Transcript LIMBAJ ŞI POLITICĂ. ANALIZA DISCURSULUI POLITIC Curs 3 …

ANALIZA DISCURSULUI
POLITIC
Curs 1 (16 octombrie 2013)
Limbajul politic – caracterizare
generală. Tipologia discursului
politic
1. Limbaj, discurs, politică
1. Limbaj, discurs, politică
2. Caracteristici ale discursului politic
Caracterul intrinsec argumentativ/persuasiv al DP
Relaţia cu ideologia
Caracterul instituţional
Apelul la implicit
Eufemizarea
Accesibilitatea şi clişeizarea
Lexicul evaluativ; cuvintele-embleme
3. Tipuri de discurs politic
Anexa – limbajul politic românesc
1. Limbaj, discurs, politică
• Discurs politic = totalitatea formelor de comunicare
(verbală) din sfera politicii
„practici discursive” – alcătuiesc realitatea socială
(Foucault)
• Politica – activitate de limbaj: dezbatere, deliberare,
negociere, apel, îndemn etc.
- nu numai limbaj: acţiune politică
Edelman (1985: 10): „political language is political reality”.
Bayley (2005) “politics and language are inextricably
linked”; “Politics is one of those spheres of institutional
life in which language is largely, although not exclusively,
constitutive of its actions”
- risc de devalorizare
- risc al relativismului extrem
• Politica: competiţie pentru putere, dominaţie vs. artă a
negocierii între interese divergente şi a guvernării
• Limbaj politic
• - inventar de trăsături stabile
Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică
• - funcţia conativă (persuasivă): vizează să modifice
opinia sau /şi să determine acţiunea unui destinatar
(grup)
• - emiţătorul = reprezentantul unui grup (> preferinţa
pentru persoana I plural: noi)
• - destinatarul – foarte larg
• - nu este un stil foarte individualizat din punct de vedere
lingvistic: este totuşi definit prin domeniu (politica – o
activitate de limbaj)
• Limbajul politic nu are, din perspectiva stilisticii funcţionale, o
individualitate clar marcată: se identifică în bună măsură cu limbajul
standard, seamănă foarte mult cu limbajul jurnalistic – care îl
preia, dar îl şi influenţează –, utilizează un inventar de termeni
specifici, dar nu o terminologie riguroasă, interferează cu limbajul
juridic (mai ales în activitatea parlamentară) şi cu cel administrativ
(în guvernare, în administraţie). Greu de definit printr-o listă de
trăsături pur lingvistice (lexicale şi morfosintactice), limbajul politic
este totuşi uşor de identificat prin raportare la domeniul de utilizare
şi la situaţia de comunicare, care determină asocierea unui
vocabular specific cu o serie de strategii discursive.
•
Situaţia comunicativă prototipică presupune un locutor
individualizat, dar care nu vorbeşte în nume propriu, ci ca
reprezentant al unui grup şi care se adresează unui public cât mai
larg. Între funcţiile limbajului, funcţia conativă este cu siguranţă
decisivă.
2. Caracteristici ale discursului politic
2.1. Caracterul intrinsec
argumentativ/persuasiv al DP
• modificarea opiniiilor, a atitudinilor > acţiune
• argumentare / persuasiune
• mijloace raţionale + emoţionale
• persuasiune / manipulare (distorsiune, duplicitate,
propagandă, minciună)
• Sălăvăstru 1999:
caracter imperativ
caracter polemic
Caracter conflictual. Violenţa.
• dificultatea studierii obiective
Soluţii:
• contextualizare
• neutralitate a tonului
• multiplicarea punctelor de vedere
2.2. Relaţia cu ideologia
• - mai multe accepţii ale ideologiei (sens restrâns, sens
larg)
- evaluare negativă sau neutră.
- - avantaje şi dezavantaje
• Utilizarea curentă: negativă, polemică (ideologia ca
sistem articulat, simplificator, impus prin propagandă
şi/sau prin forţă)
• - conceptul neutru şi descriptiv (ideologia ca ansamblu
de idei, opinii, valori din sfera politică; concepţie,
viziune asupra realităţii sociale şi politice).
• set de idei şi credinţe relativ stabile, împărtăşite de anumite grupuri
sociale (excluzându-se deci opiniile strict individuale), care
acţionează în domeniul social şi politic şi au un caracter explicit,
articulat (dar nu neapărat logic şi coerent).
În anumite momente istorice şi contexte politice, ideologia se
consolidează şi se rigidizează, devenind în mod programatic obiect
al propagandei şi al îndoctrinării.
„The concept of ideology is often used in the media and the social
sciences, but it is notoriously vague. Its everyday usage is largerly
negative, and typically refers to the rigid, misguided, or partisan
ideas of others: we have the truth, and they have ideologies” T. A.
van Dijk, “Politics, ideology and discourse”, în Keith Brown (ed.),
Encyclopedia of Language and Linguistics, ed. a II-a, Oxford,
Elsevier, 2005, p. 728.
Relaţia limbaj-gândire
 ipoteza Sapir-Whorf (principiul relativităţii
lingvistice)
• limbajul influenţează gândirea
• diferenţele de limbaj > diferenţe în gândire
•  prin influenţarea limbajului – influenţarea
gândirii + a comportamentului
• - gândirea – total dependentă de limbaj?
• - e posibilă condiţionarea/modificarea gândirii prin
modificarea limbajului?
Edward Sapir (1884 –
1939),
Benjamin Lee Whorf (18971941)
argumente contra:
•
•
•
universaliile cognitive
traducerea
creativitatea
George Orwell
(1903 – 1950)
Nineteen Eighty-Four (1949)
• - Newspeak, Doublethink
• Ministry of Truth (Minitrue),
thoughtcrime
• Ministry of Peace (Minipax)
• Ministry of Love (Miniluv)
• - anexa: principiile de alcătuire a
“Nouvorbei”
Politics and the English Language
(1946)
• - metafore clişeizate – cuvinte lungi
– cuvinte inutile – pasivul – jargon
ştiinţific
N. Chomsky
• “problema orwelliană a limbajului” = cum
putem şti atât de puţin când avem atâtea
dovezi –
• metoda disputei aparente
2.3. Caracterul instituţional
- autoritate, reguli
- legitimitate
- Ex.: discursul parlamentar
2.4. Apelul la implicit
- aluziv, subînţeles, dependent de context
• Sălăvăstru 1999: ambiguitate intenţionată; caracter
disimulat
•
•
•
•
•
•
21 martie 2007
Traian Basescu: Domnule presedinte, doamnelor si domnilor (rade), ca e o
doamna! Temele de interes au fost comunicate prin adresa prin care s-a
facut invitatia. M-ar interesa o viziune a dvs. asupra situatiei politice,
eventuale solutii, daca este sau nu criza, pentru ca sunt abordari diferite in
spectrul politic.
Dan Voiculescu: Da.
Traian Basescu: Niste prioritati in raport cu discutiile de acum doua
saptamani, daca sunt evolutii in problema modificarii legii electorale. Va rog,
domn' profesor.
Dan Voiculescu: Domnule presedinte, noi consideram ca Romania
parcurge o criza politica si daca ne referim numai la faptul ca nu avem
ministru de Externe, ca nu avem ambasadori numiti in capitale importante.
Traian Basescu: Ambasadorii sunt la Parlament, domnule Voiculescu!
•
•
•
•
Dan Voiculescu: Nu, vorbeam de criza politica, nu acuzam pe nimeni.
Traian Basescu: Nu, va spuneam unde sunt ambasadorii (rade). Sunt
trimisi la Parlament, zece ambasadori, asteapta sa fie...
Dan Voiculescu: Da... Deci, noi consideram ca in Romania exista la ora
actuala o criza politica si am discutat in Biroul Politic, am analizat care
sunt toate aspectele, variantele posibile pentru a iesi din criza politica,
pentru ca pornim de la ideea ca aceasta criza politica nu poate face bine
nimanui. Chiar daca, temporar sau pe termen scurt, unii castiga, altii pierd,
pe termen mediu si per total Romania pierde. Analiza noi am luat-o un pic
din urma, din momentul in care solutia imorala a permis formarea
Guvernului in ianuarie 2005, moment cand noi am anuntat ca intram in
aceasta guvernare pentru ca suntem hotarati ca Romania sa intre in
Uniunea Europeana in 2007. Si tot atunci am spus ca dupa 1 ianuarie
2007 ne vom retrage din guvern, si atunci ne-am retras din guvern. Sigur
ca am tinut cont si de recomandarea dvs. facuta public, cand ati spus ca
daca Partidul Conservator vrea sa creasca, trebuie sa treaca in opozitie.
Traian Basescu: Orice partid care vrea sa creasca trebuie sa treaca in
opozitie.
• Dan Voiculescu: Asa este, numai ca unii inteleg, unii nu. Noi am
inteles si am trecut in opozitie.
• Traian Basescu: (rade) Ar mai fi unu' care stiu eu ca ar trebui sa
treaca in opozitie (rade).
• Dan Voiculescu: Din pacate, acolo noi nu avem nimic de spus.
Eventual, dvs.
• Traian Basescu:
• Nici eu nu am de spus nimic acolo, domnu'...
2.5. Eufemizarea
Sălăvăstru 1999:
• - recurge mult la eufemism: pacificare, raid aerian,
disponibilizare, defavorizat, remaniat, reaşezarea
preţurilor etc.
Când i se vorbeşte frumos, românul mediu acceptă reaşezarea
preţului la carburanţi, îmbunătăţirea preţurilor la alimente,
recalcularea preţurilor la îmbrăcăminte şi corelarea chiriilor cu
impozitul pe salariul ameliorat. Ce nu acceptă, în niciun caz, e
scumpirea bruscă a biletelor la tramvai (AC, 43, 1995).
2.6. Accesibilitatea şi clişeizarea
• „Cercetările subdomeniului pot contura traiectorii multi-nivel şi
multiparametriale sensibil îmbunătăţite cu privire la dezvoltarea
socio-economică marcată de coeziunea multinivel în logica
triunghiului oportunităţi – provocări – efecte pozitive reale”
• „Principalele disfuncţionalităţi privind coeziunea socio-economică şi
cultural educaţională pot reprezenta oportunităţi de redefinire a
provocărilor actuale a inovaţiilor pe axele sustenabilităţii şi
eficienţei”.
2.7. Lexicul evaluativ; cuvinte-embleme
• - e folosit în mod predominant lexicul standard – chiar cu
elemente colocviale (limbajul politic vizează
accesibilitatea, cel puţin în unele dintre manifestările sale
• - are o terminologie proprie (globalizare, integrare,
democraţie etc.), dar e folosită adesea (în discursul
public) în mod imprecis
• - marea majoritate a termenilor au o puternică
componentă evaluativă, ideologică (pozitiv / negativ),
chiar afectivă, devenind simboluri, embleme: fascist /
comunist; linişte / schimbare
• - simboluri, mituri, emoţii
 termeni consensuali:
terorişti
european
- cuvinte pozitive: deschidere,
transparenţă, credibilitate,
charismă
- cuvinte negative: deliberat,
sofisticat, cosmetizare,
nostalgie
• „Răspândirea secretelor
militare – un act deliberat de
compromitere a României”
(Gândul, 22.02.2006).
• „Puterea nu se poate lepăda
de cea mai grea poate din
moştenirile sale – obişnuinţa
de a cosmetiza realitatea, de a
minţi în beneficiul imaginii
Guvernului” (Ş.P., Şedinţa
Camerei Deputaţilor din
21.06.2002).
• „nostalgicii încrâncenaţi” (RL,
1062, 1993).
cuvinte-emblemă:
schimbare
//
linişte
roşu // portocaliu // verde
[25 de ani / 45 de ani];
[13 iunie / 12-13 iunie]
- în 1990, cuvinte ale puterii (consens,
emanaţie, linişte // destabilizare,
neautorizat,legionar) vs. cuvinte ale
opoziţiei (schimbare / nomenclatură)
“evenimentele din decembrie”
evenimentele din decembrie
1989 / Revoluţia din 1989
(polemici)
„dogoarea din decembrie” (Adevărul,
82, 1990), „viforniţa din decembrie”
(Naţiunea, 50, 1994), „vânzoleala din
decembrie” (Cuvântul, 34, 1992),
„învălmăşeala din decembrie” (AC, 45,
1992), „tiribomba din decembrie” (AC,
27, 1992), „aglomeraţia din decembrie”
(RL, 1089, 1993), „zăpăceala din
decembrie” (RL, 1868, 1996), „vâjâiala
din decembrie” (RL, 1854, 1996),
„Marea Revoluţie Socialistă din...
Decembrie” (Phoenix, 37, 1990),
„«marea aglomeraţie» din decembrie”
(RL, 1025, 1993), „Măreţul Paricid din
Decembrie” (AC, 45, 1992)
• „micul potop din
Decembrie” (p. 47),
• „marele dopaj din
decembrie” (p. 59)
• „digestia din
decembrie” (p. 94)
• „marea înghesuială
din decembrie” (p. 84)
etc.
Mircea Dinescu (Pamflete vesele
şi triste, 1996):
• Şedinţa comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului din 20
decembrie 2005:
•
- Revoluţie
•
- „mişcarea revoluţionară
românească din decembrie
1989, pornită dintr-o revoltă
transformată într-o revoluţie”
(R. Theodorescu)
•
– „ceea ce s-a întâmplat
în Decembrie 1989” (Crin
Antonescu).
•
- „revoluţie, lovitură de
stat, loviluţie” (id.).
• http://www.cdep.ro/
CAMERA DEPUTAŢILOR
Actorii politici şi ierarhia socială
• Puterea  Opoziţia
• cetăţeanul de rând  poporul  Nea
Gheorghe
• săraci  sărăntoci  amărâţi 
amărăşteni  sărmani  defavorizaţi
• ştabi  baroni  moguli  mai-mari 
VIP-uri  lumea-bună
• Lexicul politic constituie o terminologie atipică, destul de ambiguă şi
imprecisă, în care termenii sunt interpretaţi prin grilele valorice
specifice unor anumite grupări. Diferenţa esenţială dintre
terminologiile propriu-zise ale limbajelor speciale (ştiinţifice, juridic,
administrativ) şi cea politică stă în faptul că în aceasta din urmă
conotaţiile pozitive sau negative ale cuvintelor joacă rolul esenţial.
Desigur, ştiinţele politice urmăresc, ca orice alte ştiinţe, precizia;
dar pentru discursul politic prototipic mult mai importantă este
componenta evaluativă (uneori chiar afectivă) a lexicului. În lexicul
politic sunt încorporate adesea mituri populare, cuvintele
funcţionând ca simple embleme ale unor atitudini şi afilieri.
• Cuvintele politicii încorporează mituri populare, aşa cum a dovedit-o
Edelman 1964 (cf. şi Geis 1987): „duşmanul care conspiră”,
„conducătorul viteaz”, „uniţi vom câştiga” etc. Miturile politice
asociază o explicaţie simplă cu o componentă evaluativă. Discursul
politic cu largă adresabilitate face apel la valori general umane, cu
o încărcătură afectivă ridicată: viaţa, familia, religia etc.
•
-
Semeniuc (2011): „cine-a tras în noi după 22?”, „ne trebuie 20 de
ani ca să ştim ce e democraţia”, „ce-ai făcut în ultimii 5 ani?”, „măi
dragă”, „măi animalule”, „sinergia faptelor”, „meandrele concretului”,
„pariul cu agricultura”, „luminiţa de la capătul tunelului”, „iarna nu-i
ca vara”, „baron local”, „capitalism de cumetrie”, „să îmi numere
ouăle”, „sistem ticăloşit”, „almanahe”, „care este”, „goagal”,
„Năstase-patru-case”, „Mătuşa Tamara”, „Să trăiţi bine!”,
„prostănac”, „ciocu’ mic”, „Felix”, „păsărică”, „mogul”, „tonomat” etc.
soluţia imorală
parşivel
politicieni, clasa politică; oficialităţi, guvern, guvernanţi
diversiune, decredibilizare
control,
obedient / disciplinat
3. Tipuri de discurs politic
• Limbajul politic prototipic este cel al discursurilor publice şi al
dezbaterilor parlamentare; discursul campaniilor electorale se
apropie de cel publicitar; există discurs politic publicistic, dar şi un
limbaj al ştiinţelor politice. În studiile consacrate comunicării
politice, discursul politic este clasificat în funcţie de rolurile politice
ale protagoniştilor şi de situaţia de comunicare: se vorbeşte, de
exemplu, de comunicarea prezidenţială, guvernamentală, de partid,
de comunicarea politică locală, internaţională, electorală (Beciu
2002: 23–47). Diferenţele dintre aceste tipuri de comunicare ţin mai
ales de inventarul de teme şi strategii specifice, fără a presupune
obligatoriu diferenţe de limbaj.
• - limbaj diplomatic
•
Sunt importante şi stilurile personale ale
politicienilor: concis sau prolix, raţional sau emoţional,
precis sau vag, simplu sau pretenţios, arhaizant sau
modern, tensionat sau monoton etc.
• - limbajul politic românesc s-a dezvoltat în secolul al XIXlea în forma sa modernă (faze: Regulamentul organic,
influenţă franceză, germană); probabil exista şi înainte,
dar lipsesc atestări concludente
Anexa: istoria limbajului politic românesc
 limba administraţiei, a Curţii, a diplomaţiei
 secolul al XIX-lea: constituirea limbajului politic
modern
a) La 1832, discursul oficial greoi, formal, ceremonios,
împănat de slavonisme şi grecisme, calcuri semantice şi
sintactice:
Prea cinstiţi Dumneavoastră boieri simpatrioţi,
Însărcinat fiind a prezidui în această Adunare, alcătuită
de iubiţi boieri simpatrioţi, am cinste a-i face înpărtăşire
de tălmăcirea predlojeniei cu No. 4.109, precum şi de
alăturata instrucţie povăţuitoare de chipul alegerei a
şeasesprezece boieri spre a fi mădulari a gheneralnicei
Obicinuitei Adunări (Adunarea Obştească, anul 1832).
• b) discursul revoluţionar,
profetic, retoric, afectiv al
momentului 1848:
Fraţilor români,
Timpul mântuirii noastre a
venit: popolul român se
deşteaptă la glasul
trâmbiţei îngerului
mântuirii şi îşi cunoaşte
dreptul său de suveran.
Pace vouă, pentru că vi
se vesteşte libertate
vouă! (Proclamaţia de la
Islaz, anul 1848)