Transcript EDUCAŢIA PRIN IUBIRE “Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici atinse … ci se simt în inimă.“ Helene.

EDUCAŢIA PRIN
IUBIRE
“Cele mai bune şi mai frumoase
lucruri din lume nu pot fi văzute,
nici atinse … ci se simt în inimă.“
Helene Keller
• În primii ani ai vieţii, atunci când
copilul este foarte receptiv la
stimulii din jurul său, este foarte
important ca el să nu audă
certuri, sugestii negative, de ură,
gelozie sau răzbunare. Spiritul
copilului este asemeni unei plăci
fotografice, el păstrând imaginea
oricărui model de gândire şi toate
sugestiile pe care le primeşte. De
aceea, dacă părinţii vor cu
adevărat să-şi ajute copiii pentru
ca aceştia să-şi dezvolte calităţile
şi să-şi folosească potenţialităţile
trebuie să-i crească în sugestii de
dragoste, de speranţă şi
optimism.
• Copilului îi este necesar să-i fie
inspirată încrederea în el, nu
pentru a se crede superior
celorlalţi ci pentru a-şi pune în
valoare înzestrările cu care s-a
născut.
Mulţi părinţi nu-şi dau seama cât
de intens resimt copiii lor
descurajarea, critica şi
observaţiile care-i fac să creadă
că sunt mediocri, anormali sau
că nu vor reuşi în viaţă. Certurile
şi criticile repetate îi determină
pe copii să devină închişi, dar
mai ales îi fac să-şi dorească să
plece cât mai curînd de acasă.
• Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii, dar nu toţi îşi
exprimă afecţiunea astfel încât să se facă înteleşi.
• Unii părinţi îşi educă copiii prin metoda reacţiei
care are la bază un sistem de pedepse, alţii prin
metoda proactivă, prin care se anticipează şi se
încearcă satisfacerea nevoilor copiilor. Ceea ce
contează cu adevărat este ca părinţii să satisfacă
necesităţile copiilor lor şi ca aceştia să se simtă
iubiţi cu adevărat. ”Metaforic vorbind, nevoile
emoţionale ale copilului satisfăcute prin iubire,
înţelegere şi o disciplină blândă s-ar putea numi
“rezervorul emoţional.” Atâta timp cât rezervorul
emoţional e plin, copilul poate funcţiona la cote
maxime.
Nevoile copiilor pot fi
grupate în patru categorii :
- Satisfacerea nevoilor
emoţionale şi de iubire ale
copilului;
- Asigurarea unei pregătiri
pline de iubire, dar şi formarea
unei discipline a copilului;
- Asigurarea unei protecţii
fizice şi emoţionale pentru
copil;
- Explicarea şi exemplificarea
controlului mâniei pentru copil.
• Cea mai importantă nevoie a copiilor
este aceea ca ei să se simtă iubiţi.
• Iubirea noastră pentru copiii trebuie
demonstrată, aceasta fiind mai eficientă
decât simpla vorbă; trebuie să fie o iubire
necondiţionată: ”este imposibil să disciplinezi un copil fară iubire necondiţionată.”
• Există patru componente principale de
care se pot folosi părinţii pentru a le oferi
copiilor lor iubirea necondiţionată:
- contactul vizual
- contactul fizic
- atenţia acordată
- formarea propriu-zisă
• Contactul vizual este uşor de
oferit şi totuşi puţini părinţi o
fac pentru că nu sunt conştienţi
de importanţa sa.
• Contactul fizic-adică îmbrăţişări, sărutări, o mângâiere pe
umăr sau pe spate, o mână prin
păr - însoţite de contactul
vizual îi demonstrează copilului
dragostea părintească. Într-un
studiu realizat de revista
Reader’s Digest se arată că:
”acei copii care au beneficiat de
contactul fizic şi vizual al
părinţilor au dat dovadă de mai
multe calităţi fizice şi mintale.”
• Cea de-a treia modalitate de satisfacere a
nevoilor copiilor este atenţia. Dacă dorim să
devenim părinţi excepţionali trebuie să ne
stabilim nişte prioritaţi. Dacă nu le vom stabili,
vom cădea în “tirania nevoii imediate” adică ne
vom ocupa doar de lucrurile urgente neglijând
lucrurile importante. În fruntea listei de priorităţi
trebuie să fie copiii. Trebuie să petrecem cât mai
mult timp împreună cu ei.
• A patra modalitate este formarea
propriu-zisă prin pregătire şi
disciplină. Pentru a educa trebuie să
fie pregatiţi atât părinţii cât şi copiii,
“când sunt istoviţ, părinţilor le lipseşte
energia şi răbdarea de a-şi aborda
copiii în mod pozitiv.” Părinţii trebuie
să deţină controlul în orice moment, să
fie fermi, dar nu inflexibili. Relaţia cu
propriii copii nu se impune a fi una de
frică. Disciplina nu e sinonimă cu
pedeapsa. Pedeapsa se cere să
reprezinte doar o mică parte din
disciplină. Dar, ce inseamnă disciplina?
“Cel mai important lucru în privinţa
unei bune discipline este ca părinţii să
îi facă pe copii să se simtă iubiţi.” Apoi
“să-i formeze din punct de vedere al
minţii şi al caracterului astfel încât să
poată deveni nişte membri activi şi
stăpâni pe sine ai societăţii.”
• Atunci când un copil se poartă urât, înseamnă
că nu i-a fost satisfacută o nevoie.
Majoritatea parinţilor îşi pun o altă
întrebare:”Cum pot corecta comportamentul
copilului meu?”- această întrebare ducând
automat la pedeapsă. Întrebându-vă de ce
are nevoie copilul dumneavoastră şi acţionând
în funcţie de nevoia respectivă, veţi realiza
mult mai multe. De exemplu: La întoarcerea
dintr-o călătorie aţi ignorat copilul, discutând
cu partenerul diverse lucruri. De câte ori vă
intreabă ceva îl neglijaţi. Într-un târziu, s-a
apucat să plângă. Unii părinţi l-ar fi apostofat
şi pedepsit, alţii ar constata că rezervorul
emoţional al copilului tocmai s-a golit din
pricina felului cum a fost tratat. Copilul avea
nevoie disperată de părinţi. În loc să-l certe,
părintele l-a strâns în braţe şi i-a dăruit
afecţiunea mult aşteptată. La scurt timp
copilul şi-a reluat activităţile mai încrezator.
• O altă cauză a unui comportament nedorit
poate fi o problemă fizică.
• Anumite probleme impun
limite mai drastice şi
uneori chiar pedepse;
trebuie să folosiţi mijloace
de control adecvate:
• cerinţe,
• ordine,
• manipulări fizice
blânde,
• pedepse
• modificări
comportamentale.
• Copilul crescut cu cerinţe se bucură
de avantajul unei educaţii proactive;
el e într-un fel de parteneriat cu
părinţii lui.
• Dacă nu se reuşeste cu cerinţele, se
trece la ordine, dar folosite cu
măsură. ”Cu cât folosiţi mai mult
aceste tehnici autoritare - ordinele,
certatul, observaţiile, ţipatul - cu atât
deveniţi mai ineficienţi. Ca părinte,
aveţi multă putere şi autoritate dar
nu în cantităţi nelimitate.”
• Manipularea fizică blândă este eficientă mai
ales la copiii mici. Atunci când îl rugaţi ceva şi vă
respinge, îl puteţi lua în braţe sau îmbrătişa.
Dacă nu doreşte acest lucru înseamnă că recurge
la o formă de sfidare şi trebuie să treceţi la
următorul mijloc de control: pedeapsa. Aceasta
trebuie să fie pe măsura delictului, să fie eficientă
pentru copilul dumneavoastră (pentru că, ceea ce
este eficient la un copil nu înseamnă nimic pentru
altul) şi să fie aleasă în funcţie de vârstă şi de
nivelul de dezvoltare al copilului.
• O formă de pedeapsă este bătaia, cea mai la
îndemână pentru că nu presupune un plan
dinainte stabilit şi nici prea multă gândire. Bătaia
îi poate lăsa copilului cicatrici emoţionale adânci
şi veşnice. Durerea fizică poate dura zile dar
teama emoţională, resentimentul şi chiar
sentimentul de respingere pot fi de mult mai
lungă durată.
• Modificarea comportamentală - cea
de-a cincea cale de a deţine controlul
asupra comportamentului copilului presupune o determinare pozitivă
(includerea unui element pozitiv în mediul
copilului respectiv), determinare negativă
(excluderea unui element pozitiv din mediul copilului) şi pedeapsa (introducerea
unui element negativ în mediul copilului).
Modificarea comportamentului trebuie
folosită cu zgârcenie. Utilizată exagerat,
copilul nu se va mai simţi iubit datorită
condiţionării: primeşte o răsplată doar
când se comportă într-un anumit fel.
• O piedică în calea educaţiei este
mass-media. ”Binele copiilor noştri
nu depinde numai de cum îi hrănim,
dacă îi ţinem la soare sau dacă fac
sport, - de prietenie, muncă şi
iubire, ci şi de felul cum percep ei
lumea. Subtil şi profund, massmedia ajută la modelarea imaginii
lor despre lume. Normalitatea e
plicticoasă. Accidentele, crimele,
conflictele şi scandalurile sunt
interesante.
• Copilul de vârstă şcolară petrece
săptamânal o jumătate de oră cu
tatal său, două ore şi jumătate cu
mama sa, cinci ore făcându-şi
lecţiile, aproape o jumătate de oră
citind în afara programului şcolar şi
treisprezece ore de privit la
televizor. De asemenea, internetul
şi jocurile video, filmele şi revistele,
mai mult sau mai puţin decente,
creează o dependenţă”
Ce pot face părinţii pentru
a-i proteja emoţional?
• Să folosească mass-media ca pe o modalitate de a
forma copiii în aşa fel încât să poată aborda toate
faţetele complexe ale societăţii;
• Să le ofere alte forme de distracţie benefică;
• Să pună televizorul într-o zonă centrală a casei,
accesibilă tuturor;
• Să fixeze un termen limită de vizionat programe la
televizor;
• Să se implice în activitatea copiilor direcţionându-i
spre un sport, lectură, activităţi artistice;
• Să vizioneze împreună cu copiii lor programe tv, după
care să discute şi să comenteze ideile şi reacţiile;
• Să instaleze filtre de software pentru trierea
conţinutului programului.
• După cum bine ştim, copiii-problemă apar în
familii-problemă. Un pedagog chiar afirma că
“părinţii sunt veriga lipsă în ce priveşte
îmbunătăţirea educaţiei”. Părinţii trebuie să-i
pregătească pe copii, să-i înveţe să se
confrunte cu problemele, încă înainte ca ele
să aibă loc. De exemplu: o mamă îi spune
băiatului ei că a doua zi îl va duce la Grădina
Zoologică. În realitate, au mers la spital unde
băiatului i s-au scos amigdalele. Ea n-a ştiut să-l
pregătească emoţional iar după operaţie, băiatul
a plâns ore întregi. Un alt băiat din acelaşi salon
fusese pregătit de părinţi spunându-i-se exact ce
se va întâmpla. Deşi îl durea gâtul, s-a bucurat
de îngheţata primită. Dacă mama primului băiat
l-ar fi dus la spital cu o zi înainte, i-ar fi explicat
ce se va întampla, atunci toate acestea nu s-ar fi
întâmplat şi i-ar fi dat încredere .
• Să-i invăţăm pe copii să-şi stăpânească
mânia reprezintă cea de-a patra piatră de
temelie în educarea lor şi, în acelaşi timp, cel mai
dificil aspect al educaţiei. Oamenii reacţionează
diferit la mânie: prin vorbe sau prin fapte. Dacă
copilul îşi exprimă mânia verbal sau
comportamental îi pedepsim; ca urmare, n-are de
ales decât să-şi refuleze această mânie pe viitor.
Modalitatea cea mai matură de a-şi stăpâni
mânia e:
- Verbal,
- Agreabil,
- Depăşirea momentului de mânie împreună cu
persoana care l-a declanşat, sau
- Descoperirea unor căi de rezolvare interioară.
Datoriile părintelui faţă de
copil:
• Copilul este o persoana –
respectă-l;
• Copilul caută un model - fii pentru
el un exemplu;
• Copilul vrea să-şi afirme
personalitatea – ajută-l să se
cunoască;
• Copilul îşi descoperă corpul arătă-i că sănatatea este o forţă;
• Copilul este curios – vorbeşte cu
el;
Datoriile părintelui faţă de
copil
• Copilul se îndoieşte de el însuşi
– dă-i încredere în el;
• Copilul se minunează – ajută-l
să caute frumosul;
• Copilul vrea să fie
independent - învaţă-l să fie
responsabil;
• Copilul nu se cunoaşte decât pe
el - ajută-l să-i descopere şi pe
alţii;
• Copilul are nevoie de un ideal –
ajută-l să ofere un sens vieţii.
Bibliografie:
• Campbell, Ross & Chapman, Gary (2001).
”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”,
Bucureşti, Editura Curtea Veche.
• Campbell, Ross (2002). ”Educaţia prin
iubire”, Bucureşti, Editura Curtea Veche.
• Material realizat de psiholog Vlad Liliana