Leustean Andrei - Stefan cel Mare

Download Report

Transcript Leustean Andrei - Stefan cel Mare

Stefan Cel Mare Si Sfant
•
•
•
•
Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433,
Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al
II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.
Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de
diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea
integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au
determinat admirația unor iluștri contemporani, iar,
grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou
legendar.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul
lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan
Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât
numai mândrul soare.
Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fostau acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și
degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la
ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la
fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu
găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter,
unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să
nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l
biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că
știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai
apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma
lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun
roade bune ob să iasă."
Timpul Domniei
•
În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ținuturile de la Carpații răsăriteni până la Nistru.
Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii.
Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor,
alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o
,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara era apărată de cetăți ca Soroca,
Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați
Cetatea Neamțului, iar pe Siret cetatea Romanului. Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile
pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii
italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și invers, aducând
din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la
aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să
lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei,
pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, căci și unii și alții voiau să aibă Moldova sub
suzeranitatea lor. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea
Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - își continua înaintarea spre inima Europei.
Conflictul Cu Otomanii
•
Mohamed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit
amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile domniei
Țării Românești. De aceea în iarna anului [[1474]
trimise în [[Moldova] pe beylerbeyi Hadâm
Suleiman Pașa (Hadin Süleyman Pașa), cu
120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe
domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează
tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și
în ziua de 10 ianuarie [[1475], înainte de a se
lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Marea
oștire a turcilor se clătină și se destrămă într-o
învălmășeală cumplită. Locul mlăștinos, ceața,
necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor,
care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o
scrisoare în limba latină către toți principii creștini
din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le
sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de
felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene,
ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din
nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă
comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre
Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se
iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau
Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în
seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă
cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu
cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste,
că ungurii și polonezii se apropie de granițele
Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se
împuținează, că se ivesc boli în rândul oștenilor,
Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El
părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan, fără ca
izbânda lui să fi însemnat supunerea țării și a
domnului ei.
Relatia Cu Noi Insine
•
Prevăzând că va avea în curând de
luptat cu turcii, Ștefan voia să aibă în
Țara Românească un domn prieten, în
locul vasalului turcesc, Radu cel
Frumos. În anul 1470 Ștefan începu
ostilitățile, prădând Ialomița și arzând
orașul Brăilei (la 27 februarie, în
"marțea brânzei"), dar îndată turcii au
răspuns, trimițând pe tătari în
Moldova. Ștefan se îndreptă atunci
împotriva noului dușman și-l învinse în
dumbrava de la Lipnic, pe Nistru.
După alte ciocniri cu Radu cel Frumos,
acesta fugi la turci (în noiembrie 1473,
Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței
de la București), iar Ștefan puse în
scaunul Țării Românești pe aliatul său,
Laiotă Basarab.
Sfarsitul Domniei
•
•
•
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care
spunea în actele scrise că este din mila lui
Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44
mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare
luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută,
i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată
de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri marele domnitor și-a închis ochii la 2 iulie 1504.
Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă
jale și plângere în mănăstire la Putna, care era
zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un
părinte al său...(Grigore Ureche)
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o
înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal
cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel Mare a
reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi
aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a
populației și resursele limitate au făcut ca, o dată cu
modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe
scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de
fabricat) Moldova să nu mai poată ține pasul cu
vecinii mult mai bogați.