IMRE LAKATOS (1922-1974)

1944 – licenţă în matematică, fizică şi filozofie (Universitatea din Debrecen) 1948 – Ph.D. (Universitatea din Debrecen) 1956 – emigrează în Viena, Anglia 1960 – London School of Economics 1961 – Ph.D. (University of Cambridge) Lucrări: (1976).

Proofs and Refutations

(1970).

Criticism and the Growth of Knowledge

o viaţă remarcabilă

 Născut în Ungaria, a făcut parte din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război a fost activist politic şi a fost închis timp de trei ani de regimul stalinist. Se stabileşte în Anglia şi predă alături de Popper la Şcoala de Ştiinţe Economice din Londra. A susţinut că a fost influenţat de marele filosof.

… against Kuhn!

   S-a declarat consternat însă faţă de concepţia lui Kuhn, considerând că influenţa acestuia este distructivă şi periculoasă .

Îi reproşează lui Kuhn faptul că prezintă schimbarea ştiinţifică drept un proces iraţional, un proces ce ţine de psihologia mulţimii, în care vocile mai zgomotoase, mai energice şi mai numeroase vor domina indiferent de argumentele aduse. Şi-a propus, în consecinţă, să salveze raţionalitatea ştiinţei de pagubele produse de Kuhn.

Paradigmă÷program de cercetare

    Diferenţa constă în faptul că că fiecare domeniu are mai multe programe de cercetare în orice moment dat. Ştiinţa conţine în realitate o competiţie între programe de cercetare. Un program este o entitate istorică, deci evoluează în timp. El conţine o succesiune de teorii înrudite. Teoriile ulterioare sunt dezvoltate ca răspuns la problemele generate de cele anterioare.

Este ceva obişnuit ca un program să trăiască pentru o vreme în pofida anomaliilor empirice sau a altor probleme. Cei ce lucrează în cadrul unui program au un anumit angajament faţă de acesta şi nu resping ideile fundamentale ale programului imediat ce întâmpină anumite dificultăţi. Cu toate acestea uneori programele de cercetare sunt abandonate.

Structura programelor de cercetare



nucleu dur

(un număr mic de principii şi de ipoteze generale)



centură protectoare

care permit naşterea unor teorii particulare) ( ipoteze auxiliare

Ex. Programul lui Copernic avea ca nucleu dur ipoteza heliocentrismului, teoria epiciclurilor pentru descrierea mişcării reale a planetelor aparţinând centurii sale protectoare

CELE DOUĂ EURISTICI



euristica negativă: nu acceptă nici o respingere sau modificare a nucleului dur



euristică pozitivă : încurajează teoriile periferice să se extindă şi să se reorganizeze prin recurgerea la instrumente matematice şi la instrumente de experimentare din ce în ce mai sofisticate.



Ea prevede anomaliile şi încearcă să le rezolve, este un fel de proces de digestie al anomaliilor, în care ipotezele din centura protectoare sunt modificate parţial sau integral. Datorită acestui mod de a gândi, euristic pozitiv, progresul programelor de cercetare devine posibil. Un program este în progres atunci când creşterea sa teoretică anticipează creşterea sa empirică, teoriile fac faţă cu succes predicţiei unor fapte.

Principiile schimbării ştiinţifice

 Fiecare domeniu are o colecţie de programe de cercetare în orice moment dat, unele progresând rapid, altele încet şi altele aflându-se în degenerare.

 Este acceptabil chiar ca un program de cercetare să fie protejat pentru o vreme, într-o perioadă de degenerare, întrucât ar putea putea să-şi revină (lucru demonstrat de istoria ştiinţei).

 O persoană raţională ar putea aştepta şi spera că se va produce o revenire (Lakatos nu spune cât de mult este raţional să aşteptăm).

PROGRES ŞTIINŢIFIC

 Se admite posibilitatea unei confruntări efective între programe de cercetare concurente.  Pentru a risipi relativismul tezei incomensurabilităţii, aceasta încearcă să definească criterii raţionale de alegere între programe de cercetare.  Se poate măsura “gradul de progres sau degenerare” a unui program de cercetare evaluând gradul său de coerenţă internă şi de asemeni forţa sa de predicţie

progres - degenerare

   Schimbările centurii de protecţie ar trebui să fie progresive (de inspiraţie popperiană).

Un program de cercetare progresiv îşi extinde în mod constant aplicabilitatea la un set de cazuri din ce în ce mai mare sau caută să ajungă la o abordare mai precisă a cazurilor pe care le acoperă deja, îşi sporeşte capacitatea predictivă. Dimpotrivă, un program de cercetare degenerează dacă schimbările la care este supus nu fac altceva decât să acopere problemele existente şi nu extind investigaţia la cazuri noi.

critica lui Feyerabend

 Feyerabend

i-a reproşat că

nu oferă o regulă care să stabilească situaţiile în care un om de ştiinţă ar trebui să renunţe la un program pentru a trece la altul: expunerea lui Lakatos a alegerii raţionale a teoriei este lipsită de conţinut.

LAKATOS ŞI... PSIHOLOGIA

 Există domenii a căror structură este mai bine descrisă de decât de concepţia kuhniană axată pe paradigmă. această perspectivă  Investigaţiile actuale din psihologie (psihologia evoluţionistă, cognitivistă... ).

Contribuţia cea mai importantă a lui Lakatos!

 Ideea de programe de cercetare concurente  conceperea metologiei programelor de

cercetare ştiinţifică