Transcript Costache Negruzzi 1808 - 1868

Costache Negruzzi
1808 - 1868
Alexandru Lăpuşneanul
Conf. univ. dr. Mihai Brăslaşu
Constantin Negruzzi s-a
născut in 1808 la Trifeştii
Vechi de lângă Iaşi.
Între 1816-1820 viitorul
scriitor ia lecţii de limba
greacă cu dascălul
Chiriac şi de limba şi
literatura franceză cu
emigrantul polon
Brancovitz.
În 1820 învaţă româneşte
de sine stătător, după
cum ni se destăinuie în
scrisoarea "Cum am
învăţat româneşte".
Adolescentul trece, în
1821, cu tatăl său, în
Basarabia (răpita
Moldovei de ruşi in 1812)
şi începe primele
traduceri la 13 ani, pe
când zăbovea în satul
Sărăuţi, raiaua Hotin.
În 1822, tânărul îl
cunoaşte, la Chişinău, pe
poetul rus Puskin (va
traduce Salul negru).
Revenit la Iaşi, a ocupat
multe funcţii, între care şi
cea de primar (1840).
între 1840-1842 este
director al Teatrului
Naţional din Iaşi
(împreună cu Alecsandri
şi Kogălniceanu).
A fost partizanul Unirii
de la 1859.
Ca poet, prima lucrare
originală este Aprodul
Purice, inspirată din
cronica lui Gr.Ureche,
menită să fie încadrată
într-o mare epopee
pierdută, Ştefaniada.
Ca dramaturg, scrie
vodevilul Cârlanii,
reprezentat în Iaşi în
1849, în care două
femei îşi vindecă soţii de
gelozie, precum şi
comedia Muza de la
Burdujeni (1851,
localizare după Th.
Leclercq), unde-şi bate
joc de exagerările limbii
latiniste, mai ales
"ciunismul" după reţeta
lui A. Pumnul.
Ca prozator, remarcăm
întâi ciclul Negru pe alb
(Scrisori de la un prieten)
din volumul Păcatele
tinereţelor (1857).
Capodopera sa şi a nuvelei
româneşti este Alexandru
Lăpuşneanul (Dacia
literară, 1840), inspirată din
cronicile lui Grigore Ureche
şi Miron Costin.
George Călinescu afirma
că nuvela "ar fi devenit o
scriere celebră ca şi
Hamlet dacă literatura
română ar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi
universale".
Acestă opera este o nuvelă, o
creaţie epică în proză cu
acţiune amplă.
Un alt argument care susţine
apartenenţa acestei scrieri la
specia numită nuvelă este
dimensiunea acesteia.
Alexandru Lăpuşneanul este
mai întinsă decât povestirea şi
schiţa, însa mai redusă decât
romanul.
Acestă creaţie pune accentul
pe caractere şi pe conflicte,
spre deosebire de povestire.
care este caracterizată de
epicul pur.
Alexandru Lăpuşneanul este
o scriere care se
caracterizează prin
obiectivitatea relatării.
Autorul nu se implică în
evenimente şi nu le
comentează; acesta nici
măcar nu-şi face simţită
prezenţa.
Personalităţile istorice
prezente în aceste cronici
devin personaje ale nuvelei
istorice.
Această metamorfoză are
loc prin intermediul
transfigurării artistice
O altă caracteristică a
nuvelei istorice este
faptul că, spre
deosebire de textul
istoric, a cărui singură
menire este relatarea
faptelor aşa cum au
avut loc, nuvela istorică
uneori prezintă
adevărul prin
intermediul talentului
artistic al autorului,
sacrificând astfel
adevărul istoric pentru
a-l salva pe cel artistic.
Stema lui Alexandru Lăpuşneanul
Faptul că Alexandru
Lăpuşneanul este o
nuvelă istorică este
indicat şi de atenţia
deosebită pe care
Negruzzi o acordă
detaliilor care oferă
culoarea locală şi
atmosfera epocii
respective.
Utilizarea arhaismelor, în
scopul unei reconstituiri
cât mai izbutite a epocii
relatate, reprezintă un
bun exemplu în acest
sens.
Nuvela este alcătuită din patru
capitole, fiecare capitol având
câte un motto semnificativ,
care sugerează tensiunea
capitolului respectiv:
I Dacă voi nu mă vreţi, io vă
vreu!
II Ai să dai samă Doamnă!
III Capul lui Moţoc vrem!
IV De mă voi scula, pre mulţi
am să popesc şi eu!
Perspectiva auctoriala este
obiectivă, naraţiunea
realizându-se la persoana a
treia.
Naratorul este omniscient
Nuvela are o compoziţie
echilibrată şi a fost
asemănată cu a celor patru
acte ale unei drame.
Astfel, expoziţia o reprezintă
sosirea lui Lăpuşneanul în
Moldova.
Intriga: acţiunile domnitorului
îndreptate împotriva marilor
boieri.
Punctul culminant: uciderea
celor 47 de boieri şi a lui
Moţoc.
Deznodământul este moartea
lui Lăpuşneanul.
Modalităţi de caracterizare a personajelor
Numele personajelor - nume alegorice sau
cvasialegorice
- nume cu tonalităţi onomatopeice
- nume cu semnificaţie biblică
Portretul realizat de autor - aspectul fizic
- natura morală şi psihică
Vestimentaţia
Limbajul
Autocaracterizarea
Caracterizarea de către alte personaje
Caricaturiazarea - prezentarea unei singure trăsături
de caracter a personajului,
considerată dominantă
Mediul social
Caracteriologia - teoriile despre caracter sau tipuri de
personalitate
Gesturile şi mimica
Analiza psihologică
Acţiunea
Alexandru Lăpuşneanul
- personajul principal, cu profil moral mai mult negativ
- principala trăsătură de caracter a acestuia este dorinţa
de răzbunare; el este asemenea lui Hamlet din tragedia
shakespeariana
- de la început prezintă o ambiţie iesită din comun; nu
renunţă la planul său de răzbunare când ascultă
rugăminţile boierilor soli
- domnitorul este viclean şi ipocrit. Îşi dă repede seama de
planurile boierilor când aceştia îi fac propuneri.
- este abil în folosirea cuvintelor în folosul său şi îl aceptă pe
Moţoc lângă el pentru că îi este trebuitor şi pentru că
intenţionează să-l pedepsească
- ipocrizia lui depăşeşte orice limită în momentul în care se
duce la mitropolie şi ţine discursul către boieri
- în scurt timp Lăpuşneanul îşi arată adevărata lui faţă; el
devine impulsiv, dur cu sotia lui, deşi înainte se purta
frumos
- dorinţa lui de răzbunare este fără limită; răutatea, ura, îl
determină să comită un măcel cumplit, dând astfel şi un
„leac de frică” doamnei Ruxanda
- Lăpuşneanul cunoaşte intenţiile poporului şi ştie de
„afacerile” lui Moţoc, astfel că nu se opune uciderii
acestuia, găsind totodată un prilej pentru a-l pedepsi
pentru că l-a vândut
- îmbolnăvindu-se, Lăpuşneanul cade în delir şi cere să fie
călugarit; când se trezeşte devine agresiv, dă dovadă de
impulsivitate şi foloseşte un limbaj neadecvat când
vorbeşte cu mitropolitul
- nebunia lui ia proporţii; ajunge chiar să-şi ameninţe cu
moartea copilul şi sotia
- şi în ultimele clipe ale vieţii lui, Lăpuşneanul doreşte
moartea boierilor trădatori Spancioc şi Stroici
Prin comportamentul său, Lăpuşneanul devine tipul
domnitorului tiran, un artist al disimulării, o brută insetată
de sânge, care priveste măcelul ca pe o ceremonie. El
este, în acelaşi timp, un om înţelept care ştie să
manipuleze supuşii, dovedind totodată abilitate în
folosirea limbajului, şi nu numai atât.
Mânăstirea Slatina
Dohariu, marea ctitorie a lui Alexandru Lapusneanul de la Sfântul Munte Athos