Transcript CURS DE MICROBIOLOGIE


Microbiologie (micro = mic; bios = viaţă)
 Bacteriologie (bakterion = bastonas)
 Virusologie
 Parazitologie
 Micologie (mykes = ciupercă)
 Ramuri: microbiologia solului, marină,
 industrială, agricolă, medicală etc.

Microorganismele
 includ virusuri, bacterii, protozoare, fungi
 sunt ubicuitare
▪ majoritatea nepatogene
▪ unele condiţionat patogene
▪ un mic procent patogene


Scop: studierea proceselor fizice,
chimice,biologice legate de activitatea
microorganismelor
pentru:
 a păstra si folosi pe cele utile
 a anihila pe cele dăunătoare

Microorganismele – rol important pe planetă –
nu ar exista viaţă fără ele


Producere de oxigen:cianobacterii
Circulaia biologică a materiei în natură:
saprofiţi
 descompunerea substanelor organice din sol în
produsi simpli (ciclul oligoelementelor: C, N, S,
P,Fe)

Activitate geologică
 – formarea de zăcăminte petroliere, cărbuni,
salpetru, sulf, minereuri de fier etc.

În industrie
 fabricarea alcoolului etilic
 vinificaţie
 industria berii
 panificaţie
 produse lactate: iaurt, lapte acru,brânzeturi
 murături

Protecţia mediului
 descompun deseurile rezultate din
 activitatea industrială

În agricultură
 îngrăsăminte

În industria medicamentelor:
 biosinteza microbiană a
 vitaminelor B1, B2, B12, C, A, D2
 substanelor antibiotice

În medicină
 inginerie genetică
▪ hormoni de crestere
▪ Insulină
▪ interferoni
▪ produse utilizate pentru realizarea
▪ de vaccinuri

În medicină
 pe si în organismul uman trăiesc de 10 ori mai multe
microorganisme decât totalul numărului de celule
(epiteliale, nervoase, musculare etc.)
 pe si în organismul uman trăiesc între 500 –1000 specii
diferite de microorganisme
MICROFLORA INDIGENĂ
(flora normală a organismului)

În medicină
MICROFLORA INDIGENĂ
 rol negativ:
 condiţionat patogeni = oportunisti
o colonizează macroorganismul
o cauzează boală doar în anumite condiţii
• pătrund în zone anatomice unde nu aparţin
• deficienţe ale sistemului imun
• stress
• oboseală
• boli grave etc.

pagube economice




degradare microbiană a documentelor de piatră
acţiune corozivă asupra metalelor
descompunerea alimentelor
biodeteriorarea
▪
▪
▪
▪
▪
cauciucului
a maselor plastice
a textilelor
a hârtiei
a operelor de artă etc.

boli ale
 plantelor
 pestilor
 animalelor
 omului

Organisme procariote
 nu au membrană nucleară proprie
 prezintă un singur cromozom

Forma bacteriilor
 controlată genetic
 important criteriu taxonomic

forma sferică
 coci

forma cilindrică
 bacili

forma spiralată (încurbată)
 vibrioni
 spirili
 spirochete
Diametre egale
Staphylococcus spp.
Streptococcus spp.
Reniformi
Neisseria spp.
Lanceolai
Streptococcus pneumoniae
Ovalari
Enterococcus faecalis
Diplo
Neisseria spp.
Tetrade
Micrococcus
tetragenus
Câte opt
Sarcina spp.
Grămezi
Staphylococcus spp.
Lanuri
Streptococcus spp.
Izolai
Micrococi
Diplobacili
Klebsiella pneumoniae
Streptobacili
Bacillus anthracis
Aspect litere, chibrituri, palisade
Corynebacterium diphtheriae
CORP ÎNCURBAT ÎNTR-UN SINGUR PLAN
formă de virgulă
vibrioni
CORP ÎNCURBAT ÎN MAI MULTE PLANURI
spirală cu spire rigide
spirili
spirală cu spire fine, flexibile
Treponema
Leptospira
Borrelia

Micrometri
 1 mm = 1.000 micrometri (microni) μm
 1 micron = 1.000 milimicroni (nanometri)

Coci: 0,5 – 2 μm
 Bacili: lungime 0,5 – 10 μm / lăime 0,3 – 2 μm
 Vibrioni: lungime 1,5 – 3 μm / grosime 0,5 μm
 Spirochete: lungime 6 – 20 μm / grosime 0,15 –
0,5 μm


Celula este unitatea structurala şi funcţională a tuturor
organismelor vii
celula exprimă caracteristicile de bază ale vieţii
 foloseşte nutrienţii din mediu pt a obţine energie
 poate creşte; se poate reproduce
 răspunde la stimulii din mediu
▪ lumină
▪ căldură/frig
▪ substanţe chimice
 poate suferi mutaţii genetice
▪ supravieţuire
▪ apariţie de noi specii etc.


EU – adevărat
CARYON – nucleu
 ▪ ADN-ul celular este înconjurat


de membrană nucleară
Dimensiuni
 ▪ 10-30 µm
 ▪ de 10 ori mai mari decât celula procariotă


de 10 ori mai mică faţă de
celula eucariotă
structură simplă
 elemente obligatorii
▪ Perete celular
▪ membrana citoplasmatică
▪ citoplasma
▪ material nuclear
 elemente facultative
▪ capsulă
▪ flageli
▪ pili
▪ spori




perete bacterian
membrana citoplasmatică
citoplasma bacteriană
material nuclear


grosime 15 – 35 nm
alcătuit din proteine, lipide, hidraţi de carbon
Structura
 strat bazal
 stratul structurilor speciale

În funcţie de proporţia celor 2 straturi şi de elementele componente
ale structurilor speciale, distingem:

Bacterii Gram pozitive
 Bacterii Gram negative
 Bacterii acido-alcoolo-rezistente
 Bacterii cu perete celular alterat


= mucopeptid = mucocomplex =
peptidoglican
Reţea tridimensională alcătuită din
 macromolecule lungi, polizaharidice paralele:
Acid N-acetil-muramic
N-acetil-glucozamină
legate prin punţi polipeptidice


gros (15 – 30nm), rigid, simplu
Peptidoglicanul: 80%
 Structură tridimensională

Structurile speciale: 20%
 Acizi teichoici
▪ De perete
▪ legaţi de peptidoglican
▪ De membrană
▪ legaţi şi de peptidoglican şi de membrana citiplasmatică


Acizi teichuronici
Lipoglicani (glicolipide)

Subţire, flexibil, complex
 Peptidoglicanul: 20%
 Structură bidimensională

Spaţiul periplasmatic
 Include peptidoglicanul

Structurile speciale: 80%
 Lipoproteine
▪ Unesc membrana externă de peptidoglican

Membrana externă
 2 rânduri de fosfolipide între care sunt intercalate proteine (porine)

Lipopolizaharid - LPS
 La suprafaţa externă a membranei externe
 Rol antigenic (endotoxină)





susţine mecanic celula bacteriană
menţine forma bacteriei
asigurăprotecţia celulei bacteriene
intervine în procesele de osmoză şi difuziune
este sediul
 unor antigene somatice
 receptorilor specifici pentru bacteriofagi


participă la diviziunea bacteriei
imprimă caracterele de tinctorialitate ale celulei
bacteriene


Alterarea sau absenţa peptidoglicanului duce
la pierderea rigidităţii peretelui şi implicit la
liza bacteriei.
O bacterie complet lipsită de perete –
protoplast şi este incapabilă de a se divide.




Înconjoară citoplasma
Grosime 5 – 10 nm
Alcătuită după modelul
mozaicului fluid:
 două straturi de molecule fosfolipidice
 între moleculele de fosfolipide se găsesc proteine





Reglează presiunea osmotică
Controlează procesele de difuzie
Conţine enzime ale metabolismului
respirator
Intervine în creşterea şi diviziunea
bacteriei
Este locul de sinteză al endotoxinelor


Sistem coloidal complex: proteine, glucide, lipide, apă,
minerale
Structură granulară:
 Ribozomi– 15 nm; izolaţi sau ca reticul endoplasmatic; rol esenţial în
biosinteza proteinelor celulare
 Granulaţii de volutină (corpusculi Babeş-Ernst, granulaţii metacromatice)
– polimetafosfaţi
 Granulaţii (incluzii) de glicogen, amidon, lipide etc.
 Vacuole – conţin diferite substanţe în soluţii învelite de membrană
lipoproteică = tonoplast

Conţine mari cantităţi de ARN – citoplasma intens
bazofilă
Nu este delimitat de o membrană diferenţiată, deci NU
se poate vorbi de nucleu !
 Alcătuit dintr-un cromozom unic
 Format dintr-o unică moleculă de ADN dublu helicată,
închisă
 Diviziunea nucleului precede diviziunea citoplasmei şi a
peretelui





capsula bacteriană
cilii (flagelii)
fimbriile (pilii)
sporul

Capsula bacteriană
 capsulă
▪ substanţă gelatinoasă, mucoidă la exteriorul
celulei bacteriene, bine delimitată, vizibilă la
microscop
Protejează celula bacteriană de uscăciune
Măreşte virulenţa bacteriilor patogene prin împiedicarea
fagocitozei.
 Substanţele chimice din capsulă-antigene si formează
anticorpi
 Serurile imune reactionează sp. cu antigenele capsulare
producînd in vitro o mărire în vol. a capsulei.
 Fenomenul de ,, umflare a capsulei,, e folosit pt. Ident. sp. şi
tulpinii unor germeni capsulaţi.





alcătuiţi din flagelină– proteină complexă
similară cu miozina musculară
reprezintă antigenul flagelar “H”
pornesc din citoplasma bacteriei, din
corpusculul bazal




Forma de rezistenţă şi de conservare a speciei
Nu se colorează cu coloraţii obişnuite;
evidenţiat prin metode obişnuite
O bacterie formează un singur spor – un spor
dă naştere unei bacterii
Diferă ca formă, dimensiune, poziţie










Apă
Substanţe minerale
Glucide
Proteine
Lipide
Pigmenţi
Enzime
Substanţe cu acţiune antibiotică
Vitamine
Factori de creştere

75-85% din greutatea umedă a bacteriei
 Apă liberă – mediu de dispersie
 Apă legată fizico-chimic de diferite structuri

Rol
 Mediu de dispersie
 Reactiv în reacţii metabolice
 Etapă finală a unor reacţii



2 – 30% din greutatea uscată a bacteriei
P, K,Na, S, Cl, Fe, oligoelemente, Cu, Mg, Zn
Variază cu:
 Specia
 Vârsta culturii
 Compoziţia chimică a mediului

Rol:
 Intră în compoziţia diferitelor structuri şi enzime
▪ rol important în viaţa celulei


10 – 25% din greutatea uscată a bacteriei
Variază cu:
 Specia
 Vârsta
 Condiţiile de dezvoltare

Glucide simple (mono şi dizaharide)
 Rol în metabolism

Glucide complexe (polizaharide)
▪ În structura
▪ ▪ Peretelui bacterian
▪ ▪ Capsulei

Au rol plastic şi energetic


40 – 80% din greutatea uscată a bacteriei
Rol
 Jumătate funcţionează ca enzime
 Restul – rol structural

Pot fi:
 Simple
▪ albumine, globuline, etc.
 Complexe
▪ heteroproteine

1 – 10% din greutatea uscată a bacteriei
 Excepţie – mycobacteriile – 20 - 40%

Variază cu:
 Specia
 Vârsta culturii
 Compoziţia mediului

Pot fi:
 Libere
▪ în vacuole
 Combinate
▪ facând parte din diferite structuri ale celulei
 Perete, membrană, etc.


Elaborate sub control genetic
Clasificare
 După locul de acţiune:
▪ Intracelulare – rămân în celulă
▪ Ectocelulare – în membrana citoplasmatică
▪ Reglează permeabilitatea selectivă
▪ Extracelulare (exoenzime) – eliberate în mediu
 În raport cu reacţia catalizată:
▪ Hidrolaze, transferaze, oxido-reductaze, izomeraze, etc.
 După modul de apariţie:
▪ Constitutive – există întotdeauna în celulă
▪ Adaptative – sintetizate de către bacterie numai ca răspuns la
anumiţi compuşi apăruţi în mediu

Bacteriocine
 Cu efect asupra altor bacterii receptive înrudite
▪ Colicinele – eleborate de E. Coli

Antibiotice polipeptidice
 Produse de unele specii de Bacillus
▪ Polimixina – produsă de B. Polymyxa
▪ Bacitracina – produsă de B. licheniformis

Secretate de unele specii:
 Tiamina (vitamina B1)
▪ E. coli, B. Subtilis
 Biotina
▪ E. coli, B. Anthracis
 Vitamine de grup B, K
▪ Sintetizate sub influenţa florei bacteriane
intestinale

Metaboliţi esenţiali, pe care bacteria nu îi
poate sintetiza
 Necesari în cantităţi mici dezvoltării unor bacterii


Nu au rol plastic sau energetic
Sunt biocatalizatori

Exemple:
 Vitamine (B1, B2, B6)
 Factorul X, V
 Acid folic, etc

Bacteriile desfăşoară o activitate metabolică în
cursul căreia:
 Cresc
 Se multiplică
 Îşi schimbă structura şi compoziţia chimică


Metabolismul bacterian = totalitatea reacţiilor
biochimice care au loc în celulă.
Metabolismul:
 Anabolismul
 Catabolismul

Nutriţie = totalitatea proceselor metabolice care patricipă la
producerea de substanţe energetice sau de materiale cu rol
plastic, necesare sintezei constituenţilor celulari.

Bacteriile folosesc surse nutritive diverse: azot molecular,
dioxid de carbon, sulf, etc.

În funcţe de tipul de nutriţie, bacteriile pot fi: autotrofe
(utilizează N şi C din compuşi anorganici) şi heterotrofe
(utilizează N şi C din compuşi organici)

În raport cu sursa de energie utilizată, bacteriile
autotrofe sunt:
 Fototrofe – utilizează energia radiantă luminoasă
 Chimiotrofe – utilizează energia rezultată din reacţiile
de oxidoreducere.


Bacteriile patogene sunt heterotrofe, datorită
parazitismului şi-au pierdut capacitatea de a-şi
sintetiza elementele de care au nevoie.
Pentru cultivarea pe medii artificiale este
necesară introducerea unor factori de creştere:
vitamine B1, B2, B6, PP, aminoacizi, etc.

Respiraţia bacteriană = totalitatea proceselor aerobe şi
anaerobe prin care celula eliberează energia necesară
activităţii vitale. Aceste reacţii au la bază mecanismul
oxidoreducerii.

Prin oxidoreducere biologică se înţelege pierderea atomilor
de hidrogen (a electronilor de către o substanţă chimică
numită donor şi transferul acestora pe molecula unei alte
substanţe chimice numită accepor.)

După natura acceptorului final de hidrogen, sunt trei
tipuri de procese metabolice:
 Respiraţie aerobă (oxibiotică) în care acceptorul
de H este oxigen molecular, produsul rezultat este
apa.
 Respiraţia anaerobă (anoxibiotică), în care
acceptorul de H poate fi orice substanţă
anorganică exceptând O.
 Fermentaţia, în care acceptorul de electroni este
un compus organic.

În funcţie de comportarea faţă de oxigenul molecular,
bacteriile pot fi:
 Bacterii strict aerobe (b. tuberculozei, b. cărbunos), care folosesc
oxigenul molecular ca acceptor final de H.
 Bacterii strict anaerobe: (b. tetanic, b. botulinic), care se dezvoltă
numai în prezenţa oxigenului.
 Bacterii aerobe facultativ anaerobe (stafilococul, b. coli) au
posibilitatea să-şi adapteze metabolismul în funcţie de prezenţa
sau absenţa oxigenului.
 Bacterii microaerofile (spirochete), care tolerează cantităţi mici
de oxigen.

Cunoaşterea fiziologiei bacteriilor oferă posibilitatea să le
creăm condiţii optime de cultivare şi să aplicăm unele teste
pentru identificarea lor



Se face în mod obişnuit prin diviziune directă.
La bacili este transversală, iar la coci se face după unul sau mai
multe planuri perpendicu-lare care duce la gruparea
caracteristică în perechi, lanţuri sau grămezi.
Pentru a vorbi despre creştere şi multiplicare bacte-riană
folosim următoarele noţiuni:
 Timp de generaţie: timpul necesar dublării populaţiei bacteriene – 20-30 de





minute.
Rata de creştere: nr. de generaţii în unitate de timp.
Colonia bacteriană: totalitatea bacteriilor rezultate din multiplicarea unei
singure celule.
Cultura bacteriană: totalitatea coloniilor de pe suprafaţa mediului solid.
Cultura mixtă: formată din mai multe tipuri de colonii.
Cultura pură: formată dintr-un singur tip de colonie.

Multiplicarea populaţiei bacteriene
 4 faze caracteristice
▪ Faza de latenţă (faza de lag)
▪ Faza de creştere logaritmică (faza exponenţială)
▪ Faza staţionară (faza de concentraţie “M”)
▪ Faza de declin




Perioada de adaptare a
bacteriilor la condiţiile de mediu
Numărul germenilor rămâne
nemodificat sau scade
Durează 2 ore
Între momentul însămânţării şi
momentul când bacteria incepe
să se multiplice


Celulele bacteriene încep
să se dividă ritmic
Timpul de generaţie -20
– 30 minute
 Excepţie Mycobacterium
tuberculosis: 12-27 ore



Numărul de naşteri >
numărul de decese
Virulenţa este conservată
Durează 8 – 12 ore
Consumul substanţelor nutritive —>
acumulare de metaboliţi toxici —>mediu
de viaţă mai puţin favorabil
 Numărul de bacteriirămâne constant
 Numărul de naşteri = numărul de decese
 Morfologia este caracteristică
 Începe sporogeneza
 2 – 3 zile
 mediu de cultură reînnoit permanent
⇒cultură continuă

Cantitatea de metaboliţi
toxici este mare
 Numărul de naşteri <
numărul de decese
 Sporogeneza este
foarte intensă
 Apar modificări
morfologice, metabolice, de
virulenţă
 2 – 3 zile/2 – 3 săptămâni/2
– 3 luni






SCOP:
identificarea agentului etiologic al unei
infecţii
determinarea farmacorezistenţei
microorganismelor izolate
preparare seruri şi vaccinuri

POPULAŢIA BACTERIANĂ: multitudinea de indivizi ai
unei specii care habitează într-un biotop

CLONA BACTERIANĂ: populaţia rezultată dintr-o
singură celulă prin înmulţire vegetativă (colonie
bacteriană)

TULPINA BACTERIANĂ: populaţia microbiană alcătuită
din descendenţii unei singure izolări în cultură pură

INOCULARE: depunerea unui produs biologic în cultura
de celule, animale de laborator

ÎNSĂMÂNŢARE: depunerea unui produs biologic pe / în
mediu de cultură

MEDIU DE CULTURĂ: mediu care asigură nutrienţii şi
condiţiile fizico-chimice necesare creşterii şi multiplicării
bacteriene

CULTURA BACTERIANĂ: totalitatea bacteriilor
acumulate prin multiplicare pe / în mediul de cultură

Coci Gram-pozitivi
 grămezi neregulate
 aerobi, facultativ anaerobi
 imobili
 nesporulaţi
 catalazo-pozitivi
 Grupe de interes medical:
 Stafilococi coagulazo - pozitivi
▪ Staphylococcus aureus
 Stafilococi coagulazo - negativi:
▪ Staphylococcus epidermidis
▪ Staphylococcus saprophyticus

Staphylococcus aureus:
 colonizează nările şi colonul → contaminare
tegument
 purtători sănătoşi: în colectivitate – 10-40% ;
în spital – 40-70%
 rezervor principal: mamifere şi păsări →
contaminare mediu

Staphylococcus aureus: suport material al
transmiterii
 sol,
 apa de mare şi apa dulce,
 suprafaţa plantelor,
 fructe,
 alimente,
 îmbrăcăminte,
 mobilier,
 covoare,
 praful şi aerul din încăperi



colonizează nările şi tegumentul
constituenţi ai florei normale cutanate
(barieră de apărare antimicrobiană)


Coci gram-pozitivi
Frotiu:din cultură pe mediu solid: dispuşi
în grămezi neregulate din cultură în mediu
lichid sau din produs patologic:
 extracelular (rar intracelular)
 lanţuri scurte,
 perechi
 coci izolaţi

pe medii solide:
 colonii: „S”;

în medii lichide :
 tulburare uniformă cu depozit moderat la fundul
tubului

rezistă
 în culturi, la frigider – câteva luni;
 în puroi uscat – 2-3 luni;

relativ rezistenţi la
 antiseptice/dezinfectante (30’ la alcool 70º)


distruşi în 60 minute la temperatura de
60ºC
sensibili la bacteriofagi, la UV





DEOSEBIT DE REZISTENŢI LA
ANTIBIOTICE !!!
Peste 95% rezistenţi la penicilină
Tulpini rezistente la meticilină (oxacilină) =
polirezistente (cefalosporine, eritromicina,
clindamicina)
MRSA (stafilococ auriu meticilinorezistent)
Sensibil la vancomicină

PROCES INFECŢIOS DE TIP INVAZIV

TOXIINFECŢII DE ETIOLOGIE
STAFILOCOCICĂ
Foliculita – infecţia foliculului pilos
Furuncul – abces în jurul foliculului pilos
Hidrosadenită – infecţia glandei sudoripare
Panariţiu – infecţie peri- sau subunghială
 Impetigo stafilococic
 Mastită
 Infecţii ale plăgilor chirurgicale, muşcate, tăiate
 Angina stafilococică → otite, mastoidite, sinusite etc.
 Infecţii urinare, uretrită, cistită, pielonefrită





Focare septicemice
 pulmonar (pneumonii, pleurezii)
 renal
 osos, articular
 meningo-cerebral
 aparat circulator (endocard, pericard, endoteliu
vascular)
Toxiinfecţia alimentară stafilococică
 Ingestia enterotoxinei termorezistente elaborată în
aliment
 Suficientă cantitate foarte mică

Sursa:
 om – furuncul, sinusită, rar portaj asimptomatic
 animal – mastită, furunculoză
 alimente: lactate, carne, ouă, peşte

latenţă 1-2 ore, perioadă de stare 24-72 ore,
refacere 12-24 ore
Leziuni de natură toxică cutanate
„sindromul pielii opărite stafilococice”

= boala exfoliativă generalizată(boala Ritter)

este necroza de origine toxică a epidermului
cauzată de toxina exfoliativă
apare iniţial eritemperioral care se extinde apoi la totcorpul
apariţia bulelor mari cu lichid clar este urmată de ruperea straturilor
superficiale ale epidermei
vindecarea are loc la intervale de 10 zile de la apariţia anticorpilor
protectori











hipertermie
hipotensiune
vărsături, diaree
mialgii
insuficienţă hepatică şi renală acută
descuamarea tegumentelor palmare şi
plantare
stare de şoc




Efectuarea antibiogramei este obligatorie pentru toate
tulpinile de stafilococi izolate din diverse infecţii
Rezistenţă crescută prinproducerea de beta-lactamaze,
enzime care neutralizează antibioticele gen penicilină,
cefalosporine
modificarea unor proteine ale peretelui celular
Antibioticele de elecţie sunt Oxacilina şi Nafcilina




Infecţiile grave sau infecţiile asociate cu
bacteriemie/septicemie
tratament cu antibiotice pe cale
parenterală (injectabilă)
infecţiile pielii, ale ţesuturilor moi sau ale
căilor respiratorii
tratament prin administrare orală





măsuri de igienă riguroasă în unităţile
sanitare
spălarea mâinilor înainte şi după contactul
cu pacienţii
utilizarea mănușilor
determinarea portajului nazal de S. Aureus
administrarea profilactică de antibiotice pre
si post-operator.

coci sferici Gram-pozitivi
 formează perechi sau lanţuri în cursul
diviziunii celulare
 pretenţioşi nutritiv,
 imobili şi nesporulaţi
 unele specii au capsulă

streptococi patogeni

streptococi condiţionat sau accidental
patogeni


realizat pe baza analizelor efectuate prin
metode ale biologiei moleculare
6 grupări de specii în cadrul genului






I. Grupul piogenic
II. Grupul anginosus
III. Grupul mitis
IV. Grupul salivarius
V. Grupul bovis
VI. Grupul mutans

Boli invazive datorate streptococilor
piogeni
 Erizipelul
 Celulite
 Fasceite necrozante
 Febra puerperală
 Sepsisul streptococic.

Boli localizate:
 Faringita streptococică
 Scarlatina
 Impetigo streptococic

Endocardita infecţioasă
 Foarte rară
 Severitate înaltă

Prin leziuni ale mucoasei bucale (extracţii
dentare) pătrund în sânge
 endocardită subacută la pacienţi cu leziuni ale
endocardului valvular sau cu disfuncţii ale
dinamicii sanguine cardiace

Cuprinde
 Streptococcus salivarius
 Streptococcus vestibularis



specii rezidente ale cavităţii bucale şi
orofaringelui
accidental patogene
implicaţii clinice asemănătoare cu cele ale
streptococilor viridans

streptococii de grup D

nonhemolitici

S.bovis prezintă interes medical
 izolat de la bovine, ovine, porci, câini, porumbei
 se poate transmite accidental la om
 aparţine florei normale a colonului
 ocazional produce, la pacienţii cu leziuni ale colonului
▪ endocardită subacută
▪ bacteriemie

habitat
 omul
 animale
▪ hamsteri,
▪ şobolani,
▪ maimuţe

Importanţă în patologia umană:
 Streptococcus mutans
▪ rezidenţi în cavitatea bucală
▪ implicate în formarea plăcii dentare şi în
cariogeneză
▪ izolate rar de la pacienţi cu endocardită
subacută

colonii S
 mici,
 rotunde,
 opace,
 strălucitoare




tractul intestinal al oamenilor şi animalelor
toate serovarurile de Salmonella enterica subspecia
enterica sunt parazite pentru om şi mamifere
celelalte subspecii se întâlnesc preponderent la păsări şi
animale cu sânge rece.
omul şi animalele determină poluarea
 solului,
 apelor reziduale,
 apelor de suprafaţă în care pot supravieţui de la câteva luni până la
câţiva ani de zile, dacă condiţiile de temperatură, umiditate şi pH sunt
favorabile

germeni rezistenţi;
 în solul păşunilor pot supravieţui până la 200
de zile,
 în apă câteva luni
 în alimente între 10 şi 180 de zile,
 în pulberile de ouă 4 ani.

sensibile la căldură
 distruse în 5 minute la 100°C;

dezinfectantele le distrug în 30-120 de
minute





Salmonelozele includ 5 sindroame:
gastroenterite;
febre enterice;
septicemie;
infecţii focale;




pătrund pe cale digestivă
ingeraţi într-un număr mai mare de 10 pot declanşa
boala la adultul sănătos.
aciditatea gastrică distruge majoritatea germenilor
ingeraţi.
contaminarea masivă se realizează :
 prin ingestia alimentelor în care germenii s-au multiplicat ca într-
un mediu de cultură
 de la persoană la persoană pe cale fecal-orală

Nou născuţii şi copii mici sunt mult mai sensibili la
infecţie care poate fi indusă de ingerarea unui număr
mic de bacterii
- de la câteva ore până la o zi
 microorganismele se multiplică în epiteliul intestinal,
provoacă un sindrom inflamator intestinal cu diaree
mucopurulentă şi sangvinolentă
 la debut diareea este însoţită de greţuri şi vărsături;
 în perioada de stare a bolii - febră, colici abdominale,
mialgii şi cefalee
 la nou născuţi deshidratarea poate duce la o stare de
toxicoză gravă
Salmoneloze majore (febre enterale)–febra
tifoidă, febrele paratifoide
 simptomatologie digestivă (datorată agresiunii
intestinale, hepatice şi asupra vezicii biliare)

 anorexie,
 colici abdominale,
 constipaţie sau diaree.

Plăcile Peyer pot să ulcereze şi să ducă la
perforaţie intestinală şi peritonită

Eliberarea endotoxinelor
 rol important în patogenia bolii
 pericolul administrării unei doze foarte mari de antibiotic




distrugere bacteriene masive - deci eliberarea în
cantitate
foarte mare de lipopolizaharide ale membranei externe
bacteriene - instalarea şocului endotoxinic
după vindecarea bolii pacientul poate rămîne purtător
biliar de germeni timp de aproximativ un an de zile.

În febrele enterice spitalizarea şi administrarea
intravenoasă de antibiotice trebuie să se realizeze cât
mai repede posibil.
 Cloramfenicol
 Ampicilina
 Cotrimoxazol
 Fluorochinolone




Purtătorii de Salmonella serovar Typhi în vezica biliară
intervenţie chirurgicală
tratament cu ampicilină.
eficacitate de 85%




cele mai importante rezervoare animale
găinile, curcanii, porcii şi vacile;
se pot întâlni ca rezervoare şi alte animale
domestice şi sălbatice.
supravieţuiesc în ouă, pulberi de ouă,
carne crudă şi produse animaliere
incomplet preparate termic
transmitere: produsele animale







reducerea purtătorilor animali reduce semnificativ
expunerea umană.
schimbarea practicilor de tăiere a animalelor pentru a
reduce contaminarea de pe carcasele acestora;
protejarea de contaminare în procesele de prelucrare a
alimentelor;
asigurarea unui program de învăţare a practicilor
igienice
pentru personalul care manevrează alimentele în
abatoare, fast-food-uri, cofetării, restaurante;
prepararea şi refrigerarea adecvată a alimentelor în
restaurante şi case;


T. pallidum are ca unică gazdă omul
În mediul extern nu rezistă fiind foarte
sensibilă la uscăciune şi la acţiunea
dezinfectantelor

Treponema pallidum este distrusă de
 uscăciune
 temperaturi de 42°C
 antiseptice, dezinfectante.
 Este sensibilă faţă de antibioticele
betalactamice, în special faţă de penicilină.

T. pallidum este agentul etiologic al
 sifilisului venerian

se transmite prin contact sexual, contact
direct cu leziunile ulcerative ale
persoanei infectate
 sifilisului congenital

se transmite la făt, transplacentar de la
gravidele infectate, în perioadele de
bacteriemie


Sifilisul venerian :
Boala evoluează în mai multe etape:
 sifilisul primar
 sifilisul secundar, latent
 sifilisul terţiar

sifilisul primar
 După o incubaţie de 3 săptămâni se dezvoltă
leziunea primară, denumită şancru de inoculare
(şancru dur)
 Ulceraţie nedureroasă, cu marginile ridicate, indurate şi baza
netedă
 după 1 săptămână apare adenopatia regională dură,
discretă, nedureroasă
 se “vindecă” spontan în 3-6 săptămâni –bacteriile
sunt prezente în ţesutul limfatic

• sifilisul secundar
 apare la 4 - 10 săptămâni după apariţia şancrului
dacă pacientul nu urmează tratament – leziuni
muco-tegumentare diseminate şi de aspect variat
dar care sunt infectante
 După manifestările clinice urmează o perioadă de
latenţă, sifilisul latent

bolnavul este asimptomatic şi necontagios, cu
excepţia transmiterii transplacentare sau prin
sânge.

sifilisul terţiar
 apare la 5 – 30% din pacienţii netrataţi, după
 1- 40 de ani (în medie 15 ani) de la infecţia primară
 Afectează sistemul cardiovascular (în special aorta) şi
sistemul nervos central
 Leziunea histologică caracteristică este goma


ulceraţie necrotică
apare pe tot corpul dar şi în ficat, oase sau testicule

sifilisul congenital
 se manifestă asemănător cu sifilisul secundar
al adultului.
 în sifilisul congenital tardiv predomină
manifestările neurologice acompaniate de
modificări caracteristice ale sistemului osos,
ale dinţilor sau oculare



Penicilina G administrată parenteral.
La nevoie penicilina se poate înlocui cu
alte antibiotice.
Pacienţii trebuie urmăriţi serologic şi
clinic pentru a aprecia eficienta
tratamentului.
Sursa de infecţie este omul bolnav în stadiu de sifilis
primar sau secundar
 Boala se transmite prin contact sexual,
transplacentar şi prin sânge infectat (transfuzii)
 Receptivitatea este generală, infecţia existând la orice
vârstă
 evitarea contactelor sexuale neprotejate
 evitarea partenerilor multipli, anonimi,
 în cazul îmbolnăvirii, tratarea tuturor partenerilor sexuali
 Depistarea gravidelor



Leptospira interrogans este găzduită de:
 Mamifere
 reptile şi amfibieni
gazdele se împart în trei categorii:
 de menţinere
▪ poartă leptospirele în rinichi şi în organele de reproducere, fiind aparent
sănătoase
▪ infecţia se transmite prin urină sau pe cale sexuală
▪ rozătoarele
 accidentale
▪ om sau animale domestice care se infectează prin elementele din mediu
 de amplificare.
▪ gazde accidentale la care infecţia se poate transmite epidemic
▪ în crescătoriile de animale domestice

acestea transmit infecţia şi către om şi către gazdele de menţinere

Animalele contaminează prin urină:
 apa
 solul umed
 nămolul


leptospirele pot supravieţui până la 42 de
zile la întuneric, mediu cald şi pH neutru
sau usor alcalin
L. biflexa trăieşte în apele de suprafaţă

în mediul extern leptospirele supravieţuiesc greu
sensibile faţă de:
 uscăciune
 lumină solară
 pH acid sau intens alcalin
 temperatura sub 14°C sau peste 28°C

distruse de
 alcool
 acizi
 Baze
 cloramină

Sunt sensibile faţă de betalactamine

Leptospiroza
 zoonoza cu cea mai largă răspândire

Boala la om
 frecvent
▪ ▪ prin contactul indirect cu apa sau solul contaminate
▪ ▪ prin contactul cu urina animalelor infectate
 rar
▪ ▪ prin contact direct cu animalele purtătoare
Leptospirele pătrund în organismul uman prin tegumente şi mucoase
intacte sau uşor scarificate,conjunctivă,mucoasa nazală,plămâni (aerosoli)
 pot străbate placenta şi pot provoca avort sau deces fetal ante-partum.



În gazdele susceptibile
prin sistemului limfatic, leptospirele ajung în sistemul
circulator
 cauzând o leptospiremie
 urmată de răspândirea lor în toate organele


posibilitatea afectării mai multor organe explică
polimorfismul clinic al bolii
manifestările clinice - variabile
 forme uşoare
 forme grave
▪ insuficienţă renală sau hepatică

Leptospirele se pot evidenţia
 în sânge
▪ ▪ în primele 5 zile de boală
 în lichidul cefalorahidian
▪ ▪ între a 4-a si a 8-a zi de boală
 din urină
▪ ▪ începând din ziua a 9-a de boală, timp de 6 săptămâni

Examenul direct
 preparat nativ
▪ ▪ examinat la microscopul cu fond întunecat,frotiu




Antibioterapia este principalul mijloc terapeutic în
leptospiroză
formele necomplicate care nu necesită spitalizare
 doxicilină pe cale orală
în formele cu evoluţie mai gravă
 penicilină G pe cale intravenoasă.
în formele grave, cu insuficienţe ale organelor
 la tratamentul antibiotic se asociază şi tratamentul
suportiv
Leptospiroza este probabil zoonoza cea mai răspândită în
lume
 multe cazuri rămân nediagnosticate datorită posibilităţii de
evoluţie autolimitantă a bolii, simptomelor necaracteristice
 Sursa de infecţie:
 rozătoarele, sobolanii, câinii, pisicile şi mamiferele sălbatice
▪ ▪ prin urină contaminează apa şi solul

 transmiterea bolii la om – indirect prin ape contaminate

Expunerea în general este profesională:
 ▪ la fermieri, medici veterinari, muncitorii din abatoare, agricultori,
lucrătorii din orezării.






Boala Lyme
apare după muscătura de căpuşă
infectată
▪ borreliile
▪ introduse în piele prin muşcătura
infectantă apoi difuzeaza local in tot
organismul,localizându-se în variate
situsuri
sistemul nervos
articulaţiile

Boala evoluează în trei stadii:
 Primul stadiu
▪ după o incubaţie de 1-3 săptămâni
▪ ▪ modificări locale cutanate de la locul înţepăturii
▪ ▪ eritemul migrator se întinde centrifug, sub formă
inelară, zona centrală rămânând clară, palidă
 poate să fie însoţit de adenopatie şi de semne generale

Al doilea stadiu după săptămâni sau luni de la infecţie
 prin diseminarea generală a borreliilor
▪
▪
▪
▪
▪
▪
▪

multiple leziuni tegumentare
eritem inelar
afectare cardiacă
miocardită
afectarea sistemului nervos
paralizii de nervi cranieni
meningite cu lichid clar
Al treilea stadiu
 diseminare tardivă
 manifestări articulare cronice







curativ şi profilactic
diferite scheme de tratament în funcţie de
stadiul bolii
antibioticele cel mai des folosite
Cefalosporinele
betalactaminele asociate cu inhibitori de
betalactamază
tetraciclinele



receptivitatea este generală
imunitatea post-boală nu este de lungă durată
profilaxia nespecifică:
 evitarea muşcăturii de căpuşă
 în
▪
▪
▪
▪

caz de muşcătură
se îndepărtează căpuşa astfel încât să nu i se rupă piesele bucale
se spală bine zona cutanată cu apă şi săpun
se antiseptizează cu alcool
se controlează locul muşcăturii timp de 1 lună pentru a sesiza apariţia unui
eventual eritem
profilaxia specifică

în derulare studii
 o serie de vaccinuri recombinante, monovalente
 inducerea răspunsului imun prin administrare de plasmide ce codifică proteina de
suprafaţă OspA

bacil Gram-negativ
 aerob
 poate prezenta microcapsulă
 bacterie obligatoriu intracelulară
 nu poate fi cultivată pe medii artificiale

implică organisme
 vertebrate



animale, om
nevertebrate
artropode (în principal păduchii, purecii,
căpuşele)

tifosul exantematic
 boală cu evoluţie epidemică


în urma războaielor, a dezastrelor naturale
în comunităţi închise, lipsa igienei
 "camp fever", "jail fever", "hospital fever", "ship
fever",

"famine fever“
 vectorul bacteriei:
▪ păduchele de corp (“Pediculus humanus corporis”)

simptome
 cefalee
 febră (39C)
 rash cutanat


pe torace, abdomen, apoi membre
respectă faţa, palmele şi plantele
 dureri musculare, articulare
 frisoane
 sensibilitate la lumină
 delir

antibiotic
 Tetraciclină

susţinerea funcţiilor vitale în cazurile
grave