Transcript pronumele si adjectivul pronominal

Definiţie.
Clasificări.
Opoziţii categoriale.
Formele atone.
Funcţiile sintactice ale pronumelor.
Obiective de referinţă
• să motiveze rolul de substitut al numelui;
• să stabilească criterii de delimitare a pronumelor
de adjectivele pronominale;
• să motiveze ortogramele prin prisma principiilor
ortografiei române;
• să delimiteze formele cazuale omonime;
• să demonstreze caracterul sui-generis al
categorii gramaticale a numărului;
• să construiască formule cazuale omonime;
• să construiască enunţuri pentru diverse funcţii
sintactice realizate de pronume;
GLOSAR
DEICTIC – clasă de cuvinte şi de forme
gramaticale reunind totalitatea mărcilor deixisului, clasă omogenă din punct de vedere
semantico-funcţional, dar eterogenă din punct de
vedere gramatical. Clasa deicticilor se constituie
pe baza unei caracteristici semantice comune:
lipsa referinţei proprii şi modul identic de a şi-o
procura şi pe baza unei funcţii comune: rolul
deicticului este de a trimite la unul dintre
componentele situaţiei de comunicare: emiţător,
receptor, timp şi loc în care se produce
comunicarea.
GLOSAR
LOCUTOR - cel care vorbeşte cu cineva;
vorbitor; cel care emite o comunicare.
INTERLOCUTOR - persoană care participă la o
conversaţie; om care se întreţine cu cineva;
convorbitor.
Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent
deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea
constituenţilor principali ai actului lingvistic (protagoniştii
comunicării: locutorul şi interlocutorul său) şi modelează
identitatea constituenţilor complementari (obiectul
comunicării) în funcţie de aceştia.
Clasa pronumelor şi a adjectivelor pronominale este
reprezentată prin cuvinte substitut, la care prin tradiţie se
adaugă, din cauză că principial au acelaşi corp fonetic, şi
cuvinte nenoţionale ce transmit informaţie gramaticală de
tip determinativ (apropierea sau depărtarea de vorbitor,
posesia, cunoaşterea în măsură redusă etc.)
Pronumele
poate fi
caracterizat din trei
perspective:
semantică
– stă în locul numelui
sau stă pentru nume
este o clasă
închisă cu
deosebiri de la o
subclasă la alta
morfologică
(marcată
de mai mulţi factori)
este o clasă
cu termeni
variabili în
funcţie
de gen, număr,
caz şi persoană
sintactică realizează toate
funcţiile
sintactice ale
substantivului
categoria gramaticală
specifică a persoanei
se atestă cu
paradigma completă
numai la unele
subclase de pronume
dezvoltă categorii
gramaticale comune
substantivului
(gen, număr, caz)
şi verbului
(persoana)
Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a
persoanei, distingem pronume şi adjective pronominale care au categoria
gramaticală a persoanei.
Pronumele personale
personale
Pronumele
propriu-zise
propriu-zise
+
+
cele de
de politeţe
politeţe
cele
Pronumele
Pronumele
reflexive
reflexive
Au categoria
categoria
Au
gramaticală
gramaticală
persoanei
aa persoanei
Pronumele
Pronumele
şi adjectivele
adjectivele
şi
pronominale
pronominale
posesive
posesive
Adjectivele
Adjectivele
pronominale
pronominale
de întărire
întărire
de
Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a
persoanei distingem pronume şi adjective pronominale care nu reacţionează
la această categorie.
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
demonstrative
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
interogative
Nu au categoria
gramaticală
a persoanei
Pronumele
şi adjectivele
pronominale
nehotărâte
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
relative
Este un microsistem alcătuit din cuvinte,
considerate global substitute, care indică poziţia în
dialog a “persoanelor” (vorbitor, interlocutor,
obiectul dialogului); pot avea categoriile
gramaticale de persoană, gen, număr şi caz pentru
care au forme predominant supletive.
Pronumele personale pot îndeplini funcţii sintactice
de subiect, atribut şi complement.
categoria gramaticală a persoanei
Persoana III el/ea desemnează
obiectul comunicării lingvistice
Persoana I eu
desemnează locutorul
Persoana II tu
desemnează interlocutorul
Categoria gramaticală a numărului
eu
tu
el,ea
noi
noi
Categoria gramaticală a numărului
tu
el,ea
voi
voi
Categoria gramaticală a genului se manifestă numai la pronumele
personale de persoana a III-a din interiorul paradigmei (el, ea, ei, ele)
sau exterioare paradigmei (dînsul/însul, dînsa/insa)
La nivelul expresiei
atestăm:
forme omonimice:
la dativ singular
forme atone identice
pentru masculin şi
feminin- i, îi şi îi
masculin, sing., Ac.
redundanţă prin
flexiune internă
asigurată de articol
dînsul/dînsa;
dînsului/dînsei
Forma atonă de Ac.
-O este întrebuinţată
frecvent cu sens
neutru:
a o lua la sănătoasa
N. Eu
G. –
D. mie, îmi, mi, mi-, -mi,-miAc. (pe) mine, mă
V. -
N. tu
G. –
D. ţie, îţi, ţi, ţi-, -ţi,-ţiAc. (pe) tine, te
V. tu!
N. el, ea
G. lui, ei
D. lui, ei, îi, i
Ac. (pe) el, îl
(pe) ea, o
V. -
N. noi
G. –
D. nouă, ne, ni
Ac. (pe) noi, ne
V. -
N. voi
G. –
D. vouă, vă, vi
Ac. (pe) voi, vă
V. voi!
N. ei, ele
G. lor,
D. lor, le, li
Ac. (pe) ei, îi
(pe) ele, le
V. -
Funcţii
sintactice
Relaţii de
interdependenţă
subiect
nume
predicativ
relaţii de
dependenţă
complement
atribut
Relaţii de
incidenţă
apoziţie
situează
pronumele
în cazul
vocativ
Exemple:
Subiect: Numai
eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!
El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri.
Nume predicativ:
O, -nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsăturile-ţi pale –
Căci tu – tu eşti el.
M. Eminescu
Exemple:
Complement direct:
Dacă boiul mi-l înmlădiu, dacă ochii mei îmi plac,
E temeiul că acestea fericit pe el îl fac.
(M. Eminescu)
Complement indirect:
La noi sunt codrii verzi de brad
Şi câmpuride mătasă.
(O.Goga)
Complement de agent:
Zâmbiră
între dînşii bătrânii tăi prieteni.
(M. Eminescu)
Exemple:
Complement de reciprocitate:
Nimic nu e realizat
de ei.
Complemente corelative (sociativ, de excepţie, cumulativ):
În afară de mine n-a fost nimeni.
Complemente circumstanţiale:
Fereastra-i deschisă: primăvara plină
Pătrunde printr-însa.
(M. Eminescu)
Exemple:
Atribut:
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închină
Apoziţie:
Casa lor,
aceea.
(M. Eminescu)
a ei şi a lui Stere, i se păru mai caldă-n seara
(E. Barbu)
Pronume în cazul vocativ:
Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci?
Tu, zeu cu ochii negri … o ce frumoşi ochi ai!
(M. Eminescu)
Dativul posesiv
Dativul posesiv este exprimat prin formele neaccentuate ale
pronumelui personal.
Dativul posesiv determină:
un substantiv: mâna-ţi albă
un adjectiv: alba-ţi mână
un verb: Ţi-am ascultat sfatul.
Funcţie sintactică: atribut pronominal (în cazul dativ).
Atunci când se leagă prin cratimă de o prepoziţie,
are funcţia sintactică de complement circumstanţial: El stă înainte-i.
Dativul etic
Dativul etic se exprimă prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.
Exemplu:
Mi şi-l luă şi mi ţi-l trânti...
Dativul etic nu are funcţie sintactică.
Dativul etic
În limbajul popular, în stilul beletristic şi în limbajul
artistic, forma neaccentuată de dativ a pronumelui de
persoana I şi a II-a, singular, întrebuinţate separat sau
împreună, exprimă în mod frecvent participarea
afectivă a locutorului şi interlocutorului la desfăşurarea
conţinutului semantic al textului.
În aceste contexte, pronumele nu realizează funcţii
sintactice, ci dezvoltă doar valori stilistice.
De ex.: Mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozana,
cât mi ţi-i băietul.(I.Creangă)
De la Nistru pân-la Tisa/Tot românul plânsu-mi-s-a.
(M. Eminescu)
BIBLIOGRAFIE
Dimitriu C. Tratat de gramatică a limbii române.
Morfologia. Iaşi, 1999.
Irimia D. Gramatica limbii române. Iaşi, 1997.
***Limba moldovenească literară contemporană.
Morfologia. Red. Dîrul A.M. şi Ciobanu A.I.
Chişinău, 1983.
Bărbuţă I., Cicala A., Constantinovici E., ş.a.
Gramatica uzuală a limbii române. Chişinău, 2000.
Iordan I., Guţu Romalo V., Niculescu A. Structura
morfologică a limbii române contemporane.
Bucureşti, 1967.
Toşa A. Elemente de morfologie. Bucureşti, 1983.