„Moartea Neagră” a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, despre care se crede că ar fi fost cauzată.
Download ReportTranscript „Moartea Neagră” a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, despre care se crede că ar fi fost cauzată.
„Moartea Neagră” a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, despre care se crede că ar fi fost cauzată de o bacterie numită Yersinia pestis. A izbucnit, probabil, în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Durerile îngrozitoare, transpirația și frisoanele erau principalele simptome ale bolii. Totuși mai era ceva care îi deosebea pe cei care sufereau de ciumă de cei care aveau doar febră mare: în zona axilară, pe gât, și eventual în zona inghinală apăreau niște umflături pline cu puroi, numite "buboane"; la început erau de culoare roz, apoi purpurii,iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice. În câțiva ani, între o treime și o jumătate[1] din populația Europei a murit. Mulți care au trăit pe vremea când Moartea Neagră a bântuit Europa au crezut că a venit sfârșitul lumii. "Hora Trandafirului" datează din epoca ciumei. Trandafirul este simbolul modificării pielii din cauza bolii, iar un mic buchet cu aceste flori folosea la împrospătarea aerului încărcat cu duhoarea morţii Apariția din Asia Se pare că ciuma a apărut pentru prima oară în 1330, în Asia Centrală. A făcut ravagii în China de Est și India, s-a extins spre vest, prin Orientul Mijlociu și Africa de Nord, ajungând în Europa. În 1347, ciuma ajunsese deja în porturile Constantinopole și Trebizonda. Sosirea în Europa Primele semnalări despre apariția ciumei negre în Europa datează din 1347. În octombrie în acel an s-au întors 12 corăbii italiene pe Marea Neagră, debarcând în portul sicilian Messina. Echipajul și călătorii au ajuns slăbiți, unii dintre ei morți, alții pe moarte. Martorii oculari nu-și puteau explica motivul. Pe vase, pe lângă oameni, mai erau și şobolani , ca de altfel pe orice alt vas. Când vapoarele au ajuns la destinație, șobolanii "călători" s-au împrăștiat printre șobolanii de pe uscat, s-au infestat cu puricii purtători de bacteria răspunzătoare de boală, după care s-au întors pe vapoare. Puricii ce se hrăneau cu sângele șobolanilor le-au transmis ciuma. Când șobolanii au început să moară din cauza bolii, puricii au căutat altă sursă de sânge, în cazul acesta - oamenii. Orașele portuare europene, murdare și aglomerate, au asigurat un mediu de viață propice pentru șobolani și purici. După moartea șobolanilor, puricii s-au mutat pe oameni. Astfel puricii infectați cu bacteria cauzatoare de ciumă prin intermediul șobolanilor, au cauzat moartea a milioane de oameni. Europa medievală era asaltată de şobolani, fapt ce a favorizat răspândirea bolii. Orientul Mijlociu Ciuma a lovit și diverse țări din Orientul Mijlociu, conducând la depopulări considerabile și la schimbări ale structurilor economice și sociale. În timp ce s-a răspândit spre Europa de Vest, boala a intrat în Orientul Mijlociu din sudul Rusiei. În toamna lui 1347, ciuma ajunsese în Alexandria, în Egipt, probabil prin intermediul vaselor care călătoreau la Constantinopol. În 1348, ciuma s-a deplasat înspre est, în Gaza, și spre nord de-a lungul coastei estice a Mediteranei, în Liban, Siria și Palestina, lovind orașele Ashkelon, Accra, Ierusalim, Sidon, Damasc, Homs, și Alep. În 1348–49, boala s-a răspândit până în Antiohia. Locuitorii orașului s-au refugiat spre nord, mulți dintre ei murind în timpul călătoriei, dar infecția se împrăștiase deja în Asia Mică. Mecca a fost infectată în 1349. În același an, și în orașul Mosul a avut loc o epidemie masivă, iar Bagdadul a suferit o a doua izbucnire a bolii. În 1351 a fost lovit și Yemenul. Aceasta a coincis cu întoarcerea Regelui Mujahid al Yemenului din captivitatea din Cairo. Este posibil ca chiar grupul său să fi adus boala din Egipt. Conform acestui codex medieval, nici împăraţii, nici papa nu sunt cruţaţi de moarte. În câteva săptămâni și luni, epidemia a cauzat atâtea victime , încât oamenii au fost nevoiți să sape uriașe gropi comune, dar și acestea s-au umplut curând, mulți rămânând în locul unde și-au găsit moartea. Bogați, săraci, tineri și bătrâni, au murit deopotrivă. Preoții au fost cei mai expuși, fiindcă s-au ocupat de cei bolnavi. Câteva teritorii însă, ca e exemplu Milano și împrejurimile, au fost mai puțin afectate. Fiindcă nu se cunoștea cauza reală a bolii, nu se putea trata. Medicii au utilizat cele mai trăznite metode de vindecare, dar nimic nu ajuta. Mulți au apelat la religie , considerând că Dumnezeu vrea să pedepsească lumea păcătoasă cu această boală. Faptul că nu se cunoștea originea bolii o făcea și mai misterioasă. Cum era posibil ca într-un oraș să moara doar o zecime din populație, iar în altul o, jumătate? Astăzi știm deja că existau trei tipuri de pestă (ciumă) care făceau ravagii: "paest bubonica" era cea mai frecventă, dar celelalte două erau și mai grave. Una dintre ele, pesta pulmonară, se dezvoltă în cazul în care bacteria patrundea în plămâni. Se transmitea pe calea aerului, extinzându-se rapid și ucigând în timp scurt. Dacă cineva era înțepat de un purice purtător, bacteria ajungea în sânge, moartea survenind în doar câteva ore. Victimele se culcau fără a avea cea mai mică bănuială și nu se mai trezeau. Această variantă a bolii este cunoscută azi ca pesta septicemică. Extindera "Morţii Negre". Cu verde: zonele afectate parţial sau chiar deloc Medic din sec. XVII purtând echipament de protecţie. Sub imagine scrie : "Aşa s-au luptat cu moartea în Roma, în anul 1665, cu îmbrăcăminte de protecţie, împotriva morţii." Tsunamiul sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic ce se propagă prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor erupții subacvatice, sau și a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter). Valul tsunami (din limba japoneză: val de port) se propagă diferit față de valul obișnuit. În larg, la ape adânci, valul mareic prezintă viteze foarte mari: de la 300 la 700 m/s, și se propagă în toată masa apei (pe toata adâncimea oceanului), nu doar la suprafață ca valul obișnuit creat de vânturi. Înălțimea lui variază de la câteva zeci de centimetri până la câțiva metri. El se înalță spre coastă, căpătând aspectul unui mal teșit, măturând în continuare fundul oceanului, pentru ca la mal să se manifeste ca un zid de apă care năvălește pe uscat. Un tsunami poate provoca pe țărm în câteva minute victime umane numeroase și pagube majore. La început, apa oceanului se retrage ca din senin. La orizont apare un mic "zid de apă" sau "vălurele", dispuse unele peste altele, ce se reped spre uscat. Apa ocupă cu viteză spațiul gol creat, și intră cu viteză mare pe plajă. Pe 26 decembrie 2004 a avut loc una dintre cele mai mari catastrofe naturale din ultimele secole, un cutremur de 9,3 grade pe scara Richter urmat de valuri tsunami au devastat mai multe zone locuite din Oceanul Indian, cele mai afectate fiind Indonezia, Thailanda, India, Maldive si Sri Lanka. Catastrofa naturala a provocat moartea a circa 300.000 de persoane, cele mai multe dintre ele fiind inregistrate in Indonezia, in zona Aceh. La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate. Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism submarin cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter desfășurat în estul Oceanului Indian pe 26 decembrie 2004 (la 00:58 UTC, sau 07:58 ora locală). Cutremurul, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat regiunile costiere ale unui număr de opt țări asiatice și care au cauzat moartea a peste 120.000 de persoane. Acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur din istoria modernă (de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor). Mai multe valuri tsunami au lovit regiunile costiere din Oceanul Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Tailanda, Aceh (Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu (Indiei) și chiar și locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100 km est de epicentru Numărul de victime confirmate datorate seriilor de tsunami și indundaților este de 155.279, iar alte câteva mii de persoane sunt în continuare date dispărute. Peste un milion de gospodării au fost distruse. Cifra morților este una foarte mare și pentru că au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care țările afectate nu erau pregătite pentru un astfel de seism și nici populația civilă nu a știut să recunoască semnalele care avertizau cutremurul. Ultimul tsunami apărut în această zonă s-a datorat erupției vulcanului Krakatoa în 1883. De obicei, seisme maritime apar pe coastele "Inelului Focului" din Oceanul Pacific, regiune în care guvernele și populația sunt mai bine pregătite și unde există sisteme de alertă. Cutremurul a declanșat o alertă de tsunami pe coasta japoneză a Pacificului și în țările învecinate: Noua Zeelandă, Australia, Rusia, Guam, Filipine, Indonezia, Papua Noua Guinee, Nauru, Hawaii, Marianele de Nord (americane) și Taiwan. Alerta de tsunami emisă de Japonia este la cel mai înalt grad, ceea ce sugerează că valul seismic ar putea avea până la 10 metri înălțime.[27][28] Agenția de știri Kyodo a relatat despre un tsunami de patru metri care a lovit prefectura Iwate. Un tsunami de 10 metri a fost observat în portul Sendai.[29] Aeroportul Sendai din prefectura Miyagi a fost inundat și el, valul pătrunzând pe uscat și luând cu el mașini și clădiri întregi.[30] tsunami de peste 10 metri au făcut prăpăd în Japonia, în urma unui seism de o magnitudine istorică de 8,8 care a lovit, pe data de 11 martie 2011, nord-estul arhipelagului nipon. Pagubele materiale sunt uriaşe şi se vorbeşte despre sute de răniţi şi dispăruţi Cutremurul a ţinut două minute şi a lăsat în urmă un peisaj de coşmar, potrivit imaginilor transmise de televiziunile nipone.. Seismul a fost urmat de mai mult de 60 de replici, cea mai puternică de 7,4 grade. Este cel mai puternic cutremur înregistrat în Japonia în ultimii 140 de ani. Bilanţul seismului din 11 martie, din Japonia, ce a fost urmat de un tsunami devastator, a ajuns la 11.800 de morţi, a anunţat sâmbătă Agenţia naţională de poliţie citată de Kyodo News. Această cifră va creşte, probabil, în condiţiile în care alte 15.540 de persoane au fost date dispărute. Centrala nucleară Fukushima a fost afectată grav de seism, fiind înregistrate mai multe scurgeri de radiaţii . Locuitorii de pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei au fost evacuaţi. Ciclonul Bhola, a fost un taifun tropical devastator, care a lovit Pakistanul de Est (in prezent Bangladesh) si Bengalul de Vest din India, in data de 13 noiembrie 1970. A fost cel mai distrugator ciclon tropical inregistrat vreodata si unul dintre cele mai mortale dezastre naturale ale timpurilor moderne. Pana la 500.000 de persoane si-au pierdut vietile in timpul furtunii, in principal din cauza valurilor care au inundat insulele din delta raului Gange. Ciclonul Bhola a fost cel deal saselea si cel mai puternic din sezonul ciclonic al anului 1970, in Oceanul Indian de Nord, atingand o forta echivalenta cu cea a unui uragan de Categoria 3.. Ciclonul s-a format desupra golfului central bengalez la 8 noiembrie si a calatorit spre nord, intensificandu-se in tot acest timp. Si-a atins apogeul cu vanturi de 185 km/h la 12 noiembrie 1970, aterizand chiar in acea noapte pe coasta Pakistanului de Est. Furtuna a devastat multe dintre insulele de coasta, anihiland sate si distrugand culturile agricole din regiune. Cel mai rau afectat a fost subdistrictul Thana, din Tazumuddin, unde peste 45% din populatia de 167.000 de persoane de aici a fost decimata de furtuna 62 de diguri au cedat în China, în 1975, după Taifunul Nina. 26.000 de oameni au murit imediat după ruperea digurilor, iar 145.000 - în urma epidemiilor şi foametei asociate dezastrului. Şase milioane de locuinţe au fost distruse. Mai întâi, au cedat digurile Banqiao şi Shamantan, de pe râul Ru. Primul, înalt de 118 metri, trebuia construit de unul dintre cei mai mari specialişti în hidrologie din toate timpurile, Chen Xing. Însă el a propus 12 puncte pentru evacuarea de debit, în timp ce oficialii chinezi au hotărât că este o măsură prea conservatoare şi inutilă. Astfel, au fost construite doar cinci astfel de puncte, iar Xing a fost demis. La 5 august 1975, a plouat într-o zi cât într-un an în amonte de barajul Baqiao, în urma coliziunii dintre taifunul Nina şi un front atmosferic rece. La 6 august, cererea de a deschide digul a fost refuzată, iar la 7 august cererea a fost acceptată, dar telegramele cu confirmarea nu au ajuns în mâinile personalului de la dig. Evacuatoarele de debit nu au făcut faţă apelor, multe dintre ele fiind blocate parţial cu sedimente. Ruperea digurilor Banqiao şi Shimantan au dus la formarea unui val uriaş, de 10 kilometri lăţime şi de 3-7 metri înălţime, care s-a deplasat cu o viteză de 50 de kilometri la oră. Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul sezonului de uragane din Atlantic din acel an și a cauzat distrugeri masive în Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Majoritatea pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești au fost localizate în orașul New Orleans, care a fost inundat după ce sistemul de diguri din zonă a cedat, în unele cazuri, la mult timp după ce furtuna avansase deja spre continent. [1] Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi și Alabama, la distanțe de până la 160 km de centrul furtunii. Uraganul Katrina a fost cel mai costisitor din istoria Statelor Unite. Aceasta a fost de departe cel mai mare dezastru natural care a lovit vreodata SUA. Daunele au ajuns la suma de 80 miliarde de dolari si a ucis 1836 de persone, plus 705 care au fost date disparuite. Urmele uraganului Katrina sunt inca evidente in New Orleans, chiar daca eforturile de a reconstrui orasul sunt inca in curs de desfasurare. (sursa: descopera.ro) Tornada (span. tornar = a se întoarce,, participiu tornado; tornear = răsucire), sau Trombă puternică, vânt foarte puternic ce acționează pe un spaţiu redus, sub formă de vârtej de aer fiind frecvent pe teritoriul Americii de Nord unde e numit şi twister. Cinci oameni au murit în Statele Unite ale Americii în urma unor tornade devastatoare. Cele mai afectate state au fost Oklahoma şi Kansas. Zeci de case au fost aproape în întregime distruse, iar mai multe localităţi au rămas fără energie electrică. Oamenii s-au adăpostit pe unde au apucat, însă vântul puternic a luat pe sus acoperişul caselor şi a răsturant maşinile de pe şosele. Oficialii americani spun că zeci de locuinţe au fost afectate. "Conform estimărilor noastre sunt 40 de case care au suferit stricăciuni şi în jur de 40 care au fost complet distruse. Peste 35.000 de case au rămas fără energie electrică după ce tornadele au doborât stâlpii de înaltă tensiune. În Kansas, două universităţi au fost închise până după trecerea furtunii" a spus primarul oraşului Oklahoma.