Curs 3. Tratatele si institutiile Uniunii Europene

Download Report

Transcript Curs 3. Tratatele si institutiile Uniunii Europene

Tratatele și Instituțiile Uniunii
Europene
Formele legislației comunitare
• Legislația primară – asigurată prin
intermediul tratatelor;
• Legislația secundară – totalitatea
deciziilor luate de către Instituțiile
Uniunii Europene.
Tratatele Uniunii Europene
Tratatele
Uniunii
Europene
Tratate de bază
Tratatul de la
Roma, Tratatul de la
Maastricht
Tratate care
modifică tratatele
de bază
Actul Unic
European, Tratatul
de la Nisa, Tratatul
de la Amsterdam
Tratate care
reglementează
domenii specifice
Tratatul privind
CECO
Legislația secundară
• 1. Regulamentele – se aplică tuturor statelor
membre,
companiilor,
autorităților
și
cetățenilor în forma în care au fost scrise, fără
a fi transpuse în alte legi sau prevederi, imediat
după intrarea în vigoare
• 2. Directivele - se aplică oricăruia dintre statele
membre, însă prin intermediul lor sunt
stipulate doar obiectivele care trebuiesc atinse.
Legislația secundară
• 3. Deciziile – acte legislative care se
aplică anumitor state membre, companii
sau indivizi.
• 4. Recomandările și opiniile - Nu sunt
obligatorii, nu au caracter de lege, dar pot
influența comportamentul instituțiilor
europene sau ale autorităților naționale.
Instituțiile Uniunii Europene
Instituțiile
Uniunii
Europene
Instituţii principale:
Parlamentul
European, Consiliul
Uniunii Europene,
Consiliul European,
Comisia Europeană,
Curtea de Justiţie a
UE, Curtea de Conturi
Instituţii cu rol în
finanţarea şi
coordonarea
politicilor
macroeconomice:
Banca Europeană de
Investiţii, Banca
Centrală Europeană
Organisme cu rol
consultativ:
Comitetul Economic
şi Social, Comitetul
Regiunilor
Comisia Europeană – date generale
generale
COMISIA EUROPEANĂ
Rol
Executiv
Anul stabilirii
1958
Președinte
Începând cu noiembrie 2014 JeanClaude Juncker
Corpul de luare a deciziilor
Colegiul format din 28 de comisari
(Fiecare țară are un comisar).
Funcționarea comisiei
Săptămânal (miercurea).
Locație
Bruxelles și Luxemburg
Limbi procedurale
Engleză, franceză și germană
Responsabilitate
Colectivă
Comisia Europeană – Rol
Gardian al
Tratatelor
Inițiator
legislativ
Comisia
Europeană
Negociator
unic
Rol de
manager
Comisia Europeană – Organizare
Comisia
Europeană
•
Comisia Executivă
- Colegiul celor 28
de comisari
Comisia
Administrativă Personalul
Permanet
Fiecare comisar este responsabil de gestionarea unui segment din cadrul politicilor
Uniunii Europene.
•
Comisarii sunt aleși pe o perioada de 5 ani, inclusiv președintele Comisiei.
Comisia Europeană – Rolul
comisarilor
• Cel mai influent post deținut de președintele Comisiei
Europene.
• Rolul președintelui Comisiei Europene:
• Defineşte orientările politice;
• Atribuie un portofoliu fiecărui comisar (piaţă internă, politică
regională, transport, mediu, agricultură, comerţ etc.) ;
• Poate să modifice atribuţiile comisarilor.
• Funcția de membru al Comisiei încetează prin:
•
•
•
•
•
Reînnoiri obișnuite;
Demisie voluntară;
Demisie din oficiu;
Expirarea mandatului;
Deces.
Comisia Europeană
Principalele competențe ale Comisiei Europene
Competențe legislative
Atât Parlamentul European cât
și Consiliul nu pot adopta
legislația de la nivel comunitar
fără ca și Comisia să înainteze
propunerile.
Competențe executive
Privind Politica de concurență,
administrarea PAC,
managementul bugetului UE.
Consiliul Uniunii Europene
• Reprezintă interesele statelor membre.
• Autoritatea legislativă finală.
• Este format din câte un reprezentant din fiecare stat membru
al UE.
• Funcții principale:
 Adoptarea noii legislații la nivel comunitar (Directive,
reglementări);
 Coordonarea politicilor economice la nivelul statelor
membre cu privire la UEM;
 Decizii referitoare la politicile externe și de securitate
comună;
 Aprobarea bugetului UE.
Consiliul Uniunii Europene
• Modalităţi de luare a deciziilor:
 Vot în unanimitate: deciziile privind PESC, Cooperarea
în materie de justiţie şi afaceri interne, revizuirea
tratatelor, extinderi ale Uniunii
 Vot cu majoritate calificată: decizii privind piaţa
internă, coordonarea politicilor economice, a celor
monetare, educaţia, sănătatea, mediul, cercetarea.
Aproximativ 80% din totalul deciziilor.
 Vot cu majoritatea simplă: decizii de procedură,
regulament interior, organizarea Secretariatului general
Consiliul Uniunii Europene - Sistem
de votare cu majoritate calificată
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
Majoritatea calificată presupune:
• Majoritatea celor 28 de state membre
votează în favoarea unei decizii
• Se întrunesc 260 din cele 352 de
voturi.
Număr voturi:
Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit: 29 de
voturi
Spania şi Polonia: 27
România: 14
Ţările de Jos: 13
Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi
Ungaria: 12
Austria, Bulgaria şi Suedia: 10
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi
Slovacia: 7
Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia:
4
Malta: 3
În prezent președenția Consiliului aparține
Italiei.
Consiliul European
1974
Formarea
Consiliului
European
ca forum
informal
de
dezbatere
1992
Dobândirea
statutului
formal prin
tratatul de
la
Maastricht
2009
Conform
Tratatului
de la
Lisabona
devine
una dintre
instituțiile
principale
ale UE
Consiliul European
• Cea mai influentă instituție la
nivelul Uniunii Europene.
• Format din șefii de stat și de
guvern la care se adaugă
președintele Comisiei Europene.
• Se întruneste de regulă de două
ori pe an, în sesiuni ordinare, în
iunie și decembrie.
• Primește numele localității în care
are loc întrunirea.
• Rol:
•
•
•
Trasarea liniilor generale ale
politicilor Uniunii
Planificarea bugetului multianual
Modificarea
tratatelor
şi
termenele finale privind etapele
extinderii
Consiliul Europei vs Consiliul Uniunii Europene
• Consiliul Europei ≠ Consiliul Uniunii Europene
Organizație
internațională
și
interguvernamentală formată în 1949
cu scopul protejării și promovării
valorilor comune și al dezvoltării
economice și sociale din Europa. Are
sediul la Strasbourg. Compus din 47 de
state membre la care se adauga si state
cu rol de observator. (Canada,Japonia,
SUA, Mexic și Israel.
Parlamentul European
• Reprezintă singura instituţie
comunitară a cărei membrii
sunt aleşi în mod direct prin
vot universal de către
cetățenii UE.
• Reprezintă
interesele
cetățenilor UE.
• Membrii sunt aleși pe o
perioada de 5 ani.
• 751 de deputați provenind
din cele 28 de state membre.
Parlamentul European
• Competențe legislative:
– Rol de colegislator alături de Consiliul UE într-o
gamă largă de domenii - procedura de co-decizie
(guvernanță economică, imigrare, energie etc;
adoptă sau modifică propunerile Comisiei);
Procedura de codecizie
• Un act normativ poate fi adoptat la prima citire în
cazul în care Consiliul și PE sunt de acord.
(Aproximativ 50% din legislație este adoptată la
prima lectură a procedurii de codeczie).
• În cazul în care la a doua citire Consiliul nu poate
accepta propunerea aceasta trece la comitetul de
reconciliere.
• Dacă comitetul aproba propunerea aceasta este
înaintată din nou Consiliului și PE spre aprobare.
În caz contrar propunerea nu este adoptată.
Procedura de codecizie
Prima și a doua lectură
Concilierea și a treia lectură
Responsabilitatea revine comisiilor
implicate.
Responsabilitatea aparține delegației
PE.
Se pot propune amendamente.
Nu se pot propune amendamente.
Termene- Prima lectură nu presupune
termene
-A doua lectură presupune un
termen de maxim 4 luni pentru
Consiliu si PE
Termene conciliere și a treia lectură –
maxim 24 de săptămâni, din care 8
dedicate concilierii propriu-zise.
Prima lectură –PE adoptă
amendamente cu majoritate simplă.
A doua lectură –PE adoptă
amendamente cu majoritate
absolută.(minim 378 de voturi.)
PE aprobă sau respinge proiectul cu
majoritate simplă.
Parlamentul European
• Competențe bugetare:
– Decide alături de Consiliul UE asupra bugetului
anual al UE.
Parlamentul European
• Competențe de supraveghere:
– Exercitarea funcției de control asupra celorlalte
instituții, monitorizarea folosirii bugetului UE și
implementarea corectă a legislației UE.
– Președintele PE deschide fiecare întrunire a Consiliului
European;
– Discuții cu președintele Consiliului înaintea fiecărei președenții
referitoare la programele avute în vedere;
– PE are dreptul de aprobare și destituire a Comisiei Europene.
– Poate cere Curții de Justiție luarea unor măsuri împotriva
Comisiei.
– Consultare în vederea numirii conducerii BCE.
Tratatul de la Lisabona – Implicații
asupra Instituțiilor UE
Confirmarea principiilor
guvernanței democratice în
Europa
Egalitatea
democratică
Democraţia
reprezentativă
Democraţia
participativă
Tratatul de la Lisabona – Implicații
asupra Instituțiilor UE
• Competențe sporite acordate Parlamentului European
• Legiferare – co-decizie
procedura
legislativă ordinară
– Extinderea procedurii de co-decizie la mai multe domenii
(imigrație legală, cooperare judiciară, cooperare polițienească).
• Buget – stabilirea împreună cu Consiliul a
cheltuielilor bugetare.
• Acorduri internaționale - Aviz asupra tuturor
acordurilor internaționale în domenii care se aplică
procedura legislativă ordinară.
• Transparenţa acţiunilor Consiliului de Miniştri