Transcript PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI Departamentul pentru pregătirea

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI
D EPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI
DIDACTIC , UVT
C OMUNICAREA
DIDACTICĂ

Delimitări conceptuale = Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor
prin care se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între
persoane aflate intr-o situaţie socială dată.

Orice comunicare este o interacţiune şi se prezintă ca un fenomen dinamic
care implică o transformare, adică e subsumată unui proces de influenţă
reciprocă între mai mulţi factori sociali.
F ORME
Criterii
Parteneri
Statutul
interlocutorilor
DE COMUNICARE
Forme
Precizări
1. c. intrapersonală
- cu sine
2. c. interpersonală
- între două persoane
3. c. în grup mic
- în cazul unei relaţii grupale de tip
“faţă-în-faţă”
4. c. publică
- auditoriul este un public larg, în relaţie
directă (conferinţe, miting) sau indirectă
(ziar, TV) cu emiţătorul
1. c. verticală
- între parteneri cu statute inegale
(profesor-elev, şef-subordonat)
2. c. orizontală
- între parteneri cu statute egale (elevelev)
F ORME
1. c. verbală
Codul
2. c. paraverbală
folosit
3. c. nonverbală
DE COMUNICARE
- vezi după tabel
4. c. mixtă
Finalitate 1. c. accidentală
a actului
comunicativ
2. c. subiectivă
- transmiterea întâmplătoare a unor informaţii care
nu sunt vizate expres de emiţător
- exprimă direct starea afectivă a locutorului din
necesitatea descărcării şI echilibrării în urma
acumulării unei tensiuni psihice
3. c. instrumentală - are un scop precis, vizează atingerea unui anumit
efect în comportamentul receptorului, are capacitatea
de a se modifica în funcţie de reacţia partenerilor ptr.
a-şi atinge obiectivul
F ORME
Capacitatea 1. c.
autoreglării lateralizată
2. c.
nelateralizată
Natura
1. c.
conţinutului referenţială
2. c.
operaţională/
metodologică
3. c.
atitudinală
DE COMUNICARE
- fără feed-back (c. prin film, radio, etc., forme care
nu admit interacţiunea)
- cu feed-back determinat de prezenţa emiţătorreceptor
- vizează un anumit adevăr (ştiinţific sau de altă
natură)
- vizează înţelegerea acelui adevăr, felul în care
trebuie operat, mental sau practic ptr. ca adev.
transmis să fie “descifrat”
- valorizează cele transmise, situaţia comunicării şi
partenerul
C OMUNICAREA VERBALĂ (CV)

Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvînt şi prin tot ceea ce ţine de acesta
sub aspectul fonetic, lexical, morfo-sintactic.

forma acesteia : orală şi/sau scrisă funcţie de care se utilizează analizatorul auditiv
şi/sau vizual;

permite formularea, înmagazinarea şi transmiterea unor conţinuturi extrem de
complexe.

Limbajul nu comportă numai funcţii de comunicare ci şi o funcţie de apel,
orientată destinatar şi o funcţie expresivă ce vizează locutorul. (dupa Buhler)

Jacobson sugerează încă trei funcţii:

functia metalingvistică (orientată spre cod)

functia poetică (are ca obiect enunţul)

funcţia fatică (vizează contactul comunicării)

Toate aceste funcţii se pot actualiza în vorbirea didactică, profesorul având
posibilitatea ca, în raport cu obiectivele propuse să se centreze pe o funcţie sau
alta.
A LTE TIPURI DE COMUNICARE

Comunicarea paraverbală (CPV)

Informaţia este codificată şi transmisă prin elementele prozodice şi vocale
(caracteristicile vocii, particularităţi de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul şi
debitul vorbirii, intonaţia, pauza, etc.) care însoţesc cuvântul şi vorbirea în general
şi au semnificaţii aparte.

analizatorul vizat este cel auditiv;

este purtătoare a dimensiunii referenţiale a comunicării.

Comunicarea nonverbală (CNV)

Informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate direct
de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.

cel mai solicitat este analizatorul vizual;

este inconştientă .

O pedagogie a imaginii, bine conturată, ar putea stimula învăţarea, căci prin
arătarea directă şi trecerea rapidă în revistă a obiectivelor de învăţat se transmit
informaţii fără scriere şi lectură, fără chiar o conceptualizare propriu-zisă.
C OMUNICAREA
DIDACTICĂ

CD = comunicare instrumentală, direct implicată
în susţinerea unui proces sistematic de învăţare.
În această accepţiune nu apar restricţii:

de conţinut (învăţarea poate fi în egală măsură
centrată pe dobândirea de cunoştinţe,
deprinderi, motivaţii, atitudini etc.);

de cadru instituţional (poate exista şi în afara
procesului de învăţământ, în diversele forme ale
educaţiei nonformale şi informale);

privitoare la parteneri.
BLOCAJE ALE
COMUNICĂRII DIDACTICE

Comunicarea didactică beneficiază din plin de atuurile pe care
particularităţile clasei şcolare le oferă:

grup organizat, niveluri intelective, atitudinale şi de interese aproximativ
egale, monitorizare

permanentă din partea unor persoane autorizate şi competente.
Observaţia curentă şi simţul comun ne atrag atenţia că barierele care stau
în faţa oricărei comunicări şi deci şi a comunicării didactice sunt de o mare
diversitate: nu putem comunica cu un elev pentru că este obosit şi bolnav,
pentru că are dificultăţi de concentrare, pentru că are un vocabular sărac,
pentru că este marginalizat de colegi, pentru că se crede persecutat de
profesor etc
B LOCAJE ALE COMUNICARII DIDACTICE

Comunicarea didactică este o relaţie între un emiţător (în general, reprezentat de
profesor) şi un receptor (în general, reprezentat de elev), în interiorul căreia un
mesaj (o informaţie) circulă de la unul la celălalt prin intermediul unui canal. Orice
disonanţă în raport cu funcţionarea normală în cazul fiecăruia dintre aceste
elemente poate constitui un obstacol în calea realizării unei comunicări didactice cât
mai eficiente. // Tipuri de blocaje:

a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea
didactică (profesorul pe

de o parte, elevul pe de alta);

b) blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la
relaţia de comunicare didactică;

c) blocaje determinate de canalul de transmisie;

d) blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează
comunicarea didactică.
R ETROACŢIUNEA ÎN COMUNICAREA
DIDACTICĂ

Ca acţiuni recurente propagate în sens invers – de la
rezultat spre obiectivele iniţiale – retroacţiunile sunt
principalele modalităţi care permit adaptarea
interlocutorilor unul faţă de altul, la situaţie şi esenţial la
finalitatea urmărită.

Dintre retroacţiunile prezente în comunicarea didactică se
amintesc feed-back-ul şi feed-foreward-ul.

Ex. profesorul atent la evoluţia fiecărui elev se poate
ocupa special de un copil după ce a luat o notă
nesatisfăcătoare (feed-back) sau preventiv, anticipând o
evoluţie spre o notă nesatisfăcătoare (feed-foreward).

R
ETROACȚIUNEA
Implicaţii psihopedagogice
ÎN
C.D.

randamentul comunicării didactice nu se reduce la stăpânirea conţinuturilor
verbale. Dacă prin componenta verbală este exprimat referenţial şi explicit un
anumit conţinut categorial, în acelaşi timp prin componentele para- şi nonverbală
se exprimă atitudini. Acestea vizează conţinutul transmis, receptorul şi situaţia
comunicării;

comunicarea para- şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal;

o comunicare complexă (CV, PV şI NV) convergentă uşurează realizarea unor
sarcini diferite impuse de diversele roluri didactice;

folosirea multicanalităţii în transmiterea şi receptarea mesajului facilitează
prelucrarea şi reţinerea unei mai mari cantităţi de informaţii şi, în acelaşi timp
sporeşte varietatea şi atractivitatea actului comunicativ;

combinarea variată şi convergentă a mesajelor verbale, para- şi nonverbale poate
reprezenta un spor de claritate şi, prin aceasta, economie de timp;

comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranţă şi chiar refuzul
conţinuturilor transmise.