Transcript tema 7 formare

INVESTEŞTE ÎN OAMENI!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013
CALITATE ÎN
MANAGEMENTUL
UNITĂŢII ŞCOLARE
Tema 7:
Autoevaluare pe baza standardelor de calitate
1. Ce înseamnă „standard”, „standard de referinţă”, „indicator de
performanţă” ?
Standardul reprezintă descrierea cerinţelor formulate în termen de
reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei
activităţi în educaţie. Acestea sunt exprimate prin Standardele de acreditare
şi de evaluare periodică.
Standardul de referinţă reprezintă descrierea cerinţelor care definesc
un nivel optimal de realizare a unei activităţi de către o organizaţie furnizoare
de educaţie, pe baza bunelor practici existente la nivel naţional, european sau
mondial.
Indicatorul de performanţă reprezintă un instrument de măsurare a
gradului de realizare a unei activităţi desfăşurate de o organizaţie furnizoare de
educaţie prin raportare la standarde, respectiv la standarde de referinţă.
2. Unde se găsesc indicatorii şi descriptorii pentru judecarea
nivelului de realizare ?
În anexa a-II-a H.G. nr. 21/2007 pentru aprobarea Standardelor de
autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ
preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare
periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar;
În documentul Standarde de referinţă şi indicatori de performanţă
pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar,
aprobat prin HG.nr. 1534/2008.
Precizăm că indicatorii de performanţă sunt aceiaşi atât în
Standardele de acreditare şi de evaluare periodică, cât şi în Standardele de
referinţă (de calitate). Fiecare indicator de performanţă are unul sau mai mulţi
descriptori (cerinţe), diferenţiaţi în funcţie de categoria de standard.
3. Cum judecăm nivelul de realizare al fiecărui indicator?
Nivelurile de realizare sunt: Nesatisfăcător, Satisfăcător, Bine, Foarte Bine,
Excelent, stabilite după cum urmează, pentru fiecare din cei 43 de indicatori
în parte:
Nesatisfăcător, dacă unul sau mai mulţi descriptori din standardele de
acreditare şi evaluare periodică nu sunt îndepliniţi;
Satisfăcător, dacă toţi aceşti descriptori sunt îndepliniţi;
Bine, dacă, pe lângă toţi descriptorii obligatorii,din standardele de
acreditare, se îndeplineşte cel puţin o cerinţă din standardele de referinţă;
Foarte bine, dacă, pe lângă descriptorii obligatorii, se îndeplinesc TOATE
cerinţele din Standardele de referinţă;
Excelent, dacă unitatea de învăţământ a depăşit nivelul de realizare a
cerinţelor din standardele de referinţă, demonstrându-şi capacitatea creatoare şi
inovativă.
Se va preciza în dreptul indicatorului, nivelul de îndeplinire, aşa cum
rezultă din activităţile de evaluare internă, după cum urmează:
1 – pentru nivelul „nesatisfăcător”
2 – pentru nivelul „satisfăcător”
3 – pentru nivelul „bine”
4 – pentru nivelul „foarte bine”
5 – pentru nivelul „excelent”
Ca urmare, pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să dezvoltăm o cultură
organizaţională care să faciliteze asumarea calităţii ca o prioritate absolută la
nivelul sistemului şcolar, dar şi al fiecărei unităţi şcolare în parte.
Această asumare generează efecte sesizabile, influenţând şi chiar orientând tot
ceea ce se întâmplă în şcoală:
- toate persoanele care lucrează în şcoală – de la director până la ultimul elev
de clasa I nou intrat în şcoală;
- toate activităţile realizate – ore de clasă, activităţi extra-curriculare, alte
activităţi cu elevii, cu părinţii şi cu cadrele didactice (inclusiv cele de formare şi
dezvoltare profesională);
- toate documentele curriculare şi manageriale produse – de la proiectul şcolii
până la planurile de lecţie şi/sau ale unităţilor de învăţare;
- toate produsele realizate – de la materialul didactic conceput pentru orele de
clasă până la materialele vizuale expuse pe pereţii claselor şi ai şcolii sau
realizate în atelierele-şcoală.
Exerciţiu:
Analizaţi, în grup, folosind studiul comparativ, evoluţia
standardelor în cele două domenii sau subdomenii
alocate.
Care sunt diferenţele în abordare şi în formulare între
cele trei categorii de standarde?
Concluziile dumneavoastră vor fi scrise pe o foaie de flipchart.
Debriefing:
- Legătura între fiecare categorie de standarde şi o etapă
distinctă din funcţionalitatea unei instituţii de învăţământ.
- Diferenţa între ”cerinţe exprimate în termeni de regulă sau
rezultat” şi ”cerinţa care indică un nivel optimal de realizare a
unei activităţi, pe baza bunelor practici existente la nivel
naţional și internaţional”.
- Caracterul obligatoriu / neobligatoriu.
Principalele funcţii ale evaluării:
-îmbunătăţirea activităţii curente – evaluarea trebuie să fie oportună,
să împiedice apariţia disfuncţiilor majore şi, în acelaşi timp, să arate
foarte clar ce a mers şi ce nu în activităţile trecute;
-asigurarea feedbackului pentru grupurile semnificative de interes
– rezultatele acţiunilor trebuie cunoscute de către elevi, părinţi, cadre
didactice, manageri, comunitate în ansamblul ei, pentru ca toate aceste
grupuri de interes să poată judeca dacă „investiţia“ făcută (nu numai cea
financiară) a dus sau nu la impactul scontat şi dacă merită continuată
sau nu;
- revizuirea şi optimizarea politicilor şi strategiilor educaţionale de
la nivelul unităţii şcolare, pentru ca acestea să servească mai bine
misiunii asumate.
Demersul de autoevaluare, în concepţia ARACIP, cuprinde următorii paşi:
1. Identificarea problemei - selectarea domeniului / temei / temelor care vor fi
supuse procedurilor de auto-evaluare. Se recomandă ca primele aplicări să
vizeze toate domeniile şi temele, pentru a avea o viziune cât de cât
cuprinzătoare asupra a ceea ce se întâmplă în şcoală. Ulterior, însă, se pot alege,
pentru autoevaluare, doar anumite domenii sau chiar numai anumiţi indicatori.
2. Diagnoza nivelului de realizare pentru fiecare dintre temele selectate –
utilizând diferite instrumente –, prin compararea performanţei măsurate cu
descriptorii asociaţi fiecărui indicator. Aici este esenţială evidenţierea realizărilor,
poziţiilor şi opiniilor grupurilor de interes şi persoanelor semnificative la nivelul
şcolii (părinţi, elevi, cadre didactice, lideri comunitari etc.). Ca metode şi
instrumente de diagnoză pot fi folosite:
- observarea pe baza unui ghid de observare;
ancheta – cu chestionar sau interviu (individual sau de grup);
- analiza documentelor pe baza unui ghid de analiză documentară.
Pentru fiecare dintre indicatorii selectaţi, sunt construiţi itemi în cadrul
instrumentelor considerate adecvate, fiind la latitudinea şcolii dacă este folosit
un singur instrument sau situaţia este diagnosticată pe baza interpretării
rezultatelor aplicării mai multor instrumente.
3. Judecarea nivelului de realizare (nesatisfăcător, satisfăcător, bun, foarte bun,
excelent), comparând descrierile calitative ale nivelurilor care există la fiecare
indicator cu ceea ce rezultă din aplicarea instrumentelor. Pe această bază sunt
identificate punctele tari, punctele slabe şi ţintele pentru intervenţiile de
remediere / dezvoltare – prin compararea performanţei reale cu cea estimată prin
indicatori / standarde.
4. Planificarea activităţilor de dezvoltare şi îmbunătăţire a calităţii, inclusiv prin
modificarea / optimizarea proiectului de dezvoltare instituţională şi a planurilor
operaţionale asociate. Noile ţinte strategice pentru dezvoltare vor fi stabilite prin
corelarea punctelor slabe cu ameninţările, iar resursele strategice, prin corelarea
punctelor tari cu oportunităţile. De asemenea, modificările vor fi aduse la cunoştinţa
şi discutate cu reprezentanţii principalelor părţi interesate.
5. Desfăşurarea activităţilor de dezvoltare / optimizare / remediere – cu
implicarea tuturor celor interesaţi.
6. Reaplicarea instrumentului de evaluare pentru a evidenţia progresul realizat.
Rezultatele vor fi împărtăşite, iar succesul va fi „celebrat“ la nivelul întregii şcoli.
În stabilirea priorităților de îmbunătățire pe baza rezultatelor de autoevaluare,
managementul organizaţiei ar trebui să răspundă la următoarele întrebările cheie:
• Ce este important pentru organizaţie?
• Cât de bine se lucrează în acest domeniu?
• Care sunt subiectele cheie rezultate din autoevaluare?
• Unde trebuie să se acţioneze mai bine?
• Care sunt punctele tari identificate care trebuie să fie menţinute la nivel maxim de
eficienţă?
• Care sunt domeniile care necesită îmbunătăţire recunoscute de organizaţie, dar în
care nu se va acţiona pentru că nu sunt esenţiale pentru activitatea acesteia?
• Care sunt domeniile care necesită îmbunătăţire recunoscute de organizaţie şi
considerate de maximă importanţă?
• Cum se va monitoriza desfăşurarea acţiunilor de îmbunătăţire?
Rezultatele autoevaluării creează o imagine a situaţiei curente a organizaţiei,
evidenţiind punctele tari şi domeniile care necesită îmbunătăţiri.
Exerciţiu:
Realizați, în grup, demersul de autoevaluare în domeniul sau
subdomeniul alocat, folosind standardele de acreditare și evaluare
periodică, schema de autoevaluare în cadrul spiralei calității și
reprezentarea grafică a nivelurilor calității educației. Care sunt pașii pe
care îi cuprinde demersul de autoevaluare? Analizați rezultatele
autoevaluării și faceți propuneri de îmbunătățire.
Debriefing
- Evaluăm pentru a dezvolta, pentru a creşte, pentru a învăţa şi nu pentru a
sancţiona, pentru a lăuda, pentru a spune ”nu se poate” sau pentru a ne
linişti că lucrurile merg bine în şcoala noastră.
- Standard de referinţă (de calitate) - descrierea cerinţelor formulate în termeni
de reguli sau rezultate, care definesc nivelul optimal de realizare a unei activităţi
în educaţie, pe baza bunelor practici existente.
-Etape în implementarea standardelor de referinţă:
Dezbaterea, înţelegerea standardelor de referinţă
• Realizarea diagnozei
• Stabilirea punctelor tari, a slăbiciunilor şi a ţintelor
• Stabilirea măsurilor care pot fi implementate
• Implementarea măsurilor
• Aplicarea instrumentului pentru autoevaluare
În evaluarea calităţii educaţiei, pe baza standardelor de referinţă, se
urmăreşte progresul (care va fi continuu, permanent şi bazat pe
dovezi), în privinţa:
•Nivelului de realizare a obiectivelor asumate;
•Satisfacerii nevoilor beneficiarilor direcţi şi indirecţi de educaţie;
•Iniţiativei, inovaţiei, creativităţii prin care furnizorul de educaţie îşi
defineşte personalitatea proprie, prin care îşi atrage clienţii şi
beneficiarii şi care se constituie ca exemple de bună practică.
“Înţelepciunea de a-ţi admite punctele slabe şi a le corecta
prin învăţare continuă înseamnă leadership.”
A. James
În concluzie, nu există perfecţiune,
dar există perfecţionare!
Fii un manager de calitate!