Slide 1

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 2

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 3

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 4

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 5

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 6

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 7

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 8

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 9

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 10

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 11

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 12

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 13

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 14

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 15

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 16

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 17

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 18

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 19

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 20

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 21

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 22

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 23

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 24

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 25

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 26

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 27

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 28

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 29

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 30

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.


Slide 31

Despre teoriile sexuale infantile
(1908)

În această lucrare sunt descrise teoriile pe care
copiii le construiesc privind concepția și nașterea,
raporturile sexuale dintre adulți, precum și diferența
dintre sexe.
Este relevat rolul pe care constatarea diferenței
dintre sexe îl are în viața psihică a individului prin
apariția invidiei de penis la fete și imaginea femeii cu
penis la băieți și importanța acestora pentru o
anumită formă a homosexualității.
La fel, complexul de castrare apare pentru prima
dată în opera lui Freud în această lucrare.

Freud susține că materialul pe care se bazează
lucrarea provine din următoarele surse:
• Din observația manifestărilor și pulsiunilor
copiilor;
• Din comunicările nevroticilor adulți, care, în
timpul tratamentului lor psihanalitic, povestesc
ceea ce au conștient în memorie despre perioada
copilăriei lor;
• Din concluziile, construcțiile și amintirile
inconștiente transpuse în conștient în
psihanalizele nevroticilor.

Freud se întreabă în ce măsură ceea ce
este relatat în general de către copii poate fi
presupus a fi valabil pentru toți copiii. Freud
pornește de la premiza că nici un copil – cel
puțin nici unul întreg la minte sau chiar dotat
spiritual – nu se poate sustrage preocupărilor
față de problemele sexuale în anii anteriori
pubertății.

Freud menționează că nu consideră că
nevroticii sunt o categorie umană specială,
caracterizată de predispoziții degenerative, din
a căror copilărie ar trebui să fie interzis să
tragem concluzii despre copilăria altora.
Nevroticii nu au un conținut psihic special,
care să le fie caracteristic și să apară doar la ei,
ci se îmbolnăvesc de aceleași complexe ca și
cei sănătoși.

Deosebirea este doar că cei sănătoși știu să
domine aceste complexe fără pagube grave, în
timp ce nevroticilor le reușește reprimarea
doar cu prețul unor formațiuni de compromis.
Freud consideră exclusă vre-o eroare de
metodologie în valorificarea celor comunicate
de nevrotici despre copilăria lor pentru a trage
prin analogie concluzii despre viața din
copilărie normală.

Cum însă nevroticii de mai tîrziu prezintă în
constituția lor foarte adesea o pulsiune
sexuală deosebit de puternică și o înclinație
către maturizare precoce, ne vor permite să
recunoaștem multe aspecte din activitatea
sexuală infantilă mai evident și mai clar
decît ar fi posibil prin observarea altor copii.

Freud menționează că comunicările din acest
articol se referă predominant la dezvoltarea
sexuală a sexului masculin.
Cunoașterea teoriilor infantile despre
sexualitate, așa cum se formează ele în gîndirea
copilului
rămîne
indispensabilă
pentru
interpretarea nevrozelor, în cadrul cărora aceste
teorii infantile sunt încă valabile și capătă o
influență determinantă asupra configurației
simptomelor.

Pulsiunea de cunoaștere a copiilor nu se
trezește spontan ca urmare unei nevoi înnăscute
pentru cauzalitate, ci sub imboldul pulsiunii
egoiste care îl domină cînd sunt afectați de
sosirea unui nou copil. Pierderea grijii părintești,
trăită de el însuși sau temută, presimțirea că va
trebui să împartă tot ce are de acum înainte cu
noul venit, acționează în sensul trezirii vieții
afective a copilului și ascuțirii capacității sale de
gîndire.

Astfel, copilul ajunge acum să fie preocupat
de primele probleme majore ale vieții și își pune
întrebarea de unde vin copiii, care sună probabil
mai întîi: de unde a venit acest copil supărător.
Copilul cere răspunsul părinților sau persoanelor
care îl îngrijesc, care semnifică pentru el sursa
cunoașterii. Copilul primește fie un răspuns
evaziv, fie o dojană pentru dorința sa de
cunoaștere sau este expediat prin acea informație
de importanță mitologică : barza aduce copiii pe
care îi scoate din apă.

Copiii refuză să creadă în teoria cu barza și
de aceste prime amăgiri și refuzuri, nutresc o
neîncredere față de adulți, capătă bănuială că
ceva este interzis, le este refuzat de cei mari și
de aceea învăluie în mister investigațiile lor
ulterioare.

Prin aceasta au prima ocazie a unui conflict
psihic. Din acest conflict psihic poate să ia
naștere curînd un ‚clivaj psihic’’; una dintre
păreri care este legată de cumințenie, dar și
de sistarea reflecțiilor, va deveni predominant
conștientă; cealaltă devine reprimată,
‚inconștientă’’. În acest mod, complexul
central al nevrozei se află constituit.

Schimbările generate de graviditatea
mamei nu scapă ochilor ageri ai copilului. Face
referință la micul Hans, care era în vîrstă de
trei ani și jumătate cînd s-a născut sora lui și în
vîrsta de patru ani și ceva cînd a lăsat să se
ghicească prin aluzii neîndoielnice ceea ce el
știa bine. Această cunoaștere precoce va fi
însă întotdeauna ținută în secret și, mai tîrziu,
refulată și uitată în asociere cu destinul
ulterior al investigației sexuale.

‚Fabula berzei’’ nu face parte dintre teoriile
infantile despre sexualitate; dimpotrivă, observarea
animalelor, care nu-și ascund viața lor sexuală și cu care
copilul se simte atît de înrudit, este cea care întărește
neîncrederea copilului. O dată cunoscut faptul că în
corpul mamei crește copilul, cunoaștere pe care copilul
o capătă independent, el ar fi pe drumul cel bun către
rezolvarea problemei cu care își pune pentru prima
dată la încercare puterea gîndirii. El va fi oprit de la
progresele ulterioare de o ignoranță pe care nu o
poate înlătura și de falsele teorii pe care i le impune
starea propriei sexualități.

Aceste false teorii despre sexualitate au un
caracter interesant. Ceea ce este corect și
întemeiat în aceste teorii se explică prin
proveniența acestora din componentele
pulsiunii sexuale care deja acționează în
organismul copilului. Deci nu capriciul psihic
sau impresiile întîmplătoare au permis
apariția acestor presupuneri, ci necesitățile
constituției psihosexuale.

Neglijarea diferenței dintre sexe
Prima dintre aceste teorii este legată de neglijarea
diferenței dintre sexe caracteristică pentru copil. Ea
constă în aceea că li se atribuie tuturor oamenilor, și
persoanelor de sex feminin, un penis așa cum băiatul
știe pornind de la propriul său corp. Tocmai în acea
constituție sexuală pe care trebuie să o recunoaștem
drept normală, penisul este zona erogenă directoare
deja din copilărie, obiectul sexual autoerotic principal,
și prețuirea lui se oglindește logic în imposibilitatea de
a-și reprezenta o personalitate asemănătoare Eului fără
această parte componentă esențială.

Reprezentarea femeii cu penis
Cînd micul băiat are în față organul genital
al unei surioare, el nu constată într-un fel lipsa
membrului, ci spune cu regularitate, într-un
mod consolator și împăciuitor: dar…este încă
mic; cînd ea va fi mare, va crește și el.
Reprezentarea femeii cu penis revine și mai
tîrziu în visele adulților.

Dacă această reprezentare a femeii cu
penis se ‚fixează’’ la copil, ea rezistă tuturor
influențelor vieții ulterioare și îl face pe bărbat
incapabil să renunțe, în ceea ce privește
obiectul său sexual, la penis; atunci un
asemenea individ trebuie să devină
homosexual, cu o viață sexuală altfel normală,
să își caute obiectul sexual printre bărbații
care amintesc de femei prin caracteristicile lor
somatice și psihice.

Complexul de castrare
Copilul dominat în principal de excitația
peniană, și-a produs de obicei plăcerea prin
stimularea acestuia, a fost prins de către părinți
sau persoana care îl îngrijea și speriat cu
amenințarea că i se va tăia membrul. Efectul
acestei amenințări cu castrarea este extraordinar
de profund și durabil, direct proporțional cu
valorizarea acestei părți a corpului. Legendele și
miturile stau mărturie despre zbuciumul vieții
afective a copilului, despre groaza legată de
complexul de castrare.

Asupra acestei amenințări avertizează
organul genital al femeii perceput mai tîrziu,
conceput ca fiind mutilat, și de aceea trezind
la homosexuali groaza în locul plăcerii.

Invidia de penis
Fetița dezvoltă un mare interes pentru
această parte a corpului băiatului, care însă va
fi în curînd animat de invidie. Ea se simte
dezavantajată, încearcă să urineze în acele
poziții care sunt posibile la băiat datorită
faptului că posedă un penis și cînd exprimă
dorința: ași vrea mai bine să fiu băiat, atunci
știm ce lipsă trebuie remediată prin această
dorință.

Teoria cloacală
Nerecunoașterea vaginului permite să fie convins
de cea de-a doua teorie sexuală a sa. Dacă copilul
crește în corpul mamei și va fi îndepărtat de aici, atunci
acest lucru se poate întîmpla doar pe singura cale
posibilă, a orificiului anal. Copilul trebuie evacuat ca un
excrement, ca un scaun. Cînd această chestiune devine
în anii de mai tîrziu a copilăriei, prilej de reflecții
solitare sau de conversație între doi copii, atunci apar
răspunsuri de genul: copilul ar ieși din buricul care se
deschide, sau burta este tăiată și copilul este scos, așa
cum se întîmplă în povestea Scufiței Roșii.

Teoria cloacală
Aceeași copii uită atunci complet că în anii
anteriori credeau într-o altă teorie privind nașterea,
căreia în prezent îi stă în cale refularea componentei
sexuale anale, care a intervenit între timp. Pe atunci
scaunul era ceva de care se putea vorbi în camera
copiilor fără dezgust, copilul nu era încă așa de departe
de tendințele sale coprofile constituționale; nu era nici
o degradare să vii astfel pe lume, ca o grămadă de
excremente, pe care dezgustul nu o reprobase încă.
Teoria cloacală, care era valabilă pentru atît de multe
animale, era cea mai naturală și singura care putea să i
se impună copilului ca probabilă.

Prin urmare, copilul s-ar comporta
consecvent negînd privilegiul dureros al femeii
de a naște copii. Dacă copiii sunt născuți prin
anus, atunci bărbatul poate naște la fel de
bine ca și femeia. Băiatul poate deci, să
fantasmeze că el însuși va avea copii, fără să
fie nevoie ca pentru aceasta să fie acuzat de
tendințe feminine. El manifestă prin aceasta
doar erotismul său anal, încă activ.

Teoria sadică a actului sexual
A treia dintre teoriile tipice despre
sexualitate se impune copiilor cînd ajung să fie
martori ai raporturilor sexuale dintre părinți,
pe care le pot observa doar incomplet. Ei
ajung la interpretarea sadică a raportului
sexual; văd în el ceva ce partea mai puternică
îi face părții mai slabe cu violență și îl
compară, în special băieții, cu o încăierare așa
cum o știu ei din relațiile lor de copii și căreia
nu îi lipsește amestecul cu excitația sexuală.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a avut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Copilul privește ca pe o confirmare a
interpretării sale dacă descoperă urme de
sînge în pat sau pe lenjeria mamei. Acestea
sunt pentru el o dovadă a faptului că în timpul
nopții a vut din nou loc un asemenea atac al
tatălui asupra mamei. Multe din ‚ororile față
de sînge’’ ale persoanelor nervoase, altfel
inexplicabile, își găsesc explicația în aceste
asociații.

Părerile infantile despre esența căsătoriei, care nu
rareori sunt reținute de amintirea conștientă, au o
mare importanță pentru simptomatologia bolii
nevrotice de mai tîrziu. Ele se exprimă mai întîi în
jocurile copiilor, în care se face împreună ceva ce
constituie esența faptului de a fi căsătorit (jocurile
copiilor semnificative pentru nevrozele de mai tîrziu
sunt ‚jocul de-a doctorul’’ și ‚de-a mama și de-a
tata’’˝), și, mai tîrziu, dorința de a fi căsătorit își poate
alege forma de manifestare infantilă, pentru a apărea
într-o fobie mai întîi de nerecunoscut, sau într-un
simptom corespunzător.

Acestea ar fi cele mai importante dintre
teoriile sexuale tipice ale copilului produse în anii
fragezi ai copilăriei, spontan, doar sub influența
componentelor pulsiunii sexuale. Astfel, de
exemplu, importanta teorie că copilul apare prin
sărut, trădează bineînțeles predominarea zonei
erogene a gurii. Freud menționează că conform
experienței sale, această teorie este exclusiv
feminină și poate fi întîlnită uneori ca fiind
patogenă la fetele la care investigația sexuală a
suferit în copilărie cea mai puternică inhibare.

Și modul în care copiii se comportă față de
informațiile care le parvin are importanța lui.
La mulți, refularea sexuală este atît de
dezvoltată, încît ei nu vor să audă nimic, și
aceștea reușesc să rămînă ignoranți pînă în
anii tîrzii, cel puțin aparent, pînă ce în
psihanalizele nevroticilor ies la iveală
cunoștințe ce provin din copilăria timpurie.

‚Este posibil ca tatăl tău și altă lume să facă
așa ceva, dar de tatăl meu sunt sigur că nu ar
face niciodată așa ceva’’. Oricît de diverse pot
fi aceste atitudini de mai tîrziu ale copiilor față
de satisfacerea setei de cunoaștere sexuală,
pentru primii lor ani ai copilăriei putem
presupune un comportament deplin uniform
și credem că atunci toți se străduiau cu mare
zel să afle ce fac părinții împreună, ca apoi să
apară copiii.