Transcript Cap. 7 BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI

Cap. 7
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
A TURISMULUI
7.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico-materiale
7.2. Structura, dinamica şi distribuţia teritorială a
echipamentelor turistice
7.3. Investiţiile în turism
7.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico-materiale
• Baza tehnico-materială a turismului
– este reprezentată de ansamblul mijloacelor tehnice de producţie
utilizate, în acest domeniu, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii
specifice, destinate consumului turistic.
•
În corelaţie cu sfera largă de cuprindere a turismului, cu rolul său
complex şi de ramură de sinteză, baza tehnico-materială a acestuia
include atât mijloace comune altor ramuri, cât şi echipamente
specifice.
• În raport cu modul particular în care se consumă şi se
înlocuiesc, resursele materiale (capitalul tehnic) se împart în
capital fix și capital circulant.
• Capitalul fix
– este format din bunuri de lungă durată care se folosesc ca instrumente
în mai multe etape de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc
după mai mulţi ani de utilizare (de regulă îşi păstrează forma iniţială
în timp ce valoarea lor se reduce) şi sunt, în mare măsură,
specializate în îndeplinirea unor operaţii.
• Capitalul circulant
–
parte a fondurilor de producţie, se consumă integral în cadrul unui
singur ciclu de producţie şi trebuie înlocuit cu fiecare ciclu economic.
• În privinţa rolului capitalului tehnic, trebuie pornit de la faptul că
simpla prezenţă a elementelor de atractivitate nu este suficientă
pentru a genera derularea unei activităţi turistice. Punerea în valoare a
potenţialului natural şi antropic, atragerea turiştilor presupun
existenţa unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere
vizitatorilor condiţii pentru petrecerea agreabilă a vacanţei.
• Între baza tehnico-materială şi activitatea turistică există o
relaţie strânsă, de intercondiţionare:
–
pe de o parte, turismul nu poate fi conceput în afara unei echipări
tehnice corespunzătoare a zonelor de atracţie, iar, pe de altă parte,
dimensiunile, structura, calitatea resurselor materiale trebuie să se
adapteze permanent evoluţiilor turismului.
• Dacă atracţiile constituie factorul fundamental al activităţii turistice,
baza tehnico-materială şi infrastructura turistică reprezintă factorul
decisiv, iar infrastructura generală, factorul permisiv.
7.2. Structura, dinamica şi distribuţia teritorială
a echipamentelor turistice
Baza tehnico materială specific turistică cuprinde:
• Unităţi de cazare
– Reţeaua unităţilor de cazare este cea mai importantă componentă a
bazei tehnico-materiale. Această reţea este alcătuită din obiective de
diverse tipuri, clasificate după conţinut, funcţia îndeplinită, categoria
de confort, perioada de funcţionare, forma de proprietate.
• Unităţi de alimentaţie
– Facilităţile de alimentaţie se referă la alimentaţia intra şi
extrasezonieră, la catering puse la dispoziţie turiştilor pe toată
perioada sejurului.
• Mijloace de transport
– Este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află
în propietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând
sferei turismului.
• Mijloace (instalaţii) de transport pe cablu
– servesc ca mijloace de continuare a călătoriei sau de acces spre
altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijoace de
agrement.
• Mijloacele de agrement
– au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru distracţie şi recreere, pentru
petrecerea plăcută a timpului liber.
• Instalaţiile de tratament
– sunt destinate unei forme particulare a turismului, şi anume a celui
balneo-medical. Aceste mijloace au un conţinut eterogen, determinat
de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor şi profilul staţiunilor.
• Satele turistice
– sunt localităţi rurale situate într-un cadru nepoluat, dispunând de
elemente atrcative posibil de valorificat: arhitectură locală, tradiţii,
meşteşuguri, amenajate astfel încât să ofere permanent sau temporar
găzduire, alimentaţie şi activităţi recreativ-distractive.
• Satele de vacanţă
– sunt ansambluri mari ce cuprind unităţi de cazare individuală sau
familială grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă, distracţie şi
sport. Caracteristica fundamentală a acestor mijloace o constituie
desfăşurarea în comun, în formula club, a activităţilor recreative, ceea
ce conduce la crearea unei atmosfere specifice.
Baza tehnico-materială generală (infrastructura)
• Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi
interurban
• Reţeaua de telecomunicaţii
• Unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele
tehnico-edilitare etc.
• Reţelele de alimentare cu: apă, gaze, energie electrică, energie
termică.
Particularităţile bazei tehnico materiale a turismului:
– Corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele
naturale turistice
– Adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al
cererii turistice
– Raportul, în general, invers proporţional între efortul
investiţional şi calitatea atracţiei tusristice a resurselor
naturale
• Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale
specifice este reţeaua unităţilor de cazare (găzduire),
deoarece răspunde uneia din necesităţile fundamentale ale
turistului – odihna, innoptarea. Fără existenţa unor astfel de
echipamente nu se poate realiza un consum turistic.
• Dimensiunile, structura şi distribuţia spaţială a mijloacelor de
cazare determină caracteristicile tuturor celorlalte componente
ale bazei tehnico-materiale a turismului şi, implicit, amploarea
şi orientarea fluxurilor turistice.
• Mijloacele de cazare pot fi:
– Unităţi hoteliere propriu-zise şi asimilate lor (moteluri,
pensiuni, hanuri, hoteluri-apartament, bungalow-uri, etc.)
– Unităţi complementare sau cazare extrahotelieră,
reprezentată de terenuri de camping, căsuţe, sate de vacanţă,
cămine şi hanuri pentru tineri, cabane şi refugii montane,
camere, case şi apartamente de închiriat, sanatorii şi
stabilimente de sănătate, tabere şi colonii de vacanţă
În privinţa structurii, mijloacele de cazare pot fi abordate din mai
multe unghiuri, folosind criterii diferite de segmentare ca: tipul
unităţii, categoria de confort, forma de proprietate, perioada de
funcţionare, amplasarea în spaţiu, importanţa.
•
•
•
•
Din punct de vedere al tipului de unitate, cea mai mare pondere
(2/3) o deţin hotelurile şi motelurile, unităţi cu profil complex,
cu un nivel de comfort mai ridicat şi care furnizează o gamă mai
largă de servicii şi de o calitate superioară. Cu toate acestea, în
ultima perioadă se remarcă o creştere a interesului pentru unităţi
de tip vilă, apartamente, chiar camping-caravaning, care asigură
pe lângă confort şi o individualizare a vacanţelor.
Din punct de vedere al nivelului confortului, se constată o
concentrare puternică la categoriile inferioare, respectiv unităţi
de 2 stele şi mai puţin (peste jumătate din numărul de unităţi şi
locuri)
Din punct de vedere al formei de proprietate predomină
proprietatea privată.
Din punct de vedere al perioadei de funcţionare, mai mult de
jumătate din echipamentele de cazare înregistrează o
funcţionare sezonieră
Structura capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în anul 2010
Sursa: INS
Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
Anii
2005
2006
2007
2008
2009
număr unităţi
2010
2011
Hoteluri şi moteluri
1154
1220
1231
1264
1316
1397
1503
Hosteluri
58
75
79
81
97
114
145
Hanuri turistice
11
9
6
5
5
4
4
Cabane turistice
113
116
108
116
123
134
147
Campinguri şi unităţi tip căsuţă
124
121
111
109
101
100
71
Vile turistice şi bungalouri
1021
1040
974
982
1012
1035
753
Tabere de elevi şi preşcolari
151
128
115
111
111
92
69
Pensiuni turistice
597
702
736
783
878
949
1050
Pensiuni agroturistice
956
1259
1292
1348
1412
1354
1210
Popasuri turistice
29
31
30
31
30
32
41
Sate de vacanţă
3
2
3
3
4
4
5
Spaţii de cazare pe nave
9
7
9
7
6
7
5
Total
4226
4710
4694
4840
5095
5222
5003
Notă: Din anul 2006, în cabanele turistice s-au inclus şi cabane de vânătoare (pescuit), iar din 2009,
hotelurile pentru tineret s-au asimilat la hosteluri, pensiunile turistice urbane s-au definit ca pensiuni
turistice şi pensiunile turistice rurale s-au definit ca pensiuni agroturistice.
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 611,
Breviar Turistic, Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică (2012), p. 20
Sursa: INS
Înnoptările pe categorii de confort în anul 2010
Unităţile de alimentaţie publică
– Din totalul unităţilor (aprox. 35000, 2 mil. locuri la mese), cele
considerate ca făcând parte din structura turismului (prin locul
de amplasare şi caracteristicile clientelei) reprezintă aprox.
8,5%. În timp se constată un ritm ascendent, dar cu ritmuri
relativ lente.
– Reţeaua unităţilor de alimentaţie specifică este dominată de
restaurante (peste 45% din numărul unităţilor şi aproape 60%
din numărul de locuri), urmate de unităţi cu profil mai simplu –
bufet, bar, pizzerie, rotiserie etc. – cu 35% din totalul locurilor
la mese, şi cu ponderi modeste cofetării şi patiserii, cafenele,
ceainării, chioşcuri.
– Unităţile de alimentaţie publică se caracterizează prin
sezonalitate accentuată
Mijloacele de transport – este vorba de cele care sunt destinate
exclusiv turiştilor şi/sau se află în proprietatea/administrarea
unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului.
Deşi în alcătuirea acestei componente sunt prezente toate tipurile de
mijloace, în practica turistică nu se regăsesc cele feroviare;
structural, proporţia covârşitoare revine celor rutiere (autocare,
microbuze, automobile şi mijloace de transport marfă), li se
adaugă cele aeriene – organizate independent sau integrate
societăţilor hoteliere – şi, în foarte mică măsură, cele navale.
În România parcul de mijloace de transport aflat în dotarea
întreprinderilor turistice este relativ modest: mai puţin de 3000
de autocare, circa 1000 microbuze, 800 de autoturisme destinate
închirierii, câteva aeronave şi 4-5 nave-hotel pentru croaziere în
Delta Dunării.
Instalaţiile (mijloacele) de transport pe cablu fac parte şi ele din
structura bazei tehnico-materiale specific turistice; ele servesc ca
mijloace de continuare a călătoriei (transport) sau de acces spre
altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijloace de
agrement.
• Cu un potenţial turistic mai modest comparativ cu alte ţări
europene şi cu o cerere mai slabă pentru turismul de sporturi de
iarnă, ţara noastră dispune de 64 instalaţii de transport pe cablu,
care sunt departe de nevoile turiştilor şi cerinţele unei exploatări
adecvate a cadrului natural.
Mijloacele de agrement au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru
distracţie şi recreere, pentru petrecerea plăcută a timpului liber.
Din punct de vedere al conţinutului avem terenuri de sport, săli de
jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau polivalente
(spectacole, expoziţii, concursuri), parcuri de distracţie, centre de
echitaţie, plaje şi instalaţii de sporturi nautice, pârtii de schi,
cluburi, cazinouri, discoteci, etc.)
Instalaţiile de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei
materiale, fiind destinate unei forme particulare a turismului , şi
anume celui balneo-medical. Au un conţinut eterogen, determinat
de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor (ape minerale,
nămoluri, mofete) şi profilul staţiunilor. Aici putem enumera
instalaţii de fizioterapie, băi, buvete, amenajări saline, săli de
gimnastică, etc.
• Satele turistice sunt localităţi rurale situate într-un cadru natural
nepoluat, dispunând de elemente atractive posibil de valorificat,
precum: arhitectura locală, port popular, tradiţii, meşteşuguri
etc., amenajate astfel încât să ofere temporar sau permanent
găzduire, alimentaţie şi activităţi recreativ-distractive.
• Satele de vacanţă sunt ansambluri mari, de factură modernă, ce
cuprind unităţi de cazare individuală sau familială (vile,
bungalow-uri), grupate în jurul unor spaţii comune pentru mase,
distracţie şi sport. Caracteristica fundamentală a acestor mijloace
o constituie desfăşurarea în comun, în formula “club”, a
activităţilor recreative, ceea ce conduce la crearea unei atmosfere
specifice. Produsul turistic denumit “club de vacanţă” este
comercializat la un preţ forfetar, ce include atât pensiunea, cât şi
distracţiile.
Distribuţia teritorială a bazei tehnico-materiale a
turismului
• Distribuţia inegală a bazei materiale a turismului în profil
teritorial este specifică şi ţării noastre. Analizele întreprinse pun
în evidenţă existenţa unor decalaje importante între zone turistice
cu potenţial apropiat sau cu un nivel de dezvoltare economicosocială asemănător.
• Litoralul, respectiv judeţul Constanţa, beneficiind de o
atractivitate deosebită din punct de vedere geografic, are o poziţie
privilegiată, în sensul că deţine circa 42% din totalul locurilor de
cazare şi aproape ½ din instalaţiile de agrement; de asemenea zona
Valea Prahovei (jud. Prahova şi Braşov, geografic masivele
Bucegi, Gârbova şi Bârsei) concentrează circa 7% din capacitatea
de cazare şi 52% din instalaţiile de transport pe cablu; la acestea se
mai pot adăuga câteva destinaţii balneare, situate în judeţele Bihor,
Harghita, Vâlcea, care întrunesc aproape 11% din baza de cazare
turistică şi cea mai mare parte a mijloacelor de tratament.
• Decalajele sunt şi mai accentuate dacă se au în vedere unităţile
administrativ-teritoriale: faţă de o medie de circa 7000 de locuri de
cazare pe judeţ, acestea se distribuie pe o scală de la circa 300
(Călăraşi) la aproape 120000 (Constanţa)
7.3. Investiţiile în turism
Clasificarea investiţiilor
În funcţie de conţinut:
– Obiective (echipamente) specifice – unităţi de cazare,
alimentaţie, agrement
– Lucrări de infrastructură – căi de acces, spaţii verzi, parcări,
alimentare cu apă, canalizare) care asigură funcţionarea
normală a investiţiilor specifice
În concordanţă cu obiectivele sau efectele aşteptate, investiţiile
pot fi:
– de dezvoltare (extindere)
– de modernizare
– de înlocuire
Deciziile privind angajarea unor lucrări de investiţii se
fundamentează pe elaborarea unor studii de fezabilitate, care
trebuie să argumenteze necesitatea şi oportunitatea investiţiei
(prin studii de piaţă)şi eficienţa funcţionării noului obiectiv.
Problemele care trebuie soluţionate în vederea realizării unui
proiect de investiţii (criterii de adoptare a deciziei):
determinarea valorii investiţiei, identificarea surselor de capital
şi a modalităţilor de finanţare, evaluarea cheltuielilor de
exploatare şi calculul eficienţei.
Valoarea investiţiei cuprinde costul propriu-zis al mijlocului fix şi o
serie de cheltuieli angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia
şi punerea în funcţiune a obiectivului.
Sursele de finanţare a investiţiilor în turism:
• Aportul propriu
• Creditul
• Leasingul
• Acţionariatul şi coproprietatea
• Aportul statului
• Aportul organelor financiare internaţionale (investiţii de
anvergură).
Particularităţile investiţiilor în turism:
• Sunt intensive în capital (costuri ridicate, echipamente specifice)
• Angajează capital pe termen lung (amortizare lentă)
• Se materializează în principal în construcţii şi sunt supuse, într-o
măsură mai mică, uzurii morale
Modalitatea prin care se fundamentează deciziile privind investiţiile
în turism
• Cheltuielile de exploatare şi rentabilitatea reprezintă criterii
importante în adoptarea deciziei de investiţii şi selecţie a
variantelor
• Cheltuielile de exploatare reflectă complexitatea procesului
investiţional, referindu-se atât la funcţionarea propriu-zisă a
obiectivului, cât şi la comercializarea produselor/servicilor astfel
obţinute. Ele au o structură foarte diversă – întreţinere, personal,
materii prime, transport – şi un comportament economic diferit.
Ca urmare, ele trebuie analizate în relaţie cu efectele produse –
cifra de afaceri şi marja de profit.
Indicatori specifici investiţiilor în turism
• Investiţia specifică (raport între valoarea investiţiei şi
capacitatea obiectivului – în unităţi fizice)
• Termenul de recuperare (raport între investiţia totală şi profitul
anual)
• Randamentul economic al investiţiei (raport între profitul net
după recuperarea investiţiei şi investiţia iniţială)
• Rata minimă de rentabilitate
• Valoarea imobilizărilor de fonduri
Sursa: WTTC
Sursa: WTTC