Administratia Fondului pentru Mediu

Download Report

Transcript Administratia Fondului pentru Mediu

Directia Management Proiecte cu Finanțare
Internatională
» a luat naştere în 1 august 2008
» este formată din 2 servicii (Serviciul Elaborare si Dezvoltare Proiecte
şi Serviciul Implementare si Monitorizare Proiecte), 1 birou (Biroul
Turism, Cultură, Regenerare Urbană), un compartiment
(Compartimentul Relatii Internationale)
» are ca obiectiv atragerea de fonduri nerambursabile şi de alte
fonduri europene sau guvernamentale
» 14 angajati ai Primăriei Oradea proveniti din mai multe
compartimente ale vechii structuri
» 60 de proiecte, aflate în diferite stadii, cuprinse în portofoliu la
sfârşitul anului 2010
» valoare totală estimată a proiectelor este de 981.043.007,45lei
(aprox. 200 milioane de Euro)
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
Programul Operational Regional, Domenii majore de interventie: 1.1.b, 2.1, 3.1, 3.2, 3.4,
4.1, 5.1, 5.2, 5.3
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 (HURO)
Programul de Cooperare Transnatională Sud Estul Europei (TransSEE)
Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)
Programul Operational Dezvoltarea Capacitătii Administrative (PO DCA)
Programul Operational Sectorial Creşterea Competitivitătii Economice (POS CCE)
Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu)
Administratia Fondului de Mediu (AFM)
Programul “Tineri aflati în situatii de risc” - Ministerul Muncii, Familiei și Egalitătii de
Șanse
Programul “Implementarea și realizarea proiectelor de investitii în vederea atingerii
standardelor necesare autorizării grădinilor zoologice” – Ministerul Mediului
Ambasada Japoniei – aparatură medicală
Nr.crt.
Organism finanţator
Program de finanţare
Conţinut contract
Valoare proiect
Durată de
implementare
4.481.773,64 lei
14 luni
1
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
POR 3.1
Reabilitare și modernizare
Corp Policlinică –
Ambulatoriu la Spitalul
Clinic Municipal Dr.
Gavril Curteanu, Corp B,
Oradea
2
Ministerul Dezvoltării
Phare CBC
OTIP
676.450,00 lei
( 163.000 Euro)
16 luni
3
Ministerul Mediului
Implementarea si
realizarea proiectelor de
investiţii în vederea
atingerii standardelor
necesare autorizării
Grădinilor Zoologice
Amenajarea și
modernizarea Grădinii
zoologice Oradea
19.445.238,00 lei
47 luni
4
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Urbact II
City.Region.Net – Rolul
oraselor în dezvoltare
regională integrată
2.558.350,20 lei
24 luni
POR 5.1
Revitalizarea Cetăţii
Oradea în vederea
introducerii în circuitul
turistic : Cetatea Oradea,
complex turistic european
- etapa
36.780.329,12 lei
72 luni
SEE Programme
Integrated Urban
Development of Vital
Historic Towns as
Regional Centres in South
East Europe - ViTo
840.000,00 lei
36 luni
5
6
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Comisia Europeană
Nr.crt.
7
8
9
10
11
Organism finanţator
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Program de finanţare
Conţinut contract
Valoare proiect
Durată de
implementare
HURO
Aventură, odihnă,
distracţie - Promovarea
ofertei turistice a judeţelor
Hajdu Bihar, Bihor
939.409,80 lei
18 luni
POR 3.4
Reabilitarea Liceului
Teologic Reformat
„Lorantffy Zsuzsanna”
Oradea
7.639.527,16 lei
24 luni
POR 3.4
Reabilitare, Modernizare,
Extindere și Dotări la
Școala cu clasele I-VIII
Avram Iancu, Corp B și
Corp C, Oradea
8.211.976,80 lei
24 luni
POR 4.1
Crearea unei
infrastructuri de afaceri în
municipiul Oradea și
asigurarea cu utilități
publice a Parcului
Industrial Eurobussines
Oradea - Etapa I
78.444.014,00 lei
26 luni
POR 3.2
Reabilitare, Modernizare
și Extindere clădire în
vederea amenajării unui
centru de reintegrare
socială
3.644.418,40 lei
36 luni
Nr.crt.
12
Organism finanţator
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
13
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
14
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
Program de
finanţare
Conţinut contract
Valoare proiect
Durată de
implementare
POR 3.2
Reabilitare și Extindere
imobil situat în strada
Louis Pasteur nr. 42, pentru
obiectivul: Centru de zi
Iedera pentru copiii cu
sindrom Down
1.936.750,68 lei
15 luni
POR 3.2
Reabilitare, modernizare şi
extindere pe verticală
Centrul de Cazare
Temporară nr. 1
2.934.455.00 lei
24 luni
POR 3.4
Reabilitarea, modernizarea
si dotarea GS Andrei
Saguna
5.967.232,78 lei
12 luni
Proiecte dezvoltate de DMPFI - Primaria Oradea
suma totala solicitata / suma totala contractata
42 486 114,07 €
15 proiecte in
implementare sau
finalizate
60 proiecte depuse
spre finantare
230 744 140,76 €
POR
Proiecte DMPFI
Axa 1
» Planul Integrat de Dezvoltare Urbană - Cetatea Oradea Etapa a II-a
»
- Centrul de îngrijire copiii, Piața 1 Decembrie
»
- Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru
»
- Reabilitare și refacere scuaruri Piața Unirii
»
- Reabilitare și refacere scuaruri Piața Ferdinand
Axa 3
» Reabilitare și modernizare Corp Policlinică – Ambulatoriu la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu,
Corp B
» Reabilitarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Spitalului de Obstetrica si Ginecologie
» Reabilitare, Modernizare și Extindere clădire în vederea amenajării unui centru de reintegrare socială
» Reabilitare, Modernizare și Extindere Centru de zi pentru persoane cu scleroză multiplă din municipiul
Oradea
» Reabilitare și Extindere imobil situat în strada Louis Pasteur nr. 42, pentru obiectivul:
Centru de zi Iedera pentru copiii cu sindrom Down
» Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 1
» Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 2
» Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 3
» Reabilitare, modernizare, extindere şi dotări la Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu”,
Corp B şi Corp C
» Reabilitarea Liceului Teologic Reformat „Lorantffy Zsuzsana”
» Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grupului Şcolar “Andrei Şaguna”
» Reabilitare Liceu Teologic Romano-Catolic Szent Laszlo
Proiecte DMPFI
Axa 4
» Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilităti publice
a Parcului Industrial Eurobussines Oradea - Etapa I
» Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilităti publice
a Parcului Industrial Eurobussines Oradea - Etapa II
Axa 5
» Revitalizarea Cetătii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic : Cetatea Oradea,
complex turistic european - etapa I
» Reabilitare și restaurare clădire monument istoric în stil neoromânesc din Oradea, strada
Iuliu Maniu, nr. 5 și introducerea acesteia în circuitul turistic local, national și international
» Reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a Catedralei Greco-Catolice Sfântul Nicolae
» Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal
"Nymphaea" Oradea
» Pachet complex de promovare a turismului cultural : Centrul istoric Oradea - Arhitectură,
cultură, legendă
Proiecte DMPFI
POS CCE
o Valorificarea energiei geotermale in asociatie cu pompe de caldura si gaze
naturale, pentru producerea agentului termic de incalzire si preparare a apei
calde de consum la consumatorii cartierului Nufarul I
o MBAINOVAT - Crearea unui laborator de optimizare a productiei serviciilor
publice de alimentare cu energie termica
o Centrul de cercetare mecatronică a sigurantei transportului public în comun de
călători/CCM OTL
Proiecte DMPFI
HU-RO
o Centrul euroregional de interventie cardio-vasculara invaziva
Viva Anima
o OTIP (Realizare SF Parc Industrial)
o Aventură, odihnă, distractie - Promovarea ofertei turistice a
judetelor Hajdu Bihar, Bihor
o Identificarea tehnologiilor inovatoare pentru utilizarea apei
geotermale in euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar
Proiecte DMPFI
POS Mediu
o Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul
municipiului Oradea pentru perioada 2009 - 2028, în scopul
conformării la legislatia de mediu şi creşterii energetice
Administratia Fondului pentru Mediu
o Amenajare parc în Şantul de Est al Cetătii Oradea
o Amenajarea și modernizarea Grădinii zoologice Oradea
o Rețea de Sonde de Apă Geotermală pentru exploatarea
zăcământului Borș în vederea producerii de energie termică prin
Centrala Electrică de Termoficare - CET Oradea
o Amenajare Parc Salca
o Împădurirea dealului de pe strada Branului, Oradea pentru
îmbunătătirea calitătii mediului şi stoparea degradării acestuia
Proiecte DMPFI
Ministerul Muncii
o Centrul social cu destinatie multifunctională Candeo
o Centrul social cu destinatie multifunctională Dignitas
PO DCA
o Elaborarea si implementarea unui sistem de performanta pentru
descentralizarea operativa a serviciilor publice date in delegare de gestiune
o Instruire in management de proiect
POS DRU
o Parteneriat durabil pentru economie sociala
o Incluziune sociala prin educatie antreprenoriala si organizare de
intreprinderi sociale, destinate persoanelor aflate in situatii de risc social
o Managementul riscului de excluziune sociala prin utilizarea instrumentelor
economiei sociale in scopul reintegrarii persoanelor cu scleroza multipla in
placi si a deficientilor locomotori
Urbact II
o City.Region.Net - Rolul oraselor în dezvoltare regională integrată.
TransSEE
o Integrated Urban Development of Vital Historic Towns as Regional Centres
in South East Europe - ViTo
Investitii co-finantate din fonduri structurale - domenii
Economie sociala, 3
proiecte, 1,640,829.00 €
Resurse umane, 3 proiecte,
2,149,091.00 €
Fondul de Mediu și zone
verzi, 12 proiecte,
16,284,279.00 €
Cercetare, 6 proiecte,
5,451,199.18 €
infrastructura culturala si
de turism, 11 proiecte,
45,074,705.10 €
infrastructura sociala, 9
proiecte, 6,181,263.00 €
infrastructura scolara, 4
infrastructura de sanatate, 5 proiecte, 7,041,004.04 €
proiecte, 15,876,003.03 €
infrastructura de afaceri, 5
proiecte, 23,302,179.00 €
infrastructura energetica,
100,254,041.00 €
0€
20,000,000 €
40,000,000 €
60,000,000 €
80,000,000 €
100,000,000 €
120,000,000 €
»
Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009 2028, în scopul conformării la legislatia de mediu şi creşterii energetice (69,1 mil. Euro)
»
Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal "Nymphaea" Oradea (20
mil. Euro)
»
Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilități publice a Parcului
Industrial Eurobussines Oradea - Etapa I (19 mil. Euro)
»
Valorificarea energiei geotermale in asociatie cu pompe de caldura si gaze naturale, pentru producerea
agentului termic de incalzire si preparare a apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufarul I (15
mil. Euro)
»
Revitalizarea Cetătii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic : Cetatea Oradea, complex turistic
european - etapa I (8 mil. Euro)
»
Reabilitarea şi refunctionalizarea Corpurilor B, C, D ŞI E din Cetatea Oradea în vederea demarãrii celei
de-a - II - a etape de reabilitare şi refunctionalizare şi introducerii în circuitul turistic al CETÃtII ORADEA
CETATEA ORADEA, CENTRU MULTICULTURAL SI MULTICONFESIONAL EUROPEAN - ETAPA II (12 mil. Euro)
»
Amenajarea și modernizarea Grădinii zoologice Oradea (4,5 mil. Euro)
»
Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilități publice a Parcului
Industrial Eurobussines Oradea - Etapa II (4,5 mil. Euro)
Administratia Fondului pentru Mediu
Înlocuirea sistemelor clasice de încălzire la următoarele institutii:
- Colegiu Tehnic “Mihai Viteazul”
- Colegiul Tehnic “Andrei Şaguna”
- Colegiul Tehnic “Traian Vuia”
- Liceul “Onisifor Ghibu”
- Liceul “Ady Endre”
- Grădinita nr. 28
- Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie
Proiecte în pregătire
Clusterul Inovativ Geoterm – estimat deschidere linii de finantare trim. I
POS CCE
o
o
o
o
Valorificarea rezervatiei de zonă verde DEALUL CIUPERCA – Podgoria Varadinum
aferentă proiectului „Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului
Wellness Termal „Nymphaea” Oradea
Valorificarea Zăcământului de Apă Geotermală în cartierul Nufărul II şi extinderea
exploatării zăcământului de apă geotermală în cartierul Ioşia Nord
Valorificarea zăcământului de apă geotermală amplasat în comuna Sântandrei
Promovarea turismului balnear şi de agrement în Complexul turistic Ioşia Nord
Perspective
HU-RO 10.01 – proiecte Soft – termen limită martie 2011
o
o
o
o
o
o
o
o
Realizarea studiului de fezabilitate pentru Parcul Industrial 2
Realizarea studiului de fezabilitate OTL
Realizarea studiului de fezabilitate – escarpă Cetate
Realizarea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea caselor monument istoric
Poynar, Apollo
Introducerea de HotSpoturi (acces internet) in Oradea
E-Bursa
Cercetare arheologică Cetate
Promovarea turismului balnear şi de agrement în Complexul turistic Ioşia Nord
HU-RO 10.01 – proiecte de infrastructură – termen start martie 2011
o
o
Dotarea blocurilor operatorii Spitalul Judetean
Construirea şi dotarea Centrului de Cercetări în Medicină de Înaltă Performantă în
vederea abordării experimentale, investigationale şi terapeutice a patologiei maligne
POS DRU
o Realizarea strategiei de dezvoltare a municipiului Oradea pentru perioada 20142020
»
»
»
»
în următoarea perioadă de programare, 2014-2020 se prevăd sume pentru dezvoltarea
infrastructurii cel putin la fel de consistente
banii vor fi alocati în functie de specificitatea zonelor (la nivel regional)
necesitatea elaborării de proiecte mari, cu impact major asupra dezvoltării regiunilor,
proiecte care vor genera locuri de muncă şi dezvoltare econmică
Va fi acordată o importantă deosebită continuării investitiilor, cel putin la nivelul valoric
actual, în infrastructura de orice tip, respectiv de
+ transport,
+ IT&C,
+ socială,
+ educatională,
+ de cercetare-dezvoltare,
+ de mediu,
care vor permite realizarea unui nivel adecvat de accesibilitate pentru toti
cetătenii europeni şi le vor oferi acestora şanse egale de dezvoltare
VĂ MULȚUMIM !