Jocuri didactice

Download Report

Transcript Jocuri didactice

Formă de însușire, educație a elevilor
în cadrul orelor de matematică.
Prof. Ludmila Cojocari
Liceul Teoretic cu Profil Sportiv nr. 2,
mun.Chișinău
“Jocul copilului nu este numai o
oglindă fidelă a personalității sale în
formare,ci poate fi utilizat și ca
auxiliar educativ și chiar să servească
drept bază metodelor de predare.”
(E.Planchard)
Pe parcursul anilor școlari 2011-2012, 2012-2013 am
studiat valențele formate ale jocului didactic în
speranța că vor fi luminate fețele, dar și mințile
copiilor, uneori plictisiți, rutinați de o învățare
searbădă a unor cunoștințe rigide, aride.
Am organizat jocuri didactice cu succes la orice tip de
lecție, în orice moment al lecției.
Am constatat faptul că el facilitează procesul de
asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor.
Prin folosirea jocurilor didactice am antrenat la elevi
operațiile gîndirii, s-a dezvoltat spiritul de echipă,am
asigurat astfel un climat favorabil pentru o însușire
mai rapidă și temeinică a cunoștințelor.
A se juca și a învăța sînt activități care se îmbină perfect.
Ideea folosirii jocului în activitățile educative nu este
nouă. Și Platon recomandă:
“Faceți în așa fel încît copii să se instruiască jucînduse. Veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile
fiecăruia”.
Jocul didactic costituie o eficientă metodă de stimulare
și dezvoltare a motivației superioare din partea
elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față
de sarcinile ce le au de îndeplinit sau plăcerea de a
cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma eforturilor
depuse în rezolvare.
Jocurile didactice sînt antrenate pentru toți elevii și
acționează favorabil și la elevii cu rezultate slabe la
învățătură, crescîndu-le performanțele și căpătînd
încredere în capacitățile lor, siguranță și promptitudine
în răspunsuri, deblocînd astfel potențialul creator al
acestora.
Orice exercițiu sau problemă poate deveni joc, dacă:
Realizează un scop și o sarcină didactică din punct de
vedere matematic;
Folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii
propuse;
Utilizează reguli de joc, respectate de elevi.
Prin folosirea jocurilor didactice matematice,se
realizează importante sarcini formative ale procesului
de învățămînt:
antrenează operațiile gîndirii: analiza, sinteza,
comparația, clasificarea, ordonarea, concretizarea;
dezvoltă spiritul de imaginație creatoare și spiritul de
observație;
dezvoltă spiritul de inițiativă și independență în
muncă, spiritul de echipă;
dezvoltă atenția, disciplina, spiritul de ordine;
formează deprinderi de lucru corect și rapid;
asigură o însușire mai rapidă, temeinică, accesibilă și
plăcută a cunoștințelor propuse.
Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele faze:
 introducerea în joc (discuții pregătitoare);
 anunțarea jocului și a scopului urmărit;
 prezentarea materialului;
 explicarea/demonstrarea regulilor jocului;
 fixarea regulilor;
 executarea jocului de către copii;
 încheierea jocului (aprecieri și concluzii asupra felului în
care s-a desfășurat jocul).
Am aplicat în orele de matematică și au avut un real succes,
cu implicații pozitive asupra copiilor, jocuri didactice
precum:
Jocul”Rebus”
Ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului: gîndirea,
limbajul, memoria, atenția, creativitatea; poate fi folosit și ca
metodă de învățare și evaluare.
Rebusul poate fi folosit cu succes în captarea atenției, conducînd
la evitarea plictiselei, dezinteresului.
Elevii, completînd corect careul pe
rîndurile orizontale, vor obține
pe verticală subiectul lecției.
De exemplu cl. VI. Numere întregi.
Jocul “Puzzle matematic”
Scopul:de a consolida cunoștințele și capacitățile.
Desfășurarea jocului:
 Elevii trebuie să rezolve exerciții din tabel;
 Să decupeze imaginea și să taie cele 20 de pătrățele;
 Să lipească fiecare pătrățel peste
căsuța din tabel, astfel încît
numărul imaginii să coincidă
cu rezultatul exercițiului.
Exemplu: cl VI-a. Adunarea
numerelor întregi.
Jocul”Așează corect”
Sarcina didactică: să ordoneze în șiruri crescătoare/descrescătoare numere.
Desfășurarea jocului:la semnalul profesorului elevii așează în
ordine crescătoare cartonașele
Pe care sînt scrise numere
întregi. Apoi, se dă semnalul
pentru așezarea în ordine
Descrescătoare.
Exemplu: Compararea numerelor întregi. Cl. VI-a.
Jocul”Domino”
Ajută la dezvoltarea imaginației, a spiritului de observație și a
gîndirii logice.
Jucătorii (4 persoane) aleg la întîmplare 7 bucăți domino.
Primul jucător așează un domino pe masă cu (ex.
care fiecare jucător are dreptul
de așeza la orice capăt al rîndului
de domino cîte o piesă de joc, cu
condiția ca piesele de joc înveCinate să reprezinte o altă formă
de reprezentare a numerelor raționale. Cîștigă jucătorul care reușește primul să anexeze corect
toate piesele de joc.
0, (3)
0, (3)
), după
Jocul”Cuvîntul surpriză”
Scopul: consolidarea cunoștințelor și capacităților și formarea
deprinderii de autocontrol.
 Elevii trebuie să rezolve exercițiile de pe fișe, fiecărui rezultat
i se corespunde litera corespunzătoare. După ce au terminat de
rezolvat vor scrie literele în ordinea găsirii lor. Dacă fișa a fost
corect rezolvată vor obține un cuvînt surpriză (numele unui
matematician).
 Dacă vor ordona în mod crescător/descrescător (fracții),vor
obține numele matematicienilor vestiți (Diofant, Eratostene);
 Să reprezinte pe axa puncte cu coordonatele respective date,și
vor obține numele marelui matematician François Viète.
Jocul”Secretul omului de zăpadă”
Scopul jocului: consolidarea operațiilor
studiate cu fracții, numere întregi,
numere zecimale.
Sarcina didactică: calcularea în lanț
a exercițiilor pornind de la baza
omului de zăpadă.
Exemplu: Adunarea fracțiilor.
Jocul”Descoperă cifrul”
Scopul de a consolida cunoștințele despre unitățile de măsură.
Desfășurarea jocului: Elevii vor primi un set de transformări
și de calcule, iar
rezultatul final
va fi cifrul
unui seif imaginar.
Exemplu: Unități de
Măsură pentru volum.
cl. V-a.
Jocul”La cumpărături”
Scopul de a consolida cunoștințele la operațiile cu numere
zecimale.
Atunci cînd mergem la cumpărături, înainte de a ne decide
trebuie să verificăm cum este mai avantajos, uneori se vînd
produse la set și ca să comparăm seturi
cu număr diferit de produse
trebuie să efectuăm împărțiri
pentru a afla prețul pe produs
sau se vînd produse ambalate
în cantități diferite și atunci
facem calculul pe litru sau
kilogram.
Jocul”La restaurant”
Scopul de a consolida cunoștințele
la adunarea numerelor zecimale
(cl. V-a).
Mergînd la restaurant în față avem
meniul. Copiii au în față sarcina
să calculeze ce sumă de bani
trebuie să achite dacă comandă
din gustări reci, mîncăruri calde
și desert.
Jocul”Pictorii”
Acest joc va da posibilitatea de a
organiza și rezolva situația de
problemă la tema ”Sistem de
coordonate. Coordonatele
unui punct.” (cl VII-a).
Copii au sarcina să reprezinte
punctele cu coordonatele respective
în sistemul de axe, apoi să unească
punctele respective.
Jocul “Pătratul magic”
Elevilor li se propune un pătrat, avînd ca sarcină să
completeze celulele libere,
astfel încît să efectueze
o operație atît pe coloane,
pe rînduri cît și pe
Diagonale, obținînd
același rezultat.
Exemplu: Împărțirea fracțiilor. Clasa VI-a.
Jocul”Comoara”
Scopul: consolidarea operațiilor ( ex. cu numere întregi, cl. VI-a).
Sarcina didactică: să compună exerciții
utilizînd elementele date pentru a obține
răspunsurile indicate.
 -7; 2; 3; +; - → -6
 -7; 6; 8; +; -; ()→ 5
 -8; 3; 2; -; -; ()→ 7
 -7; -6; 1; 2; +; -; -; ()→ 0
Numai după aceea veți putea lua
Comoara păzită de zmeu.
Jocul”Urmărește săgeata.”
Scopul: consolidarea cunoștințelor a operațiilor cu numere
zecimale, fracții.
Varianta I.Punctul de plecare este un număr.Urmărind
direcția săgeților și făcînd
calculele corect se va ajunge
la același rezultat.
Exemplu: Adunarea și scăderea numerelor zecimale. Cl. V-a.
Varianta II. Urmărind direcția săgeților reconstituiți lanțul de
calcule.
+0,8
-0,06
+1,21
+1,78
-5,14
2,4
?
Jocul “Ștafeta matematică.’
 Scopul: formarea priceperilor, deprinderilor și aplicarea
cunoștințelor elevilor la diferite teme.
Ex. La tema operații cu fracții,clasa se va împărți în
3 echipe. Pe tablă pentru fiecare echipă sînt scrise
condițiile. Trecînd pe rînd la tablă, elevii vor îndeplini cîte o
operație și vor transmite creta coechipierilor. Va învinge
echipa,care va afla prima și corect valoarea expresiei.
Jocul”Hop”
Scopul:de a forma priceperi și deprinderi elevilor
(ex. La temele “Criterii de divizibilitate cu 2, cu 5, cu
10...”)
La joc participă toți elevii din clasă.
Ei pe rînd, numesc în glas numerele naturale începînd cu 1. În
locul numerelor divizibile cu 2 (sau 3, 5, 9, 10) elevii trebuie să
se scoale, să spună cuvîntul ”hop” și să se așeze.
Dacă unul din jucători a comis o greșeală și n-a spus “hop”
în locul unui număr,jocul se va întrerupe și elevul va obține un
punct de pedeapsă. După aceasta jocul va continua. Va învinge
elevul care nu va avea puncte de pedeapsă.
Jocul”Să alcătuim probleme”
Obiective: dezvoltarea imaginației creatoare;
Sarcina didactică: crearea de probleme de geometrie.
Desfășurarea jocului: Profesorul cere elevilor să creeze
probleme care să aibă legătura cu figura feometrică
prezentată.
După ce au creat problema să schimbe
caietele între ei și fiecare
să o rezolve pe cea a colegului.
Exemplu: Patrulatere cl. V-a.
Jocul”Ce se poate întreba.”
Scopul de a dezvolta spiritul de inventivitate al elevului.
Sarcina didactică: găsirea unui număr cît mai mare de întrebări
în legătură cu o problemă.
Desfășurarea jocului: Profesorul spune problema, fără însă
a formula întrebarea la care elevii să răspundă.
Va cîștiga jocul acel copil care poate să pună cele mai multe
întrebări în legătură cu problema enunțată.
Exemplu: Aria figurii. Clasa V-a.
Un triunghi cu laturile congruente și un pătrat au același
perimetru. Perimetrul pătratului este de 56 cm.
Jocul”Cine urcă scara mai repede?”
Scopul:consolidarea operațiilor cu numere zecimale,numere
întregi, fracții.
Sarcina didactică: să realizeze operația indicată de semnul înscris
pe o anumită treaptă
Jocul se poate organiza sub formă de întrecere în 2 variante:
 Individual: fiecare elev primește fișa unde este executat desenul
Scării. La comanda start elevii încep să urce toate treptele rezolvînd
exercițiile propuse.
Anunță rezultatul elevul care a urcat
scara în cel mai surt timp,
efectuînd corect toate calculele.
 În perechi: un elev vine în
întîmpinarea celuilat.
Jocul”Unde sînt greșelile?”
Scopul: de a dezvolta atenția și a consolida cunoștințele
dobîndite anterior (ex. Rezolvarea ecuațiilor în Z, clasa VI-a).
Desfășurarea jocului: Fiecare elev primește fișa
unde sînt rezolvare ecuații cu greșeli.
Au sarcina să depisteze greșelile comise.
Exemplu:
2 x  3   59
2 x  59  3
2 x  62
x  31  Z
S   31
Jocul”Gîndește-te, calculează și completează.”
Scopul de a consolida cunoștințele
și capacitățile.
“Obiectul matematicii este
atît de serios, încît
este util să nu pierdem ocazia pentru
a-l face puțin mai distractiv.”
(Blaise Pascal)