ORGANIZAREA STRUCTURALĂ

După studierea acestui capitol veţi cunoaşte următoarele: 1. Conceptul de "structură organizatorică“ 2. Care sunt elementele de bază ale structurii organizatorice 3. Ce este structura operaţională de producţie şi concepţie şi care sunt compartimentele sale 4. Tendinţele actuale de organizare structurală a întreprinderii

1. Definirea conceptului de "structură organizatorică"

Structura organizatorică

eficienţă economică.

cuprinde totalitatea persoanelor, compartimentelor organizatorice şi a relaţiilor care se stabilesc intre ele, pentru realizarea obiectivelor de bază ale intreprinderii, în condiţii de

STRUCTURA GENERALĂ A ÎINTREPRINDERII

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

STRUCTURA ORGANIZATORICA A CONDUCERII (MANAGERIAIĂ, FUNCŢIONALĂ) STRUCTURA OPERAŢIONALA ( DE PRODUCŢIE ŞI CONCEPŢIE)

SECTORUL CULTURAL - SOCIAL

Structura organizatorică se reprezintă grafic prin

organigramă

.

Biroul Plan Dezvoltare Biroul Resurse umane Biroul CTC laborator DIRECTOR TEHNIC ADUNAREA GENERALA A ACTIONARILOR CONSILIUL DE ADMINISTRATIE COMITETUL DE DIRECTIE PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE DIRECTOR COMERCIAL DIRECTOR ECONOMIC Atelier scularie Atelier prototipuri SECTIE TURNATORIE SECTIE PRELUCRARI MECANICE SECTIE MONTAJ ATELIER MECANO ENERGETIC

2. Elementele de bază ale structurii organizatorice

Structura funcţională (de management) şi compartimentele sale:

Definiţie:

Structura funcţională (de management) constituie totalitatea personalului de conducere şi a compartimentelor funcţionale ( tehnice, economice şi administrative), modul de constituire şi grupare a lor, precum şi relaţiile care se stabilesc intre acestea, pentru realizarea obiectivelor intreprinderii.

Componentele structurii funcţionale sunt:

a) postul b) funcţia c) compartimentul de muncă

a)

Postul de muncă:

Definiţie:

este subdiviziunea primară din punct de vedere organizatoric, definită prin ansamblul de sarcini, competenţe şi responsabilităţi, ce revin permanent şi organizat unei persoane angajate in intreprindere.

Trăsături: - autoritatea formala -

limita de acţiune a titularilor de posturi

- competenţa profesională –

pregătirea şi experienţa necesara

- responsabilităţile -

obligaţia titularului de a îndeplini sarcini şi atribuţii

Fişa postului

-

descrierea postului

- adică funcţia, serviciul, direcţia unde este încadrată persoana, relaţiile ierarhice şi funcţionale, responsabilităţile şi limitele de competenţă

cerinţele postului

- adică, studii , specializare, vechime, calităţi personale, aptitudini).

b) Funcţia:

Definiţie:

cuprinde ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de îndeplinit ce-i revin unui angajat al întreprinderii, precum şi responsabilităţile , competenţele şi relaţiile ce decurg din postura de salariat al întreprinderii.

Denumirea ei exprimă competenţa, autoritatea şi responsabilitatea persoanei

Tipuri de funcţii:

1. Funcţii de

conducere (de management) - cu sarcini şi atribuţii de coordonare, cu grad mare de responsabilitate şi autoritate, ele acţionând la următoarele nivluri: - la nivel

superior

(managerul general şi cei executivi); - la nivel

mediu

(şefii de comp. funcţionale şi de secţii de producţie); - la nivel

inferior

(şefii de ateliere şi de formaţii de lucru).

2. Funcţii de execuţie

- în cadrul cărora se efectuează sarcini de execuţie operative fără luarea unor decizii privind munca altor titulari de posturi, nu coordonează, nu conduc. Funcţiile de execuţie pot fi cu caracter general sau de specialitate.

c) Compartimentul de muncă:

Definiţie:

reprezintă o grupare de persoane cu atribuţii şi sarcini relativ stabile, subordonate unei autorităţi unice.

Tipuri de compartimente:

a) după numărul persoanelor incluse, importanţa şi volum de muncă

a1)

biroul

- min. 5 persoane – desfăşoară activităţi omogene; a2)

serviciul

– min. 8 persoane - organizat pentru activităţi omogene de volum mai mare, sau pentru activităţi complementare; la peste 10 persoane se poate organiza in birouri; a3) direcţia - formată din peste 10 persoane.

b)

dupa natura activităţii care are loc:

b1)

operaţionale

-contribuie direct la realizarea obiectului de activitate al firmei (secţii, ateliere, depozite,); b2)

funcţionale

– stau la baza punerii în practică a strategiilor şi politicii firmei (direcţiile, serviciile si birourile)

c) după natura activităţii exercitate prin delegare se disting:

c1)

compartimente ierarhice

(ale căror conducători dispun de o autoritate ierarhică, dau ordine şi dispoziţii şi sunt informaţi de realizare lor); c2)

compartimente funcţionale

(conducătorii lor au autoritate func ţională, indrumă şi dau instrucţiuni in domeniul specializării lor); c3)

compartimente de stat major

(prin care se acordă asistenţă de specialitate conducerii, ajutand la luarea deciziilor).

ELEMENTELE CARACTERISTICE ALE COMPARTIMENTELOR DE MUNCA

•

nivelul ierarhic

•

relatiile organizatorice

1)

Nivelul ierarhic (treapta):

reprezintă distanţă faţă de conducerea unitatii. Fiecare nivel ierarhic are o anumită autoritate şi responsabilitate in scopul indeplinirii corespunzătoare a sarcinilor.

MANAGER DIRECTOR COMERCIAL functionar SEF SERVICIU functionar

Piramida ierarhică:

- Noţiune: cuprinde totalitatea treptelor ierarhice şi a legăturilor structurale dintr compartimentele aflate pe diferite niveluri ierarhice; - Elemente componente: .

înălţimea piramidei

(determinate de numărul de nivele ierarhice ale structurii organizatorice); .

baza piramidei

(determinată. de numărul formaţiilor de muncă); - Forme piramidelor ierarhice: .

înalte

(pentru unităţi mari, care asigură o informare complexă deciziile fiind multilateral fundamentate, dar care prelungesc circuitele informaţionale, determinand un număr mai mare de personal şi cheltuieli salariale mai mari); .

aplatizate

(pentru unităţile mici şi mijlocii în care se asigură operativitate în luarea deciziilor şi cheltuieli reduse, dar o încărcare excesivă a personalului de conducere şi subiectivism în adoptarea deciziilor)

functionar

Piramida ierarhica inalta Piramida ierarhica aplatizata

Ponderea ierarhică

(norma de conducere): constituie numărul de persoane sau compartimente, conduse nemijlocit de acelaşi cadru de conducere

Marimea ponderii ierarhice

depinde de următorii factori: - natura activităţii colectivului subordonat; - gradul de independenţă a sarcinilor ce revin subordonaţilor; - nivelul de pregătire şi capacitate organizatorică a conducătorului şi subordonaţilor; - dispersia teritorială a posturilor subordonate unui conducător; Manager Sefi servicii Sefi birouri functionari functionari functionari functionari functionari

Relaţiile organizatorice

: sunt raporturi între compartimentele organizatorice, pentru asigurarea unui schimb permanent de informaţii.

CLASIFICAREA RELATIILOR ORGANIZATORICE

a)

din punct de vedere juridic

legăturile dintre compartimente sunt: a1)

formale

- stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii; a2)

informale

- stabilite după criterii subiective , neprevăzute în regulamente sau alte acte normative.

b)

în functie de raporturile pe care le stabilesc între compartimentele organizatorice

: b1)

relatii de autoritate

- stabilite între conducători şi subordonati, ele implicând legături ierarhice, functionale şi de stat major;

- ierarhice

- între compartim. ierarhice şi subordonate,concretizate în: dispozitii, directive, decizii;

- functionale

- între compartimente specializate in cadrul firmei;

- de stat major

- apar între compartimentele de stat major şi celelalte categorii de compartimente, transmit informatii şi nu au caracter obligatoriu b2)

relatii de cooperare

- stabilite intre posturi şi compartimente de pe acelaşi nivel ierarhic, sau intre titularul unui post situat pe acelaşi nivel ierarhic cu titularul altui post, dar aparţinând unui compartiment diferit b3)

relatii de control

- stabilite între posturi şi compartimente specializate în demersul controlului şi celelalte posturi sau compartimente; b4)

relatii de reprezentare

- apărute între manageri şi reprezentantii diferitelor organi zatii profesionale sau sindicale din interiorul sau din afara întreprinderii.

Tipuri de structuri organizatorice ale conducerii

: In functie de numărul compartimentelor functionale şi tipurile de legături structurale, structurile organizatorice ale conducerii pot fi:

a) structuri ierarhice

domenii diferite; - in care fiecare persoană este subordonată unui singur şef care dă dispozitii şi îi controlează activitatea: specifică întreprinderilor mici; conducătorii trebuie să posede cunoştinte din

b)structuri functionale

caracterizate prin constituirea de compartimente conducere.

functionale specializate conform functiunilor sau activitătilor din întreprindere; personalul este dublu subordonat, atât conducătorului ierarhic cât şi conducătorilor unor compartimente functionale; se întâlneşte rar, pentru că apar dereglări în activitatea de

c)structuri ierarhic - funcţionale (mixte)

- care îmbină trăsăturile celor două tipuri: se constituie compartimente functionale, dar sefii acestora nu au autoritate ierarhică asupra personalului din alte compartimente; prin relaţiile de cooperare intercompartimente se asigură o bună informare există o unitate in conducere, fiecare persoană are un singur conducător.

Principiile care stau la baza elaborării structurii organizatorice a conducerii sunt:

1. Constituirea de compartimente specializate conform funcţiunilor intreprinderii; 2. Principiul economiei de personal şi de legături ierarhice; 3. Principiul flexibilităţiiI organizatorice.

4. Principiul apropierii conducerii de producţie.

4.3. Structura operatională de productie şi conceptie şi compartimentele sale

Definiţie: Reprezintă numărul şi componenta unitaţilor de productie, mărimea acestora, modul de constituire şi organizare interna precum şi releţiile ce se stabilesc intre acestea, în vederea realizării obiectului de activitate a l întreprinderii.

Întreprindere Secţie de producţie Componentele structurii operaţionale S. de baza S. auxiliare S. de servire

1. Secţiile 2. Atelierele 3.Laboratoare 4. Locurile de muncă.

ateliere loc de munca loc de munca loc de munca

Sectia de producţie-

este o unitate de prod. unde se execută un produs, o parte a acest.

sau o parte a unui proc. tehnologic şi cuprinde mai multe ateliere sau formaţii de lucru.

- Sectia de bază -secţii pregătitoare prelucrătoare, de probe, încercări, de montaj-finisaj - Secţia auxiliare - execută procese de prod. care asigură condiţii pentru desfăşur. activităţii în secţiile de bază cum ar fi secţia mecano-energetică; - Secţia de servire -desfăşoară proc. în care se execută lucrari, servicii sau activităţi necesare secţiilor de bază şi auxiliare: depozite, magazine, secţii de transport, de reparaţii;

-Atelierul de producţie

- reuneşte mai multe locuri de muncă, care execută aceeaşi operaţie tehnologică sau un ciclude operatii tehnologice necesare obţinerii unei piese sau unui produs

-Locul de muncă

- este veriga primară a structurii de producţie şi concepţie, si reprezintă o anumită suprafaţă de producţie înzestrată cu mijloace de muncă şi organizata pentru realizarea unei operaţii de către unul sau mai mulţi muncitori.

Factori de influenţă în elaborarea unei structuri de producţie şi concepţie

: 1. Volumul producţiei ce se va fabrica; 2. Formele şi nivelul specializării şi cooperării între subdiviziuni; 3. Specificul procesului tehnologic şi particularităţile produsului fabricat; 4. Zona de amplasare a intreprinderii

Tipuri de structuri operationale (de producţie şi concepţie)

a) structuri de producţie şi concepţie de tip tehnologic

întâlnite la intreprinderile cu producţiei

individuală

şi de

serie

mică,cu secţiile de organizate pe principiul

omogenităţii procesului tehnologic

;

avantaj

- producţia e f. flexibilă, se poate usor adapta la o tehnologie noua sau modernizata

- dezavantaj

- din cauza diversitătii produselor fabricate organizarea e mai dificilă

b) structură de producţie şi concepţie de tip pe obiect

întâlnite la întreprinderi cu producţie de

masă

sau

serie mare,

secţiile de bază fiind organizate pe principiul

omogenităţii obiectului de fabricatie

;

- avantaj –

permite o organizare modernă, w si calitate maxime,CPminim si utilizarea forţei de munca specializate

- dezavantaj –

flexibilitate redusa din cauza specializarii locurilor de munca

c) structura de producţie şi concepţie de tip mixt

- întâlnite la întreprinderi cu producţie de

masă şi serie mare

obiectului de fabricaţie. , secţiile de bază putând fi organizate unele pe principiul omogenităţii procesului tehnologic iar altele pe principiul omogenităţii

4.4. Tendinţe actuale de organizare structurală a întreprinderii

1. Reducerea numărului de nivele ierarhice, a celor intermediare pentru obţinerea unor structuri organizatorice mai plate apropiind activitatea de conducere de cea de producţie.

2. Dezvoltarea organizatorică in "reţea" intre subdiviziuni stabilinduse relaţii sub forma de tranzacţii.

3. Crearea unor subdiviziuni cu dubla funcţionalitate cum ar fi cea de cercetare dezvoltare, determinând apariţia unor intreprinderi speciale.

4. Constituirea unor echipe intercompartimente care reunesc periodic persoane din compartimente diferite pentru rezolvarea unor probleme ale intreprinderii şi a formula soluţii. Cea mai cunoscută echipă intercompartimente este "cercul de calitate".

5. Crearea unor noi forme organizatorice prin alianţa strategică dintre intreprinderi concurente sau potenţial concurente pentru realizarea de proiecte comune conjugând.

competenţe, mijloace, resurse.

6. Crearea unor forme de conducere participativă a intreprinderii pentru cunoaşterea mediului extern la cel mai inalt nivel, prin colectarea informaţilor externe şi difuzarea lor către compartimentele funcţionale şi de producţie.

7. Modificarea conţinutului postului prin reducerea sarcinilor de rutină, fizice şi orientarea titularului postului către sarcini care impun creativitate, supraveghere, control.

8. Crearea in intreprinderile mari a unor compartimente specializate pe anumite domenii sau activităţi cum sunt: marketing, informatică, cercetare-dezvoltare, care introduc inovaţiile in intreprindere şi sunt subordonate directorului general.

9. Adaptarea unor structuri organizatorice care si integreze şi sa motiveze acţiunea factorului uman armonizând interesele personalului intreprinderii cu cele ale managerilor şi proprietarilor.

10. Crearea adhocraţiei prin creşterea relaţiilor informale, specializarea pe orizontală, prin realizarea de entităţi funcţionale mai mici.