Invatare pentru societatea cunoasterii

Comunicarea de la origini la …. Internet

Prof Alexandra Marcu

• Prin gesturi si cuvinte, prin imagine si scris, oamenii comunica intre ei.

• De la primele texte scrise si pana la internet, evolutia mijloacelor de comunicare aschimbat relatiile dintre oameni.

• Pentru a putea comunica oamenii folosesc diferite mijloace: cuvinte, gesturi sau mass-media

Cum comunicam

• Comunicarea nu se limiteaza la cuvintele unei limbi. • Astfel, plantele transmit mesaje prin intermediul mirosurilor si al culorilor.

• Pozitia corpului unui individ, gesturile acestuia si infatisarea transmit informatii despre acesta

Pozitia corpului si gesturile

• Prin unele posturi se pot transmite informatii extrem de precise. • Astfel animalele isi pot exprima teama sau agresivitatea… • mimica oamenilor • Dansul este un mijloc de exprimare si de comunicare

Infatisarea

• Din cele mai vechi timpuri, omul si-a schimbat infatisarea si chisr prin pictarea corpului, tatuaje, machiaj, imbracaminte.

• Putem recunoaste apartenenta cuiva la un grup, la o categorie profesionala.

Comunicarea orală

• este modalitatea de comunicare verbală cel mai des întâlnită, se •

foloseşte ca mijloc limba vorbită.

• Atributele comunicării orale:

- comunicarea orală presupune un mesaj, presupune oferirea unor suporturi multiple, de înţelegere a mesajului;

•

- comunicarea orală este circulară şi permisivă (poţi detalia paranteza, poţi reveni);

• •

- comunicarea orală este puternic influenţată de situaţie şi ocazie; comunicarea şi socio–profesională); orală este puternic influenţată de caracteristicile individuale ale emiţătorului (competenţa lingvistică

• •

- comunicarea orală posedă atributele necesităţii (nevoia omului de a comunica), ale aleatorului (comunicarea oferă un mare procent de elemente întâmplătoare); - comunicarea orală este practic nelimitată.

Stiluri ale comunicării verbale

• Stilul „rece” – caracterizează formele de comunicare necooperative în care emiţătorul nu-şi recunoaşte receptorul, iar acesta din urmă nu este în măsură să influenţeze în vreun fel discursul celui dintâi.

Ex. Stilul formal – presupune transmiterea mesajului către un auditoriu relativ numeros, ale cărui reacţii sunt perceptibile pentru vorbitor, ceea ce presupune existenţa unui discurs coerent, dinainte elaborat.

• Stilul consultativ – stilul de comunicare specific comunicării profesionale, comunicarea de afaceri, implică o participare mai activă a interlocutorului la dialog, comunicarea nu este elaborată detaliat, ci conţine la început doar informaţiile de bază, informaţii care sunt îmbogăţite pe parcurs.

• Stilul ocazional sau stilul comunicării între prieteni, se caracterizează prin dispariţia adeseori a bazei informaţionale minime necesare unui dialog, prin schimbările rapide de planuri ale comunicării şi prin existenţa deseori a unor părţi întregi de monolog.

Reguli practice:

• În vederea realizării unei comunicări verbale eficiente se recomandă focalizarea atenţiei asupra următoarelor întrebări.

• Ce dorim să comunicăm?

• Cum dorim să comunicăm?

• Ce limbaj vom folosi?

• Ce mijloace folosim?

• Cui ne adresăm?

Comunicarea paraverbală

• • • Limbajul paraverbal reprezintă modul prin care mesajul este transmis.

Paralimbajul include viteza cu care vorbim, ritmul vorbirii, ridicarea sau scăderea tonului vorbirii, volumul vocii, dicţia, accentul, folosirea pauzelor, intonaţia şi alte semnale vocale.

Tonul vocii – tonul real al fiecăruia se descoperă dimineaţa după trezire. Când suntem tensionaţi sau anxioşi, vocea se subţiază, devine stridentă sau uneori „zgârie”, scârţâie (frecvenţa corzilor vocale); când suntem calmi şi relaxaţi, tonul vocii coboară, devine plin şi sigur. Dacă suntem stresaţi sau precipitaţi, vocea devine aspră, gâtuită. Se consideră că o voce ascuţită, răstită, aparţine unei persoane labile emoţional. O voce joasă este expresia unei firi calme şi cumpătate.

• Volumul vocii – mult mai uşor de controlat decât tonalitatea vocii. Corecţia volumului vocii ţine seama de mărimea încăperii, a grupului şi de factorii perturbatori ai comunicării.

• Viteza cu care vorbim (ritmul vorbirii) – nu reprezintă o valoare în sine (dată) pentru comunicare, nu există un anumit ritm al expunerii, al comunicări care să facă eficientă comunicarea. Un bun comunicator va şti să varieze această viteză în funcţie de receptorii mesajului şi de caracteristicile mesajului.

• Un bun vorbitor schimbă viteza pronunţării cuvintelor în concordanţă cu caracteristicile mesajului. Ceea ce este important, este rostit rar şi apăsat, ceea ce este neimportant este rostit, repede.

• Intonaţia – timbrul şi variaţia înălţimii glasului constituie forme de paralimbaj prin care se transmit anumite emoţii, sentimente şi atitudini.

Inflexiunile vocii trădează faptul că tonul este fericit, trist, furios, înfricoşat, prietenos, umil sau dictatorial. Intonaţia transmite fermitate sau nehotărâre, putere sau slăbiciune. Transformă intonaţia afirmaţiile în întrebări şi invers, transformă chiar sensul cuvintelor.

• Dicţia – este abilitatea şi arta de a articula şi pronunţa cuvintele corect şi clar. Dicţia se poate educa prin exerciţiu. Ea depinde de articularea corectă şi completă a consoanelor şi de enunţarea clară a vocalelor .

• Accentul – priveşte maniera de a pronunţa mai apăsat, mai intens sau pe un ton mai înalt, o silabă dintr-un cuvânt sau un cuvânt într-un grup sintactic (mesaj colateral).

• Pauzele în vorbire – reprezintă un element de comunicare cuvintelor, paraverbală.

termenilor general al comunicării.

sau Există

pauzele

gramaticale – determinate de semnele de punctuaţie – iar pauzele non-gramaticale – sunt pauzele pe care le folosim în momentele critice ale unui discurs, înainte sau după pronunţarea pauzele care marchează diferitele puncte, probleme în planul

Reguli:

• Pauzele prea lungi obosesc audienţa, dar pauzele scurte, retorice, bine plasate dau ascultătorului sentimentul de implicare activă.

• Semnalele vocale, ce se constituie în elemente de paracomunicare: icnete de surpriză, oftaturi, mormăieli dezaprobare, de interes sau încurajare a interlocutorului.

de aprobare sau • Mesajul paraverbal, mânuit cu abilitate, devine un instrument eficace în influenţarea şi controlul persoanelor din jurul nostru (inclusiv a partenerilor de afaceri ).

Metacomunicarea

• reprezintă procesul de apariţie a unor implicaţi ale mesajului, care nu pot fi direct atribuite înţelesului cuvintelor sau modului cum au fost ele spuse.

• Metacomunicarea se referă mai degrabă la un nivel sugerat decât la unul clar, direct.

Comunicarea trebuie înţeleasă pe intervalul a trei paliere: • - ceea ce a fost spus, • • - cum a fost spus, - de ce a fost spus? (nivelul la care apare metacomunicarea)

Mesaje metacomunicaţionale:

• • • • • „Sună-mă!” – poate însemna: „Nu mă plictisi acum, vorbim altă dată.” • sau - „Te sun eu!” – poate însemna: „Nu mă suna!” • - „Nu vreau să spun decât...” – poate însemna: „Am să te insult acum..” - „Apreciez asta, dar...” – „Nu apreciez” - „Sincer îţi spun...” – „Te mint” - „O să încerc...” – „Apelaţi la un ajutor” - „După umila mea părere...” – „Priveşte cât de deştept sunt...”

Pictogramele

Epoca preistorica

• Omul preistoric folosea desene simple. Ele puteau fi combinate in diverse moduri pentru a transmite mesaje diferite

Evul mediu

• Pentru a se putea recunoaste pe timpul luptelor , cavalerii isi creau blazoane, un ansamblu de desene si culori pictate pe scut si reluat pe armura.

• Incepand cu secolul al XVIII lea, stemele au putut fi utilizate pentru un oras sau a unei regiuni

Steagurile

Pictogramele astazi

• • •

Au avantajul,de a putea fi intelese usor de toata lumea.

Astfel ele pot informa asupra locului in care se alfla iesirea, semnaleaza interdictii.

Sunt prezente pe harti, panouri rutiere

Logo-uri sau embleme de marca

• Prin intermediul acestora consumatorii identifica usor produsele.

• O emblema eficienta trebuie sa fie recunoscuta de oamenii care nu vorbesc aceeasi limba.

Inscriptii si graffiti

• In anii 1980, in SUA, a aparut un stil de scriere murala care s-a raspandit apoi in intreaga lume.

• Tinerii, folosind spray-uri cu culori, combinau texte si desene pentru a transmite un mesaj sau pentru a marca teritoriul.