Transcript Leguminoase Cultivate pentru Boabe

Leguminoase cultivate
pentru boabe
• Una din particularităţile economice cele mai importante
ale acestei grupe de plante o constituie conţinutul ridicat
al boabelor în substanţe proteice, conferindu-le o valoare
alimentară ridicată.
• În comparaţie cu seminţele de cereale, boabele de
leguminoase conţin de două-patru ori mai multe
substanţe proteice.
• Leguminoasele cultivate pentru boabe se caracterizează
printr-un conţinut ridicat de substanţe proteice: mazărea
– 27,8%; fasolea – 24,6%; soia – 38,5%; lintea – 28,6%;
năutul – 23,6%; bobul – 28,8%; lupinul – 37,0%;
arahidele – 29,8% şi fasoliţa – 26,0% ( Gh. Bîlteanu,
1998).
• Substanţele proteice din seminţele de leguminoase sunt de
calitate superioară proteinelor din cereale, fiind mai
bogate în aminoacizi esenţiali (lizină, metionină, treonină,
histidină, valină, izoleucină, leucină, fenilalanină,
triptofan, arginină etc.).
• Datorită conţinutului de aminoacizi esenţiali valoarea
proteică a boabelor este ridicată, echivalentă la unele specii
cu proteinele de origine animală.
• Proteina din boabele de leguminoase are o digestibilitate
ridicată (cca. 90%) şi nu formează acizi urici (ca unele
proteine animale) a căror acumulare în organism este
dăunătoare.
• Asigurarea necesarului proteic mondial este dependent, tot
mai mult, de contribuţia plantelor bogate în aceste
substanţe.
• Grupul consultativ pentru proteine din cadrul FAO
„menţionează o nouă - revoluţie verde – cea a
leguminoaselor”, iar principala speranţă pentru rezolvarea
deficitului de proteine în lume sunt considerate
leguminoasele pentru boabe. (L.S. Muntean, 1995)
• În afară de bogăţia în substanţe proteice, seminţele unor
plante leguminoase sunt bogate în ulei de o calitate
excepţională (soia – 16-25%, arahidele 45-56%).
• Conţinutul în hidraţi de carbon 25-50%, de substanţe
minerale 2,5-3,5%, conţinutul de fosfor, calciu şi
vitamine este ridicat, sporindu-le valoarea alimentară.
• Folosite în alimentaţia umană, boabele de leguminoase
prezintă şi unele neajunsuri dintre care putem menţiona:
• învelişul gros al bobului, foarte bogat în celuloză, care
îngreunează digestibilitatea şi durata de fierbere,
• carenţe în compoziţia proteică a aminoacizilor
nesulfuraţi (cistină şi metionină);
• prezenţa unor antimetaboliţi neproteici care contribuie la
reducerea gradului de digestibilitate, la apariţia unor
stări emolitice şi de indigestie.
• Leguminoasele prin simbioză cu bacteriile fixatoare de azot
din genul Rhizobium contribuie la creşterea fertilităţii solului,
cu efect determinant în agricultura biologică, reducându-se
cantităţile de fertilizanţi minerali cu azot şi poluarea apei
freatice.
• Cantitatea de azot rămasă în sol, ca urmare a activităţii
simbiotice, variază de la o specie la alta, fiind cuprinsă între
100-300 kg/ha.
• Sistemul radicular al leguminoaselor are o capacitate de
solubilizare a compuşilor greu solubili din sol, cum sunt
compuşii greu solubili ai fosforului, pe care îi lasă în sol
pentru culturile care urmează sub o formă accesibilă.
• Speciile care fac obiectul acestui capitol sunt: mazărea (Pisum
sativum), fasolea (Phaseolus vulgaris), soia (Glycine max),
lintea (Lens culinaris), lupinul (Lupinus sp.), latirul (Lathyrus
sativus), bobul (Vicia faba), arahidele (Arachis hypogea),
năutul (Cicer arietinum) şi fasoliţa (Vigna sinensis).
Importanţa economică a
leguminoaselor
cultivate pentru boabe
Mazărea
• Mazărea este una din cele mai importante
leguminoase pentru boabe cu utilizări multiple în
alimentaţie.
• Mazărea se foloseşte la preparatele culinare în stare
proaspătă sub formă de păstăi (înainte de formarea
seminţelor), boabe verzi/uscate sau sub formă
conservată. Valoarea energetică în stadiul verde este
de 37 kcal/100 g, iar la cea uscată de 359 kcal/100 g.
• Făina obţinută din boabele uscate şi decorticate este
folosită la prepararea supelor, a piureurilor etc. În
amestec (5-10%) cu făina de grâu dă o pâine
gustoasă, cu valoare alimentară superioară (L.S.
Muntean, 1995).
• În hrana animalelor, mazărea are largi utilizări: boabele
sub formă de făinuri – furaj concentrat; în amestec cu
orzul sau secara – alcătuiesc borceagurile de toamnă sau
de primăvară; consumate ca nutreţ verde sau fân.
Produsele secundare (tulpini şi teci) având un conţinut de
proteină de cca. 3 ori mai mare decât paiele de cereale sunt
folosite în furajarea animalelor (cu precădere a ovinelor).
• În industria conservelor serveşte ca materie primă.
• Este o excelentă plantă premergătoare pentru majoritatea
culturilor deoarece părăseşte terenul devreme, îl lasă curat
de buruieni, îmbogăţit în azot şi într-o stare de fertilitate
foarte bună.
Răspândirea. Suprafeţe cultivate şi
producţii obţinute
• Mazărea se cultivă preponderent de la tropice
până la 40-50º latitudine nordică. Spre nord
producţiile scad din cauza insuficienţei
căldurii, iar spre sud acestea sunt limitate de
căldurile excesive şi secetă.
Suprafeţele mondiale cultivate cu
mazăre
Anul
1993
2001
2003
2005
Suprafaţa
Mii ha
8921
6227
6493
6581,8
Suprafeţe şi producţii la mazăre în
România
2001
2003
2005
32,20
Sufrafaţa
(Mii ha)
Producţia la ha 16,05
(q)
15,00
18,00
20,00
13,33
12,90
18,50
51,70
20,00
23,20
37,00
Anul
Producţia
totală
(Mii tone)
1995
Compoziţia chimică a boabelor
• Importanţa economică a mazării este dată de
compoziţia chimică a boabelor, care le face larg
utilizabile în alimentaţia umană şi hrana animalelor.
• Conţinutul de substanţe proteice la mazăre este
mult mai mare (25%) faţă de grâu (12,9%).
• Se remarcă cantitatea mare de substanţe proteice
din boabele de mazăre, cât şi calitatea deosebită a
acestora, dată de ponderea aminoacizilor esenţiali:
lizină, triptofan, metionină şi cistină.
Conţinutul de proteină este determinat pe de o parte de factorii de
natură ereditară, iar pe de altă parte de condiţiile de cultură.
Îngrăşămintele minerale au o influenţă mare asupra conţinutului
boabelor de mazăre în substanţe proteice.
Compoziţia chimică a seminţelor de mazăre (g/100 g s.u.)
Specificare
Mazăre
Grâu
Turte de soia
Proteine:
- lizină
- metionină
- cistină
- treonină
- triptofan
25,0
1,85
0,25
0,37
0,96
0,20
12,9
0,37
0,21
0,32
0,40
0,16
51,9
3,30
0,73
0,83
2,02
0,70
Amidon
50,0
68,5
3,4
Lipide
1,2
1,7
1,5
Celuloză
6,1
2,8
6,0
Săruri minerale:
- fosfor
- calciu
3,5
0,40
0,09
1,9
0,38
0,07
7,2
0,78
0,31
Sursa: L.S. Muntean, Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2003
• Valoarea energetică deosebită a boabelor de
mazăre este conferită de prezenţa în cantitate
mare, în compoziţia chimică, a amidonului.
• Mazărea verde conţine: proteine (3%),
hidraţi de carbon (6%), sodiu, potasiu,
calciu, fosfor, fier, vitamina A, B1, B2,
niacin, vitamina C.
• Cenuşa conţine o cantitate mare de potasiu
(36-53% K2O), fosfor (22-44% P2O5),
magneziu (4-13% MgO), calciu (2-8% CaO)
(Gh. Bîlteanu, 1998).
• Boabele ajunse la maturitate au un conţinut
mare în vitaminele A şi B, iar cele în stare
verde conţin vitaminele C şi B2.
• Tulpinile şi tecile conţin apă – 15%, proteine
– 14,3%, lipide – 1,9%, glucide – 22,8%,
celuloză – 38,6% şi cenuşă 7,4%.
Cerinţe faţă de
climă şi sol
Temperatura.
• Perioada de vegetaţie este de 60-75 zile la soiurile timpurii şi
120-130 zile la cele tardive. Suma gradelor de temperatură este
cuprinsă între 1500o- 2200oC pe întreaga durată de vegetaţie.
• Mazărea creşte şi se dezvoltă bine în climatul umed şi răcoros.
Faţă de căldură are cerinţe moderate. Soiurile cu bob neted şi
rotund germinează la 1- 2oC, dar cele cu bob zbârcit necesită 3
- 4oC. După răsărire rezistă la -4, - 6oC.
• Plantele cresc la temperaturi de 4 - 5oC. Unele biotipuri ce se
cultivă ca forme de toamnă rezistă la -12oC şi chiar mai puţin.
• La înflorire temperaturile optime sunt cuprinse între 15 18oC, iar la coacere între 18 - 20oC.
• În condiţii normale mazărea înfloreşte la sfârşitul lunii mai,
astfel încât sunt asigurate condiţii optime de temperatură.
Umiditatea.
• Prezintă cerinţe mari faţă de apă în timpul germinării
seminţelor şi la începutul perioadei de vegetaţie, până
îşi formează un sistem radicular puternic. Mazărea
este pretenţioasă faţă de umiditate necesitând în lunile
mai şi iunie 130 - 140 mm precipitaţii. Deficitul de
precipitaţii asociat cu temperaturi ridicate în această
perioadă determină un număr mic de păstăi, de boabe
în păstăi şi favorizează atacul de gărgăriţă.
• Consumul de apă este ridicat în perioada de înflorire fructificare.
• Mazărea este obişnuit o plantă de zi lungă, dar există
biotipuri de zi scurtă sau indiferente.
Solul.
• Faţă de sol, mazărea este mai puţin pretenţioasă ca
fasolea sau soia, dar cele mai bune soluri sunt cele
fertile, permeabile cu o capacitatea mare de reţinere a
apei, bine aprovizionate cu fosfor şi calciu, cu pH-ul
cuprins între 6,0 - 7,5, cu textură mijlocie, bine
structurate, calde.
• Solurile nisipoase, cele grele, neaerate şi cele
salinizate nu sunt recomandate.
Zonele ecologice
• Zona foarte favorabilă cuprinde Câmpia de Vest,
centrul şi nord-vestul Banatului şi o parte din
depresiunea Maramureşului. În aceste zone
precipitaţiile sunt bine repartizate, iar în perioada
fructificării temperatura nu depăşeşte 20oC.
• Zona favorabilă I cuprinde Câmpia Dunării (fără
Bărăgan şi zona de nisipuri) valea Mureşului şi
Târnavelor, Câmpia Transilivaniei şi depresiunea
Jijiei şi a Bacăului.
• Zona favorabilă II şi III cuprinde celelalte terenuri
agricole din: Câmpia de vest, Podişul Getic, al
Transilvaniei şi al Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan.
• Şi în zonele mai secetoase din Dobrogea, Bărăgan sau
Moldova, mazărea dă bune rezultate dacă este
semănată timpuriu, fructifică înainte de instalarea
secetei şi a temperaturilor ridicate, valorifică rezerva
de apă din anotimpul rece.
• Zona puţin favorabilă este cea premontană,
subcarpatică, zonele nisipoase din lunca Dunării şi
Siretului, unde ocupă suprafeţe mici sau nu se cultivă.
Tehnologia de cultivare
Rotaţia.
• Bune premergătoare sunt culturile care părăsesc terenul
devreme, lasă terenul curat de buruieni şi fără resturi vegetale.
Dă bune rezultate după cereale păioase: cartofii timpurii şi
semitimpurii, sfecla de sămânţă, porumbul timpuriu, culturi
pentru siloz etc.
• Mazărea se poate cultiva după porumb deoarece este mai puţin
sensibilă la efectul remanent al erbicidelor (triazinice) decât
alte culturi.
• Nu se recomandă amplasarea culturii de mazăre după alte
leguminoase datorită înmulţirii bolilor, iar din punct de vedere
agro-fitotehnic este nejustificat deoarece efectul ameliorator al
leguminoaselor asupra solului este mai bine valorificat de
plantele din alte grupe.
• Ca plantă premergătoare mazărea este una din cele mai
valoroase pentru majoritatea culturilor, în special pentru
cultura grâului, părăsind terenul devreme, lăsându-l structurat,
bine aprovizionat în azot.
• Gh. V. Roman (1995) menţionează că după mazăre rămâne în
sol o cantitate de 30-100 kg/ha azot.
• Monocultura sau cultura repetată de mazăre determină
fenomenul de „oboseală a solului” care determină tulburări de
creştere, absenţa formării nodozităţilor pe rădăcini, putrezirea
rădăcinilor şi a tulpinii. În prezent se acceptă că mazărea poate
reveni pe acelaşi teren după 3-4 ani fără risc cu condiţia tratării
seminţelor înainte de semănat împotriva bolilor.
Fertilizarea.
• Mazărea deşi are o capacitate mare de solubilizare a
substanţelor greu solubile, totuşi reacţionează puternic la
utilizarea îngrăşămintelor deoarece cea mai mare cantitate din
elementele nutritive se absoarbe într-un interval scurt de timp.
• Până la terminarea înfloriri mazărea consumă: 75% din azot,
60% din fosfor şi 85% din potasiu (Gh. Bîlteanu, 1998).
• Pentru 100 kg boabe şi producţia secundară aferentă, mazărea
consumă: 5,75 kg azot, 1,55 kg fosfor, 3,05 kg potasiu şi 3,20
kg calciu.
• Azotul. Plantele de mazăre îşi satisfac cerinţele în azot prin
intermediul bacteriilor fixatoare de azot în proporţie de 4248% (Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure, 1989).
• În situaţia instalării unor simbioze eficiente acestea asigură
până la 75 % din necesarul de azot al plantelor, restul
provenind din rezerva solului sau din îngrăşămintele rămase în
sol de la plantele premergătoare.
• Îngrăşămintele cu azot în cantităţi prea mari pot inhiba
formarea nodozităţilor şi aprovizionarea plantei cu azot liber
atmosferic.
• Aplicarea îngrăşămintelor cu azot la mazăre se recomandă
numai pe soluri slab fertile (acide sau nisipoase), unde nici
simbiozele formate nu sunt prea eficiente.
• Dozele pot fi de 20-50 kg/ha N, aplicarea se va face la
pregătirea patului germinativ.
• Îngrăşămintele cu azot şi-au dovedit eficienţa în zona de
experimentare (SDE Timişoara) asigurând diferenţe de recolte
de 489 kg/ha (N40) şi 669 kg/ha (N80). Deoarece diferenţa de
recoltă dintre variantele N40 şi N80 este doar de 180 kg/ha se
recomandă ca în zona cernoziomului cambic, freatic-umed, să
nu se aplice doze mai mari de N40 (Simona Şuveţi, 1999).
• Fosforul determină creşteri importante de recoltă, favorizează
formarea nodozităţilor şi deci fixarea azotului. Dozele
recomandate sunt de 30-40 kg/ha fosfor pe solurile bine
aprovizionate, ajungând la 60 kg/ha fosfor pe solurile cu o
aprovizionare slabă.
• Potasiul este necesar pe solurile sărace în acest element.
Dozele vor fi cuprinse între 40-60 kg potasiu. Fosforul şi
potasiul se aplică sub arătura de bază, când provin din
îngrăşăminte simple sau la pregătirea patului germinativ când
sunt îngrăşăminte complexe N:P:K.
• Microelementele (molibdenul, borul, magneziul, cobaltul)
determină sporuri de recoltă precum şi o creştere a conţinutului
de proteine în boabe.
• Microelementele vor fi utilizate fie prin tratament la sămânţă,
fie pe vegetaţie.
• Pentru realizarea simbiozei la plantele leguminoase, se
utilizează biopreparate pentru agricultură, care sunt culturi
pure industriale de bacterii radicicole. Aceste preparate
inoculate ca suspensie bacteriană pe seminţe sau direct în sol
în momentul semănatului, determină formarea masivă, pe
sistemul radicular, a nodozităţilor eficiente şi active, fapt care
se concretizează prin mărirea potenţialului de fixare a azotului
molecular şi reducerea la minim sau excluderea fertilizării cu
azot.
Lucrările solului
• Arătura se efectuează în funcţie de eliberarea terenului de
planta premergătoare şi umiditatea solului.
• Este important ca arătura să fie de calitate (uniformă, să
încorporeze resturile vegetale). O adâncime a arăturii mai mare
de 25 cm nu este justificată. Până în iarnă este obligatoriu ca
arătura să fie prelucrată cel puţin printr-o lucrare cu grapa cu
discuri. În acest fel se realizează mărunţirea solului, precum şi
nivelarea asigurându-se o zvântare uniformă a solului în
primăvară.
• Patul germinativ se pregăteşte cât mai devreme, primăvara
imediat ce se poate intra în câmp, printr-o lucrare cu
combinatorul.
Sămânţa şi semănatul
• Sămânţa trebuie să aibe o puritate fizică de peste 95% şi o
capacitate germinativă de 90%. Înainte de semănat sămânţa se
tratează împotriva antracnozei şi fuzariozei folosind produse
specifice de combatere.
• Tratarea seminţelor cu fungicide se face cu 2 săptămâni înainte
de semănat pentru a nu dăuna bacteriilor fixatoare de azot.
• Semănatul se face primăvara foarte devreme, imediat ce
terenul s-a zvântat şi se poate intra în câmp. Calendaristic
mazărea se seamănă în prima jumătate a lunii martie iar dacă
este posibil se poate semăna şi în februarie.
• Întârzierea semănatului cu 10 zile reduce producţia cu 2030%, iar o întârziere cu 20 de zile poate determina
înjumătăţirea recoltei (D. Ionescu, 1995, citat de L.S. Muntean
şi colab., 1995).
• Tratarea seminţelor cu Nitragin-mazăre se face
utilizând 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă
necesară la un hectar, cu câteva ore înainte de
semănat, în locuri ferite de razele solare, pentru a nu
distruge bacteriile.
• Semănatul se face în rânduri dese, 12,5 cm între
rânduri, la adâncimea de 5–6 cm şi la o densitate de
120–140 boabe germinabile/m2, folosind o cantitate
de sămânţă de 170–300 kg/ha.
Lucrările de îngrijire
• În anii secetoşi imediat după semănat este indicat tăvălugitul
culturii.
• Substanţele de combatere a buruienilor, bolilor şi a dăunătorilor
sunt prezentate în tabelul 3.22.
•
Combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate
anuale se realizează cu produsele prezentate în tabelul 3.22.,
preemergent sau postemergent.
•
Combaterea bolilor în vegetaţie vizează în special antracnoza
mazării. Tratamentele se fac la avertizare, primul tratament după
răsărirea plantelor, al doilea tratament la începutul înfloririi şi al
treilea după formarea primelor păstăi.
• Dăunătorul cel mai periculos - gărgăriţa mazării – se combate în
vegetaţie şi în depozite. În vegetaţie primul tratament se
efectuează la începutul înfloririi, iar al doilea la 10 – 14 zile de la
înflorit. Larvele acestui dăunător pătrund în bob unde consumă
conţinutul acestuia şi se transformă în adulţi. După recoltare în
depozite seminţele se gazează cu fosfură de zinc - Delicia – 30 g/t
seminţe.
Recoltarea mazării
• Păstăile uşor dehiscente, căderea plantelor şi maturarea
păstăilor eşalonat începând de la bază spre vârf, îngreunează
foarte mult recoltarea.
• Recoltarea se face în două faze:
• -Faza I - plantele sunt tăiate sau smulse, sunt lăsate în brazdă
pe sol pentru uscare. Această operaţiune se execută când 70%
din păstăi au ajuns la maturitate, în zilele noroase, dimineaţa
sau seara.
• -Faza a II-a - după 2-3 zile se efectuează treieratul cu combine
prevăzute cu ridicător de brazdă. Umiditatea seminţelor trebuie
să fie între 17-20% pentru a preveni spargerea seminţelor.
• La mazărea de tip „Afila” recoltarea se face direct din lan.
Producţia care se obţine este de 3000-4000kg/ha, iar
producţia secundară de tulpini este de 1500-3000 kg/ha.