Transcript Pronumele reflexiv - Tineretul Ortodox

Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a persoanei,
distingem pronume şi adjective pronominale care au categoria gramaticală a persoanei.
Pronumele personale
propriu-zise
+
cele de politeţe
Pronumele
reflexive
Au categoria
gramaticală
a persoanei
Pronumele
şi adjectivele
pronominale
posesive
Adjectivele
pronominale
de întărire
Pronumele de politeţe
• În limbile în care există, pronumele personal de
politeţe (sau de reverenţă) exprimă respectul
vorbitorului faţă de persoana numită prin acest
pronume.
• În limba română acest pronume are forme proprii
doar pentru persoanele a II-a şi a III-a şi nu poate
deveni adjectiv pronominal. Tabelul de mai jos arată
formele acestor pronume, puse în diferite cazuri.
Indicaţiile „singular” şi „plural” se referă la numărul de
persoane reprezentate de pronume.
• Ca subiect, însă, dumneavoastră cere întotdeauna
ca acordul cu predicatul să se facă la plural.
Pronumele de politeţe
Persoana
II
N.Acc.
singular
plural
dumneata,
dumneavoastră
dumneavoastră
G.D.
dumitale,
dumneavoastră
dumneavoastră
Persoana
III
singular
plural
N.Acc. G.D.
masculin
feminin
masculin
feminin
dumnealui
dumneaei dumnealor dumnealor
Pronumele de politeţe
• Pronumele personale dînsul, dînsa, dînşii, dînsele,
deşi nu sînt pronume de politeţe propriu-zise, sînt
percepute de unii vorbitori ca exprimînd un grad mai
mare de respect faţă de persoanele numite, astfel
ajungînd să funcţioneze ca pronume de politeţe. Totuşi,
în unele graiuri regionale (de exemplu în Moldova),
aceste pronume sînt folosite nu numai pentru
persoane, ci şi pentru obiecte, faţă de care nu se
exprimă nici un fel de politeţe. Aceste pronume
personale de politeţe provin din forme mai vechi ale
pronumelui personal – însul, însa, înşii, însele.
Pronumele de politeţe
• Formele reverenţioase precum: Domnia ta,
Măria ta, Înălţimea ta, Excelenţa sa, Luminăţia
voastră, Preasfinţia sa, Majestatea sa etc. se
folosesc în limbajul solemn, oficial şi protocolar
şi exprimă cel mai înalt grad de respect.
•Pronumele de politeţe se pot prescurta astfel:
d-ta, d-tale, d-sa, d-sale, d-voastră, dvs. sau
dv., d-lui, d-ei, d-lor.
Pronumele de politeţe
• În limbajul familiar şi regional există şi
alte variante ale pronumelui personal de
politeţe: mata, matale, mătălică,
mătăluţă, tălică, tăluţă.
Pronumele de politeţe
Funcţii sintactice:
Subiect: Dumnealui a sosit din Cahul.
Nume predicativ: Următorul candidat sunteţi
dumneavoastră.
Atribut pronominal: Cartea dumneaei este pe birou.
Complement direct: L-am chemat pe dumnealui.
Complement indirect: Vă ofer dumneavoastră acest
premiu.
Complement de agent: Expoziţia este organizată de
dumneaei.
Complement circumstanţial de mod: El scrie poezii
ca şi dumneata.
Complement circumstanţial de loc: Nu stau mult la
dumneata.
Pronumele reflexiv
• Pronume care ţine locul obiectului asupra căruia
se exercită direct sau indirect acţiunea verbului,
fiind identic cu subiectul propoziţiei şi având
aceeaşi persoană cu verbul, se numeşte reflexiv.
• Forme reflexive propriu-zise există numai pentru
persoana a III-a (pe sine, sie, sieşi). Pentru
celelalte persoane se folosesc formele
neaccentuate ale pronumelui personal, cu
valoare de pronume reflexiv.
• Dacă pronumele are alt număr şi altă persoană
decât verbul determinat, atunci este pronume
personal. M-am întors de la uşă . /M-a întors de la uşă
Pronumele reflexiv
singular
Caz /
persoană
I
II
dativ
îmi, mi
acuzativ
mă, m-
îţi, ţi
te
III
sieşi, sie,
şie, işi, şi
Sine,
sineşi,
se, s-
Pronumele reflexiv
plural
Caz /
persoană
I
II
III
dativ
ne
vă
sieşi, sie,
şie, işi, şi
acuzativ
ne
vă, v-
sine,
sineşi,
se, s-
Pronumele reflexiv
Exemple:
• Să mă-mbrac în părul galben şi în strai uşor
ţesut…
• Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te
pierzi,/cum îţi vine, cum îţi place pe copilă s-o
dezmierzi.
• Ei şoptesc, multe şi-ar spune şi nu ştiu de-unde
să-nceapă…
(M.Eminescu)
Adjectivele pronominale de întărire
• Pronumele de întărire este pronumele care are
rolul de a întări, de a pune în evidenţă persoana la
care se referă.
- Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum
ziceai însuţi. (C. Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu)
Eşti însuţi ce păstrezi în suflet din oamenii pe care iai cunoscut. (N. Iorga, Cugetări)
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia îngrozitoare. (M.
Eminescu, Scrisoarea III)
Adjectivele pronominale de întărire
•În limba română, formele pronumelui de
întărire sunt alcătuite din vechiul pronume însu
(însă) şi formele neaccentuate de dativ ale
pronumelui personal sau reflexiv – mi, ţi, şi, ne,
vă, le: însumi, însuţi, însuşi, înşine, înşivă,
înşişi; însămi, însăţi, însăşi, însene.
• În limba română actuală, pronumele de
întărire este folosit rar, mai des apar
construcţiile cu adverbul chiar – chiar eu, chiar
tu etc – sau cu adjectivul singur(ă): eu
singur(ă), tu singur(ă), el (ea) singur(ă) etc.
Adjectivele pronominale de întărire
Sg./pl.
masculin
I
II
feminin
mi
Însu+
ţi
mi
Însă+
ţi
III
şi
şi
I
ne
ne
II
III
Înşi+
vă
şi
Înse+
vă
şi, le
Pronumele posesive
Pronumele posesiv înlocuieşte numele
posesorului unui obiect, este precedat de
articolul posesiv şi are forme care arată
persoana şi numărul pronumelui şi dau indicaţii
despre genul şi numărul substantivului care
denumeşte obiectul posedat.
Ai noştri fugeau spre pădure să scape de
încercuire. (M. Preda, Îndrăzneala)
Pământul este al nostru, că noi îl muncim.
(L. Rebreanu, Răscoala)
Pronumele posesive
Caracteristici:
• e însoţit de articol posesiv genitival care îşi schimbă
forma după genul şi numărul obiectului posedat
• nu are forme pentru genitiv si dativ singular;
la genitiv, dativ plural apar formele alor mei, alor tăi,
alor noştri, alor voştri
• substituie numele posesorului (acordându-se în
persoană şi număr) şi se acordă în gen, număr şi caz
cu obiectul posedat
• la persoana a III-a plural nu are formă proprie, se
foloseşte pronumele personal lor
Pronumele posesive
Un singur obiect posedat – un singur posesor:
persoana
masculin
feminin
I
Al meu
A mea
II
Al tău
A ta
III
Al său
A sa
Pronumele posesive
Un singur obiect posedat – mai mulţi posesori:
persoana
masculin
feminin
I
al nostru
a noastră
II
al vostru
a voastră
III
al lor
a lor
Pronumele posesive
Un un singur posesor- mai multe obiecte posedate:
persoana
masculin
feminin
I
Ai mei
Ale mele
II
Ai tăi
Ale tale
III
Ai săi
Ale sale
Pronumele posesive
Mai mulţi posesori- mai multe obiecte posedate:
persoana
masculin
feminin
I
Ai noştri
Ale noastre
II
Ai voştri
Ale voastre
III
Ai lor
Ale lor
Adjectivul pronominal posesiv
• Adjectivul posesiv determină un substantiv, se
acordă în gen, număr şi caz cu acesta şi
substituie numele posesorului, cu care se
acordă în persoană şi număr.
• Formele sunt identice cu ale pronumelui
posesiv, cu deosebirea că articolul posesiv
genitiv nu mai este obligatoriu.
Exemplu:
Ai mei părinţi au plecat.
Părinţii mei au plecat.
Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a
persoanei distingem pronume şi adjective pronominale care nu reacţionează
la această categorie.
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
demonstrative
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
interogative
Nu au categoria
gramaticală
a persoanei
Pronumele
şi adjectivele
pronominale
nehotărâte
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
relative
Pronumele şi adjectivul pronominal
demonstrativ
• Pronumele care înlocuieşte numele unui
obiect şi îl deosebeşte de alte obiecte de
acelaşi fel arătând apropierea, depărtarea (în
spaţiu sau timp) ori identitatea obiectului cu
sine însuşi sau cu alt obiect, se numeşte
demonstrativ.
• Atunci cand pronumele demonstrativ
insoteste un substantiv cu care se acorda in
gen, nr si caz, pronumele demonstrativ devine
adjectiv pronominal demonstrativ.
Apropiere
singular
Departare
plural
singular
plural
N.
masc
fem
masc
fem
masc
fem
masc
fem
acesta
aceasta
aceştia
acestea
acela
aceea
aceia
acele
a
Ac.
acesta
aceasta
aceştia
acestea
acela
aceea
aceia
acele
a
G.
acestuia
acesteia
acestora
acestora aceluia
aceleia
acelor
a
acelor
a
D.
acestuia
acesteia
acestora
acestora aceluia
aceleia
acelor
a
acelor
a
Pronumele şi adjectivul pronominal
demonstrativ de diferenţiere
singular
plural
m.
f.
m.
f.
N.
celălalt
cealaltă
ceilalţi
celelalte
G.
celuilalt
celeilalte
celorlalţi
celorlalte
D.
celuilalt
celeilalte
celorlalţi
celorlalte
Ac.
celălalt
cealaltă
ceilalţi
celelalte
Pronumele şi adjectivul pronominal
demonstrativ de diferenţiere
singular
plural
m.
f.
N.
acestălalt
aceastălaltă aceştilalţi
G.
acestuilalt
acesteilalte
acestorlalţi acestorlalte
D.
acestuilalt
acesteilalte
acestorlalţi acestorlalte
Ac. acestălalt
m.
aceastălaltă aceştilalţi
f.
acestelalte
acestelalte
Pronumele şi adjectivul pronominal
demonstrativ de identitate
singular
plural
m.
f.
m.
f.
N.
acela+şi
Aceea+şi
Aceia+şi
Acelea+şi
G.
Aceluia+şi Aceleia+şi acelora+şi acelora+şi
D.
Aceluia+şi Aceleia+şi acelora+şi acelora+şi
Ac.
Acela+şi
Aceea+şi
Aceia+şi
Acelea+şi
Pronumele şi adjectivul pronominal relativ
singular
plural
m.
f.
m.
f.
N.
care
care
care
care
G.
cărui(a)
cărei(a)
căror(a)
căror(a)
D.
cărui(a)
cărei(a)
căror(a)
căror(a)
Ac.
care
care
care
care
Singular/plural
m./f.
N.
cine
G.
a cui
D.
cui
Ac.
pe cine
• relativ
• Relativele sunt cuvinte al căror rol este de a stabili o
relaţie, de a introduce o propoziţie subordonată
(neinterogativă), deci funcţionează ca nişte conjuncţii.
Diferenţa faţă de acestea însă este că ele au şi valoarea de
substitute, adică înlocuiesc un cuvânt din propoziţia
regentă şi fac parte din structura sintactică a subordonatei,
adică au o funcţie sintactică în aceasta.
• Într-o frază ca:
• Trenul care intră în gară vine de la Ungheni.
• care introduce propoziţia atributivă care intră în gară,
fiind totodată subiectul verbului intră; pe de altă parte, el
substituie substantivul trenul din regenta trenul vine de la
Ungheni.
• I. Pronumele relativ.
• 1. Pronumele relative sunt: care, cine, ce, câţi
(câte), ceea ce. Între acestea există diferenţe în ce
priveşte bogăţia formelor flexionare (în funcţie de
gen, număr şi caz). Ele substituie un substantiv din
regentă, dar pot avea forma cerută de funcţia
sintactică pe care o îndeplinesc în subordonată.
Astfel în:
• Colegul căruia i-am împrumutat cartea a pierdut-o.
• căruia este complementul indirect al verbului a
împrumuta din subordonată şi stă la cazul dativ; el
introduce subordonata atributivă şi, totodată, ţine
locul substantivului colegul din regentă.
• 2. Locul.
• Cel mai frecvent pronumele relativ urmează imediat după
cuvântul pe care îl reprezintă. În acest caz nu există nici un
risc de ambiguitate. Alteori el se află mai la distanţă:
•
Când relativul determină un substantiv, precedat de o
prepoziţie:
• Acesta este un dispozitiv în partea superioară a căruia se
găseşte o roată dinţată.
Când cuvântul substituit este primul element al unui grup
ce nu poate fi disociat. În fraza:
• Controlul grupului de călători, care s-a fixat pentru ora
12, a fost amânat.
• contextul ne face să înţelegem că termenul substituit prin
care este controlul, nu grupul.
• 3. Uneori termenul substituit poate fi o propoziţie întreagă.
Relativul este, în acest caz, ceea ce.
• Contractul a fost încheiat şi semnat, ceea ce ne bucură.
•
• 4. Pe + care.
• [util.] Când pronumele care este complement direct în subordonată, el
trebuie precedat de prepoziţia pe, întrucât el nu este numai conectiv, ci
are o funcţie sintactică în subordonată, care obligă la ocurenţa
prepoziţiei:
• Albumul pe care l-ai cumpărat este foarte scump.
• Nu-mi place perdeaua pe care ai cumpărat-o.
• Omiterea prepoziţiei pe este o greşeală. Deci nu trebuie să spunem:
• *Nu-mi place perdeaua care ai cumpărat-o.
• Omiterea lui pe poate duce la construcţii ambigue. Astfel în:
• *Omul care l-a înşelat a făcut o reclamaţie.
• ambiguitatea constă în faptul că se poate înţelege că omul care l-a
înşelat este acelaşi cu cel care a făcut reclamaţia, ceea ce este fals.
Corect este:
• Omul pe care l-a înşelat a chemat poliţia.
• 5. Care…
care.
• [util.] În vorbirea periferică, utilizarea abuzivă a
pronumelui care în situaţii în care acesta nu substituie, de
fapt, nici un substantiv, ci funcţionează doar ca element
nejustificat de legătură între propoziţii duce la fraze
incoerente şi trebuie evitată:
•
• Eu, domn judecător, reclam, pardon, onoarea mea,
care m-a-njurat şi clondirul cu trei chile de mastică prima,
care venisem tomn-atunci cu birja de la domn Marinescu
Bragadiru
• De-aia şi pusesem de gând de la sfântul Gheorghe să las
prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale
pentru ca să mai mănânce o bucăţică de pâine
• 6. Adjectiv relativ
• Dintre pronumele relative, care, ce, câţi (câte) pot
funcţiona şi ca adjective. Cine şi ceea ce nu au
acest statut:
• Nu mi-ai spus ce carte citeşti în ultimul timp.
• Hotărăşte-te în care cameră vrei să dormi.
Locul.
• Adjectivul relativ se plasează întotdeauna înaintea
substantivului pe care îl determină şi se acordă cu
acesta când este posibil, cu excepţia lui ce, care
este invariabil.
Pronumele interogative
• DEFINITIE-partea de vorbire flexibilă care
,in propozitiile interogative ,tine locul unui
substantiv asteptat ca răspuns. ex.Cine
lipseste? (Băiatul)
• 2.Pronumele interogative sunt: care,cine,ce,cât,al câtelea. Aceste
pronume flexionează dupa gen,număr si
caz:
Pronumele interogative
• CINE?
• N.-AC.-cine? G.-D.-cui? -are aceleaşi forme
şi pentru masculin şi pentru feminin şi
Înlocuieşte nume de fiinţe.
• CE?
este invariabil şi înlocuieşte nume de lucruri.
• AL CÂTELEA?
N.AC.masculin,singular-al câtelea
N.AC.-feminin,singular-a câta.
Pronumele interogative
singular
plural
m.
f.
m.
f.
N.
cât
câtă
câţi
câte
G.
-
-
Câtor(a) Câtor(a)
D.
Ac.
Câtor(a) Câtor(a)
cât
câtă
câţi
câte
Pronumele interogative
• FUNCŢIILE SINTACTICE
• 1. Subiect ex. Cine a fost la noi? Care a
gresit?
• 2. Nume predicativ ex. Care este părerea ta?
Al cui era telefonul?
• 3. Atribut pronominal a.genitival ex. A cărui
pictura ţi-a plăcut? b.prepoziţional ex. De
care bilete ai cumpărat? Măsurile împotriva
cărora au fost mai aspre?
• 4. Complement direct ex. Pe cine cauţi?
Pronumele interogative
• 5. Complement indirect ex. Cui ai dat
cartea? Despre ce vorbeai? Împotriva cui s-a
întors? 6. Complement de agent ex. De cine
a fost chemat?
• 7. Complement circumstanţial de loc ex.
Lângă cine s-a oprit?
• 8. Complement circumstanţial de timp ex.
Înaintea cui a ajuns?
• 9. Complement circumstanţial de mod ex.
Conform căruia dintre planuri a acţionat?