oricare parte. A
căuta etiologia nevrozelor exclusiv în ereditate sau în
constitutie ar reprezenta o perspectivă nu mai putin unilaterală
decît atunci cînd dorim să ridicăm la rangul de etiologie doar
influentele accidentale ale vieii asupra sexualitătii, cînd am da
explicatia că esenta acestor boli ar consta doar în tulburarea
proceselor din organism.