Motto!

“Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil “

27.04.2020 23:38:14

O anecdotă în care nici ascultătorii, nici povestitorii, nu înţeleg ce se întâmplă, se numeşte roman psihologic.

Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.

- Domnule profesor, credeţi în vise? - Sigur, dragă! Să vezi : acu’ câtăva vreme am visat că devenisem academician, că eram în aulă şi prezidam o şedinţă. Si când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă şi prezidam o şedinţă.

Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.

La şedinţa de Consiliu profesoral în vederea titularizării, prof. Ştefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, “candidatul fiind prea tânar” pentru a ocupa postul de profesor.

– E un defect de care mă corectez în fiecare zi, a replicat Moisil.

Un prieten îi spune într-o zi : - Matematica asta pe care o predici tu, m-am săturat de ea până-n gât.

Moisil: - Dar matematica se face de la gât în sus!

O reporteră spune la un moment dat, în cursul unui interviu: - Stiţi că adevărul supară!

Moisil: - Pe mine o teoremă de matematică nu m-a supărat niciodată.

O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile.

Cineva l-a întrebat: “Credeţi ca e potrivit ca un profesor să facă glume la cursuri?" Profesorul Moisil a răspuns: “Ştiinţa nu e tristă, decât pentru unii.”

Un om e uman nu numai prin defectele lui, ci şi prin calităţile lui.

Se ştie că un profesor bun, e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se para uşoare.

Măsura legislativă, o indicaţie administrativă, este una din componentele vieţii unei societăţi; opinia publică e o altă componentă.

Nu trebuie crezut că dacă se decretează o lege, ea se va aplica.

Nu se aplică decât legile cu care sunt de acord cei ce le aplică.

Pe omul cu adevărat capabil, limitele îl stimulează. Evident, morala nu e “puneţi fraţilor piedici!”, ci “dacă daţi de piedici, depăşiţi-le!”

Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place.

Sunt unii oameni care cred că matematica trebuie făcută între cutare şi cutare ore. Nu e adevărat! Matematica nu se face la ore fixe! Matema tica se face când îţi vine o idee. Noaptea sau dimineaţa, când te scoli, când te speli, te gândeşti. Dacă nu te speli, te gândeşti când nu te speli.

Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins.

Se ştie că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.

Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 de ani apreciat, la 40 de ani învidiat şi la 60 stimat.

Intrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer, sunt cele pe care ţi le pui singur.

Numai prostia poate să aibă intermitenţe.

Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.

Marele regret al vieţii mele este de a nu fi avut nici unul.

Ştiinţa se răzbună ca o femeie : nu când o ataci, ci când o neglijezi.

Nu există inimă mai mare pe lume decât inima care ştie să ierte!

Nimic nu costă mai mult decât neştiinţa.

“Fiecare om merită un pahar cu vin. Odată ce consumă paharul de vin devine alt om.“

Ce este un pesimist ? Un optimist bine informat.

“Geofizica este o ştiinţă al cărei nume provine de la cuvintele ‘geo’ şi ‘fizică’, ambele originare din greaca veche. Propun ca să-l numim ca decan al noii înfiinţate facultăţi de geofizică din Bucureşti pe Geo Bogza”

Grigore Constantin Moisil (n .10 ianuarie 1906 Tulcea - d. 21 mai 1973. Ottawa Canada) a fost un matematician român, considerat părintele informaticii românești cu invenţia de circuite electronice tristabile.

S-a născut la Tulcea pe 10 ianuarie 1906. Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-1891), a fost paroh la Năsăud și vicar episcopal greco catolic pentru ținutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud. Tatăl său, Constantin Moisil (1867-1958), a fost profesor de istorie, arheolog, numismat, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei și membru al acestei Academii. Mama sa, Elena (1863-1949) a fost institutoare la Tulcea, apoi directoarea școlii „Maidanul Dulapului”, azi „Enăchiță Văcărescu” din Bucureşti. Sora sa, Florica Moisil, a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de Istorie a Universitatii din Bucuresti iar fratele său George C. Moisil (1917-1989) a fost profesor la Catedra de fizică a Institutului/Universitatii Politehnice Bucuresti.

Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922. În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secția Construcții, dar o chemare mai puternică îl îndreapta spre Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se face că Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică devine prioritar, astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. Dar în același an își susține teza de doctorat “Mecanica analitică a sistemelor continue”, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura - Gauthier din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi, Paul Levy.

În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea “Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles de la Physique mathematique” si este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iaşi. Pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller.

În 1932 se reîntoarce în țară și se stabilește timp de 10 ani în Iaşi, legat în mod deosebit de profesorul Alexandru Miller și de biblioteca creată de acesta. Ține primul curs de algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea din Iași. În paralel începe un șir de lucrări despre logicile matematicianului polonez Lukaşiewich. Cercetările sale de logică au stat la baza unei puternice școli de matematică în țară și peste hotare (Argentina, Jugoslavia, Cehoslovacia Ungaria). În perioada ieșeană realizează o operă fecundă cu idei inovatoare în care se întrezărește concepția lui despre matematică și tehnica lui personală de mânuire a instrumentului matematic, făcând apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noțiuni din domenii complet deosebite.

Publică lucrări în domeniile mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice. A extins în spațiul cu mai multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu și a studiat funcțiile monogene de o variabilă hipercomplexă, cu aplicații la mecanică. A introdus algebre numite de el Łukasiewicz trivalente și polivalente (numite astăzi algebre Łukasiewicz Moisil) și le-a întrebuințat în logica și în studiul circuitelor de comutație. A elaborat metode noi de analiză și sinteză a automatelor finite și a avut contribuții valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.

Moisil a insistat și ajutat mult la realizarea primelor calculatoare românești. A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. A primit Computer Pioneer Award al societății IEEE, în 1996.

Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului. Există multe vorbe de duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau în cele care s-au scris despre el.

A fost membru al Academiei Române al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filozofie.

După al doilea război mondial, guvernul comunist l-a numit în 1946 ambasador al României la Ankara. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române și i s-a decernat în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul ”Om de știință emerit”.

A fost căsătorit cu Viorica (nascuta Constante), sora Lenei Constante.

Picturi : CATHARINA KLEIN