Transcript Geopolitica

Geopolitica = Teorie neştiinţifică, retrogradă, care
susţine că politica unui stat ar fi determinată de situaţia sa
geografică.
Friedrich Ratzel este întemeietorul de drept al geopoliticii. El a
operat cu termenul de geografie politică, intitulându-şi astfel lucrarea sa de
bază: "Politische Geographie", apărută in anul 1897. De profesie zoolog, el
se apropie de studiul geografiei, cu ocazia călătoriei sale in America de
Nord şi Mexic unde, studiază viaţa locuitorilor de origine germană.
Simion Mehedinti aprecia această lucrare ca fiind "menită să
răstoarne şi să transforme literatura geografică", statul nemaifiind o ficţiune
cartografică, el "se naşte, creşte, decade şi piere în legătură cu anumite
împrejurări fizice".
F. Ratzel în analizele sale depăşeşte graniţa geografiei politice şi
face analiza politică. Astfel el vorbeşte despre spaţiu ca fiind limita naturală
între care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acesta
tinde să-l ocupe. Autorul recurge la doua noţiuni: concordanţe şi
discordanţe antropogeografice. Concordanţa se realizează prin
colonizarea interna, adică prin distribuţia omogena a populaţiei pe
suprafaţa statului.
Geopolitica germana s-a născut ca un protest la situaţia din acel
moment a Germaniei (care devenise după primul război mondial un fel de
anexa a Elveţiei, fiind redusă la o treime din teritoriul deţinut, militarii erau pe
drumuri, sărăcia era in floare etc).
Ion Conea reprezintă una dintre contribuţiile geopolitice româneşti
cele mai importante. De profesie geograf, Conea are păreri asemănătoare
cu cele ale lui Kjellen despre noţiunea de vecinătate. El plasează obiectul de
studiu al geopoliticii in domeniul relaţiilor internaţionale. Preocupările sale au
fost legate de studiul jocului politic dintre state (un fel de ştiinţă a relaţiilor). El
consideră geopolitica ca fiind ştiinţa mediului planetar. Conceptul
de druckquotient folosit de el (preluat de la Alexandru Supan) l-am amintit
deja in legătura cu teoria lui Ratzel în ceea ce priveşte colonizarea externă.
Acest termen se referă de fapt la presiunea demografică exercitată la
graniţele oricărui stat. Astfel, dacă ţările vecine au o populaţie mult prea
mare, ele vor tinde să ocupe spaţiile libere din teritoriul vecin lor, adică va
avea loc colonizarea externă.
Ion Conea analizează România din acest punct de vedere, afirmând
că în România Mare, Transilvania îndeplineşte rolul unei piese de centru vitală,
acel mittelpunkt de care vorbea Ratzel, de unde pornesc pulsarii unei ţări.
Dacă Transilvania reprezintă inima, acel sâmbure de care o şara nu poate fi
desparţită, Carpaţii sunt coloana vertebrala a pământului şi poporului
român.
Vintila Mihailescu vorbeşte despre existenţa a doua axe de polarizare a
neamului românesc, şi anume: Dunărea şi Carpaţii, adică au existat aceste două
sensuri de circulaţie ale poporului român, spre şi dinspre Dunăre. Tot acest autor
descoperă două funcţii geopolitice Carpaţilor: de apărare în caz de ofensivă şi
de armonizare a intereselor divergente ce se întălnesc în această zonă. După Ion
Conea, Carpaţii sunt aceia care au jucat un rol important în istoria neamului
românesc, în dezvoltarea acestuia. Romanul se retrăgea la munte atunci când
„viscolul barbar îşi începea suflarea din nou peste şes” sau când era atacat de
duşmani.
Anton Golopentia este un alt geopolitician român, dar de data aceasta
de profesie sociolog. El analizează, din prisma problemelor sociale şi politice,
geopolitica. Sociologul român era preocupat de dinamica situaţiei internaţionale, de rapida schimbare de conjuncturi, care trebuiesc cunoscute din timp de
către state. Pentru el obiectul geopoliticii îl reprezintă potenţialul statelor, adică
rezultanta tuturor însuşirilor acestora (teritoriu, populaţie, economie, structura
sociala, forma de guvernamant, mediul politic). Golopentia concluzionează
că cercetarea geopolitica trebuie să fie concomitent geografică, demografică,
economică, socială, culturală şi politică. Această cercetare este informativă, nu
este o analiză teoretică, ea încearcă să surprindă situaţia dintr-o ţară la un
moment dat. Autorul afirmă că, asemenea buletinelor meteorologice care sunt
publicate în fiecare zi şi care ne arată situaţia probabilă, tot aşa ar trebui
publicate şi cercetările geopolitice. Specialiştii în relaţii publice vor deveni un gen
de meteorologi politici, deoarece schimbările din mediul politic trebuie
cunoscute şi înţelese pentru a le putea valorifica ulterior. Meritul lui Golopentia
este de a fi surprins valoarea cercetărilor geopolitice încă de la jumătatea
Simion Mehedinti afirmă că orice om politic român trebuie să aibă
o tripla îngrijorare: a munţilor, a Dunării şi a Mării Negre. Iar cine va pierde
una dintre cele trei laturi ale îngrijorării îşi va expune ţara la primejdii.
Gheorghe I. Brătianu îl parafrazează pe Mackinder în ceea ce priveşte
dominarea Mării Negre: „cine are Crimeea poate stăpânii Marea
Neagră”. Aceasta este singura afirmaţie, făcută de vreun autor român,
care are un eventual iz de dorinţă de creştere a puterii statului Român în
zonă.
Iată că importanţa pentru o ţară de a avea ieşire la Oceanul
Planetar, de a comunica cu restul lumii şi pe această cale, a fost sesizată
şi de geopoliticienii români. Marea Neagră nu a fost în schimb niciodată
percepută ca pe o punte de lansare a României spre eventuale cuceriri.
Poziţia noastră geografică, ca naţiune, ne-a făcut să fim în permanenţă
preocupaţi de soarta noastră, de existenţa noastră ca popor. Este motivul
pentru care toate teoriile prezentate pledează această temă, a apărării
teritoriale în faţa intemperiilor istoriei. Oricum, ceea ce spunea Nicolae
Iorga rămâne valabil şi azi: „suntem un stat de necesitate europeană”. Nu
ar trebui să pierdem acest lucru din vedere dacă dorim să mai existăm ca
stat !
Această afirmaţie aparţine geopoliticianului german Friedrich
Ratzel. El a lansat-o atunci când a vorbit despre corelarea noţiunii de
poziţie cu cea de spaţiu.
Poziţia unui stat nu este o noţiune strict geografică (topografie,
vecinătăţi naturale, forme de relief etc). Ratzel corelează poziţia naturală
cu cea politică şi socială. Din această cauză poziţia este în legătură cu
contextul politic, social din momentul în care se face analiza (într-o anumită
epocă). Astfel, dacă poziţia din punct de vedere strict geografic rămâne
fixă, din punct de vedere geopolitic ea va fi într-o continuă schimbare.
Dacă situaţia politică dintr-o anumită zonă se modifică, atunci şi
poziţia geografică a statelor din jur va fi diferită. Acest lucru este valabil şi
din punct de vedere al schimbărilor survenite în ceea ce priveşte distanţa
faţă de marile centre culturale, faţă de civilizaţie.
În epoca modernă Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat
principalele curente, de aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat
parlamentarismul.
Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luată la Helsinki, Europa a
inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potenţialul unei ţări, ci pe cel
al unei întregi regiuni geografice. A trecut de la un proces preponderent
economic, la unul preponderent geopolitic, dictat de realităţile actuale.
Integrarea fostelor ţări socialiste însemnând luarea acestora din sfera de influenţă
a Rusiei, dar şi o încercare de supradimensionare a spaţiului deţinut, de creştere a
puterii (dacă judecăm lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifică prin
prisma presiunii pe care o cunoaşte Uniunea Europeana în competiţia economică
cu celelalte centre de putere.
Poziţia geografică şi geopolitică a ţărilor invitate la negocieri este foarte
importantă. Astfel Lituania, Letonia şi Estonia (ultima invitată deja din anul 1998)
izolează Rusia, tăindu-i accesul la Marea Baltică (porţiunea rămasă acesteia este
mult prea în nord, unde gheţarii îngreunează navigaţia în cea mai mare parte a
timpului). Se ştie foarte bine că atunci când Rusia a avut capitala la Petrograd şi
ieşire la Marea Baltică, ea a fost o ţară prosperă, mult legată cu Occidentul,
liberală şi deschisă schimburilor.
Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenţă o condamna la
închistare şi la regres economic. Aderarea României, Bulgariei şi a Turciei la Uniunea
Europeană este de natură să izoleze de tot Rusia, prin întreruperea accesului
acesteia la Marea Neagră (Ucraina nefăcând parte din CSI). În aceste condiţii ea nu
va mai putea să joace un rol important în această zona. Este motivul pentru care
politicienii ruşi nu agrează Occidentul, orientându-şi realizarea de alianţe spre Asia.
Acest lucru este de o potrivă periculos daca ţinem cont de faptul că Rusia
deţine un teritoriu important în Eurasia şi ca o alianţă a acesteia cu China sau
Japonia este de natură să îngrijoreze Europa. Măsuri în acest sens s-au luat, Uniunea
Europeană încercând în permanenta realizarea de contacte cu Rusia pentru a
preîntampina constituirea unei noi puteri. Din păcate Rusia nu s-a împăcat încă cu
gândul că nu mai este un imperiu, nostalgia după acesta fiind încă prezentă. Iată de
ce decizia de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor foste socialiste este foarte
importantă, chiar dacă acestea încă nu sunt pregătite din punct de vedere
economic.
Turcia este unul dintre statele pivot ale lumii, de origine islamică. Importanţa
lui strategică este foarte mare. Este situat la o răscruce de civilizaţii, religii şi rute
comerciale. Ea este cea care veghează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, asigurând
echilibru şi stabilitate în S-E Europei. Aflarea Turciei în sfera de influenţă a Uniunii
Europene dă posibilitatea acesteia de a exercita şi o oarecare influenţă în lumea
islamică, dar acest lucru rămâne de văzut (cum se va împăca Europa cu
fundamentalismul islamic). Poate va reuşi o temperare a acestuia prin oferirea
alternativei unei economii prospere. Prin Turcia, Uniunea obţine o importanta punte
de legatură cu Asia şi cu Orientul Mijlociu.
Au fost chemate la negocieri de asemenea Malta şi Cipru (ultima în
1998). Decizia în ceea ce le priveşte este justificabilă tot din punct de vedere
geopolitic (deşi economiseşte ele stau mai bine decât România, Bulgaria sau
Turcia). În teoria zonei pivot, Mackinder spunea că Anglia va fi în Mid Ocean o
Malta la o alta scară. Din această afirmaţie putem deduce cât de important
este, pentru cineva care doreşte să domine Marea Mediterană, să aibă în sfera
lui de influenţă Malta.
Datorită poziţiei geografice (între Sicilia şi ţărmul Africii), Malta poate
conferi nu doar avantajul de a domina marea ci şi acela de a avea influenţă în
continentul african. Ea poate constitui şi un fel de refugiu (ceea ce înseamnă
"malta" în feniciană). Ea a fost stăpânită pe rând de cartaginezi, de romani, de
bizantini şi de arabi, pentru ca în final să devină colonie engleză, devenind cea
mai importanta bază navală şi aeronavală britanică. Importanţa ei a fost
recunoscută deci încă din antichitate, Uniunea Europeana neputând ignora
acest fapt.
Cipru este şi ea o ţară cu o poziţie geografică strategică (în bazinul
răsăritean al Mării Mediterane, aproape de Turcia), între Europa, Asia Mica şi
Africa de Nord. Este de asemenea o ţară râvnită de marile imperii (Egipt, Asiria,
Persia, Macedonia, Roman, Bizant, Arab şi Englez). De aici se poate controla nu
doar Africa ci şi Asia Mica, influenţa Uniunii Europene putând ajunge şi aici. Era
de aşteptat ca un stat aflat sub influenţa greacă şi turcă (în partea de nord) să
fie chemat şi el la negocieri având în vedere ca şi Turcia a fost invitată, iar
Grecia este membra din 1981. Poate acum problema controlului asupra Ciprului
(dintre Grecia şi Turcia) va fi rezolvată.
Slovacia a fost chemată şi ea la negocieri, Cehia, Polonia, Ungaria
şi Slovenia fiind invitate din 1998. Cu această ultimă aderare Uniunea
Europeana va avea până în 2025, 28 de membrii, adică va cuprinde toată
Europa cu excepţia Norvegiei, Elveţiei şi a statelor create din fosta
Jugoslavie (mai puţin Slovenia). Populaţia Uniunii va număra 500 milioane,
ceea ce va reprezenta o creştere de 30 % . Dacă avem în vedere
afirmaţia lui Simion Mehedinti, şi anume că "puterea naţiunilor creşte şi
scade precum creşte şi scade populaţia lor" , decizia de extindere
teritorială a Uniunii Europene îşi găseşte încă o justificare. Puterea ei va
creşte nu doar datorită numărului de populaţie mărit ci şi ca urmare a
teritoriilor înglobate (se cunoaşte formula lui Ray Cline, care spune ca
puterea percepută este dată şi de populaţie şi teritoriu, nu doar de
puterea economică, militară, de planificare şi de voinţă).
Uniunea Europeană s-a creat iniţial pe considerente economice
dar ea nu a pierdut niciodată din vedere aspectul politic. Chiar atunci
când s-a înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (în
1950), în afară de libera circulaţie a cărbunelui între Franţa şi Germania,
Uniunea mai asigura şi "prezervarea păcii" între cele doua state. Prin
decizia de aderare a ţărilor din Estul Europei la Uniunea Europeană,
caracterul geopolitic a primat în faţa celui economic (realizabil şi el dar pe
termen lung). Ceea ce face să existe păreri contradictorii cu privire la
această aderare oarecum forţată, este faptul că pendului economic al
Uniunii nu a avut aceeaşi frecvenţă de mişcare cu cel politic.
Un argument pentru extinderea europeană se refera la primirea la
negocieri a unor state de religie musulmană sau a unor ţări aflate din punct de
vedere geografic la confluenţa acestor civilizaţii. În prezent fundamentalismul
islamic câştigă teren. În plus această religie este prezentă în: ţările Magrebului
(semnal îngrijorător deoarece Algeria a fost o ţară în principal francofonă,
statele din Magreb fiind sub influenţa Europei), în Franţa unde există circa 5
milioane de islamişti (fiind a doua religie după cea creştină) şi să nu omitem
faptul că, s-au creat doua state islamice în Europa ca urmare a destrămării
Jugoslaviei şi a războaielor etnice care au avut loc aici. Iată că Europa trebuie
să fie unită şi pentru a face faţă acestei presiuni (în condiţiile în care populaţia
Europei înregistrează spor negativ de creştere, iar cea din lumea islamică este
într-o continuă creştere). Pericolul unei migraţii din acest sens este cu atât mai
iminent. O Uniune extinsă până la Turcia, Malta, Cipru, Slovenia va avea un alt
cuvânt de spus.
Un alt argument pro extindere a Uniunii Europene este acela că, SUA
joacă un rol din ce în ce mai important în lume. De aceea sunt temeiuri adânci
pentru ca Europa să devină o adevărată putere mondială, cu instituţii proprii de
apărare. Doar aşa ea va putea face faţă procesului de globalizare şi va
influenţa în mod real viaţa economică internaţională.
Decizia de extindere a Uniunii Europene este categoric una politică.
Prin înglobarea noilor state ea va putea să controleze Marea Neagra cu
strâmtorile Bosfor şi Dardanele precum şi Marea Baltică, deci va deţine
principalele rute comerciale din zona, extinzându-şi zona de influenţă.
Uniunea îşi va putea valorifica anumite avantaje din această integrare
şi pe termen scurt.
Colegiul Economic “Delta Dunării”
Realizator: Bahaciu-Alexe Ioana
Clasa: a XII-a D
Profesor coordonator:
d-na Gina Albăceanu
Bibliografie:
•www.e-scoala.ro