Prelegeri de introducere în psihanaliză

(1916-1917)

Prelegerile de introducere în psihanaliză alcătuiesc ansamblul ideilor teoretice ale lui Freud la acea perioadă. Freud a ținut prima serie de prelegeri la Universitatea din Viena în 1915-1916 și, următoarea, în anii 1916-1917.

Textul este scris sub forma unui dialog în care Freud atribuie publicului anumite reacții și obiecții, cărora le răspunde.

În partea introductivă a lucrării Freud menționează unele idei centrale ale psihanalizei.

Specificul tratamentului psihanalitic. Metoda asocierilor libere.

,În tratamentul psihanalitic, nu se întîmplă nimic altceva decît un schimb de cuvinte între pacient și psihanalist.

reacțiile afective’’.

Pacientul vorbește, relatează experiențe trecute și impresii prezente, se lamentează, își mărturisește dorințele și

Asociație liberă - metoda prin care, în cadrul curei psihanalitice, individul își exprima liber, fără discriminare toate gîndurile care îi vin spontan în minte. De fapt este metoda principală a tehnicii psihanalitice. Freud abandonează hipnoza și metoda cathartică în favoarea tehnicii asociațiilor libere, dat fiind faptul că aceasta permite pacientului să ajungă prin intermediul lanțurilor asociative la semnificația psihică inconștientă a simptomelor sale și să descopere jocul de forțe psihice care determină simptomul.

Atenție flotantă -

una dintre vre-un element din discursul pacientului.

principale recomandări tehnice aplicate în cadrul metodei psihanalitice. Sintagma se referă la felul în care psihanalistul urmează să-l asculte pe pacient: să-și facă propria activitate inconștientă să funcționeze în modul cel mai spontan, liber posibil, fără a privilegia aprioric Freud înțelege că aceste metode de lucru sunt greu de acceptat pentru publicul profan, astfel reacția anturajului needucat se manifestă prin întrebări de genul: ‚cum să faci ceva împotriva bolii prin simpla vorbărie?’’

Obligativitatea

Psihanaliza este învățată mai întîi pe propria piele, prin studul propriei personalități. Freud se referă la autoobservație sau autoanaliză și analiza personală.

analizei personale.

‚Ajungem cu mult mai departe dacă ne supunem analizei unui analist versat, simțind efectele analizei asupra propriului Eu și profitînd în același timp de ocazia de a ‚fura’’ aspectele tehnice de finețe ale metodei’’.

Autoanaliza - analiza de sine a unei persoane realizată în mod mai mult sau mai puțin sistematic și care recurge inclusiv la anumite procedee psihanalitice – asocierea liberă, analiza viselor, interpretarea de conduită etc.

Autoanaliza lui Freud se derulează aproximativ între anii 1896 și 1899 și în mare parte se conține în corespondența cu prietenul său W. Fliess.

Actualmente se consideră că în context profesional a.

nu se poate substitui unei psihanalize (a fi analizat de altă persoană în cadrul curei psihanalitice). A. rămîne un exercițiu important de autocunoaștere, dar nu permite o înțelegere/interpretare obiectivă a propriei personalități.

Analiză

profesiei profesională de

didactică/personală

a psihanalist.

psihanalistului

-

reprezintă procesul de psihanaliză pe care îl urmează persoana care dorește să se dedice exercitării Analiza didactică reprezintă una dintre cele trei dimensiuni constitutive, obligatorii ale procesului de formare : formarea teoretică, supervizarea cazurilor clinice și analiza didactică. Obligativitatea analizei personale a derivat din descoperirea lui Freud că practicarea psihanalizei este posibilă numai în cazul în care psihanalistul își cunoaște propriul inconștient.

este Deoarece practica psihanalizei presupune că cercetat psihicul uman, în special inconștientul uman, și rezistențe interne’’.

cu ajutorul altui psihic/inconștient, apar întrebări referioare la obiectivitatea cercetării, la posibilile deformări ale materialului clinic sau la percepția stereotipă a materialului clinic. Freud menționează că în lipsa analizei didactice ‘fiecare psihanalist ajunge

numai pînă unde îi permit propriile sale complexe

Reacțiile la psihanaliză

‚Psihanaliza ofensează întreaga lume și își atrage astfel aversiunea ei; una se lovește de o prejudecată intelectuală, cealaltă de una estetic-morală’’.

Procesele psihice sunt în sine inconștiente, iar cele conștiente nu sunt decît niște acte și părți ale întregii vieți psihice.

Descoperirea inconştientului de către Freud a schimbat viziunea existentă despre psihic, care de la apariția psihanalizei nu mai este echivalent cu conştiinţa.

Descoperirea inconştientului, trei răni narcisice aduse omenirii.

teoria coperniciană şi teoria evoluţiei speciilor din biologie –

Importanța sexualității. Mișcările pusionale, care pot fi considerate exclusiv sexuale atît în sens restrîns , cît și în sens larg, joacă un rol extraordinar de mare și insuficient luat în considerare ca o cauză de producere a afecțiunilor nervoase și alienărilor mentale.

Sublimarea.

omenesc.

Aceleași porniri sexuale contribuie nu în mică măsură la cele mai înalte creații culturale, artistice și sociale ale spiritului

Cultura a necesităților fost creată sub vieții, în dauna imboldul satisfacerii pulsiunilor și în mare parte este din nou creată de către fiecare individ care intră în comunitatea omenească prin repetarea sacrificării satisfacerii pulsiunilor în favoarea întregului.

Printre forțele pulsionale astfel utilizate, excitațiile sexuale joacă un rol de seamă; ele sunt sublimate în acest proces, adică abătute de la scopurile lor sexuale și îndreptate spre altele sociale mai înalte, diferite de cele sexuale. Dar această construcție este labilă, pulsiunile sexuale sunt înfrînate cu greutate, în cazul fiecărui individ care urmează să se integreze în opera culturală există primejdia ca pulsiunile sale sexuale să se împotrivească acestei utilizări.

Societatea nu agreează să i se reamintească de această piesă dificilă din devenirea ei, nu are nici un fel de interes ca forța pulsiunii sexuale să fie recunoscută, iar semnificația vieții sexuale să devină clară pentru fiecare. Această ideea a psihanalizei este stigmatizată, ca fiind respingătoare din punct de vedere estetic, condamnabil din punct de vedere moral.

Exemple referitoare la funcționarea inconștientului: actele ratate

• • • Actul ratat este o manifestare neintenționată care survine în viața oricărui individ normal și nu doar la nevrotic. Freud arată că pentru a face parte din această categorie, acest tip de manifestare: nu trebuie să depășească ‚ceea ce noi numim limitele stării normale’’; să prezinte caracterul unei tulburări de moment; și să fi fost îndeplinit anterior în manieră corectă.

Actele ratate reprezintă un mecanism psihic comun, analog celui care determină visul: sunt expresia manifestă a unei dorințe care a fost refulată în inconștient pînă atunci, dorință ce poate fi regăsită grație asocierilor libere.

Diferite forme de acte ratate

Freud consideră că a. r. cum sunt pierderile de obiecte, uitarea sau lapsusurile, nu sunt simple acțiuni, ci sunt acte marcate de semnificație psihologică. Freud a delimitat trei categorii de acte ratate: 1)lapsusul cu subdiviziunile sale – erori de scris, falsă lectură, falsă audiție; 2) uitarea – de nume proprii, obiecte, cuvînte; 3) confuzia minoră – pierderea de obiecte, stîngăcie.

Greșelile de vorbire, lapsusurile, fenomen în care un cuvînt este pus în locul altuia.

Freud prezintă exemplul unui extras dintr-un articol ce apăruse într-un jurnalul vienez.

Jurnalul prezenta un lapsus al președintelui Camerei deputaților din Austria, care a deschis ceremonios ședința declarînd-o închisă: în forul său interior, președintele dorea să poată în fine încheia această ședință de la care nu aștepta nimic bun.

Freud dezvoltă ideea că actele ratate nu sunt rodul întîmplării sau neatenției, cum ar fi tentat să creadă subiectul, ci sunt produse prin intervenția unei idei refulate ce vine să tulbure discursul sau conduita

persoanei în chestiune, care este în mod obișnuit capabilă să le efectueze adecvat.

Freud ajunge la concluzia că există două tipuri de hazard, un ‚hazard extern’’, legat de cauze care nu aparțin domeniului psihologic, și ‚hazardul intern’’, în care determinismul psihic joacă un rol central în măsura în care actul ratat este produsul unei intenții

inconștiente care se substituie unei intenții

conștiente.

Chiar dacă iau forme diferite, actele ratate au la bază un mecanism comun: toate sunt expresia unei dorințe refulate în inconștient, la care putem accede grație travaliului de analiză.

În opinia lui Freud, un act ratat rezultă dintr-un compromis între o intenție conștientă a subiectului – în exemplu de mai sus ‚deschiderea ședinței’’ Parlamentului constituia discursul manifest.

intenția conștientă a președintelui Camerei deputaților - și o dorință inconștientă de care este legată – ‚închiderea ședinței’’ care i s-a impus, în ciuda voinței sale, în

Mecanismele implicate în formarea actului ratat sunt aceleași cu cele care determină formarea viselor și a simptomelor: condensarea, deplasarea, substituirea sau înlocuirea prin contrariu. Ca și în analiza unui vis sau a unui simptom, descoperim semnificația ascunsă a actului ratat prin intermediul asociațiilor libere.

În ceea ce privește raportul dintre cuvîntul intenționat și cuvîntul emis prin substituire, acesta este stabilit grație unor procedee variate, spre exemplu prin contiguitate – închidere în loc de deschidere a ședinței – sau prin consonanță –are o asemănare fonetică între cuvinte. Acest raport poate fi de asemenea stabilit pornind de la asociațiile care se referă la istoria individuală a subiectului.

În opinia lui Freud, spiritul nostru este permanent străbătut de gînduri și de asociații de care în general nu suntem conștienți, iar acestea formează complexe perturbatoare menite să fie refulate în inconștient, dar acestea din urmă pot să izbucnească sub descifrabile decît la forma actelor ratate.

Rezistențele interioare se opun clarificării lor, iar dacă uneori ideile refulate sunt evidente pentru a fi interpretate, cel mai adesea ele nu devin dorințele inconștiente.

capătul unei analize detaliate. Cel mai adesea un act ratat ne trădează

Pierderea sau rătăcirea obiectelor

Pierderea sau rătăcirea obiectelor are o sumedenie de semnificații. Toate cazurile au în comun dorința de a pierde ceva. Pierdem un obiect atunci cînd spargerea acelui lucru.

devine dăunător, cînd intenționăm să-l înlocuim cu altul mai bun, cînd am încetat să-l îndrăgim, cînd provine de la o persoană cu care relațiile noastre s-au înrăutățit sau dacă a fost obținut în condiții la care nu mai dorim să ne gîndim. Aceluiași scop pot să-i servească și scăparea din mînă, deteriorarea,

Altă explicație – pierderea anumitor obiecte nu pentru că ele ar fi suferit o diminuare a valorii, ci cînd există tendința de a jertfi ceva sorții, pentru a ne apăra de o altă pierdere de care ne temem. Asemenea forme de magie destul de frecvente în analiză.

Pierderea poate să fie pusă în slujba ciudei și a pedepsirii de sine.

Uitarea unei hotărîri

Uitarea unei hotărîri. Uitarea, neducerea la îndeplinire a unei hotărîri, trimite la o voință contrară, ostilă. Dar voința contrară poate fi de două feluri, directă și mijlocită.

Atunci cînd un protector uită să pună o vorbă bună pentru protejatul său la o altă persoană, aceasta se poate petrece deoarece de fapt nu se prea interesează de protejatul său și de aceea nici nu prea are mult chef să-l susțină.

Protejatul va interpreta în acest sens uitarea patronului său. Dar lucrurile pot decurge și mai complicat. Voința contrară îndeplinirii hotărîrii poate să provină dintr-o altă direcție: este posibil să nu aibă nimic de-a face cu protejatul, ci să se îndrepte împotriva terței persoane, cea la care trebuie să se facă intervenția.

Sau dacă cineva uită de o întîlnire, interpretarea – aversiunea directă față de întîlnirea cu persoana respectivă. Alt sens – aversiunea se îndreptă împotriva locului în care ar urma să fie întîlnirea și care este ocolit din cauza unei amintiri jenante legate de el.

a Freud menționează că valoarea deosebită actelor ratate pentru studierea inconștientului constă în aceea că ele sunt fenomene foarte frecvente, ușor de remarcat la propria persoană, a căror apariție nu are în nici un caz ca motiv existența unei stări maladive.