Transcript Curs 9 (21.04.2015)

Curs 9 (21.04.2015)
Modernizarea limbii în secolul al XIXlea. „Reromanizarea”. Purisme.
Bătăliile ortografice. Gramatici şi
dicţionare
Secolul al XIX-lea
 Modernizare – „reromanizare”
– împrumut şi calc lexical şi modele sintactice din limbile
romanice moderne (= franceză, italiană) şi latină
- în Ardeal: mai ales latina şi italiana (şi germana, ca
intermediar sau sursă)
- în Moldova şi Muntenia: mai ales franceza şi italiana
- reromanizare, relatinizare, occidentalizare romanică (S.
Puşcariu, Al. Niculescu, H. Bogdan-Oprea)
- trecerea la ortografia cu litere latine; dezbateri
ortografice
- purisme
- instituţii: Academia (1866)
- limbaj ştiinţific, stil jurnalistic, discurs politic
• lat. LIBERTAS, LIBERTATIS / fr. liberté, it. Libertà
Rom. libertate
• lat. -BILIS, fr. ble, it. -bile –
Rom. -bil
• lat. NATIO, -NIS
Rom. naţie – naţiune
 Ion Heliade Rădulescu
• scriitor, teoretician, profesor, editor etc.
• două perioade (după 1840: italienizant)
• corespondenţa cu C. Negruzzi (1836)
1828 Heliade Rădulescu, Ion, Gramatică românească,
Sibiu, 1828 [ed. Valeria Guţu Romalo, Bucureşti,
Eminescu, 1980]
Prefaţa
• "Ei! Dar ce fel de carte e asta?!!! uite-te minune!!! aci
lipsesc o grămadă de slove! ăştia vor să ne lase săraci!
(...) Vai de mine ce grosime şi mojâcie!!! ia te uită că
ăştia şi pe delicatul şi plinul de dulceaţă  l-au scos! nu
zău ăştia sînt Rumâni groşi bădărani de la ţară, nu vor
să aibă cît de puţină evghenie pă dînşi! dar ce văz! (...)
Ait! s-a stricat! s-aaa duuus acum şi limba!"
 Simplificarea ortografiei; ortografia fonetică;
alfabetul de tranziţie
- Gramatica 1828 (43 slove > 29)
- „să urmeze duhului italienesc, adică a scri după cum
vorbim”, „scriu pentru cei carii trăesc iar nu pentru cei
morţi”
 Idei despre limbă (romantism)
- româna e „destoinică”, „mai cantativă şi mai înlesnitoare
la poezie” decât franceza
- fr. reconaissance vs. rom. recunoaştere / recunoştinţă
- „geniul limbii”
- spiritul democratic (dumneata)
- dialectele
 Crearea unei limbi literare
- „limba ştiinţelor sau a duhului” / „limba inimii sau a
simţământului”
(a) - îmbogăţirea vocabularului – necesitate
- împrumutul – pentru a nu produce confuzii
„Cine nu ar râde când urmând aceştii sisteme neurmate de
nici o naţie va vrea persoana să o numească obraz şi prin
urmare pronumele personale din Gramatică să le numească
în loc de nume obraznice şi personalitatea obrăznicie?”
- surse – latina + limbile romanice
„Noi nu ne împrumutăm ci luăm cu îndrăzneală de la maica
noastră moştenire, şi de la surorile noastre partea ce ni se
cuvine”
• - recomandă măsură
- recomandă adaptarea „în haine rumâneşti şi
cu mască de rumân”
•
patriotism, nu patriotismos
•
centru, nu centrum
•
naţie, nu naţion
•
libertate, nu liberta
Criterii de adaptare, principii
- dreptul cuvânt [raţionalitatea]
- armonia
- energia
- pentru „rumânirea” formelor
- excepţii („scutire din pravilă”) – „când a ei ureche delicată
este rănită de asprimea întâlnişului celui urât”
- criterii estetice, eufonice
- „îşi pierde toată puterea când e silită a se târî, zăbovinduse de lungimea zicerilor”
(polisilabă, „întindere leneşă”
noi sisiim şi pipiriim, ardelenii ururuiesc şi ăluiesc
recomandarisesc, recomăndăluiesc > recomandă
gr. „vorbe degenerate” (metahirisesc) / necesare (haos)
(b) problema bazei
„limba bisericească” – inteligibilă pentru toţi – „pe tipii ei
să facem şi limba filosofului, matematicului, politicului”
- alege dintre formele regionale, în funcţie de
regularitatea morfologică
apropierea de latină
frecvenţă, eufonie etc.
bine, nu ghine
văd, nu văz
cântau (Ban.)
pe – nu pi, nici pă
 Italienismul
1840, 1841 – Paralelism între limbile română şi
italiană / între dialectele român şi italian
- model ortografic (c,g) / extins: quel, ellu
- împrumuturi lexicale
- 1847 – Vocabular de vorbe streine în limba
română
înlocuiri: plug > aratru
O, belă eşti, dilecto, şi capelura-ţi blondă
Ca buclele lui Phedru te-ammantă, te circondă
(citat de TM)
E om şi n-are oamă, ca leul o lionă
Italienism vs. galomanie
- Limba franţozească ne-a stricat limba, capetele,
obiceiurile, religia, pentru că puţini din cîţi o învaţă îşi
bat capul cu autorii clasici, şi romanţele cele mei
neruşinoase se văd în mâinile tinerilor (...) Limba
aceasta (...) este o limbă săracă de vorbe şi bogată de
frase, în care vede cineva haracterul unui om ce puţin
se gândeşte şi vorbeşte mult" (Paralelism între limba
rumână şi italiană, în Heliade Rădulescu 1943, II)
- Iancu Văcărescu, C. Aristia, C. Boliac
C Facca (Comodia vremii / Franţuzitele, 1833)
D-abor o demoazelă, cân se află an vizit
Este de bonton la modă să aibă capot deschis
“Limba francă e virilă prin escelinţă, ea
cunoaşte puţine diminutive în nume şi
nicidecum în adjective. Românul se cheamă
Ioniţă, Costache, Iordache, are moşioară
micuţă, bouleni slăbuţi, văcuşoară, lăpticel şi
mămăliguţă, de aceea îmblă flămângior pânăl înghite mormînţelul!” (Codru Drăguşanu)
Tendinţele puriste
(a) italienismul lui Heliade
(b) purismul latinizant – T. Cipariu, A. T. Laurian,
I.C. Massim
(c) şcoala fonetică, purismul românesc – Aron
Pumnul
Purismul
– tipologie (Thomas 1991): arhaizant, etnografic, elitist, reformist,
xenofob etc.
Purismele româneşti:
latinist – în esenţă, de tip reformist, parţial arhaizant – dar foarte
favorabil modernizării; xenofob-selectiv;
- eficient (în lexic, nu în ortografie) – ruptura modernizării
arhaizante şi etnografice – antineologistice
- fără teoretizări clare; difuze, persistente – în general ignorate
- sec. al XIX-lea – condamau „păsăreasca”
- mărturii din anii '30 (Lovinescu, Camil Petrescu, Al. Graur)
Imaginarul lingvistic: metaforele cognitive (concentrează o
atitudine şi un program):
Limba
– tezaur (îngropat) – bani în circulaţie
– organism viu (supus îmbolnăvirii)
– plantă/grădină de cultivat
– haine
– obiect degradabil
– cod
Puristul: (George Thomas, Linguistic Purism, London,
Longman, 1991, Chap. 2: The imagery of purism)
morar, grădinar, făurar, şlefuitor, medic, preot etc.
Schimbarea lingvistică : degradare, boală, stricare,
deteriorare, batjocorire, viol....
Intervenţionismul
asumat (secolul al XIX-lea); negat, privit cu suspiciune (secolul
al XX-lea)
- indiferent de evaluarea iniţială – eficient sau nu
Ex.: în turcă (înlocuirea elementelor arabe)
Geoffrey Lewis, The Turkish language reform. A catastrophic
success, Oxford, OUP, 1999.
Ex.: în română: „dezvoltarea organică” / rolul
reformatorilor
Elisabeth Close, The Development of Modern Rumanian.
Linguistic Theory and Practice in Muntenia, 1821–1838,
Oxford, OUP, 1974.
Heliade Rădulescu, în Notele la Paralelism între limba rumână
şi italiană [1840] (Opere II 1943: 281-282): "De va cerceta
cineva limba poporului grecesc de acum treizeci şi douăzeci
de ani, o vede plină mai mult de jumătate de vorbe
italieneşti, turceşti şi româneşti (...). Mie îmi place să aduc
de esemplu tot pe greci, pentru că şi merită, şi mă
desluşesc mai bine fiind contimporani cu noi, şi limba lor
avînd mai aceeaşi soartă cu a noastră (nu însă şi acuma ca
să se ştie în parentes). Ca să-şi facă grecii limba astfel cum
este în zioa de astăzi, au avut trebuinţă neîncetat să înveţe
limba cea veche, să iasă felurimi de idei, să aibă o polemică
mai de un veac, să-şi formeze în sfîrşit stat, universităţi, licei
ş.c.l."
Purismul latinizant
- înlăturarea elementelor lexicale străine
- îmbogăţirea – prin împrumut latino-romanic
- doctrina dominantă, asumată de Societatea Academică
(1866) > Academia Română (1879)
Timotei Cipariu
• Principia de limba si de scriptura (Blaj 1866)
• Gramatici
Laurian şi Massim – Dicţionarul limbii române (1871-77)
)
Şcoala fonetică (purismul românesc) – A. Pumnul
•
•
•
•
•
lepturariu v. lapte
germân v. pâne
căritate
evenemânt, limbământ v. mormânt, pământ
năciune v. rugăciune
• Negruzzi, în Muza de la Burdujăni: "De nu
vrei protestăciune / Să întind în orice loc”
• Alecsandri, în Rusaliile: "ţi-am dat
esplicăciunile necesarii"...
• Gr. Pleşoianu (Cuvântare asupra limbii romaneşti,
mss., 1822): “Un roman de Valahia nu sufere la
urechea lui să auză (...) în loc dă iei vedea (..) –
vedeau (...), în loc dă ieu voi să-l văz, ieu vreau săl văd...”.
•
- ardelenii folosesc cuvinte neînţelese de
ceilalţi: sclavă, veneraţie, nobil, plante, ocazie,
comun, observaţie, cauză, dedicaţie, obligat,
onorat – roabă, cinste, strălucit, saduri, vreme, dă
obşte, închinare, îndatorat, cinstit
Reacţii
Kogălniceanu
C. Negruzzi
V. Alecsandri
A. Russo
- curentul popular, Dacia literară
- Junimea, Titu Maiorescu
(Ibrăileanu, Spiritul critic...)
Gramatici, retorici, dicţionare
1. Gramatici
- mai întâi manuscrise, cu scop didactic
- descriptive, nu normative
- compilaţii, adaptări (după slavonă, latină,
greacă)
- oscilaţii terminologice
1700-1800
1757 Eustatievici, Dimitrie, Gramatica rumânească
cca 1770 Institutiones linguae valachicae, ed. Gh. Chivu, Bucureşti,
Editura Academiei Române, 2001.
 1772 gramatica ieromonahului Macarie – Moldova, ms.
1780 Micu, Samuil, Şincai, Gheorghe, Elementa linguae dacoromanae sive valachicae [ed. M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, Dacia,
1980.]
1787 Văcărescu, Ianache, Observaţii sau băgări-dă-seamă asupra
regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti, Râmnic [în Poeţii
Văcăreşti, Opere, ed. C. Cîrstoiu, Bucureşti, Minerva, 1982].
1788 Molnar, I., Deutsch-Walachische Sprachlehre, Viena (ed. a II-a,
Sibiu, 1810, ed. a III-a 1822).
1789 Toader Şcoleriu, Lectione, Iaşi, 1789
1797 Tempea, Radu, 1797: Gramatică românească, Sibiu
1800-1850
1805 Gh. Şincai, Elementa... [ed. M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, Dacia, 1980.]
 cca 1815-1820 Budai-Deleanu
1810 De Marki, Anton, Auszug..., Cernăuţi, 1810
1821 Clemens Andreas, Walachische Sprachlehre für Deutsche, nebst einem Kleinem
Walachisch-Deutsch and Deutsch- Walachischen Wörterbuche, Ofen, 1821, ...1823;...
1836,
1822 Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică românească, ed. Olimpia Şerban şi Eugen
Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
1826 Alexi, Ioan, Grammatica daco-romana sive valachica, Viena, 1826.
 1827 Margela, Şt., Gramatică Russască şi Rumânească, St.Petersburg.
1828 Heliade Rădulescu, Ion, 1980: Gramatică românească, ed. Valeria Guţu Romalo,
Bucureşti, Eminescu.
 1833a Seulescu, Gheorghe, 1833a: Grammatică românească seau observaţii
grammaticeşti asupra limbei româneşti, Partea I-ia etimologică, Iaşi, Tipografia S.
Mitropolii.
 1833a Seulescu, Gheorghe, 1833b: Grammatică românească seau observaţii
grammaticeşti asupra limbei româneşti, II. Partea sintactică, Iaşi, Tipografia S.
Mitropolii.
 1834 Seulescu, Gheorghe, 1833: Gramatică românească pentru clasele elementare
1837 [Iarca, D.], Gramatica româno-germană, Braşov, 1837/1838
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă asupra canoanelor gramaticeşti, Bucureşti,
Tipografia lui Eliad, 1840.
1840 Laurian, August Treboniu, Tentamen criticum..., Viena, 1840; ed. de K.
Dumitraşcu....
 1841 Heliade Rădulescu, Ion, Paralelism...
1844 Blazewicz [Blajevici], Th. Th., 1844: Theoretisch-praktische
grammatik der dacoromanischen, das ist: der moldauischen oder
wallachischen sprache, nach ganz neuen grundsätzen und einer
leichtfasslichen methode.; ed. a II-a, Theoretisch-praktische
Grammatik der romanischen Sprache, ..Lemberg, 1856
1846 Iszer Andreas, Walachische Sprachlehre für Deutsche,
Kronstadt, 1846; Iszer Andreas, Walachische oder romänische
Sprachlere für Deutsche Zweite verbesserte Auflage, Kronstadt,
1855.
 1848 Câmpeanu, P. M., Gramatică românească, Iaşi, 1848.
1848 Măcărescu
1848 Bălăşescu, N., Grammatică română..., Sibiu, 1848.
1848 Codru Drăguşanu, Ion [Ioan Germaniu Codru], Rudimentele
gramaticei romane, Bucureşti, Tipografia Colegiului Sfântu-Sava,
1848
1850-1900
1854 Massim, I.C., Elemente de gramatică română – multe ediţii
1855 Cipariu, Timotei, Compendiu... 1855, 1869-1877, Opere, II, ed.
C.-G. Pamfil, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992.
1863 [V. Alecsandri] V. Mircesco, Grammaire de la langue roumaine,
Paris, Maisonneuve.
1869 Cipariu, Timotei Gramatica limbei române, I, Bucureşti; în
Opere, II
1877 Cipariu, Timotei Gramatica limbei române, II, Bucureşti; în
Opere, II
1881 Ahn F., Noua methodă practică pentru învăţământul repede a
limbei române. Prelucrată dupe... F. Ahn, Galatz, 1881.
1897 Philippide, Al., 1897: Gramatică elementară a limbii române, Iaşi,
Kuppermann.
Eustatievici, Dimitrie, Gramatica rumânească, 1757, ed. N.A. Ursu,
Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1969.
- profesor la şcoala românească din Şcheii Braşovului; din 1786 director
al şcolilor neunite
- terminologie slavo-grecească; multe calcuri
slove glasnice
pentru în loc de numele
Căderi: numitoare, născătoare, dătătoare, pricinitoare,
chemătoare, luitoare
Grai: lucrători / pătimitori; vreme, înjugare
împărtăşirea vremii cei trecute
Informaţii despre normă: aux. au = pentru singular şi plural
imperfect –desinenţa -a = singular şi plural
Metodos prea folositori şi prea trebuincios, întărit cu pilde prea folositoare, aşezat
cu rînduială dreaptă şi izvodit în Bolgaria Braşovului.
Prea înălţate şi prea milostive doamne, bine cinstirea înălţimii tale cea pururea
arătată întru cele duhovniceşti, aşezarea tuturor orînduielelor celor încuviinţate
întru stăpînire, îmbunătăţirea cea îndurătoare întru îndireptarea norodului,
îmblînzirea cea îndireptătoare întru putere, măsurarea cea dreaptă întru prisosinţă,
îndurarea întru alegerea îndireptărilor adevărului şi bunătăţii, binevoinţa cea
întreagă întru cele bine cinstitoare, cugetul cel slobod al înălţimii tale întru cele
folositoare, îndrăzneală arătînd pre îmblînzirea binevoinţei cei drept povăţuitoare,
arătîndu-m pildă pre silinţa cea bine osîrguitoare a înălţimii tale întru scoaterea
norodului rumânesc din ceaţa întunerecului întru lumina adevărului, mă sileşte a
mă apropia cătră covîrşirea bunătăţii şi milostivirii cei mult şi întru destul arătate
obştimii de la înălţimea ta cu această prea puţină roadă a minţii mele cei slabi şi
ticăloase, pre ceea ce a o afierotisi, căutînd loc întru toate asămănările vrednicilor,
nu am aflat mai odihnit şi mai liniştit loc decît pre razele cele luminătoare prin
strălucire întru toate covîrşirile vredniciilor ale îmbunătăţirii şi milostivirii cei
îndurate a înălţimii tale, după adeverinţa cea dintru întîi a afierotisirii, precum un
métodos al măcar căriia învăţături mai cu cuviinţă şi mai cu alegere nu este a-l
afierotisi altiia feţe fără decît apărătoriului şi întăritoriului de osebirile învăţăturilor
prin care înălţimea ta cu ştiut şi luminat dovod te slăveşti prea ales întru vrednicie
apărători şi întăritori învăţăturilor celor adevărate şi drept măritoare. (Eustatievici)
Însă a toatei învăţături începutul este gramatica, de ceea ce pînă în ceasul
de acum în rumânescul dialect lipsire au fost, neauzindu-să, nepovestindusă, necercîndu-se pentru folosul ei.
Gramatica este începutul tuturor învăţăturilor, pentru că a te tinde cu
priceperea şi cu silinţa cătră învăţătura ritoricii, filosofiei, teologhiei şi altor
învăţături fără ştiinţa gramaticii a te folosi cum este trebuinţa nu vei putea
şi te vei îndulci unde este amărăciune, şi te vei amărî unde este dulceaţă.
fără de ajutoriul acestui métodos nu vei putea dezlega nici un feli de period
şi nu vei putea afla pre cunoştinţa şi pre adevărul cel ascuns întru period
şiîntru alte încheieri sintacticeşti, piiticeşti şi altele. Măcar că din norodul
nostru foarte puţini au cercat învăţăturile dialecturilor celor streine, cei ce
din părţi streine ca nişte albine adunînd dulceaţă au adus luminare
norodului rumânesc multe cărţi din limbi streine au prefăcut întru
rumînescul dialect, dar nefiind gramatica limbii rumîneşti multe întunecate
cuvinte întru multe cărţi s-au aşezat, pentru că la lucrul tălmăcirii dreaptă
armă şi unealtă este gramatica, prin a căriia rînduială ori în Sfînta Scriptură,
ori întru istorii să dezleagă cuvintele şi să cunosc osebirile cuvintelor
(Eustatievici)
De cîte feliuri sînt părţile voroavei? De doao feliuri:
plecătoare şi neplecătoare. Ce sînt cele plecătoare?
Cele plecătoare cresc prin căderi, schimbîndu-să şi
plecîndu-să. Cîte sînt cele plecătoare? 4: numele, în loc
de numele, graiul, împărtăşirea. Ce sînt cele
neplecătoare? Sînt cele ce cum să găsesc aşa să aşază
întru voroavă. Cîte sînt cele neplecătoare? 4: înainte
punerea, spregrăirea, în mijloc aruncarea,
împreunarea. (Eustatievici)
- Exemplu de terminologie ştiinţifică produsă prin calc
1787 IanacheVăcărescu, Observaţii sau băgăridă-seamă asupra regulelor şi orânduelelor
gramaticii rumâneşti, - prima tipărită în
română
- şi terminologie din latină, italiană (pronume,
verb, partiţipie)
- consideră că „limba românească dă la anul 1688
s-au început”
- Norma: pot preferabil lui poci; (eu) lucru
preferabil lui lucrez etc.
1822 Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică românească,
ed. Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Timişoara, Facla,
1973.
- bănăţean
- calc + împrumut latin/neoromanic
litere buzoase, dinţoase, gâtoase, năsoase
multoratec / singuratec
nominativ / ghenitiv
stăpânitoriu (posesiv); arătătoriu (demonstrativ)
Norma: - pasiv: eu mă laud
- aux.: el/ei au fost
- imperfect: el era / ei erau
1828 Heliade Rădulescu, Ion, Gramatică
românească, Sibiu, 1828 [ed. Valeria Guţu
Romalo, Bucureşti, Eminescu, 1980]
- simplificarea ortografiei
- impunerea unei terminologii
Norma: era / era
a / au
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă asupra
canoanelor gramaticeşti, Bucureşti, Tipografia lui Eliad,
1840.
Ci pururea întîiu să zămisleşte limba fără canoane, fără
regulă sî fără cea mai mică ştiintă de grămatică (din care
pricină să şî află la toate limbile multe cuvinte neregulate)
şî în urmă se canoniseşte, în înformările ei, după vorba ce
se obicinuieşte, care să şî închipuieşte ca un meşteşug
învăţător către cei ce vorbesc acea limbă, cum ar trebui să
o vorbească şî să o scrie cu mai bună împodobire şi mai
frumoasă frumuseţe. Şî acest meşteşug să numeşte
Grămatică.
- diferenţe dialectale
De aceea şî ştiinţele scrise cu acest mijloc nu să pot publicui
deobşte la toţi cei ce înţeleg această limbă, făcînd şî un
folos foarte mic.
Enigmă (ce pă rumînie putem numi „ghicitoare") să zice
cînd facem o întrebare întunecoasă, cu care inţelegem
un obraz sau altceva ce să aseamănă cu acea întrebare,
cum, cînd întrebăm, zicînd „Ghici ghicitoarea mea: ce
dobitoc este acela carele dă dimineaţă umblă în patru
picere şî la prînz, în dooă, iar spre seară, în trei?", ne
răspunde că „Omul este acel dobitoc, pentru că, cînd
este mic, umblă d-a buşile, adică cu mîinile şî cu
picerele, iar cînd să măreşte uinblă drept în dooă
picere, şî, la bătrîneţe, cam plecat, în dooă picere şî
într-un baston“ (Golescu)
Retorici
- capitole în gramatici
1798 Ion Monar-Piuariu, Retorică, adecă învăţătura şi
întocmirea frumoasei cuvântări, Buda, 1798
- locuri ritoriceşti, dovediri, tropuri sau shimata, epilogos
- [calităţile stilului]: scurtarea de cuvânt, curăţenia,
dulceaţa, înduplecarea
1834 – S. Marcovici, Curs de retorică, Bucureşti, Tipografia lui
Eliad
ex. de oratorie: Kiseleff, B. Ştirbei etc.
1852 – D. Gusti, Ritorică română pentru tinerime, Iaşi.
(ediţii şi studii de M. Frînculescu, A. Sasu ş.a.)
Preocupări de versificaţie
- în gramatici
C. Conachi, Meşteşugul stihurilor româneşti, cca 18001830, ms.
„este de mare podoabă a fi trăgănată noima în mai multe
şiruri”
„noima nu este încheiată într-aceste două şiruri şi gustul
cititorului să gâdilă aşteptând încheierea noimei ce să
trăgănează”
Heliade, Curs întregu de poesie generală, 1868
- împotriva ingambamentului:
„asemenea săltăture cărora francezii le zic enjambements
(crăcănătură) de la un vers la