Transcript Particularitatile depresiei la vârsta a treia

PARTICULARITĂŢILE DEPRESIEI
LA VÂRSTA A TREIA
Pompilia Dehelean, Liana Dehelean, M. Dehelean
UMF Timişoara
Depresia la vârsta a treia
• ridică probleme de:
– diagnostic
– tratament
– evoluţie
Subdiagnosticarea depresiei la vârsta a treia
poate fi îngreunată de:
• transpunerea în termeni somatici a suferinţei depresive
(în cazul în care există o centrare pe o suferinţă organică)
• tendinţa de a considera specifice vârstei unele simptome ca:
–
–
–
–
scăderea energiei,
tulburările de somn,
diminuarea apetitului şi uneori chiar
tulburările cognitive.
Diferenţierea depresiei la vârsta a treia
trebuie să fie făcută cu debutul unei boli Alzheimer
cu simptome depresive, ambele conţinând în tabloul
clinic tulburări cognitive
(G.S.Alexopoulos, 2005 Comprehensive Textbook of Psychiatry)
Prevalenţa depresiei la vârsta a treia
• 15% după S. Lovestone şi R. Howard (1997)
• prevalenţă la femei: 12,3%-14,1%
la bărbaţi: 8,7%,
după programul EURODEP (9 ţări europene),
confirmând vulnerabilitatea mai mare pentru
depresie a femeilor faţă de bărbaţi.
EURODEP citat de Kaplan&Sadock în Comprehensive Textbook of Psychiatry.
Etiologia:
• istoria familială de boală
• vulnerabilitatea personalităţii premorbide
• evenimentele de viaţă cu încărcătură
negativă
• comorbiditatea somatică.
D. Semple, 2005, Oxford Handbook of Psychiatry.
Factorii favorizanţi:
•
•
•
•
scăderea independenţei
scăderea controlului
scăderea mobilităţii
scăderea rolului social
C.Katona şi G. Livingston (1997)
Evenimente de viaţă cu încărcătură negativă
Nivelul
vulnerabilităţii
istoric familial +/personalitate premorbidă +/comorbiditate somatică
sexul feminin
depresie
ani
Vâsta a treia
Factori favorizanţi
scăderea independenţei
scăderea controlului
scăderea mobilităţii
scăderea rolului social
Există un consens al autorilor care s-au preocupat de
depresia la vârsta a treia care precizează că aceasta este
– mai frecventă la femei
– legată de:
•
•
•
•
evenimentele de viaţă,
gradul dizabilităţii,
reţeaua de suport social
istoria de depresie existentă în familie.
Depresia la vârsta a treia se diferenţiază de
depresia la celelalte vârste
• prin :
–
–
–
–
modificări fiziologice
prevalenţă a comorbidităţii somatice foarte înaltă
etiologie diferită
evoluţie şi răspuns terapeutic diferit
S.P.Roose şi D.P.Devanand (2006) în Textbook of Mood Disorders
Caracteristicile depresiei la vârsta a treia
• constau în:
–
–
–
–
–
–
–
perturbări ale somnului
durere
diminuarea apetitului
scădere în greutate
oboseală
asocierea mai frecventă cu anxietatea
ideaţie legată de moarte
C.Katona (1997
Particularităţile depresiei la vârsta a treia
• sunt legate de:
– modificările datorate procesului fiziologic de îmbătrânire
– factorii psihologici specifici acestei perioade de viaţă, cum ar fi
pierderea statutului socioprofesional şi a rolului social
– diminuarea resurselor materiale
– izolarea socială datorată scăderii mobilităţii şi a dizabilităţilor
legate de comorbiditatea somatică şi scăderii sau pierderii
suportului social.
Particularităţile depresiei la vârsta a treia
Nivelul
vulnerabilităţii
Evenimente
negative de viaţă
depresie
Vâsta a treia
Modificări datorate procesului
fiziologic de îmbătrânire
Dizabilităţi consecutive
comorbidităţii somatice
Diminuarea resurselor
materiale
Pierderea statutului şi rolului social
Reducerea / pierderea
suportului social
Modele evolutive de depresie la
vârsta a treia
• bazate pe un studiu clinic observaţional
Modelul 1
Evoluţie iniţial recurentă, apoi continuă, la paciente cu
depresie, care trăiau singure fiind sau divorţate sau
văduve care au recurs la autoabandon, decizând că nu
mai pot continua o existenţă independentă, deşi din
punct de vedere material ar fi putut. Acestea au apelat
la internări repetate, de lungă durată fiind o mare
problemă externarea, au ales plasamentul într-un cămin
de bătrâni sau au decis „să se dea în grijă” în schimbul
locuinţei.
Evoluţie recurentă apoi continuă
Autoabandon în pofida posibilităţilor materiale
-Internări repetate şi de lungă durată
-Plasament în cămine de bătrâni
-Dare în îngrijire în schimbul locuinţei
Modelul 2
Evoluţie recurentă cu intervale libere tot mai
mici, la paciente depresive căsătorite cu soţi
cu boli somatice serioase, dar în viaţă. Acestea
s-au abandonat total îngrijirii de către
partenerii de viaţă fără a ţine cont de gradul
lor de suferinţă somatică.
Evoluţie recurentă cu intervale libere tot mai scurte
abandon
îngrijire
suferinţă organică severă
fără suferinţă organică
depresie cu abandon total în
îngrijirea soţului
Modelul 3
Evoluţie recurentă cu spitalizări repetate la
paciente depresive cu comorbiditate somatică
severă, căsătorite, ai căror soţi erau somatic
consideraţi sănătoşi, dar care au decedat de cele
mai multe ori subit, sau după o scurtă suferinţă
somatică severă. După decesul soţilor pacientele
nu au mai solicitat spitalizarea.
Evoluţie recurentă cu spitalizări repetate
Încetarea spitalizărilor
după decesul partenerului
Fără suferinţă organică aparentă Depresie
sau suferinţă somatică scurtă
suferinţă organică severă
urmată de deces
Modelul 4
Evoluţie recurentă cu intervale scurte de
ameliorare la bărbaţi depresivi singuri (divorţaţi
sau singuri) care au recurs la internări repetate,
cu spitalizări de lungă durată, sau la plasament
într-un cămin de bătrâni, uneori cu consum de
alcool adiţional.
Evoluţie recurentă cu intervale scurte între episoade
Depresie recurentă +/- consum de alcool
-Internări repetate şi de lungă durată
-Plasament în cămine de bătrâni
Modelul 5
Evoluţie recurentă cu intervale tot mai scurte între
episoade, la bărbaţi căsătoriţi cu partenere
sănătoase somatic şi active socio-profesional,
care în final au ajuns să fie rejectaţi de familia
suprasaturată de acuzele somatice frecvente
neobiectivate de o suferinţă organică
concomitentă.
Evoluţie recurentă cu remisiuni tot mai scurte
rejecţie
Fără suferinţă organică
Depresie cu acuze somatice
Fără suferinţă organică
Active socio-profesional
Discuţii:
• modelele observate ar putea să poarte amprenta
spaţiului geografic şi sociocultural în care trăim
• respondenţa slabă la tratament ar putea să aibă
acelaşi substrat.
CONCLUZII:
• Observaţia clinică, prin care s-a constatat recurenţa, este în
concordanţă cu literatura de specialitate în sensul că debutul tardiv
al depresiei are un risc înalt de recurenţă.
• Respondenţa la tratament a fost bună la primele două sau trei
episoade, după care simptomatologia depresivă nu a mai fost
influenţată semnificativ de tratament.
• Tendinţa la auto abandon a persoanelor depresive singure, fără
suport social sau cu suport redus s-a manifestat frecvent, fără a
putea fi influenţată terapeutic sau psihoterapeutic.
• Din punct de vedere practic se impune dezvoltarea unor centre
specializate pentru vârsta a treia care să preia şi problematica
depresiei din această perioadă de viaţă, contribuind la creşterea
calităţii vieţii a acestei categorii de suferinzi.