Transcript Romanul familial al nevroticilor (1909)

Romanul familial al
nevroticilor
(1909)
Este un articol despre o construcție
fantasmatică inconștientă a copilului,
numită de Freud roman de familie,
fantasmă în care familia reală este
înlocuită de una imaginară mult mai
prestigioasă. Freud descrie contextele
și motivele care determină apariția
acestei fantasme.
Dezvoltarea autonomiei față de
părinți
Desprinderea individului
aflat în
creștere de autoritatea părinților este una
dintre realizările cele mai importante,
necesare, dar și cele mai dureroase ale
dezvoltării. Este absolut normal ca ea să aibă
loc și se poate presupune că fiecare om care
are o funcționare psihică normală a realizat-o
într-o oarecare măsură.
Progresul societății se bazează de
fapt pe această opoziție a celor două
generații. Dar, există o categorie de
nevrotici care eșuează în această
încercare – de a se desprinde de
părinți.
Idealizarea părinților și identificarea
cu aceștea
În primii ani de viață, pentru copilul
mic, părinții sunt mai întîi unica
autoritate și sursă a oricărei credințe. Să
semene cu el, cu părintele de același sex,
să crească așa ca mama și ca tata, este
dorința cea mai intensă și cea mai
încărcată de consecințe a anilor copilăriei.
Dezamăgirea în raport cu figurile
parentale
Este inevitabilă această schimbare în
percepția părinților, o dată cu dezvoltarea
intelectuală nu se poate evita această
atitudine față de părinți. Copilul cunoaște alți
părinți, îi compară cu ai săi și începe să se
îndoiască cu privire la unicitatea pe care le-o
atribuia.
Mici evenimente din viața copilului,
care trezesc în el o stare de nemulțumire,
îi dau prilejul să înceapă să-și critice
părinții și să folosească în atitudinea pe
care o abordează împotriva părinților lui
cunoașterea dobîndită între timp că alți
părinți sunt în anumite privințe de
preferat.
Motive ale ostilității față de părinți
Rivalitatea sexuală. Freud referinduse la psihologia nevrozelor menționează
că aici acționează printre altele și
pornirile cele mai intense de rivalitate
sexuală. (Complexul Oedip fără a se referi
la el în mod direct).
Motive ale ostilității față de părinți
Sentimentul de a fi neglijat/rivalitatea cu
frați surori. Atitudinea ostilă față de părinți
este determinată și de sentimentul lăsării
copilului pe planul doi. Adesea se ivesc ocazii
în care copilul este neglijat sau cel puțin așa se
simte el, cînd duce lipsa dragostei depline a
părinților, dar mai ales cînd regretă că trebuie
să o împartă cu alți frați sau surori.
Copil vitreg sau înfiat
Senzația că propriilor sentimente nu li se
răspunde cu aceeași intensitate determină
dezvoltarea unei fantasme care datează cu
primii ani ai vieții, și anume fantasma
conform căreia el este un copil vitreg sau
unul înfiat.
Multe persoane care nu au devenit
nevrotice își aduc frecvent aminte de astfel de
ocazii în care – influențați de obicei de lectură
– percepeau și răsplăteau în acest fel
comportamentul ostil al părinților.
Referințe la Complexul Oedip
Freud face mai departe unele comentarii
care se referă la influența sexului copilului:
băiatul avînd o înclinație mult mai puternică
spre porniri ostile față de tatăl său decît față de
mamă și o tendință mult mai intensă să se
desprinde de el decît de ea. Activitatea
fanteziei fetelor se poate dovedi mult mai slabă
în acest punct.
Într-un asemenea context relațional și
fantasmatic apare, începe să se dezvolte
romanul de familie al nevroticilor.
Freud spune că foarte rar aceste fantasme
sunt rememorate conștient, dar aproape
întotdeauna sunt demonstrabile prin
psihanaliză.
Freud menționează că de esența
nevrozei ține o activitate foarte specială
a fanteziei care mai întîi se manifestă în
jocurile copilărești. Iar aproximativ din
perioada prepubertală, această activitate
fantasmatică are ca subiect privilegiat
tema relațiilor familiale.
Un exemplu caracteristic al acestei
activități speciale a fanteziei este
cunoscuta visare diurnă, care se
continuă mult dincolo de pubertate.
Visele diurne au preponderent două
scopuri: cel erotic și cel vanitos (în
spatele căruia se află însă de obicei tot cel
erotic).
Cam în această perioada fantezia copilului
este preocupată cu misiunea de a scăpa de
părinții puțin prețuiți, înlocuindu-i de regulă cu
persoane avînd o poziție socială mai elevată. În
acest scop se profită de conjuncturi ivite
întîmplător, de anumite evenimente reale
(copilul de la țară îl cunoaște pe stăpînul
castelului sau pe moșier, cel de la oraș pe
principe).
Stadiul asexual al romanului familial
Astfel de trăiri întîmplătoare trezesc
invidia copilului și aceasta își găsește
apoi expresie într-o fantezie care
substituie ambii părinți cu unii mai
distinși. Acest stadiu este atins într-un
moment în care copilului îi lipsește
cunoașterea condițiilor sexuale ale
originii.
Stadiul sexual al romanului de
familie
Dacă apoi se adaugă cunoașterea diferitelor
relații sexuale ale tatălui și a mamei, dacă
copilul înțelege că pater semter incertus est, în
timp ce mama certisima est, atunci romanul de
familie capătă o derulare specifică; copilul se
mulțumește să ridice tatăl în importanță, fără
să mai supună însă nici unei îndoieli faptul că
proviniența din mamă este ceva nestrămutabil.
Acest al doilea stadiu (sexual)
al
romanului de familie este condus și de un alt
motiv care lipsea primului stadiu (asexual). O
dată cu cunoașterea proceselor sexuale se naște
tendința copilului de a-și imagina situații și
relații erotice, ca forță motrice acționînd
dorința de a o aduce pe mamă, care este
obiectul curiozității sexuale maxime, în
situația unei infidelități tainice și a unor
relații amoroase tainice.
De altminteri, motivul răzbunării și al
plății care stătea înainte în prim plan se
evidențiază și aici. Copiii nevrotici sunt
de regulă cei care au fost pedepsiți
pentru a fi dezvățați de proastele
obiceiuri sexuale și se răzbună acum
prin astfel de fantezii pe părinții lor.
Mai cu seamă copiii născuți tîrziu sunt
cei care îi deposedează pe cei dinaintea
lor prin astfel de invenții fanteziste de
privilegiile provenite din întîietatea
acelora (exact ca în intrigile istorice), și
adesea nu se sfiesc să născocească pe
seama
mamei
numeroase
relații
amoroase.
Rivalitatea cu frați/surori/în sensul
tematicilor
O variantă interesantă a acestui roman
de familie este atunci cînd eroul imaginat
de copil (el însuși) revine la legitimitate,
în timp ce pe ceilalți frați îi înlătură în
acest chip ca fiind copii nelegitimi.
Atracția sexuală față de un frate/soră
Mai există un interes special ce poate
direcționa romanul de familie, în sensul că
elaborarea romanului de familie îl ajută pe
copil să evite la moment sau să gestioneze
suferința. De exemplu, micul fantast înlătură
de exemplu relația de rudenie cu o soră care
eventual l-a atras sexual.
Freud mai departe menționează că cititorul
ar putea să aibă o impresie de pervertire a
sufletului infantil și ar putea să conteste
posibilitatea unor asemenea lucruri. De aceea
el spune că este important să avem în vedere
faptul toate aceste născociri aparent atît de
ostile nu sunt de fapt făcute cu rea-intenție și
păstrează, sub o ușoară deghizare,
delicatețea inițială a copilului față de
părinții săi, delicatețe ce încă există.
Infidelitatea și necunoștința sunt numai
aparente; căci dacă privim în detaliu cea mai
frecventă dintre aceste fantezii de roman,
substituirea ambilor părinți sau numai a tatălui
cu persoane mai impunătoare, atunci
descoperim că acești părinți noi și distinși
sunt efectiv înzestrați cu trăsături care
provin din amintirea reală a adevăraților
părinți mai umili, așa încît copilul nu-și
înlătură tatăl, ci și-l ridică în importanță.
Nostalgia după imaginile parentale
idealizate
Încercarea de a-și înlocui adevăratul tată
printr-unul mai distins este numai expresia tînjirii
copilului după timpurile fericite pierdute în care
tatăl său îi apărea ca fiind bărbatul cel mai distins
și puternic, iar mama ca femeia cea mai iubită și
frumoasă. El se îndepărtează de tatăl pe care
acum îl cunoaște, îndreptîndu-se înapoi spre cel în
care crezuse în anii primei copilării, și fanteziile
sale în contextul romanului familial sunt de fapt
numai expresia regretului că aceste vremuri
fericite au trecut.
Supraaprecierea copilăriei timpurii
Supraaprecierea copilăriei timpurii își
atinge în aceste fantezii din nou dreptul
deplin. O contribuție interesantă la această
temă reiese din studiul viselor. Interpretarea
viselor ne învață că și în anii maturității în
visele
despre
împărat
sau
despre
împărăteasă,
regăsim
supraaprecierea
copilăriei, aceste două personaje reprezintînd
figurile parentale.
Deci, chiar și la vîrsta adultă se
pătrează
această
supraapreciere
copilărească a părinților, iar în vise uneori
ne satisfacem această întoarcere la
imaginile idealizate ale părinților și ne
realizăm dorințele copilăriei.