Transcript Seminar 5 SCU Ioana Cioca

Tema 5
Modificări comportamentale în
cadrul stressului psihic
Introducere
• În pofida tuturor modalităţilor organismului de a
contracara efectele devastatoare ale stressului,
- fie ele modalităţi conştiente de coping sau
mecanisme inconştiente de apărare ale Eului,
- fie ele trăsături înnăscute sau dobândite de
personalitate,
există totuşi o vulnerabilitate psihică şi somatică la
stress.
Vulnerabilitatea psihică la stress
Se manifestă în:
-
existenţa unor trăsături disimunogene de personalitate (anxietate,
nevrozism, depresie);
-
lipsa sau prezenţa diminuată a unor trăsături imunogene de personalitate
(stimă de sine, autoeficacitate, optimism, credinţă religioasă, robusteţe,
locus de control intern, sentiment de coerenţă);
-
lipsa unui suport social solid şi constant (emoţional, material, informaţional);
-
manifestarea unor trăsături psihocomportamentale cu risc pentru sănătate
(factori cu risc de îmbolnăvire: consum de alcool, tutun, sedentarism, lipsa
unui somn suficient, etc);
-
neîmplinirea unor nevoi psihice umane fundamentale sau stagnarea la
nivelele inferioare din piramida trebuinţelor lui Maslow;
-
eşecul în găsirea unui echilibru optim între nivelul de posibilităţi şi cel de
aspiraţii al individului;
-
apartenenţa la un tip psihocomportamental care predispune la anume boli
psihosomatice (ex. tipurile psihocomportamentale A, C şi D);
-
fragilizarea individului în urma experimentării unor stressuri repetate sau
prelungite: incapacitatea sau capacitatea redusă a individului de adaptare
şi imposibilitatea învăţării din experienţe anterioare.
Variabile modulatoare ale vulnerabilității psihice și
somatice la stress
•
Personalitatea
•
Afectul negativ
•
Stilul cognitiv
•
Factorii psihosociali
•
Adoptarea de comportamente sanogenetice / patogenetice
•
Factori de ordin biologic
•
Potențialul cumulativ al unor factori
Personalitatea
• Variabilă cheie, care poate explica diversitatea remarcabilă a
reacțiilor la stress;
• Dovezi experimentale și epidemiologice ale legăturii între anumite
trăsături de personalitate și îmbolnăvire, via vulnerabilitate crescută
la stress;
• Aceste dovezi sunt oferite mai ales de frecvența crescută a bolilor
infecțioase la persoanele care prezintă un pattern de incorporare
crescută a conotațiilor emoționale ale evenimentelor de viață
negative:
– Studiul Graham, 1986 – evenimentele majore de viață și problemele
zilnice sunt predictive pentru gravitatea simptomelor de gripă
– Studiile Cohen, 2002, 2003 – legătura între stressul perceput și
susceptibilitatea la infecții ale tractului respirator superior, legătură tot
mai puternică pe măsură ce expunerea la agentul stressor era mai mare
Psihoneuroimunologia
• Studiază influența factorilor psihologici asupra
funcționării sistemului imun
• Studiile au stabilit o asociere certă între stressorii
psihologici și modificările în funcția imunitară
• Exemplu, Cohen, 1999 - pentru persoanele expuse
intenţionat la un virus obişnuit de răceală, cu cât mai
lungă este durata stresului, cu atât creşte riscul, iar
legătura între stress şi susceptibilitate poate fi mediată
de disrupţia indusă de stres în reglementarea citokinelor
proinflamatorii.
Afectul negativ
•
Acesta ar reprezenta ”calea comună” prin care agenții stressori ajung să
producă îmbolnăvire.
•
Diverse studii s-au bucurat de un succes limitat în încercarea lor de a
explica răspunsul imunitar al oamenilor la experienţele de viaţă doar pe
baza stărilor lor emoţionale (Bower et al, 1998; Miller et al., 1999;
Segerstrom et al., 1998).
•
Studiile s-au concentrat pe efectele imunitare de valenţă emoţională (de
exemplu, vesel vs. trist; Futterman et al., 1994), dar sistemul imunitar ar
putea fi chiar mai strâns legat de excitarea emoţională, în special în cazul
factorilor de stress acuţi (Cohen et al., 2000).
•
Ar conta şi alte procese mentale, cum ar fi stările motivaţionale sau
evaluările cognitive (Maier et al., 2003).
•
Asocierea între modificările cognitive și emoționale secundare confruntării
cu agentul stressor inițiază o serie de evenimente ale sistemului nervos și
endocrin care au impact asupra sistemului imunitar.
Stilul cognitiv
• Unele variabile care țin de stilul cognitiv, de exemplu
robustețea, locusul de control intern, optimismul pot
explica, la anumiți subiecți, rezistența crescută la agenții
stressori, în condiții de expunere extremă.
• Mai multe studii au dovedit o corelație pozitivă între
optimism și intensitatea crescută a răspunsurilor
neurohormonale adaptative.
Factorii psihosociali
•
Funcționarea sistemului imun este mediată și de unele variabile de ordin
psihosocial, precum calitatea suportului social și diversitatea rețelelor de
suport.
•
Multiplele legături cu prietenii, familia, relațiile durabile și fructuoase de la
locul de muncă sau în cadrul comunității, par să fie mai avantajoase în
termeni de sănătate psihică (Berkman, 1995, Seeman, 2001).
•
Totuşi, faptul de a avea o reţea socială diversă poate să nu fie întotdeauna
un factor pozitiv. De exemplu, Hamrick et al.(2002) au relevat efectul
potențial stressant al unui mediu social nesatisfăcător sau nemotivant;
printre aceia care au experimentat evenimente de viaţă mai stressante,
diversitatea rețelei sociale a fost asociată cu mai multe simptome ale gripei.
•
Cobb et al. (1996) nu a reuşit să găsească o bază pentru un efect protector
al sprijinului social în relaţia stress-sănătate. Acest fapt are sens pentru
bolile infecţioase, deoarece expunerea la agenţi patogeni este mai posibilă
pentru persoane cu o reţea socială mai largă decât pentru persoanele
inhibate social.
Adoptarea de comportamente nocive /
sanogenetice
• Nu trebuie omisă influența comportamentului însuși, ca
potențial mecanism mediator al relației stress – imunitate
•
Relația poate să fie biunivocă
– Perceperea mai accentuată a stressului poate altera anumite pattern-uri
comportamentale. Ex. indivizii care raportau un nivel mai ridicat de
stress înregistrau comportamente patogenetice mai frecvente (lipsa
unui somn suficient, lipsa unui mic dejun consistent, consum mai ridicat
de alcool și anxiolitice)
– Pattern-urile comportamentale disfuncționale, odată fixate, pot contribui
la creșterea vulnerabilității la stress. O serie de cercetări arată că
anumite variabile comportamentale, precum activitatea fizică scăzută,
tulburările de somn, supraalimentația sau fumatul se corelează cu o
vulnerabilitate imunitară crescută, în condiții de stress.
Factori de ordin biologic
•
Vulnerabilitatea somatică este de cele mai multe ori, legată de o vulnerabilitate
genetică.
•
Fiecare dintre noi moştenim o vulnerabilitate somatică, cu alte cuvinte fiecare individ
va reacţiona la acţiunea distressului psihic în plan organic, în locul care se dovedeşte
a fi cel mai fragil.
•
Acestei fragilităţi organice genetice i se poate adăuga o fragilitate dobândită de-a
lungul vieţii, prin intermediul numeroaselor comportamente patogenetice, care la
rândul lor pot fi generate de stress.
•
Mai mult decât atât, în cadrul vulnerabilităţii somatice putem include efectele instalării
reacţiei de distress a organismului la nivel organic şi fiziologic, prin compromiterea
sistemului imunitar.
•
Experiment - impactul stressului asupra unor șobolani care sufereau de boală
coronariană înnăscută. Dacă animalul era stressat la începutul procesului evolutiv al
bolii, infarctul cardiac nu se instala. În schimb, atunci când stressul intervenea în
preajma declanșării infarctului miocardic, animalul devenea mai predispus la deces.
Rezultatele experimentului demonstrează că stressul devine un trigger adițional la un
animal cu vulnerabilitate înnăscută, astfel încât efectele stresului sunt augmentate de
existența unei vulnerabilități biologice anterioare (înnăscută sau dobândită).
Potențialul cumulativ al unor factori
•
Rolul variabilelor modulatoare în determinismul vulnerabilității la stress –
măsura în care modificările întâmplătoare induse de stressul psihic asupra
funcționării sistemului imun sunt sau nu cumulative, respectiv dacă
asocierea lor are consecințe ireversibile în timp, ducând inevitabil la boală.
•
Răspunsurile în această privință sunt contradictorii, cele radical afirmative
fiind susținute numai de prevalența infecțiilor de tract respirator superior și
prognosticul HIV.
•
Expresiile modificate ale citokinelor reprezintă un exemplu ilustrativ. Se știe
că stressul cronic determină o producție prelungită de cortizol, ce conduce
la un mecanism de down-regulation a receptorilor de cortizol la nivel
leucocitar, acesta, la rândul său, reducând capacitatea celulelor de a
răspunde la semnalele antiinflamatoare și permițând proceselor
inflamatoare mediate de citokine să evolueze
•
Inflamația nespecifică consecutivă poate juca un rol important în progresia
anumitor boli (ex. scleroză multiplă, artrită reumatoidă, astm, etc.), crescând
riscul de mortalitate.
Modificări psihocomportamentale în
cadrul stressului psihic
Cuprind:
-
tulburări afective - de tip activator (de exemplu: frică, mânie, furie);
-
tulburări afective pasive (de exemplu: depresie, paralizie emoţională);
-
tulburări ale proceselor cognitive, ca de exemplu dezordine ideativă, blocaj
ideaţional, stări confuzionale, scăderea atenţiei);
-
tulburări comportamentale, vizibile în plan somato - motor, mimico - gestual.
Factori de care depinde reacția la stress
în sfera comportamentală
•
Gama tulburărilor psiho - comportamentale din cadrul stresului psihic este
mult mai largă şi nuanţată și depinde de:
– natura agentului stressor;
– particularitatea personalităţii individului stressat,
– condiţiile concrete conjuncturale în care se instalează stressul psihic.
Reacții generale la stress ale organismului
• La apariţia unui agent stressor potenţial se declanşează o stare de
tensiune emoţională generatoare de anxietate;
• În cazul în care acţiunea agentului stresor persistă fără un răspuns
adecvat sau este evaluată ca devenind şi mai ameninţătoare,
atingând aşa-numitul "prag de stress" prin perceperea pericolului şi
orientarea subiectului se realizează pe două direcţii:
– "spre sarcină" (căutând rezolvarea situaţiei create de agentul stresor) şi
– "spre sine" (tinzând să păstreze echilibrul psihic iniţial, ameninţat de
eventualul eşec).
• Dincolo de acest prag al stressului psihic, dacă agentul stresor
persistă, se înregistrează, într-o primă etapă, o mobilizare cu efect
adaptativ, caracterizată prin ameliorarea performanţelor.
• Într-o a doua etapă, se înregistrează răspunsuri deteriorate prin
scăderea performanţelor, rigiditatea actelor adaptative şi
incapacitatea de valorificare a experienţei anterioare.
Manifestări clinice
• Modificările psiho - comportamentale consecutive unui stress psihic
cronic sau frecvent repetat cu pauze relativ reduse se pot croniciza
sub forma unor tulburări nevrotice, izolate sau sistematizate
(veritabile nevroze), instalându-se un cerc vicios între
simptomatologia nevrotică şi stresul psihic.
• Urmare a acestui cerc vicios, reacția la stress poate conduce la o
mulțime de tipare comportamentale inadecvate, precum:
–
–
–
–
–
–
–
Agresivitate
Delincvență
Dependență de droguri
Surplus compulsiv de hrană
Manifestări isterice
Stări de anxietate
Reacții depresive
Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stress (I)
•
În centrul abordării psihosomatice se află ideea conform căreia stressul
poate conduce la tulburări psihice şi fizice.
•
Posibilitatea ca stressul psihologic, combinat cu factori biologici, să joace un
rol important în etiologia multor boli depinde în foarte mare măsură de felul
în care individul percepe situaţia stressantă.
•
Este foarte importantă o delimitare clară între situaţia unei vieţi externe
stressante, precum dificultăţile întâmpinate în relaţiile interpersonale sau
sociale, rezultate din pierderea unei persoane apropiate, boală sau eşec la
locul de muncă şi răspunsul intern la stressul consecutiv acestui tip de
eveniment extern, care depinde de însemnătatea pe care evenimentul
respectiv o are pentru acea persoană.
Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stres (II)
•
Acest răspuns poate lua forma anxietăţii, mâniei, tristeţii sau depresiei şi
adesea implică un conflict emoţional, ca de exemplu cel dintre impulsuri
agresive sociale de neacceptat, asociate cu sentimente de vinovăţie şi
teamă de pierdere a controlului.
•
Reacţia la stress cuprinde o mulţime de tipare comportamentale
neadecvate, inclusiv comportament necontrolat agresiv sau sexual,
delincvenţă, dependenţă de droguri, surplus compulsiv de hrană, boală
psihiatrică evidentă, de exemplu isterie conversivă, stări de anxietate, reacţii
depresive sau încercări de suicid; sau orice formă de reacţii psihosomatice
funcţionale sau organice.
Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stres (III)
•
Pentru a putea înţelege răspunsul de stress perceput al persoanei respective la
propria situaţie, este esenţială cunoaşterea sensului evenimentului extern pentru
acea persoană în momentul respectiv. Acest aspect depinde de ce fel de persoană
este, care îi sunt răspunsurile la mecanismele de coping şi de apărare şi felul în care
acestea au fost modelate de-a lungul dezvoltării sale, din copilărie până în prezent.
•
Totuşi, este nevoie de o biografie detaliată, pentru o înţelegere aprofundată a
comportamentului individului.
•
Comportamentul în cazul unei persoane stressate se poate observa, desigur, cu
uşurinţă, în cazul în care ia forma unei tulburări comportamentale evidente, sau a
unui proces al unei boli, dar multe din schimbările psihologice provocate de stress
solicită observaţii detaliate, utilizându-se măsurători psihologice şi biochimice.
•
Aceste schimbări psihologice trebuie corelate cu întrebări simultane despre
experienţa pacientului.
•
În cazul unei boli, atunci când se pune problema dacă stressul a contribuit la
instalarea sa, alături de factorii biologici, la debutul sau la agravarea procesului bolii,
relaţia de timp între evenimentul provocator de stress, natura reacţiei pacientului la
acesta şi instalarea bolii trebuie analizată în detaliu.
Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stres (IV)
• Aceasta este singura modalitate de a da un răspuns
întrebării de bază, aceea dacă factorii de stress sunt sau
nu implicaţi şi de ce numai la acest pacient s-a instalat
tocmai această boală, într-o anume perioadă din viaţa
sa.
• Astfel, poate rezulta că numeroase boli aparent
separate, ce apar la aceeaşi persoană, pot să nu fie
entităţi ale bolii totalmente independente, dar pot
reprezenta tipuri diferite ale răspunsurilor la stress.
Concluzii
•
Multiplele şi diversele boli psihosomatice s-au dovedit a fi variaţiuni ale
răspunsului la stress ale unei personalităţi vulnerabile, forma reală a bolii
fiind determinată de factori multipli, inclusiv cei de ordin genetic şi dobândiţi
de-a lungul vieţii, dar şi de un conflict emoţional bazat pe o mulţime de
situaţii cauzatoare de stress.
•
Trebuie menţionat rolul stressului în apariţia unor modificări
comportamentale cu rol important în îmbolnăvire. Este vorba de acele
modificări responsabile de adoptarea unor comportamente patogenetice
precum fumatul, consumul de alcool, neglijarea meselor principale ale zilei,
lipsa unui somn suficient şi odihnitor, sedentarismul, etc.
•
Stresul poate determina modificări comportamentale care să compromită şi
eventualele eustressuri din viaţa individului. Acesta, sub acţiunea agenţilor
stressori nu mai reuşeşte să se relaxeze, să se bucure şi pierde astfel
şansa redobândirii echilibrului necesar refacerii sale.