Transcript lectie sustinuta la psihologie.gandirea ca proces psihic cognitiv

Proiect didactic
•
•
•
•
•
•
•
•
•
Data: 30.XI.2010
Student: Croitoru Dana Mariana
Profesor coordonator: Daqui Herrera Marioara
Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I", Craiova
Aria curriculară: Om şi societate
Disciplina: Psihologie
Clasa: A X-a A
Conţinutul învăţării: Gandirea-formele gandirii
Tipul activităţii: Verificare-predare-evaluare
PROCESE PSIHICE
COGNITIVE
SUPERIOARE
• GÂNDIREA
• MEMORIA
• IMAGINAŢIA
GÂNDIREA
1. DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA
GÂNDIRII
2. STRUCTURA PSIHOLOGICĂ
INTERNĂ A GÂNDIRII
3. GÂNDIREA CA PROCES DE
REZOLVARE A PROBLEMELOR
4. TIPOLOGIA GÂNDIRII
I. Definirea şi caracterizarea gândirii
• Gândirea este procesul psihic de
reflectare mijlocită şi generalizatabstractă – sub forma noţiunilor,
judecăţilor şi raţionamentelor – a
însuşirilor comune, esenţiale şi
necesare ale obiectelor şi a relaţiilor
logice, cauzale dintre ele.
• Gândirea – nivelul cel mai înalt de
prelucrare şi integrare a informaţiei.
Caracterizarea gândirii
1. Caracterul mijlocit al gândirii
Gândirea
mijlocită prin
experienţa
perceptivă
imaginile din
reprezentări
•stocate în memorie,
•vehiculate cu ajutorul limbajului
2. Caracterul general-abstract al gândirii
Gândirea
evidenţiază
însuşiri
generale
şi abstracte
ale obiectelor
şi fenomenelor
se subordonează
unor modele
generale
•noţiuni
•principii
•legi
3. Gândirea este capacitatea de a rezolva
probleme
se apropie de inteligenţă
– gândirea – caracter
J. Piaget
• înnăscut
• dobândit
– inteligenţa se dezvoltă treptat,
stadial
H. Gardner – teoria inteligenţelor multiple:
nu avem o singură inteligenţă,
ci mai multe;
– gândirea – sistem multifazic;
4. Gândirea ocupă un rol central în
sistemul psihic uman
Atributul
centralităţii
 se bazează pe pe celelalte
funcţii şi disponibilităţi
ale subiectului
- fenomen
esenţă
- particular
general
- intuitiv-concret
formal-abstract
 acţionează ca un mecanism de
comandă
II. Structura psihologică internă a gândirii
• Din punct de vedere structural:
- gândirea –sistem de noţiuni, judecăţi,
raţionamente (latura de conţinut)
–sistem de operaţii (latura relaţională)
–sistem de produse (latura operatorie)
Operaţii
(5)
Conţinuturi
(4)
Produse
(6)
evaluare, gândire convergentă,
gândire divergentă, memorie,
cunoaştere;
comportamental, semantic,
simbolic, figural;
unităţi, clase, relaţii, sisteme,
transformări, implicaţii
Structură multifactorială: 5x4x6 = 120 patterne (ministructuri)
Trăsăturile gândirii
1. flexibilitatea
modificarea unghiului de abordare a
unei probleme, a unui obiect;
2. fluiditatea
densitatea ideilor, a opiniilor, soluţiilor,
în unitatea de timp;
3. originalitatea
gradul de noutate şi ineditul produselor
şi al strategiilor;
4. elaborarea
gradul de completitudine şi de
elaborare a produselor gândirii
Gândirea ca sistem de noţiuni, de judecăţi şi de raţionamente
(latura de conţinut)
Noţiunea
-
este unitatea informaţională a gândirii;
este un construct mintal,
nu se aseamănă cu obiectul;
este totdeauna generală;
se situează la un anumit nivel de abstractizare;
este trăită subiectiv, ca o semnificaţie ce se referă
la o clasă de fapte.
Clasificarea noţiunilor
1. După modul în care satisfac criteriile esenţialităţii şi ale necesităţii:
a. empirice (limbaj cotidian, conţin erori);
b. ştiinţifice (limbaj specializat, permit intrarea în posesia definiţiilor);
2. După natura însuşirilor pe care le reflectă:
a. concrete;
b. abstracte;
Judecata
• structură informaţională mai complexă;
• reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte.
Raţionamentul
• structură discursivă şi ierarhizată;
• sistem de cel puţin trei judecăţi între care
există o relaţie (o nouă judecată apare pe
baza celor precedente);
Raţionamente
1. inductive;
2. deductive;
3. prin analogie.
Gândirea ca sistem de operaţii (latura relaţională)
Operaţii
a. fundamentale – scheletul de bază al gândirii
b. instrumentale – gândirea în situaţii concrete;
1. analiza – descompunere în elemente componente;
Operaţii
fundamentale 2. sinteza – reconstituirea întregului din elemente;
3. comparaţia – evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor;
4. abstractizarea – extragerea proprietăţilor generale;
5. generalizarea – extindrea rezultatului asupra cazurilor
particulare (ex. fructele conţin vitamine – merele, perele, cireşele conţin vitamine)
6. concretizarea (individualizarea)
1. algoritmica – succesiune strictă a secvenţelor;
Operaţii
instrumentale 2. euristica – desfăşurarea “arborescentă”, în evantai;
euristica – reprezentativităţii
(“scurtături
– disponibilităţii
mentale”)
Gândirea ca sistem de produse
(latura operatorie a procesului)
Înţelegerea
- funcţia esenţială a gândirii
- se poate realiza spontan şi treptat;
Înţelegerea
- empatică;
- contextuală.;
Înţelegerea presupune:
1. sesizarea unei legături între noile cunoştinţe şi vechile
cunoştinţe;
1. stabilirea semnificaţiei acestei legături;
2. încadrarea noilor cunoştinţe în setul vechi de cunoştinţe.
III. Gândirea ca proces de rezolvare de probleme
•
Problema – obstacol de ordin informaţional-cognitiv
•
Problema se defineşte prin trei elemente:
1. starea iniţială sau punctul de plecare;
2. scopul problemei sau starea finală;
3. acţiunile sau operaţiile care ne conduc de la starea
iniţială spre cea finală.
•
După cunoaşterea elementelor ce le alcătuiesc:
a. probleme bine definite;
b. probleme slab definite.
După operaţiile prin care se pot rezolva:
a. probleme de rearanjare a elementelor;
b. probleme de structurare a elementelor;
c. probleme de transformare.
•
•
Modele rezolutive – etape:
1. reformularea sau simplificarea problemei;
2. avansarea ipotezelor, utilizarea strategiilor (algoritmice sau euristice);
3. testarea ipotezelor;
4. verificarea;
5. reluarea demersului rezolutiv.
IV. Tipologia gândirii
1. Pe baza raportului analitic-sintetic  tip de gândire: a. analitic;
b. sintetic;
2. Pe baza raportului dintre concret (intuitiv) şi abstract (formal)
 tip de gândire: a. intuitiv-concret;
b. abstract-formal;
3. În funcţie de tipul de gândire dominant  gândire: a. divergentă;
b. convergentă;
4. După demersurile logice implicate  gândire: a. inductivă,
b. deductivă;
c. analogică.
Apartenenţa la un tip sau altul de gândire este condiţionată atât
genetic, cât şi educaţional.