Transcript relieful_oceanelor_si_continenetelor

Relieful oceanelor este într-o continuă schimbare datorită
activităţii vulcanice şi mişcărilor scoarţei terestre.
Altitudinea medie a uscatului este de 875 m, iar adâncimea
medie a Oceanului Planetar este de 3800 m.
Relieful oceanic se compune din:
a) Platforma continentală (şelful) este o câmpie submersă, uşor
înclinată care înaintează până la 200 m adâncime.
b) Abruptul continental (face trecerea de la scoarţa continentală
la cea oceanică) este cea mai mare denivelare de pe planetă,
coborând brusc de la 200 m la 3000 – 4000 m.
c) Fundul oceanic (câmpia abisală) se întinde între 3000 – 4000
şi 6000 m adâncime, coborând mult mai lin. Aici se disting vulcani
izolaţi şi dorsale.
d) Dorsalele s-au format prin depunerea magmei de o parte şi de
alta a rifturilor. Au lăţimi cuprinse între 100 şi 2000 km şi înălţimi
între 1000 şi 3000 m.
e) Fosele (gropile abisale) sun reprezentate pe hartă cu albastru
închis şi au adâncimi cuprinse între 6000 şi 11033m (Groapa
Marianelor din Oceanul Pacific.
Formele de relief ale uscatului (munţi, podişuri,
dealuri, câmpii) se suprapun peste două structuri diferite
ale scoarţei continentale: platforma şi orogenul.
a) Platformele numite şi scuturi, sunt părţile cele mai
vechi ale continentelor. Ele sunt foarte rigide, fiind
formate din roci dure, dispuse în straturi orizontale sau
uşor înclinate. Peste ele se suprapun câmpiile şi
podişurile.
b)Orogenul cuprinde regiunile în care au avut loc
mişcări tectonice care au dus la formarea lanţurilor de
munţi. Astfel s-au format M-ţii Himalaya, Alpi, Cordilieri,
Anzi ş.a.
Tipurile de relief major sunt: munţii, dealurile, podişurile şi
câmpiile.
a) Munţii au înălţimi (în general) cuprinse între 1000 şi
8848 m (vf. Everest, M-ţii Himalaya). În funcţie de modul de
formare pot fi:
- Munţi de cutare, formaţi prin încreţirea scoarţei terestre
(Himalaya, Carpaţi, Alpi, Caucaz, Balcani);
- Munţii-bloc, numiţi şi horsturi, sunt munţi vechi, puternic
erodaţi care au fost ulterior afectaţi de mişcări epirogenetice
pozitive, fiind înălţaţi (Masivul Central Francez, M-ţii Pădurea
Neagră);
- Munţi vulcanici rezultaţi din acumularea lavelor, apar
sub formă de conuri izolate sau ca lanţuri de munţi (Etna,
Kilimandjaro).
b) Podişurile sunt relativ netede prezentând înălţimi uniforme
pe suprafeţe mari. În cazul lor, suprafaţa interfluviilor este mai
mare decât cea a văilor şi versanţilor. Au înălţimi cuprinse între
200 şi 5000 m. S-au format prin sedimentare, înălţarea unor
regiuni sau prin nivelarea unor munţi (Pod. Tibet, Pamir,
Siberiei Centrale, Arabiei, Braziliei, Sahara, Australiei)
c) Dealurile s-au format prin fragmentarea unor podişuri de
către râuri sau prin cutarea straturilor de roci din apropierea
munţilor. Au înălţimi cuprinse între 200 şi 1000 m. În cazul lor
văile şi versanţii ocupă suprafeţe mai mari decât interfluviile
(Dealurile de Vest, Subcarpaţii).
d) Câmpiile sunt plate, cu altitudini reduse (sub 200 m) şi
s-au format de cele mai multe ori prin sedimentare. Câmpiile
formate prin erodarea totală a unor munţi se numesc peneplene
sau pediplene (C. Europei de Est, C. Siberiei de Vest, C
Amazonului, C. La Plata, C. Chinei de Est).
Unitatea de relief reprezintă porţiunea de teritoriu
care prin trăsăturile sale morfologice omogene se delimitează
net de regiunile învecinate.
Everest - HIMALAYA
PODIŞUL TIBET
CÂMPI A
SIBERIEI DE VEST
MUNŢII CORDILIERI
MUNŢII CAUCAZ
Mont Blanc - ALPI
PODIŞUL PAMIR
PODIŞUL SAHARA
CÂMPIA
AMAZONULUI