Comunicarea didactica

Comunicarea didactica

comunicării interumane. =o forma particulară de realizare, concretizare a

Elementele situatiei de comunicare

        

Elementele situatiei de comunicare

, după Meyer - Eppler (1963): Un emiţător; Un receptor; Canalul de comunicare, interpus între emiţător şi receptor; Un mesaj; Un cod (sistem de semne şi reguli de combinare a acestora); Un repertoriu al emiţătorului; Un repertoriu al receptorului; Posibile surse de distorsiune.

Schema comunicarii interumane (dupa Meyer-Eppler) Emiţător (E) Perturbaţii Codare Perturbaţii Mesaj Decodare Receptor (R) Canal Re - repertoriul emiţătorului Rr – repertoriul receptorului Re Rr

Taxonomie (1)



Dupa parteneri:

Intrapersonală; I nterpersonală; În grup; Publică; De masă; 

Statutul interlocutorilor

: Verticală; Orizontală; 

Codul folosit

: Paraverbală; Nonverbală; paraverbala; 

Finalitatea actului comunicativ

: A ccidentală; Subiectivă; Instrumentală

Taxonomie (2)



Dupa capacitatea autoreglarii:

Lateralizată (unidirecţională); Nelateralizată

C omunicarea verbală

 reprezintă acea formă a comunicării în care informaţia este transmisă prin intermediul cuvântului, într-o formă codificată.

Comunicarea nonverbală

 este folosită pentru a exprima atitudini, stări psihice, pentru precizarea si nuanţarea ideilor transmise

Functii ale comunicarii nonverbale

   repetarea şi

întărirea

mesajului verbal;

înlocuirea

, substituirea exprimării verbale, a unei stări de spirit; completarea şi

precizarea

relaţiei cu interlocutorul (atracţie, indiferenţă, respingere);   

accentuarea

, sublinierea unor elemente din mesaj;

acceptarea

, ajustarea şi disponibilitatea pentru dialog;

contrazicerea

evidentă sau subtilă în cazul divergenţelor de opinie.

Elementele nonverbale (1)



Contactul vizual

– reprezintă o cale, o modalitate de exprimare a emoţiilor, a simpatiei/antipatiei faţă de o persoană; 

Expresia facială (mimica)

– reprezintă totalitatea modificărilor expresive la care participă elementele mobile ale feţei, prin intermediul cărora sunt exteriorizate emoţii diverse; elementele cele mai expresive de la nivelul feţei sunt: ochii, sprâncenele, gura; 

Limbajul trupului (postura, gestica)

– poate comunica atitudinea unei persoane;

Elementele nonverbale (2)

  

Proximitatea

personal – reprezentată de apropierea sau distanţa adoptată faţă de interlocutori (există patru categorii de spaţiu, în funcţie de statutul şi relaţiile dintre interlocutori: intim – 0-45 cm; – 45-125 cm; social – 125 cm-3,6 m; public – peste 3,6 m);

Vestimentaţia

– este purtătoare de informaţii pentru interlocutor;

Atingerea

– reprezintă o modalitate de a comunica prin contact fizic, regulile fiind stabilite, de multe ori neconvenţional, de către fiecare societate în parte.

Comunicarea paraverbală

E ste reprezentată de modul concret în care vorbim (forţa sau volumul, ritmul şi fluenţa, înălţimea sau tonalitatea vocii, modul de articulare a cuvintelor). Elementele paraverbale însoţesc limbajul, permiţând nuanţarea, întărirea, sublinierea ideilor, a cuvintelor.

Elemente paraverbale (1)

 

Volumul vocal

trebuie să fie adaptat diferitelor momente ale discursului (se vorbeşte mai tare la început şi la sfârşit, pentru a sublinia obiectivele şi concluziile), trebuie adaptat ambianţei (o sală mai mică sau mai mare, linişte sau gălăgie);

Ritmul vorbirii

– trebuie să fie variat, pentru „a sparge” monotonia; se vorbeşte rar când se subliniază ideile principale, dar ritmul creşte la pasajele de tranziţie, la pasajele descriptive şi la cele familiare elevilor; se recomandă evitarea vorbirii „împiedicate”, a bâlbâielilor, a ruperilor de ritm prea dese; unele pauze au rolul de a pregăti elevii pentru o idee importantă, de a capta atenţia;

Elemente paraverbale (2)



Tonalitatea

trebuie să fie adecvată situaţiei; se ridică tonul pentru a sublinia ideile esenţiale sau pentru a calma atmosfera dintr un grup de elevi gălăgioşi; tonul ascuţit este considerat agresiv; 

Articularea cuvintelor

trebuie să fie clară, corectă, trebuie să se evite folosirea excesivă a limbajului de specialitate („pedanteria”), înghiţirea unor silabe sau cuvinte.

Elemente paraverbale (3)



Intonaţia

– este reprezentată de modulaţia vocii, de ridicarea şi coborârea tonului, în timpul vorbirii, pentru nuanţarea sau accentuarea unei idei, a unui cuvânt etc.



Accentul

– reprezintă forţa, intensitatea cu care sunt pronunţate anumite cuvinte din propoziţie; modificarea accentului de pe un cuvânt pe altul, într-o propoziţie, poate determina semnificaţii diferite ale aceleiaşi propoziţii/fraze

Bariere ale comunicarii (1)

 

Barierele în trimiterea mesajului

apar doar la nivelul emiţătorului şi se concretizează în transmiterea unor mesaje neconştientizate, în existenţa unor informaţii inadecvate în conţinutul mesajului şi în prejudecăţi în ceea ce priveşte mesajul sau în ceea ce-l priveşte pe receptor;

Barierele la nivelul receptării

aparţin deopotrivă receptorului şi mediului, structurilor psihice, cum ar fi, în primul caz: nevoi, anxietăţi, credinţe, valori, atitudini, opinii, expectaţii, prejudecăţi, iar în cel de-al doilea, efectul conjugat al altor stimuli existenţi în mediu;

Bariere ale comunicarii (2)

  

Barierele de înţelegere

îi caracterizează deopotrivă pe cei doi agenţi ai comunicării;

Barierele acceptării

pot să apară la nivelul tuturor indicatorilor implicaţi; astfel, dacă la nivelul emiţătorului acestea sunt cauzate de caracteristicile personale, comportamente, atitudini şi valori, receptivitatea la idei noi, la nivelul mediului există conflicte interpersonale, „ciocniri” emoţionale, diferenţe de status, experienţe anterioare în interacţiuni similare;

Barierele acţiunii

apar, de asemenea, atât la nivelul emiţătorului, cât şi la cel al receptorului.

Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (1)

 utilizarea unui limbaj inaccesibil unor elevi;  acordarea de semnificaţii diferite de către elevi mesajelor neclare, diferenţe de percepţie;  neîncrederea în posibilităţile elevilor;  comunicarea stereotipă şi numai cu unii elevi;  blocajul datorat experienţelor negative anterioare;

Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (2)

 gestionarea inadecvată a tipului de comunicare;  nesusţinerea afirmării opiniilor proprii, critice, creative;  comunicarea făcută nu este întărită de fapte (demagogie)  slaba pregătire a profesorului pentru conducerea comunicării în clasă (neclaritatea scopului, aproximarea, neraportarea la nivelul elevilor, controlul scăzut al efectelor, lipsa variantelor organizatorice ş. a.);

Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (3)

 bariere de acceptare: prejudecăţi, conflicte personale profesor intenţiile profesorului, discordanţă mesaj aşteptări; elevi, neîncredere în  posibilităţi reduse de antrenare, stimulare a elevilor (timp scurt, conţinut încărcat, clasă numeroasă, metodologie clasică de predare, autoritate greşit înţeleasă, teama de a nu realiza programa ş.a.);

Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (4)

 lipsa unui feedback organizat, diversificat;  formularea de concluzii pripite, parţiale;  slaba stăpânire a emoţiilor, blocajul afectiv;  pierderea controlului asupra climatului de muncă din clasă.

 conflicte interpersonale şi de grup în clasă;

R eguli pentru o ascultare eficientă (1)

 să înceteze să vorbească în timpul expunerii;  să ajute emitentul să se simtă liber în exprimare;  să arate oponentului că doreşte să-l asculte;  să renunţe la gesturi care distrag atenţia;

R eguli pentru o ascultare eficientă (2)

 să se pună în pielea conlocutorului;  să fie răbdător, tolerant;  să nu se înfurie;  să nu fie dur în dispute, critici;  să nu se impună ca atotcunoscător;  să pună întrebări la sfârşitul prezentării