Transcript Funcționarea normală a psihismului uman

FUNCȚIONAREA NORMALĂ A
PSIHISMULUI UMAN
FUNCȚII PSIHICE COGNITIVE,
AFECTIVE ȘI CONATIVE
PROF. DR. DOINA COSMAN
OBIECTIVELE CURSULUI
•
•
•
•
•
Definirea trilogiei minții
Definirea și caracteristicile funcțiilor cognitive
Definirea și caracteristicile funcțiilor afective
Definirea și caracteristicile funcțiilor conative
Biopsihotipologii: definiție, istoric, relevanța
pentru conceptul de personalitate
Trilogia minţii
• În mod clasic, funcţiile psihice au fost divizate în 3
secţiuni: funcţii cognitive, afective şi conative, reunite de
către Hilgard sub denumirea generică de trilogie a minţii.
- Funcţiile cognitive sunt reprezentate de funcţiile psihice
care realizează cunoaşterea
- Afectivitatea este un termen general, folosit ca să
descrie emoţii, sentimente, dispoziţii
- Conativ este termenul folosit pentru a descrie procesele
mintale
asociate
cu
voinţa,
activitatea
şi
comportamentul.
FUNCŢIILE COGNITIVE: PERCEPȚIA
• Graniţa între senzaţii şi percepţii este neclară.
• Senzaţia este un proces psihic primar şi bazal, finalizat printr-o reflectare
elementară, unimodală, prin intermediul unui singur analizator, a
proprietăţilor simple şi separate ale obiectelor şi fenomenelor (lumina,
culoarea, sunetul, calităţi mecanice sau chimice, termice, stări viscerale,
atitudini posturale şi kinetice, etc).
• Percepţia este funcţia psihică ce asigură sinteza, însumarea, integrarea,
interpretarea informaţiilor venite de la cele 5 simţuri, ce permit
cunoaşterea, obiectivarea în spaţiul real a unui obiect, situaţii, fenomen.
• Percepţia se deosebeşte de senzaţii prin sintetism şi complexitate. Se
deosebeşte şi de reprezentare şi gândire, care sunt procese psihice
secundare. Percepţia nu se confundă cu conceptul de sensibilitate, de
sorginte fiziologică, aceasta fiind o funcţie de reactivitate specifică
organismelor animale, ce constă în recepţionarea stimulului şi stabilirea
unui raport cu sens biologic.
• Anomaliile percepţiei. Când există conflict între caracteristicile obiectului
perceput, se creează iluziile, ce sunt corectabile prin intervenţia
proceselor gândirii.
FUNCŢIILE COGNITIVE: ATENȚIA
• Constă în orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra unor obiecte
sau fenomene; efect: reflectarea mai clară şi mai completă, creşterea
eficienţei activităţii.
• Nu este un proces de sine stătător, este implicată în declanşarea,
menţinerea şi optimizarea altor procese cognitive prin funcţia de filtrare şi
procesare discriminativă a informaţiei
• Poate fi: voluntară, involuntară
• Caracteristicile atenţiei sunt:
- Selectivitatea: capacitatea de a reţine un stimul şi a-i ignora pe alţii;
- Mobilitatea sau flexibilitatea: trecerea facilă şi rapidă de la o problemă la alta
- Direcţionarea sau orientarea: procesul este îndreptat către o sursă de
stimulare
- Concentrarea: aprofundarea unor probleme prin detaşarea de ambianţă
- Distributivitatea: capacitatea de a cuprinde simultan mai multe acţiuni;
- Stabilitatea sau durabilitatea: caracteristică relativă, atenţia prezentând
fluctuaţii;
FUNCŢIILE COGNITIVE: MEMORIA
• Procesele de întipărire, păstrare, recunoaştere şi reproducere a
experienţei cognitive, afective şi voluntare a omului
• Tulving a realizat o clasificare a memoriei din perspectiva neuroştiinţelor:
- procedurală: implică procesare perceptuală a informaţiei, independentă de
procesele abstracte, în contextul învăţării pas-cu-pas bazate pe repetiţia
de secvenţe stimul-răspuns
- semantică, a faptelor impersonale şi neinfluenţate de timp; axată pe
limbaj, descrie fapte şi cuvinte, implică recunoaşterea imediată a
cunoştiinţelor
- memoria episodică: implică starea de conştiinţă de sine şi reactualizarea
evenimentelor într-un context personal, în timp şi spaţiu. Se referă la un
eveniment, este declarativă
• În raport cu prezenţa/absenţa înţelegerii materialului informaţional stocat,
distingem două tipuri de activităţi de memorizare: mecanică şi logică.
• În funcţie de prezenţa/absenţa scopului mnezic, memoria se împarte în:
- involuntară: fixarea informaţiei se realizează fără intenţionalitate
- voluntară: implică scop, efort voluntar şi procedee speciale
FUNCŢIILE COGNITIVE: GÂNDIREA
•
•
-
-
-
•
Reflectarea generalizată şi mijlocită a obiectelor, a fenomenelor şi a relaţiilor dintre
ele. Piaget o priveşte drept acţiune interiorizată, cu traiectorie ascendentă, de la
acţiunea pur senzoriomotorie la gândirea formală, capabilă să opereze cu simboluri
abstracte. Termenul de cogniţie tinde să înlocuiască în prezent termenul de gândire.
Gândirea constă dintr-o mulţime de operaţii organizate ierarhic:
Analiza: separare mentală a obiectului/fenomenului în părţile sale componente
Sinteza: reunirea mentală, într-un ansamblu unitar, întreg, a însuşirilor esenţiale şi
particulare ale obiectelor şi fenomenelor
Comparaţia: este operaţia prin care se disting asemănările şi deosebirile dintre
obiectele şi fenomenele analizate
Abstractizarea: desprinderea unei anumite laturi/însuşiri a obiectului/fenomenului,
făcându-se abstracţie de celelalte. Se înrudeşte cu analiza şi determină izolarea
unei proprietăţi generale a unui fenomen, reţinând esenţialul şi invariabilul
Generalizarea: integrare sintetică, ierarhică a datelor şi raportarea lor pe baza unei
trăsături comune la o clasă de obiecte, fenomene, la diverse niveluri de generalitate
Înţelegerea: permite descoperirea relaţiilor prin cuprinderea mentală şi stapânirea
cunoştinţelor, faptelor şi fenomenelor
Din perspectiva procesului de învăţare, se consideră că omul este capabil să înveţe
până la bătrâneţe
Funcții afective
• Ansamblu de manifestări psihice a căror trăsătură definitorie este
reflectarea realităţii exterioare prin trăiri pozitive sau negative.
• Geneza aspectelor vieţii afective este determinată de un sistem
plurimodal, în care se intrică factori fiziologici, dar şi sisteme motivaţionale
complicate, determinate axiologic şi socio-cultural.
• Afectivitatea, sau dispoziţia afectivă este o dispoziţie fundamentală, care
dă o tonalitate agreabilă sau dezagreabilă existenţei noastre, cu variaţii
între plăcere şi durere.
• Timia este o dispoziţie afectivă de bază, influenţată de trăirea emoţională
şi instinctivă , variind între polii plăcerii şi durerii.
• Emoţiile sunt variaţii importante, de obicei pasagere a trăirii timice, ca de
exemplu:anxietatea, frica, crizele de nervi.
• Modificările afectivităţii sunt numeroase, având în vedere atât
complexitatea vieţii afective şi a modalităţii sale de exprimare, cât şi
personalitatea subiectului.
Nivelele anatomo-fiziologice de integrare ale
afectivităţii (Le Doux)
• lobul frontal (zonă integratoare)
• lobul temporal (memoria afectivă, echilibrarea,
nivelul reacţional)
• lobul parietal, gyrus cinguli (integrarea afectivitate activitate motorie)
• talamusul (factor de modulare al expresiei afective)
• hipotalamusul (sediu al emoţiilor de întărire prin
mecanismele
neurohormonale
ale
controlului
scoarţei)
• rinencefalul (rol în afectivitatea bazală, neelaborată)
Emoțiile
• Aparţin afectivităţii de tip elaborat alături de afecte, sentimente, pasiuni
• Se caracterizează prin: bruscheţea apariţiei, fiind întotdeauna generată de
un stimul imediat; desfăşurarea de scurtă durată (minute), intensitatea
trăirii foarte mare, ajungând uneori până la paroxism.
• Emoţiile sunt extrem de variate şi bine delimitate ca sens: frică, furie,
bucurie-tristeţe, admiraţie-dezgust, plăcere-neplăcere, iubire-ură, etc.
(cupluri de bipolaritate valorică)
• Trăirea unei stări emoţionale are unele consecinţe generale: o emoţie de
intensitate medie produce o stare de alertă, în timp ce o emoţie intensă
poate fi perturbatoare.
• Componentele unei emoții:
1. activarea vegetativă (simpatică şi parasimpatică
2. evaluarea cognitivă şi nuanţarea răspunsului emoţional prin influenţarea
cantităţii şi calităţii emoţiilor
3. expresia emoţională
4. reacţiile caracteristice emoţiei
FUNCŢIILE CONATIVE
• “Conaţie” (din latinescul conatus): orice tendinţă naturală,
impuls sau efort direcţionat.
• Conaţia se referă la efortul conştient şi cu scop, acoperă
paleta proceselor motivaţionale şi voliţionale umane.
• Conaţia este facultatea mentală ce determină un subiect să
acţioneze, reacţioneze şi interacţioneze potrivit unui tipar
comportamental înnăscut, convertind afectele (emoţii,
preferinţe sau credinţe) şi facultăţile cognitive în performanţe
vizibile şi cu scop.
• Procesele motivaţionale se află la baza deciziei de a urmări
un scop; ele sunt dorinţele şi aspiraţiile ce duc la intenţii, care
la rândul lor sunt dictate de interes şi experienţă.
• Procesele voliţionale intră în joc după ce se cristalizează
scopurile şi intenţiile, reflectând paşii urmaţi pentru
implementarea scopurilor şi căile de gestionare a resurselor.
ACTIVITATEA
•Este o noţiune imprecis definită, cuprinde un sistem ierarhizat, specific
uman, de la simple mişcări la complexitatea interacţiunilor cu mediul, ce
determină adaptarea optimă a fiinţei umane la mediu.
•Presupune o serie de acţiuni şi comportamente şi este susţinută de o bază
motivaţională, informaţională, energetică.
•Unii autori diferenţiază acţiunea de activitate: acţiunea se defineşte prin
scopuri parţiale în câmpul activităţii, care se fundamentează pe o motivaţie
unitară. Ca atare, acţiunea este considerată element component al diverselor
activităţi (senzoriomotorii, cognitive, afective, de comunicare...)
COMPORTAMENTUL
•Este definit drept ansamblul reacţiilor observabile pe care un organism le
manifestă faţă de stimulii din ambianţă.
•Pentru behavioriştI, este reprezentat de activităţile direct observabile,
precum şi de activităţile interne (gânduri, emoţii, sentimente, reprezentări)
•Comportamentul social (conduita) se modelează după normativele societăţii
din care face parte individul. În caz contrar se instalează un comportament
care nu respectă regulile, legile instituţionale, denumit comportament deviant
(delicvenţa, vagabondajul, drogodependenţa, prostituţia)
MOTIVELE COMPORTAMENTULUI
UMAN – MOTIVAȚIA
• În determinismul complex al conduitei umane concură atât cauzele
externe cât şi condiţiile interne. Întotdeauna cauzele externe acţionează
prin intermediul condiţiilor interne.
• Motivele sunt factorii care, în condiţii externe date, declanşează, susţin şi
orietează activitatea spre un scop precis. Motivele dau sensul
comportamentelor umane şi explică în bună măsură gradul de fluctuaţie
temporală a acestora. Studiul factoriilor implicaţi în determinismul
motivaţiilor acoperă aproape în întregime cîmpul acţiunilor umane, de la
cele
reprezentate
de
comportamentele
instinctive,
până
la
comportamentele sociale ale vieţii publice.
• Voinţa va exercita un rol de reglare/ autoreglare a conduitei, în scop de
optimizare a comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit
obiectiv cu valoare adaptativă. Sensul, direcţia, tensiunea efortului
voliţional îşi au sursa în substratul afectiv şi cognitiv, prin aceasta voinţa
dobândindu-şi capacitatea reglatorie.
• Piramida motivaţiilor-Maslow
VOINȚA
• Formă superioară de autoreglare, prin intermediul căreia omul devine
capabil să facă alegeri în cunoştinţă de cauză şi să se autodetermine ca
Eu specific în raport cu cei din jur. Realizează actualizarea şi realizarea
intenţiilor, operaţionalizarea acţiunilor şi structurarea decizională.
• Voinţa are o componentă frenatorie şi alta dinamizatoare, ambele
modelate sociocultural.
• În terminologia curentă, voinţa se referă uneori la intensitatea cu care un
subiect persistă într-o activitate cu scop, în pofida obstacolelor şi
rezistenţelor potenţiale, sau la gradul de adeziune a individului la
conduitele proprii.
• Piaget afirma că voinţa îndeplineşte două condiţii: conflict între două
tendinţe; când cele două tendinţe sunt inegale, una cedează celeilalte.
• Voinţa implică 3 etape:
- conceperea proiectului, cu lupta motivelor, deliberare;
- decizie, cu sancţionarea scopului şi pregătirea căilor pentru realizarea sa
- executarea acţiunii până la finalizarea sa, ce implică efort voliţional
susţinut
BIOPSIHOTIPOLOGII
I. DEFINIŢII
• 1. TIPOLOGIA MEDICALĂ urmăreşte cunoaşterea reactivităţii
actuale a pacientului, a corelaţiilor intraindividuale, a particularităţilor
sale metabolice, punand deci accentul pe dinamica relaţiilor cu
mediul. Se consideră că “tipul” este mai bogat în esenţe, pe cand
individul este mai bogat pe latura fenomenală
• Allport defineşte tipologia ca :”o jumătate de drum către
individualitate”
• 2. CONSTITUŢIA cuprinde notele permanente şi esenţiale (habitus
fizic şi psihic), interesand în primul rand notele de reactivitate, de
fenotip şi de persoană
• 3. BIOTIPOLOGIILE postulează corelaţii între habitusul fizic şi
trăsăturile importante ale vieţii sufleteşti, corelaţii intuite înca de
către medicina hippocratică şi de astrologie
ANTICHITATEA
HIPPOCRATE:
- TIPUL APOPLECTIC
- TIPUL FTIZIC
GALENUS:
- TIPUL SANGVINIC
- TIPUL COLERIC
- TIPUL MELANCOLIC
- TIPUL FLEGMATIC
CLASIFICARE
1. După criteriul morfologic-MORFOTIPURI
(Hippocrate)
2. După criteriul psihofiziologic (Sheldon,
Pavlov)
3. După criteriul psihologic (Freud, Jung,
Schneider)
4. Tipologii mixte (Kretschmer)
TIPOLOGIA LUI KRETSCHMER
• Pleacă de la observaţiile psihiatrice, utilizand şi antropometria
• Tipuri normale, premorbide şi morbide
1. TIPUL LEPTOSOM (ASTENIC): faţa ovoidă, uscată, corp
subţire, torace lung şi plat, longiliniaritate; viaţa psihică:
ambivalenţe, închişi, reci, enigmatici, gandire abstractă,
iritabilitate
2. TIPUL PICNIC: cap, faţa rotundă, gât scurt, breviliniaritate,
trunchi plin şi rotund, membre subţiri; din punct de vedere
psihic: sociabili, comunicativi, sintoni, viaţa lor sufletească
oscilând între euforie şi depresie, prin perturbarea proporţiilor
diatezice
3. TIPUL ATLETIC: corp înalt, solid, bine proporţionat; psihic:
liniştit, imaginaţie redusă
4. Tipul displastic: dismorfisme somatice, adezivitate,
psihorigiditate, impulsivitate.
TIPOLOGIA LUI SHELDON
Foloseşte o nomenclatură embriologică, tinand
seama de dezvoltare a şi de rolul în
economia organismului a derivatelor celor trei
foiţe embrionare
1. Variabila endomorfă → VISCEROTONIE
2. Variabila mezomorfă → SOMATOTONIE
3. Variabila ectomorfă → CEREBROTONIE
TIPOLOGIA LUI FREUD
1. TIPUL ORAL
2. TIPUL ANAL
3. TIPUL URETRAL
4. TIPUL FALIC
5. TIPUL GENITAL, MATUR
TIPOLOGIA LUI JUNG
– TIPUL INTROVERTIT
– TIPUL EXTRAVERTIT
– TIPUL AMBIVERT
• TIPURI IRAŢIONALE:
1. PERCEPTIVUL
2. INTUITIVUL
• TIPURI RAŢIONALE
1. AFECTIVUL
2. REFLEXIVUL
TIPOLOGIA CLINICĂ
K. SCHNEIDER
– T. Hipertimic
– T. Depresiv
– T. Neliniştit
– T. Fanatic
– T. Histrionic
– T. Instabil
– T. Exploziv
– T. Apatic
– T. Abulic
– T.Astenic
Evolutia clasificarilor tulburarilor de personalitate