26 COOPERARE SI COMPETITIE IN SCOALA
Download
Report
Transcript 26 COOPERARE SI COMPETITIE IN SCOALA
MARIA COMBEI
DUMITRU COMBEI
COOPERARE SI
COMPETITIE IN
SCOALA
COLEGIUL NATIONAL “ION MINULESCU”
SLATINA
Psihologia socială clasică a pus accentul pe
interacţiunea de grup, dar a făcut foarte puţine lucruri
concrete pentru amenajarea grupului ca mediu de învăţare,
mulţumindu-se să studieze interacţiunea elevilor în afara
lecţiei propriu-zise şi să proclame influenţa decisivă a
climatului afectiv din clasă asupra performanţelor
individuale. Atunci când trebuie să realizeze o activitate,
membrii unui grup-clasă se pot încadra în una dintre
următoarele două tendinţe: o atmosferă de cooperare (când
părţile implicate îşi văd scopurile congruente ori acestea
coincid) şi o atmosferă de competiţie (când părţile implicate
îşi văd în mod reciproc scopurile ca fiind contradictorii).
Deşi opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv din
colectivele de elevi are o contribuţie hotărâtoare la obţinerea
unor performanţe superioare este larg răspândită, mediul
şcolar cunoaşte, în general, o organizare competitivă.
Scopurile grupului-clasă
pot fi structurate în mai multe
maniere, fiecare din acestea
prezentând atât avantaje, cât şi
dezavantaje cu privire la
performanţele obţinute de elevi. Un
tip de organizare care se
întâlneşte relativ frecvent în şcolile
noastre este structurarea
individuală a scopurilor memrbilor
grupului-clasă. Aceasta presupune
un nivel relativ redus de
interacţiune între elevi şi o
independenţa a scopurilor fiecăruia
dintre aceştia.
Structura
individualistă nu
creează o motivaţie
deosebită, nu
stimulează în nici un
fel formarea la elevi a
abilităţilor necesare
comunicării şi
interacţiunilor cu
ceilalţi.
Educarea elevilor în spiritul cooperării presupune formarea
conştiinţei şi a conduitei cooperant-participative. Cultivarea
conştiinţei cooperante presupune cunoaşterea şi înţelegerea de
către elevi a diverselor reguli şi cerinţe pe care le impune viaţa în
comun, concomitent cu declanşarea unor trăiri afective, expresie a
adeziunii şi acceptării interioare a acestora. Astfel, elevii urmează să
cunoască şi să înţeleagă ce înseamnă
dependenţa individului faţă de colectiv, a unui
colectiv mai mic faţă de unul mai mare, care sunt
obligaţiile pe care ei le au faţă de colectiv, în ce
sens şi cum urmărirea unor secţiuni colective
este şi în interesul lor etc. Declanşarea unor trăiri
afective faţă de toate acestea este posibilă numai
pe fondul multiplelor relaţii interpersonale
ocazionale de acţiuni şi activităţi desfăşurate în
colectiv.
În mod tradiţional mediul şcolar se constituie ca un mediu
competitiv, resimţit ca atare de elevi. Aceasta se întâmplă în principal
din cauza manierei de notare practicate de majoritatea profesorilor,
care are darul de a stimula competiţia. Dintre cele două modele de
apreciere, notarea prin raportarea la grup şi notarea individualizată,
primul este cel utilizat cu precădere. Acest model contribuie decisiv la
crearea unor norme ce consacră competiţia, elevii înţelegând că nu
pot obţine note mari decât dacă unora dintre colegii lor li se atribuie
note mici. Situaţia este des întâlnită când, la o întrebare a
profesorului, elevii se grăbesc să raspundă ridicând mâna (cei care
ştiu răspunsul). Profesorul îl numeşte doar pe unul dintre aceştia şi îi
oferă doar lui o notă bună, deşi era evident că şi alţi elevi posedau un
răspuns corect; mai mult, ceilalţi îşi doresc ca acesta să greşească
pentru a avea ei ocazia să fie întrebaţi, să ofere răspunsul corect şi
să primească notă bună.
O astfel de viziune asupra procesului
de învăţământ oferă într-adevăr cadrul propice
de formare a unei atitudini concurenţiale, iată de
ce folosirea unei activităţi de echipă care să
permită, pe de o parte, implicarea tuturor elevilor
şi, pe de alta, oferirea unui feedback pozitiv celor
care îşi îndeplinesc activităţile propuse reprezintă
o perspectivă optimizatoare asupra procesului de
formare-instruire. Alternativa recomandabilă la
ceastă modalitate de evaluare nu este notarea
individualizată a rezultatelor obţinute de elevi la
alte rezultate individuale, ci una care să
încurajeze colaborarea. Competiţiei, i se poate
reproşa faptul că cel mai adesea se constituie
într-un factor ce determină un conflict şi
comportamente agresive în grup. Rolul
profesorului este de a asigura un echilibru, care
trebuie identificat şi dezvoltat, între competiţie şi
cooperare în sprijinul învăţării.
Principiile învăţării în condiţii de cooperare
presupune o largă varietate de forme de
interacţiune, de la ajutarea episodică a colegului
de bancă de către elevul mai avansat, până la
grupurile cooperative de învăţare organizate de
profesor după o anume tehnologie educaţională.
Dacă interacţiunea elev-elev ia rareori locul interacţiunii
profesor-elev în cadrul lecţiei, aceasta se întâmplă pentru că profesorii
renunţă foarte greu la rolul lor tradiţional, spre a-l asuma pe cel mai
puţin comod, de facilitator şi consultant, Foarte puţini din elvii de liceu
ştiu să elaboreze cu alţii la o sarcină comună. De cele mai multe ori
profesorul trebuie să dea indicaţii cu privire la diviziunea muncii, la
utilizarea resurselor, la sprijinirea celor lenţi.
Cooperarea înseamnă
înainte de toate un câştig în
planul interacţiunii între elevi,
generând sentimente de
acceptare şi simpatie. Ea
instaurează buna întelegere,
armonia şi stimulează
comportamentale de
facilitare a succesului
celorlalti. Cooperarea
determină creşterea stimei
de sine, încrederea în forţele
proprii, diminuarea anxietăţii
pe care mulţi copii o resimt la
contactul cu instituţia
educativă şi contribuie la
intensificarea atitudinilor
pozitive faţă de profesori.
Strategia educării cooperante a elevilor implică iniţierea
şi desfăşurarea unor activităţi concrete. Condiţiile pedagogice ale
strategiei educaţionale cooperante se referă la:
Formularea unor cerinţe clare şi a unor perspective care să
mobilizeze energia colectivului. Asemenea cerinţe şi perspective
reprezintă sarcini comune pe care colectivul urmează să le
înfăptuiască, scopuri pe care să le atingă. Dintre acestea am
putea menţiona angajarea colectivului în obţinerea unor rezultate
bune la învăşătură, câştigarea unor concursuri etc. Aceste
perspective au un efect pedagogic în măsura în care sunt
realizabile, sunt stimulative şi atrăgătoare, exprimă năzuinţele
elevilor şi îi antrenează.
Existenţa unui colectiv pedagogice inchegat. Este condiţia care asigură
deprinderea de a inchega uşor relaţii în interiorul colectivului, schimbarea
de relaţii etc.
Tradiţiile. Închegarea colectivului presupune cultivarea unor tradiţii
legate ale anumite evenimente mai importante din viaţa şcolii şi a elevilor.
Deşi concluzia este că metodele cooperative se dovedesc mai
eficiente decât organiyarea competitiva, trebuie să observăm că primele nu
elimină total competiţia. Metodele cooperative presupune o îmbinare între
cooperare şi competiţie, avem de-a face atât cu atitudini şi comportamente
de cooperare cât şi cu o competiţie între grupuri. Astfel este util să ne
gândim ce pondere din activitate o gândire cooperativă şi ce pondere
competiţională; mai mult, funcţie de anumite persoane din grup, această
pondere poate fi gândită în faza de proiectare a acţiunii educaţionale poate
să fie schimbată major.
Prof: MARIA COMBEI
Prof: DUMITRU COMBEI
COLEGIUL NAŢIONAL „ION MINULESCU”
SLATINA, Jud. OLT
Bibliografie:
Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob : PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ, Polirom, 1999.
Ion Ovidiu Pânişoară : COMUNICAREA EFICIENTĂ, Polirom, 2006.
Ioan Nicola : PEDAGOGIE, EDP. BUCUREŞTI, 1994.