CENTRUL ISTORIC AL BACĂULUI DIN TRECUT ŞI DE AZI

Profesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

Argument

Fiecare oraş este unic şi individual, e ca o persoană cu caracterul şi chipul ei propriu, pe care n-o poţi compara şi confunda cu alta persoană. Pentru a-i asigura individualitatea, se impune identificarea, valorificarea şi promovarea tezaurului inedit de care dispune , şi în primul rând a zonei istorice.Pe turiştii şi oaspeţii unui oraş nu-i interesează clădiri înalte, case de locuit colective, lucruri existente în fiecare urbe, ei caută lucruri noi şi deosebite ca istorie şi cultură.În toată lumea civilizată, zonele istorice sunt conservate şi valorificate, ceea ce conferă oraşului individualitate şi personalitate în familia oraşelor care se respectă. O muşamali zare a istoriei oraşului ar fi parţial de înţeles dacă istoria ar fi una demnă de ruşine sau ignorare.

Istoria Bacăului, însă, este demnă de a fi cât mai cunoscută, evidenţierea ei poate fi o resursă valoroasă pentru a deveni un atu al dezvoltării. Pornind de la titlul lucrării lui Grigore Grigorovici, “Bacăul din trecut şi de azi” , ne propunem abordarea unui subiect important privind oraşul Bacău, încă prea puţin cunoscut, ca dealtfel şi istoria oraşului în general şi anume menirea centru lui istoric al oraşului Bacău, demersul nostru constituindu-se într-o critică a viziunii arhitecturale citadine contemporane şi, în consecinţă, o pledoarie pentru idealul şi ideologia unei renaşteri a “inimii oraşului”.

Bacăul din trecut

Pornim în analiza noastră de la imaginea oraşului de odinioară, de la problemele şi viaţa oraşului devenit de acum amintire în urma distrugerii peisajului, a moştenirii urbane prin poluare, industrializare, printr-o strategie arhitecturală care pretindea a simboliza modernul şi progresul. Bacăul de odinioară merită, credem noi, asemenea abordări, cu atât mai mult cu cât, astăzi, pe de o parte , oamenii încep să se preocupe tot mai insistent de cadrul lor de viaţă iar, pe de altă parte, problema remodelării urbane, a găsirii direcţiilor şi strategiilor teoretice şi practice cele mai oportune, se pune cu cea mai mare stringenţă.

Astăzi este unanim acceptat , că prima menţiune documentară certă a Bacăului este privilegiul comercial acordat de domnitorul

Moldovei, Alexandru cel Bun(1400-1432) , negustorilor din Liov,

la 6 octombrie 1408. Nu lipsesc însă şi documente externe, mai mult sau mai puţin agreate de istoricii români, care coboară prima atestare documentară a Bacăului până în secolul XII: un document păstrat în arhiva Congregaţiei Propaganda Fide din Roma precizează că Bacăul exista ca aşezare la 19 februarie 1105 (prof. dr. Dumitru Zaharia). Istoricul ieşean, Ştefan Gorovei, demonstrează pe baza unei ample cercetări că Bacăul are actul de naştere între anii 1391-1393, în timpul domniei lui Petru Muşat.

Cu toate că nu se poate fixa o dată anume momentului istoric al formării târgului Bacău, totuşi începuturile lui trebuie plasate către sfârşitul perioadei de convieţuire a populaţiei daco-romane cu slavii şi ,deci, începuturile transformării aşezării în târg cu mult înainte de prima atestare documentară internă este cât se poate de plauzibilă.

Bacăul medieval era format dintr-o vatră, ocupată de case şi pră vălii, ateliere meşteşugăreşti, curţi şi grădini. Studierea vestigiilor arheologice a permis stabilirea existenţei aici a primelor locuinţe ce aparţineau orăşenilor din Bacău, din a doua jumătate a secolu lui al XIV-lea . Graţie cercetărilor arheologice a fost posibilă delimitarea vetrei vechi ce cuprindea zona Bisericii Precista, Biserica Catolică, Piaţa Centrală, Catedrala Sf.Nicolae, Banca Naţională, Biserica Sf.Ioan, zona Prefecturii şi Policlinica veche.

De asemenea, se observă că cele mai vechi urme se află în partea central-estică a oraşului şi care se extind treptat spre nord , vest şi sud.

Oraşul Bacău a fost la graniţa secolelor XIV-XV, în egală măsură, un important centru comercial şi meşteşugăresc, probat de privilegiul comercial acordat negustorilor lioveni de către voievodul Moldovei, Alexandru cel Bun, prin intermediul actului din 6 octombrie 1408. La mijlocul veacului al XV-lea, Bacăul devenise un oraş înfloritor, în care soseau negustori autohtoni şi străini. Trăsăturile citadine capătă noi valenţe în urma stabilirii la Bacău a reşedinţei lui Alexandru (fiul lui Ştefan cel Mare), cel care va edifica aici ansamblul Curţii Domneşti (Casa Domnească, Turnul de apărare şi Biserica Precista). Biserica Precista, sfinţită la 1 ianuarie 1491, dăinuie şi astăzi ca o mărturie peste timp a acelor vremuri de înflorire a civilizaţiei medievale urbane la Bacău.

Biserica Precista şi ruinele Curţii Domneşti

Secolul XIX înregistrează o dezvoltare semnificativă a oraşului. Recunoaşterea dreptului de proprietate celor prezenţi în târg (1823),construirea căii ferate Focşani-Roman(1872) şi deschiderea unui nou punct de traversare a Bistriţei (1886-1890) au contribuit la o dezvoltare rapidă a oraşului pe orizontală. Creşterea relativă a suprafeţei oraşului a avut, pentru perioada 1800-1900, un ritm maxim de 77 % (faţă de sfârşitul perioadei anterioare),net superi or oraşelor de rang mai mare(Iaşi, Galaţi,Botoşani,Piatra-Neamţ).

La începutul secolului XIX fizionomia Bacăului era foarte simplă, trama stradală (sintagmă folosită în urbanism pentru a desemna reţeaua de căi de comunicaţie, majore şi minore, dintr-o localitate sau dintr-o porţiune a acesteia) având un caracter mononuclear , cu două străzi principale (Şoseaua Domnească şi Uliţa Mare), cu o piaţă organizată pe axul rutier central, cu direcţia nord-sud.

Treptat , creşterea teritorială capătă un caracter tentacular (dez voltare necontrolată), extinderea făcându-se în lungul marilor drumuri: spre nord (în lungul drumului către Piatra-Neamţ), spre vest, către gara nou construită şi spre sud, în direcţia fabricii Letea. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bacăul trece printr-un început de sistematizare, deschizându-se noi artere (spre Târgu Ocna, Roman) şi aliniindu-se casele la stradă. La hotarul oraşului , în 1890, s-a înfiinţat Satul Nou, format din însurăţei, numit Domniţa Maria şi ulterior Vasile Roaită (actualele cartiere Orizont şi Tic Tac), teritoriul dintre noul sat şi oraş fiind liber. Extinderea vetrei oraşului (257 ha în 1853, 342 ha în 1890, 769 ha în 1912) va conduce la înglobarea, în anul 1930, a satelor vecine Gherăieşti şi Şerbăneşti. Perioada de după 1950 este cea în care oraşul se va dezvolta cel mai mult (cartiere-tip, cele două zone industriale:Mărgineni în nord-vest şi în sud, realizarea îndesirii clădirilor şi creşterea oraşului pe verticală), teritoriul administrativ ajungând astăzi la o suprafaţă de 4319 ha.

Punctele noastre de vedere au ca fundament tocmai aceste transfor mări care au marcat deceniile de tranziţie, de la medieval la modern, a societăţii româneşti, care au înrâurit fireşte şi evoluţia economico socială şi politico-administrativă a oraşului Bacău şi au condus-o către realităţile secolului al XX-lea. Farmecul de odinioară al oraşului , armonia acestuia, era dat în secolul al XIX-lea de numeroasele edificii boiereşti care, din păcate, în cea mai mare parte au fost distruse mai apoi.

Iată cum descrie Costache Radu, în monografia sa Bacăul de la 1850-1900, aşezarea în secolul al XIX-lea: “pe la 1820 chiar, de la locul unde se află astăzi piaţa veche, pe toată partea stângă în jos spre Bistriţa, era pustiu;un fel de huciag (teritoriu nepopulat) şi biserica Precista era în câmp, astfel că oamenii riscau a merge în ierni grele la biserică de teama lupilor. În partea de nord, erau aşezate pe câmpul zis “al Poştei”, mahalalele calicimei şi puţine case mai erau înainte de la podul numit al Giuncului. În partea de sud, oraşul se întindea pe partea dreaptă a şoselei de astăzi până la hanul cu cerdac, acum fabrica de bere. Înspre apus, de la casele unde se află acum Şcoala de Fete no.1( astăzi strada Trotuş), era câmp şi unde câte o locuinţă...”

Şcoala de Fete Nr.1 (astăzi sediul Ansamblului “Busuiocul”

“În trecut, pe la 1850, nefiind ingineri şi arhitecţi şi nici dispoziţi uni cari să regulamenteze construcţiunile, nu se putea executa clădiri raţional şi sistematic. Renumit pe vremea aceea era un oarecare Ioja Ungurul, care împreună cu tovarăşii săi, executau după cum îi ducea capul, diferite construcţiuni de clădiri. Abia în anul 1870 vin la Bacău primii ingineri şi arhitecţi, iar conducătorii primăriei elaborează primul reglament pentru alinierea străzilor şi construcţiunilor de clădiri....casele din oraş erau asemenea în proastă stare.Pe atunci nu se puteau numi clădiri decât casa unde e acum Primăria, Casa Milicescu în locul căreia s-a zidit liceul, casa Mavromati-Sion în locul căreia s-a construit Palatul Municipal, Şcoala Domnească care se afla alături de Şcoala de băieţi No.1 şi alte vr’o 5 sau 6 case boiereşti şi negustoreşti. Restul şi mai cu seamă Uliţa Mare, erau compuse din barace mici, în pământ, cu podeţuri înaintea uşilor şi cu muşchiu verde pe acoperământ”

Liceul “Principele Ferdinand”

Î n anul 1864, “s-a început adevărata operă edilitară în timpul când primar era Gheorghe Negel. În anul 1870, vin la Bacău primii ingineri şi arhitecţi, iar conducătorii primăriei elaborează primul “Regu lament pentru alinierea străzilor şi construcţiuni lor de clădiri”.Ei au făcut primele trotuare cu bordură pe străzile din centrul oraşului.În anii următori, edilii oraşului s-au mulţumit să prunduiască numai străzile...la 1889 am început ( primarul Coastache Radu) a face trotuare cu bazalt artificial din Bucureşti şi cu lucrători din Bucureşti...astăzi avem din 26 kilometri de strade ce are Bacăul aproape 10 kilometri cu trotuare de bazalt...

Întreg mijlocul oraşului a scăpat de glod prin trotuare şi prin punere de prund pe strade în fiecare an... S-a început şi o stradă mare, dreaptă (bulevard) de la podul de pe Bistriţa până la şoseaua naţională. Acestui bulevard i s-a dat denumirea de (este vorba de Bulevardul Unirii de astăzi). În 1892 s-a început construirea unei străzi care lega bariera Oituz, fostă Călugăra, cu şoseaua naţională” , strada Ioniţă Sandu Sturdza de astăzi. Abia în anul 1923 s-a început pavarea străzilor cu piatră de granit.

Centrul Bacăului interbelic

Bacăul din trecut şi de azi

În anul 1880, “Consiliul general judeţean a votat asupra contri buţiilor directe pentru construirea unui Palat Administrativ. Clădirea palatului s-a proiectat a fi aşezată cu faţa principală pe linia Şoselei Naţionale, plantându-se în faţă o grădină geometrică şi în al cărei centru se afla intrarea principală cu două aripe cu intrările separate. În anul 1886, a început şi judeţul să zidească pe locul lui Verghi Palatul Administrativ.Palatul a fost gata la 1889”. În anul 1933, în clădirea aflată în curs de renovare funcţionau Prefectura Judeţului, Tribunalul cu două secţii, Parchetul Tribunalului, Curtea cu Juraţi, Cabinetele I şi II de Instrucţie, Corpul Portăreilor, Baroul Avocaţilor, Avocatura Statului, Preto ratul Plasei Bistriţa,Serviciul Tehnic al Statului şi Judecătoria Ocolului I.

Astăzi, edificiul impresionează prin monumentalitatea şi eleganţa detaliilor de arhitectură. Este dezvoltat pe plan simetric cu regim de înalţime pe demisol, parter şi etaj. Acoperişul este în maniera specifică a palatelor clasicismului francez, cu rupere de pantă şi mansardă.Spaţiile interioare ample, cu holuri şi scări monumenta le, cu finisaje preţioase, impresionează prin măreţie şi sobrietate. Faţadele, rafinamentul şi unitatea detaliilor sculpturale şi a decoraţiunilor, evidenţiază impresia de monumentalitate elegantă şi sobră. În prezent, aici funcţionează Prefectura Judeţului Bacău şi Consiliul Judeţean.

În”iarna anului 1890, arzând casa lui Mavromati-Sion, Primăria Bacău cumpără locul şi construieşte ...actualul Palat al Ateneului, cu o sală la etaj, pentru conferinţe şi teatru. În aripa dreaptă a Palatului se află Chestura Poliţiei, în aripa stângă secţia de Pompieri şi la etaj Biblioteca Ateneului Cultural V.Alecsandri. Lucrarea a început...în anul 1895 şi a fost terminată în 1897...în anul 1906 s-au construit un număr de 15 loji”. Palatul Ateneului a funcţionat în perioada 1916-1918 ca spital de răniţi. A devenit clădire a Filarmonicii, a ars în 1963, în locul său amenajându-se un părculeţ.

Palatul Municipal sau Ateneul

După Biserica Precista (1491), cea mai veche construcţie din Bacău, integral păstrată până astăzi este clădirea Bibliotecii. Realizată ca locuinţă, casa Morţun a fost cumpărată în martie 1865 de la inginerul Alecu Lupaşcu pentru localul Primăriei.Cu unele modificări a adăpostit Ispravnicia Ţinutului Bacău, Sediul Pompierilor, Primăria, Biblioteca Publică Comunală şi ulterior Biblioteca Judeţeana “Costache Sturdza” . În anul 1890 suferă unele transformări înfiinţându-se “ partea de grădină alături cu Palatul. Partea cealaltă a grădinei a fost făcută pe la 1880”. Astăzi Biblioteca Judeţeană “Costache Sturdza” îşi desfăşoară activitatea într-un local nou, aflat în Parcul Cancicov, iar clădirea în care a funcţionat până nu demult se află în renovare.

Primăria Bacău în trecut…astăzi Biblioteca Judeţeană “Costache Sturdza”

Clădirea Regionalei de Poştă Bacău şi Oficiul Poştal nr.1 Bacău a fost construită în 1930. Remarcabile sunt atât compoziţia echili brată a faţadelor, cât şi proporţiile volumului.Specific spaţiului interior este holul unde coloanele de marmură susţin galeria de circulaţie de la etaj, ornamentată cu arce trilobate, cu o bogată decoraţie sculpturală în aloref şi basorelief. Particularitatea constă şi în iluminatorul central realizat în tehnica vitraliului.

Regionala de Poştă Bacău şi Oficiul Poştal nr.1

Printre primarii care s-au remarcat ca buni gospodari, aducându-şi o contribuţie deosebită la modernizarea Bacăului merită menţionaţi: Gheorghe Negel( 1864-1865), Constantin Murguleţ (1865-1867), Gheorghe Hociung (1870-1874; 1876 1883), Leon Sakellary (1886-1887; 1890-1891; 1896-1897; 1901-1904; 1907-1910;1922-1926), Costache Radu (1889-1890; 1894-1895), Lascăr Veniamin (1914-1917), Mihail Văgăunescu (1933-1935).

Anii regimului comunist au imprimat o dezvoltare specifică din punct de vedere edilitar şi oraşului Bacău. Perioada va fi marcată de o monotonie arhitecturală care va înlocui , în bună parte, traiectul arhitectural interbelic. În anii ’60,centrul oraşului Bacău a suferit puternice transformări şi modernizări prin lărgirea bulevardului şi construcţia blocurilor de locuinţe şi a complexelor comerciale, fiind special prevăzut un amplasament pentru construcţia Casei de Cultura “Vasile Alecsandri”. Construcţia a început la 25 septembrie 1962 şi a fost inaugurată în 1965” .

Casa de Cultură “Vasile Alecsandri”

Timpul implacabil, istoria ingrata şi, mai ales , retrocedările de după 1990 au dus la degradarea unor importante monumente de patrimoniu din municipiul Bacău. Revendicările de după 1990, lăcomia, incultura şi iresponsabiliatea sunt marea pacoste pentru aceste monumente. Unele obiective de patrimoniu au fost revendi cate şi câştigate în instanţă de descendenţii ctitorilor, altele au fost cumpărate pe nimic de unele instituţii iar câteva deja au fost vân dute de moştenitori. Noii proprietari fie că aşteaptă ca monumen tele să se prăbuşească, pentru a putea valorifica apoi terenul, fie că au trecut la “îmbunătăţiri” de tip kitsch, care au urâţit ireme diabil construcţia. Exemplificăm cu clădirea în care a funcţionat până nu de mult Muzeul de Ştiinţele Naturii, vis-a-vis de Parcul Trandafirilor, căreia noii proprietari i-au pus termopane albe , mai mult decât stridente, în neplăcut contrast cu stilul clădirii, dar în armonie cu noua destinaţie, Restaurantul “La Michele”. O problemă, dar de altă natură, are şi Casa memorială “George Bacovia”, aproape acoperită de o mega vilă.

Muzeul de Ştiinţele Naturii transformat în…

Restaurantul “La Michele”

Casa memorială “George Bacovia”

Sunt şi situaţii “făcute la întuneric”, să nu se prindă nimeni, până când comunitatea se trezeşte în faţa faptului împlinit, cum s-a întâmplat cu cea mai veche şcoală din Bacău, construită pe vremea lui Spiru Haret, Şcoala de Băieţi Nr.1, aflată lângă vechea clădire a Teatrului de Animaţie , care ar fi putut găzdui un muzeu al învăţământului băcăuan, clădire solidă, pe care nu au dărâmat-o vitregiile naturii, ci interesul meschin al omului, “cu aprobare de sus”, iar acum terenul este scos la vânzare fără a se şti de cine şi care este actualul proprietar.

Oferim în continuare un top trist al ruinei la care au ajuns 5 clădiri istorice , pentru luare aminte

1.Casa Alecsandri

–construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Această construcţie face parte dintr-un ansamblu de case şi acare turi ce au aparţinut vornicului Alecsandri, tatăl viitorului poet, şi, datorită vechimii şi arhitecturii ei, a fost înscrisă în grupa valorică A pe lista monumentelor istorice.Construcţie de tip conac din zidărie portantă, ordonată, cu amplasare simetrică a spaţiilor faţă de corpul central, prevăzută pe trei laturi cu un pridvor cu coloane, clădirea are semnificaţie cu totul aparte pentru memoria culturală a Bacăului şi nu numai, fiind considerată spaţiul în care se presupune că s-a născut Vasile Alecsandri. În prezent , se găseşte într-o stare avansată de degradare.Dacă nu se intervine imediat pentru consolidarea şi întreţinerea lui, imobilul este în pericol de prăbuşire. Proprietar este un cetăţean italian.

2.Casa Sterian-

construită în 1921 de cel mai mare arhitect al Bacăului, George Sterian (1860-1931), monument de categoria A, ridicat în jurul anului 1910 , aflat pe strada Mihai Eminescu. Asemănată cu o “casă cu turnuri şi găteli de castel medieval”, casa cu subsol şi două niveluri se remarcă în primul rând prin arhitectura aparte, dominată de ferestrele, ornamentaţiile şi colonetele de o plastică deosebită în raport cu clădirile din jur. Practic, este cea mai impozantă clădire din Bacău, după cea care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura. Nelocuit în perma nenţă, imobilul nu a beneficiat de o întreţinere corepunzătoare, astfel că, mai ales după 1990, a intrat într-o fază de degradare vizibilă, accentuată atât de factorii meteorologici, cât mai ales de repetatele devastări la care au fost supuse încăperile de către delincvenţi de tot felul. În lipsa unui proiect de consolidare, există pericolul ca şi acest obiectiv să dispară în scurt timp de pe harta monumentelor de patrimoniu. Casa aparţine firmei TERMLOC.

3. Casa Rafailă –una dintre cele mai vechi case din oraş, constru ită în 1820 şi care se află pe strada Cuza Vodă nr.14 bis. Se spune că în această casă ar fi stat şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu ocazia unei vizite în Bacău. Se află într-o avansată stare de degradare. Nu există proiect de consolidare şi nici proprietarul nu este interesat de aceasta.

4. Hotel Central –una din puţinele clădiri-emblemă ale municipiu lui care se degradează văzând cu ochii.Clădirea hotelului istoric al Bacăului, aflată în ansamblul arhitectonic al Teatrului Bacovia, se degradează continuu. A fost construită în anii 1927-1928 şi inaugurată în 1929. Denumită Palatul Mărăşti, clădirea găzduia un hotel, un teatru şi un cinematograf. Acum aparţine unei firme particulare care refuză să se implice în reconsolidare.

5. Casa Anania – clădire aflată în strada George Bacovia nr. 49, aflată într-o stare mediocră de conservare. În această clădire a funcţionat , în timpul Primului Război Mondial , în anul 1917, comandamentul Armatei a II-a condusă de generalul Alexandru Averescu. În acest moment, în casă locuiesc şapte familii de chiriaşi.

Nu suntem împotriva arhitecturii contemporane, suntem împo triva unei intervenţii care nu ţine seamă de valorile trecutului şi de identitatea zonei. Cerem păstrarea acestor puţine monumente aşa cum ne-au ajuns de la înaintaşi,pentru ca memoria lor să se poată deplia făcând ca evenimente trecute să fie co-prezente în viitorime.

Gândul nostru îl vizează nu atât pe cititorul de istorie, obişnuit oricum cu astfel de sacrificii, cât pe cititorul cu putere de decizie la nivel administrativ, conştient de rolul istoriei în societatea contemporană, de importanţa păstrării valorilor trecutului, de conservarea patrimoniului cultural local. Şi aceasta măcar din respect pentru strămoşi, pentru cei care au trăit înainte noastră în acest oraş, şi a căror istorie trebuie cunoscută, iar memoria lor perpetuată.Cheia prezentului şi a viitorului se află, fireşte, în trecut.

Istoria este nu numai “Magistra vitae” (“învăţătoarea vieţii”) aşa cum afirmă Cicero în De oratore ci şi “Lux veritatis” , aşa cum spune o maximă latină, adică o “lumină a adevărului”. Vrem să transmitem un mesaj cât mai clar celor care ignoră de ani buni valorile spirituale care ne identifică , vrem să-i sensibilizăm pe toţi locuitorii oraşului, dar mai ales trebuie să schimbăm mentalitatea tinerilor, acum, când încă sunt receptivi, pentru că ei reprezintă viitorul. Dorim să le arătăm turiştilor şi oaspeţilor ceea ce ne identifică , ceea ce reprezintă tradiţia şi nu să-i ducem pe centru, la mall sau restaurant.

Bibliografie:

1. Artimon, Alexandru, Civilizaţia medievală urbană din secolele XIV-XVII (Bacău, Tg.Trotuş, Adjud), Iaşi, Editura Documentis, 1998 2. Artimon,Alexandru, Mitrea, Ioan, Bacău.Reşedinţă voievodală, Bacău, 1996 3. Catană, Ioan, Salutări din Bacău, Editura Cetatea doamnei, Piatra Neamţ, 2008 4. Coşa ,Anton, Menirea centrului istoric al oraşului Bacău, în Acta Bacoviensia, Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău, III, Editura Magic Print,Oneşti, 2008 5. Galben, Cornel, S.O.S.: Patrimoniul cultural băcăuan!, în Buletin cultural băcăuan, Anul 2, Nr.2, martie 2008 6. Grigorovici, Grigore, Bacăul din trecut şi de azi, Tipografia Primăriei Municipiului Bacău, 1934 7. Ichim, Ioan (coordonator),Municipiul Bacău,schiţă monografică,Bacău, 1971 8. Pop, Gabriel, Bacău-oraşul privat de respect: Topul monumentelor lăsate în ruină, în “Deşteptarea “ din 15 septembrie 2009 9. Radu, Costache, Bacăul de la 1850-1900, Ediţia a 2-a, revizuită, Bacău, Editura Grafit, 2005 10. Şendrea, Eugen, Monografia municipiului Bacău, Editura Vicovia, 2005 11. Sitte, Camilo, Arta construirii oraşelor, Bucureşti, Editura Tehnică, 1992

SFÂRŞIT