Transcript 28 FAMILIA SI SUCCESUL SCOLAR

FAMILIA SI SUCCESUL SCOLAR
PROF. CLAUDIA PREDEANU
COLEGIUL NATIONAL “ION MINULESCU”
SLATINA, JUD OLT

Creşterea calitătii actului educational implică o serie de factori sociali,
fizici şi psihici fiind in strânsă legatură cu atât cu personalitatea elevului cât
şi cu talentul pedagogic al profesorului

Cu toţii am intalnit elevi a caror personalitate puternică ne-a dat de furcă,
dar şi elevi foarte docili.

Cea mai mare satisfacţie a dascălului este atunci când reuşeste sa
colaboreze bine sau foarte bine cu un elev care, la inceput, a refuzat orice
colaborare.

Când elevul simte in profesorul de la clasă un partener de dialog va incerca
totul pentru ca aceasta relaţie să nu fie afectată . Elevul va încerca să i
învete mai bine, va intreba atunci cand nu intelege informaţia prezentată si
va caută să citeasca noi informaţii pe care sa le comunice profesorului
receptiv la nevoia lui de cunoaştere.



Astfel de elevi am intalnit în fiecare generaţie de elevi pe care am “pastorit-o”
ca profesor diriginte.
A fost foarte important ca elevul să stie ca poate apela la sfaturile mele ori de
cate ori a fost nevoie dar, uneori, a trecut aproape un an scolar pană cand acel
elev a capatat incredere in dirigintele lui şi s-a convins că sfaturile mele erau
mai bune decat cele ale prietenilor.
Dirigintele este, in unele cazuri, mamă, tată, frate şi, de ce nu, chiar un foarte
bun prieten pentru elevii cu sensibilitate deosebita.


Sufletul unui adolescent este uşor de rănit, iar rana se adanceşte cu fiecare situaţie
dificilă pe care o va intampina.
Atât părinţii cât şi profesorii trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a
corecta comportamentul elevului, dar trebuie să o facă bland, pentru că altfel poate
duce la efecte contrare atat pentru echilibrul copilului cat şi pentru conturarea
personalităţii sale. Actele de injustiţie ce i se fac de către cei din jur sunt greu
tolerate. Prin structura lor copii sunt sinceri, naivi şi cinstiţi şi este păcat să le
alterăm aceste trăsături morale prin intervenţii brutale ca bătaia (care este exclusă
din rândul metodelor educative) sau prin atitudini nesincere, meschine.

Rolul de părinte este greu şi pretinde cunoştinţe teoretice şi practice de
pedagogie, psihologie şi medicină; pretinde bunăvoinţa acestora de a învăţa
continuu de la şi din viaţă, de a gândi, şi mai ales de a înfrunta situaţii
imprevizibile şi pe care trebuie să le rezolve cu înţelepciune şi cu
discernământ.

Problemele pe care copii le ridică în faţa părinţilor sunt adesea rezultatul
unor preocupări sau frământări individuale şi la care aşteaptă un răspuns
sau o soluţionare din partea părinţilor. Şi în aceste cazuri părintele trebuie
sa-l asculte cu rabdare pe copil , sa analizeze problemele cel preocupă si să
încerce să găsească cea mai simplă şi eficientă cale de rezolvare.

Tulburarea dezvoltării intelectuale, delicvenţa şi alte manifestări ale
inadaptabilităţii sociale ale adultului îşi au originea, de cele mai multe ori în
anii copilăriei, când copilul se afla sub tutela familiei şi a şcolii.

Deşi sunt binecunoscute aceste concluzii legătura permanentă şi
organizată care ar trebui să existe între familie şi şcoală rămâne
nesatisfăcătoare şi se rezumă în general la contacte sporadice între părinţi şi
diriginţi.
De multe ori părinţii nu cunosc cu exactitate situaţia şcolară a copiilor lor,
îndeplinind rolul de „spectatori indiferenţi” la evoluţia nesatisfăcătoare a
propriilor lor copii.
Orice sistem de educaţia, oricât ar fi el de bine întocmit, rămâne
neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau opoziţia părinţilor.
Autoritatea părinţilor şi a şcolii reprezintă o garanţie împotriva a numeroase
plăgi sociale care ar putea afecta educaţia şi sănătatea copiilor: stresul,
delicvenţa juvenilă, insuccesele şcolare.
Sociologii au dezbatut indelung tiparul comportamental al părinţilor. Au
observat diferentele existente in fiecare dintre ei. Fiecare are o
particularitate specifică care işi pune amprenta in mod unic asupra copilului
său .




În cei 23 ani de când sunt profesor si diriginte am intalnit mai multe tipuri de
parinţi pe care i-am putut asocia cu tipurile propuse de sociologi :

Părinti autoritari: sunt foarte solicitanti şi directi in comunicare. Ei cer
foarte mult de la copii si asteapta in schimb supunere. Urmaresc evolutia
copilului pas cu pas şi ii indruma mereu pe un stil de impunere , dictatorial

Părinti indulgenti: sunt tipul de părinti care evita confruntarea, care sunt
mai permisivi şi care nu impun reguli foarte stricte. Nu sunt implicati prea
direct in comunicare si nu sunt prea solicitanti.

Părinti negociatori: sunt genul de păarinti care imbină partea autoritară cu
negocierea. Ei asigură o disciplină mai mult in colaborare, cerintele lor
fiind bazate pe dorinta de socializare si cooperare.

Părinti putin implicati: au un nivel de implicare mai scăzut. In cazuri mai
extreme, se poate ajunge chiar si la neglijare.


Tipologia parentală tine foarte mult mai ales de o latura psihologică pe care
o găsim şi in comportamentul copiilor, prin practicile părintilor de inducere
a vinei, rusinii sau diminuare a iubirii
Copii ai caror părinţi sunt mai autoritari, devin mai puţin abili din punct de
vedere al interacţionarii sociale, al rezultatelor şcolare, al increderii de sine
şi au un nivel mai ridicat al depresiei. Fiind permanent verificaţi de părinţi
şi certaţi pentru fiecare nota mai mică decat a colegului de banca sau decat
cea a fratelui său acesti copii ajung să se interiorizeze si să tremure la
gandul ca tatăl sau mama autoritară va afla de esecul său la vreo materie.
Comparaţia permanentă intre copii , comportament discriminatoriu fată de
proprii copii si impunerea unor standarde prea inalte fată de potentialul real
al copilului duce in final la ură intre fraţi şi la situaţii cand copilul alege
sinuciderea.

Copii cu părinti prea indulgenţi tind să aibă rezultate mai scăzute la
invatătură, insă, au un nivel mai ridicat al increderii in sine, al
interacţionarii sociale si un nivel mai scazut al depresiei. Expresii de genul:
„lasă d-na profesoară că eu nu am făcut facultate şi uite ce bine imi merge”
imprimă şi in mintea elevului ideea că invăţătura nu este necesară.


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
Ca profesor diriginte am incercat să stabilesc gradul de comunicare dintre
elevii mei si familiile lor pentru a determina cauzele insucceselor scolare
ale unor dintre ei. Am aplicat, in acest scop, un chestionar, la sfârsitul
semestrului I al clasei a IX-a. Rezultatele chestionarului m-a pus pe
gânduri şi am incercat să-mi apropii elevii mai mult suplinind lipsa de
comunicare din familiile lor.
Iată cateva intrebari adresate părinţilor si răspunsurile date de acestia:
Credeti ca există o comunicare reală intre dvs. si copilul dvs.? Justificaţi
răspunsul.
Cat timp alocaţi comunicării cu copilul dvs. intr-o săptamană?
Vă povesteşte copilul dvs. atitudini, situaţii care apar in timpul programului
scolar?
Cum apreciază copilul dvs. starea disciplinară existentă în clasă şi în timpul
orelor si a pauzelor?
Care sunt disciplinele preferate de copilul dvs.?
In timpul programului scolar, cat de des îi este necesar telefonul?
Aveti obiceiul sa verificaţi revistele, filmele site-urile carora copilul dvs
acorda interes?
Ce suma de bani cheltuieste zilnic?
Care sunt eventualele surse de stres din viata copilui dvs. ?
Ce măsuri aţi luat cand copilul v-a mintit?
Intrebările din chestionar au fost adaptate si aplicate şi elevilor in aceeasi zi.
Daca la 2/3 din numărul de elevi şi părinţi chestionaţi răspunsurile corespundeau in cea
mai mare parte, la restul situaţia a fost de-a dreptul ingrijorătoare. Iată cateva exemple:
Raspunsul parintelui
Cat timp alocaţi comunicarii cu
copilul dvs. intr-o saptamana?
Care sunt eventualele surse de stres
din viata copilui dvs. ?
In timpul programului şcolar, cat de
des îi este necesar telefonul?
Raspunsul elevului
1.
4-5 ore / zi
1.
2-3 ore max pe săpt.
2.
Atat timp cat este necesar
2.
Aproape deloc
1.
Nu are
Probleme specifice varstei
1.
Tata
Problemele din familia
noastra
2.
Nu vorbeste la telefon cand este la
2.
In fiecare pauza
scoala
Ce măsuri aţi luat cand copilul a
mintit?
1.
2.
Am discutat deschis si am
lămurit problema
i-am interzis sa mai iasa in
oraş cu prietenii
1.
2.
A urlat vreo oră la mine
apoi s-a culcat
Nu m-a mai lăsat cu
prietenii şi-atunci am chiulit
de la scoală


De fapt stilul de educaţie pe care un parinte îl aplica copilului
său este un barometru clar al stării de bine din familie. Fiecare
îsi găseste propriile coordonate comportamentale, prin care
stabileste o anumită linie de crestere.
Nu de puţine ori mi s-a intamplat ca mamele unor elevi sămă
roage să corectez ceva din comportamentul copiilor lor
spunand: „pe dvs. vă asculta” sau „ face mereu ce l-aţi sfatuit”.
Nu stiu dacă să ma bucur sau să ma intristez . Mă bucur ca
am reusit o comunicare buna cu elevul, dar ma întristez sa
constat ca in familia lui colaborarea este deficitara. Şi mă
gandesc la acele lectorate cu parinţii la care acestia nu prea
vin... Şi cat de mult le-ar fi de folos!

Iată cateva dintre motivele pentru care unii
parinţi nu vin la şedinţele planificate:
copilul meu imi spune totul;
sunt prea ocupat;
vin doar dacă a facut vreo prostie la
şcoală.
Şi atunci rămăne ca profesorul să fie mama,
tata si prietenul elevului său...