Transcript animale salbatice din romania

Lupul (Canis lupus lupus) este un mamifer salbatic,
robust si suplu, de talie mare. Dimorfismul sexual nu este
pronuntat. Lupul este un animal digitigrad, calcand pe pernitele
degetelor, care sunt prevazute cu unghii neretractile. Capul,
similar unui caine de talie mai mare, este prevazut cu un bot
lung (10 cm), triunghiular, ornat cu mustati, lungi si dese. Ochii
sunt putin oblici, mai departati in comparatie cu cainele, cu
pupila rotunda. Urechile sunt mai mici, in comparatie cu cainele,
ascutite si purtate in sus. Caninii sunt foarte bine dezvoltati.
Gatul este puternic, ornat de un guler in sezonul de iarna.
Pieptul este puternic, adanc si suficient de lat. Coada
este stufoasa, relativ scurta si groasa. Picioarele puternice si
musculoase sunt acoperite de par scurt. Picioarele anterioare
par mai inalte decat cele posterioare. Urma lupui este similara
celei a unui caine de aceeasi talie, dar usor mai alungita.
Degetele sunt imprimate mai strans, cu ghearele vizibile, cele
din mijloc fiind mai apropiate decat la caine. Cand sunt in haita,
lupii calca unul pe urma celuilalt, astfel ca pe zapada este greu
de estimat numarul membrilor haitei.
Blana este de culoare de la alb-cenusiu (sur) pana la bruncenusiu, functie de subspecie si de aria de raspandire. Ea se compune
din doua tipuri de fire de par: unul foarte des, lanos, moale, profund, de
culoare galbui-cenusie si altul mai lung, aspru, avand varful negru,
numit spic si care da coloritul blanii. Exista o diferenta intre invelisul
pilos in sezonul estival si cel din timpul iernii. Blana "de vara" este mai
inchisa la culoare, mai scurta si mai rara, in timp ce cea "de iarna" este
de culoare mai deschisa, mai lunga, mai deasa si cu puf abundent. In
Romania, lupii prezinta o culoare cenusiu carunt. Lungimea corpului este
de circa 1,5 m, la care se adauga coada de circa 0,8 m. Greutatea
corporala depinde in functie de sex si de subspecie, fiind cuprinsa intre
30-50 kg, si, in mod exceptional, pana la 70 kg.
Animal carnivor in mod nativ, in caz de necesitate, lupul este si
omnivor, consumand fructe sau scoarta de copac. Se comporta atat ca
vanator, cat si ca necrofag, avand un rol esential in ecosistem, prin
pastrarea echilibrului natural. Lupul consuma aproape orice fel de
vietate de la larve, broaste, reptile, pasari si ouale acestora, rozatoare si
alte animalute, pana la mistret, cerbi si caprioare, oi, vite si chiar ursi. In
cautarea hranei, lupii pot parcurge distante foarte lungi, chiar pana la
100 km, intr-o noapte.
Lupul (Canis lupus)
concluzii





Longevitate: 15-16ani
Simturile: Miros, auz,
vaz
Greutate: 80-90kg
Mediu de viata: Padurile
de munte si de dealuri
Dusmani: Omul, bolile
Ursul brun frapeaza prin aspectul si talia sa.
Se diferentiaza de celelalte rase de ursi prin
dezvoltarea excesiva a musculaturii cefei si spatelui,
dandu-i aspectul unui animal cocosat. Este animal
plantigrad, calcand pe toata talpa piciorului, similar
omului. Centrul de greutate se afla in laba piciorului.
Animal corpolent si musculos, urusul carpatin
prezinta un cap lat, masiv, de forma rotunda spre
ovala. Fruntea este bombata. Nasul este scurt, conic,
urechile rotunjite, iar ochii mici, oblici, cu pupila
rotunda si irisul colorat in tandem cu coloritul blanii.
Gatul este scurt, gros si musculos. Spatele este
bombat, usor inclinat catre omoplati. Coada este
scurta si puternica (ciot). Picioarele sunt lungi,
puternice, musculoase si sunt prevazute cu talpi
scurte (pana la 30 cm).
Laba picioarelor este prevazuta cu gheare
curbate, puternice. Ghearele de la nivelul membrelor
anterioare sunt mai lungi (formand adevarate cangi).
Blana este deasa alcatuita din peri moi, mai lungi pe fata,
abdomen si fata interna a membrelor. Lungimea firului de par variaza in
functie de anotimp, fiind mai lung (8-9 cm) in lunile decembrie-apriliemai si mai scurta in lunile iulie-septembrie. Ursul tanar prezinta un guler
alb ingust, cu marginile bine delimitate, care, o data cu inaintarea in
varsta, se lateste, devenind galben, galben-cafeniu, pana se inchide la
nuanta blanii. Culoarea blanii variaza de la cafeniu deschis pana la
negru. Culoarea labelor poate fi de la negru la maro-ciocolatiu, cenusiu,
rosu sau maro deschis, in functie de aria de raspandire.
Cel mai mare urs in viata, ursul de Kodiak, traieste pe coasta
Alaskai si prezinta o greutate corporala de pana la 800 kg si o inaltime
de circa 3 m (ridicat pe picioarele din spate).
Simturile auzului si mirosului sunt foarte bine dezvoltate. Vazul
este deficitar, astfel ca ursul se orienteaza cu ajutorul celorlalte simturi.
Masculii sunt mai inalti (pana la 1,9-2,5 m) si mai masivi (140320-850 kg), in comparatie cu femelele (100-200-450 kg). Ursul carpatin
prezinta un mers lent, cu capul coborat intre omoplati, privind catre sol
sau intr-o parte. Se poate catara in copaci si poate alerga in salturi mari.
In coborare, pe pantele abrupte se rostogoleste, iar in urcare se
descurca binisor.
Ursul carpatin este un mamifer omnivor, preferand carnea. Se hraneste
cu plante (jir, ghinde, castane, fructe de padure), insecte (furnici), melci, peste,
pasari, mamifere, hoituri. O mare parte din alimentatia sa este compusa din
radacini, graunte si ierburi. Este recunoscut ca un pradator al campurilor de
cereale, cartofi sau varza. Similar copiilor, adora dulcurile. Este innebunit dupa
fructele de padure (zmeura, afine, macese, mere padurete) si alte fructe, dar
cel mai mult ii place mierea. Daca le este foame ataca elani, cerbi si caprioare.
Cand nu-si gaseste hrana necesara in padure, coboara pana aproape de orase
sau la marginea satelor, scotocind prin gunoaie sau facand adevarate masacre
in curtile gospodarilor si in stani. Nu sunt legende povestirile potrivit carora
ursul o ia la fuga cu o oaie sau cu o vaca la subtioara. Ursul strabate kilometri
intregi in cautarea hranei (pana la 100 km), revenind intotdeauna pe teritoriul
creat pentru a hiberna.
Tipul de hranire depinde in mare masura si de varsta exemplarului.
Astfel, ursii tineri se hranesc cu predilectie cu ghinda, jir, mere padurete,
zmeura, afine, miere de albine, iarba frageda, ovaz, porumb si diferite radacini
(alimentatie preponderent vegetala), in timp de ursii adulti (cu experienta in ale
vanatorii) consuma peste (sunt innebuniti dupa somon), pasari si ouale
acestora, oi, vite si rumegatoare salbatice (elani, caprioare), iar, la nevoie, se
hranesc si cu cadavre care n-au intrat inca in putrefactie. Ursul este considerat
cel mai mare pradator de la noi din tara, dar, cu toate acestea, are si el
dusmanii sai de temut: omul, lupul, cainii ciobanesti
Ursul (Ursus arctos)
concluzii



Simturile: Cel mai
dezvoltat pare a fi
mirosul, apoi auzul.
Greutate: 268-440 kg.
Mediu de viata: Paduri
intinse si linistite,
stancarii, arboreta.
Cu denumirea ştiinţifică Lynx lynx şi denumirea secundară în
limba română linx, este la ora actuală cea mai mare felină din fauna
sălbatică a României. Denumit şi pantera Carpaţilor, râsul este
răspândit natural din golul alpin până în Delta Dunării, având o mare
adaptabilitate şi amplitudine ecologică. La ora actuală însă, exemplarele
din afara Carpaţilor şi Subcarpaţilor sunt foarte rare, ca urmare a
vânătorii necontrolate practicate în secolele XX - XXI.
Râsul este un animal puternic şi rezistent, de o agilitate şi
agerime uluitoare. Are până la 1,5 m lungime, cu o coadă de 15-25 cm.
Elementele caracteristice sunt favoriţii pe maxilarele superioare, vârful
cozii negru, iar în vârful urechilor (care au 4-5 cm) are smocuri de peri
negri.
Blana este tipică felinelor mari, fiind compusă din spic şi puf şi
având o culoare gălbuie-roşcată pe laturi şi spate, cu pete negre, şi
alb-gălbuie în partea ventrală. Greutăţile maxime raportate sunt
diferite, variind între 50 şi 58 kg . Poate trăi circa 20 de ani. Membrele
sunt lungi şi groase. Are gheare retractile, foarte ascuţite, lungi de
aproximativ 4 cm.
Un lucru puţin cunoscut este faptul că râsul poate fi domesticit.
În asemenea cazuri el manifestă o fidelitate de câine faţă de cel ce l-a
crescut, chiar dacă i se lasă multă libertate.
Altă caracteristică ciudată a râsului este ura sa faţă de pisica sălbatică
pe care o vânează cu înverşunare, până la exterminare. Ca urmare,
arealele celor două animale nu se pot suprapune decât parţial şi
temporar.
Felină puternică şi singuratică, râsul are nevoie de un areal
foarte mare (2400 - 2500 de hectare), de circa 10 ori mai mult decât
un urs brun. Acest lucru se datorează şi faptului că, spre deosebire de
urs, care este omnivor, râsul are o alimentaţie aproape exclusiv
carnivoră.
RÂSUL-CONCLUZII







Animal puternic şi rezistent;
Blana este specifică felinelor mari;
Este un animal carnivor, iubitor de
sânge;
Este foarte agil: bun căţărător,
bun înotător, se integrează perfect
şi la sol;
Salturile sale pot trece de 4 m ;
Prada sa :cerbi, căpriori, pui de
mistreţ, păsări, animale domestice;
Îşi îngroapă prada pe care nu a
putut-o mânca.
Vulpea are o constitutie fina. Botul este lung si ascutit, prevazut
cu mustati stufoase. Ochii sunt asezati oblic, cu deschiderea pleoapelor
ingusta, de culoare rosu-brun, cu pupila contractata, foarte putin ovala.
Buzele sunt subtiri, ornand deschiderea gurii sub forma unui ranjit.
Urechile sunt scurte si late, purtate ridicat. Caninii sunt foarte ascutiti.
Premolarul IV de pe maxilarul superior si primul molar de la nivelul
mandibulei sunt mai dezvoltati, purtand denumirea de carnasiere.
Mandibula nu prezinta miscari de lateralitate, ci doar in sus si in jos.
Vulpea prezinta membre scurte, cele din fata avand cinci degete, iar
cele din spate, numai patru. Coada este lunga si stufoasa, purtata de
cele mai multe ori printre picioare. Lungimea corpului este cuprinsa intre
110 si 130 cm, din care coada prezinta o lungime de 30 - 40 cm.
Vulpea adulta poate ajunge pina la 9 la 10 Kg. De la nivelul
capului si pana la jumatatea spatelui, blana vulpii este roscata. De la
acest nivel incep sa se suprapuna perii lungi, de culoare sura (cu varful
albicios), diminunand intensitatea roscatului. Laturile trunchiului sunt, de
asemenea, roscat-sur. Membrele pe fata anterioara si laterala, precum
si fata externa a urechilor sunt de culoare neagra. Culoarea neagra mai
este intalnita si la nivelul comisurilor buzelor.
Culoarea alba este regasita sub barbie, sub gat si pe burta.
Coada lunga si stufoasa are parul de culoare sura, putin roscat, iar
varful formeaza un ciucure de culoare alba. La unele vulpi se pot vedea
pete albicioase din loc in loc in zonele in care in mod normal nu se
intalneste acest colorit, pete care reprezinta urme ale unei rai vindecate.
Blana vulpii este compusa dintr-un par exterior mai lung si mai aspru,
care da coloritul acesteia si un puf profund, des, subtire si lanos, de
culoare cenusie. Vara, parul este scurt, cu coada saraca, dand un
aspect mai longelin corpului, in timp de iarna, parul este mai lung si mai
aspru, formand un guler bogat in jurul gatului.
Vulpea este nativ un carnivor desavarsit, hranindu-se cu diferite
vietati pe care le poate prinde, de la iezi de caprioare pana la tot soiul
de insecte. Iarna, cand vanatul este putin, trage la lesuri. Este o mare
consumatoare de rozatoare, fiind alaturi de nevastuica si uliul soricar,
unul dintre cei mai mari dusmani ai daunatorilor agriculturii. In lipsa
carnii, se multumeste si cu zmeura, afine, mere, pere, scoruse, faguri de
viespi si albine, puii si ouale pasarilor care cuibaresc la mica inaltime.
Niciodata nu vaneaza in haita, iar, daca prada i-a scapat, o haituieste ca
un copoi.
VULPEA
concluzii





Mamifer carnivor;
Există 3 varietăţi de vulpe:
“de mesteacăn”,
“cu cruce”,
“cărbunăreasă”;
Are între 7 şi 10 kg;
Corpul are sub 1 m
lungime;
Coada stufoasă are
cca
30-40 cm
Caprioara este cea mai mica specie de capre salbatice originare
din Europa. Masculii au tendinta de a fi mai mari si mai robusti, in
comparatie cu femelele. Masculul poarta denumirea de caprior, iar
femela de caprioara sau ciuta. Blana este diferita in functie de sezon.
Iarna, blana este mai deasa, mai lunga, dand animalului un aspect
ciufulit, neingrijit, avand culoare cenusie sau maro-cenusiu. In timpul
lunilor de vara, blana este mai scurta si mai rara, avand culoare maro
sau castaniu aprins. Blana de iarna incepe sa creasca la inceputul lunii
septembrie si este schimbata in aprilie-mai. In timpul lunilor de iarna,
blana de la nivelul fetei posterioare a crupei este de culoare alba, usor
sesizabila.
In timpul lunilor de vara acest semn este mai putin sesizabil.
Coada este foarte scurta, de cativa centimetri lungime.
Capul este mic, mai mult lung decat lat. Botul, in general, este de
aceeasi culoare ca restul corpului, dar nasul este intotdeauna de culoare
neagra. Adesea prezinta diferite pete de culoare alba pe obraji si in
partea superioara a gatului. Urechile sunt mari, ovale, fiind conturate cu
par de culoare neagra, iar interiorul este captusit cu par moale, de
culoare alba. Numai masculii prezinta coarne, care le cad in octombrienoiembrie, dar le cresc din nou, pana vara, in perioada de rut. Coarnele
au, in medie, o lungime de 30 cm. In general, coarnele prezinta pana la
6 varfuri la capriorii adulti, in timp ce la cei tineri, numarul este mai
redus. Rozetele bazale sunt bine-definite. Coarnele sunt utilizate de
masculi in disputele pentru femele din timpul perioadei de imperechere.
Picioarele sunt suple si prevazute cu copite inguste si scurte ale caror
degete laterale sunt bine dezvoltate. Lungimea corpului este de 95-135
cm. Inaltimea la greaban este de 63-67 cm. Greutatea corporala este de
18-29 kg. Caprioara nu este foarte pretentioasa, dar prefera vegetalele
bogate in apa. Consuma cu placere ramuri tinere, muguri, frunzele
diferitilor arbori si arbusti, scoarta de copac, lucerna, etc. Se va hrani,
de asemenea, cu recolta terenurilor agricole si daca va avea posibilitatea
va intra in livezile de pomi fructiferi, delectandu-se cu frunzele si fructele
acestora. Toamna, caprioarele prefera alimentele concentrate.
Capriorul (Capreolus capreolus)
concluzii







Longevitate: 16-17 ani, chiar 20 ani
Simturile: Cel mai dezvoltat pare a fi
mirosul, apoi auzul.
Greutate: 22-31 kg.
Lungime: 95-135cm;
Inaltime la greaban: 65-75cm.
Mediu de viata: Terenuri cu trupuri mici
de padure, invecinate cu terenuri
agricole. Este raspandit pe intreg
teritoriul tarii.
Duşmani: Rasul, lupul, vulpea, pisicile
salbatice, mistretul, cainii hoinari.
Cerbul (Cervus Elaphus L.) - este un mamifer ierbivor de culoare bruna
- roscata cu un accentuat dimorfism sexual. Cerbii sunt mai mari decit ciutele si
prezinta spre deosebire de acestea coarne caduce. Ca ordin de marime
masculii au greutati cuprinse intre 180-300 kg, iar ciutele ajung doar la 80-150.
Masculii pierd coarnele la inceputul fiecarei luni martie, fenomen
care se intinde, functie de virsta si vigurozitatea fiecaruia dintre cerbi, chiar pina
in luna mai.La vitei, atunci cind implinesc virsta de 1 an, in luna mai, incepe
cresterea primului rind de coarne crestere care se termina in septembrie.
Aceste coarne sunt de regula sulite lungi de 20-30 cm, fara rozete.
Longevitatea cerbului este apreciata in libertate la cca 18-20 ani, insa
in natura rar ajung la aceasta virsta. Intre 12-14 ani cerbii ajung la apogeu,
dupa care intra, treptat in decreptitudine. Virsta exemplarelor vii se apreciaza in
functie de aspectul exterior si trofeu, iar cea a animalelor impuscate dupa uzura
danturii. In perioada imperechierii masculul mugeste, boncaneste sau
boncaluieste. Speriat are un brahnit nazal, ca de altfel si femela.
Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun si vazul suficient de bun.
Cerbul este perfect adapostit in zonele cu paduri intinse, care cuprind
portiuni de poieni sau luminisuri cu izvoare, care ofera liniste, adapost si surse de
hrana. Este intilnit si la cimpie destul de des, acoperind cel putin teoretic intreg
arealul dintre golul alpin si malul marii.
Hrana este deficitara pentru cerb in perioada iernii - ca de altfel pentru
toate cervidele. Iarna se compune din lujeri, muguri si uneori scoarta de copac,
frunze verzi ramase sub zapada, diferite frunze si ierburi uscate, precum si plante
verzi din terenurile cultivate agricol. Ghinda si jirul constituie, in arii cu astfel de
stratificatii , hrana de baza. Accepta si reactioneaza bine la hrana adminstrata
complementar de om: fin, frunzare, suculente si concentrate.
Lupul este dusmanul natural cel mai de temut al cerbului.
Cerbul este sociabil din toamna pina in primavara, perioada in care
masculii se grupeaza pe cirduri conduse de un cerb tinar, iar femelele in cirduri
separate de ciute, conduse de ciuta cea mai in virsta. Doar cerbii foarte batrini sau
foarte puternici traiesc solitari. Imperecherea incepe in luna septembrie, mai intii in
zonele de ses, apoi si la munte, terminindu-se cu a doua jumatate a lunii octombrie.
Intre tauri se duc lupte aprige, pentru suprematia cirdurilor de ciute. Este de retinut
ca in aceasta perioada, cerbii elimina un miros specific, usor de perceput chiar si
de om. Ciutele fata, de regula, cite 1-2 vitei, foarte rar 3, care isi pot urma mama la
1-2 ore dupa nastere.
Sezonul de vinatoare este cuprins intre 01.09 - 15.12 pentru masculi si se
termina mai tirziu la 15 februarie pentru ciute.
Trofeul in constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta.
Trofeee neconventionale sunt "perlele" (canini redusi), parul din coama, crucea
Hubertus. Vinatoarea se face cu carabina cu glont de la calibru 7 mm in
sus.Perioada optima de vinatoare este perioada boncanitului. Se impune a se
retine ca cca 70 % din cotele de recolta la tauri si 100% in cazul femelelor
trebuie extrase selectiv.Metodele de vinatoare sunt la pinda si dibuitul, cu sau
fara chematoare (boncanitoare). Impuscarea la goana este interzisa de lege.
Selectia masculilor se face dupa aspectul extern general al coarnelor, dupa criteriile
stabilite in cazul tuturor cervidelor. O alta perioada favorabila selectiei este dupa
cirduire (15 noiembrie-15 decembrie), cind prin comparatie se poate alege mai
corect exemplarul inapt pentru reproductie.
Cerbul (Cervus elaphus)
concluzie







Longevitate: 20ani
Simturile: Miros, auz
Greutate: 170-315kg
Lungime: 240-250cm;
Inaltime la greaban:
152-155cm
Mediu de viata:
Padurile de mare
intindere din Carpati
Dusmani: Lupul, cainii
ciobanesti.
CAPRA NEAGRĂ
-monument al naturii-
Capra neagra (Rupicapra rupicapra), o adevarata mandrie a tarii
noastre, salasluieste pe crestele alpine, greu accesibile chiar si celor
mai experimentati alpinisti. Mamifer erbivor prin excelenta, capra neagra
isi face rareori simtita prezenta. Trebuie sa te consideri nocoros daca ai
avut vreodata ocazia sa-i distingi silueta pe vreunul dintre piscurile din
Carpati. In timpul lunilor de vara, carduri de capre negre cutreiera
pajistile alpine de la altitudini de peste 1800 metrii. Odata cu sosirea
iernii, capra neagra coboara la altitudini mai mici (sub 1100 metrii), unde
se poate adaposti in padurile montane, dar va ramane aproape de
pantele stancoase ale muntilor.
Capra neagra este mamifer cu aspectul exterior similar caprei, dar
apartine unui gen propriu si este mai strans inrudita cu goralul (antilopa
indiana) decat cu caprinele. Caprele negre sunt animale cu trasaturi
distinctive.
Blana de vara a caprei negre, scurta si moale, este aproape in
totalitate de culoare maro-roscat, in timp ce iarna, ea devine marociocolatie si este formata din fire de par de protectie, groase si lungi de
10-20 cm, ce acopera un strat profund de puf dens. Regiunile ventrale
ale corpului (abdomenul, fata interna ale membrelor, pieptul) sunt mai
deschise la culoare. Coama de culoare inchisa si formata din peri lungi
pleaca de la ceafa prelungindu-se pe linia spinarii si terminandu-se la
coada. Picioarele sunt, in general, de culoare mai inchisa. Maxilarele,
obrajii si partea superioara a nasului caprei negre sunt alb imaculat. De
la nivelul ochilor spre bot, se sesizeaza o dunga neagra.
Cornele negre si ascutite sunt prezente la ambele sexe, ridicandu-se
vertical din varful capului si arcuindu-se spre spate in treimea lor
superioara. La masculi, coarnele sunt mult mai goase si mai arcuite in
comparatie cu femelele. Coarnele caprelor negre pot atinge o lungime
de pana la 32 cm. Ca si in cazul oilor, dintii caprei negre se schimba
odata cu inaintarea in varsta. Dintii cresc intr-un anumit ritm, aspect pe
baza caruia se poate estima varsta exemplarului examinat. Dantura se
uzeaza odata cu imbatranirea animalului.
Coarnele caprei negre cresc in lunile de vara in fiecare an. In
perioada de iarna, coarnele nu mai cresc, ceea ce induce formarea
inelelor de corn, evidente si definitive. Prin numararea inelelor formate
pe coarne, este posibila estimarea varstei animalului. Bineinteles, ca
aceste metode sunt greu de aplicat pe teren chiar si pentru cei
experimentati. Coarnele cresc intr-un anumit ritm si urmaresc un anumit
model, pe segmente, ramanand pe toata durata vietii animalului,
neaparand fenomenul de inlocuire ca in cazul altor cornute. Dezvoltarea
segmentelor celor mai mari se produce in primii 1-4 ani de viata ai
caprei negre, urmand ca apoi sa apara segmente mai mici. Prin
numararea segmentelor de dimensiuni mari si apoi a inelelor se poate
determina varsta aproximativa a exemplarului.
Capra neagra prezinta o lungime a corpului in jur de 110-130 cm
si o inaltime la nivelul greabanului de circa 70-85 cm. Lungimea cozii
poate ajunge pana la 10-15 cm. Greutatea corporala a unei capre negre
poate atinge 15-60 kg.
Capra neagra, sfioasa si sperioasa, isi face rareori simtita prezenta.
Trebuie sa te consideri nocoros daca ai avut vreodata ocazia sa-i
distingi silueta pe vreunul din piscurile din Carpati. Animal diurn, capra
neagra isi desfasoara majoritatea activitatilor in timpul zilei, retraganduse la asfintit in locuri greu accesibile pentru pradatori.
Ca si in cazul altor vietuitoare, in comunitatile de capre negre se
stabileste o ierarhie. Femelele si tineretul alcatuiesc turme de 5-30
indivizi numite ciopoare, in timp ce masculii adulti sunt solitari. Tinerii
masculi raman alaturi de grupul format in jurul mamei pana la varsta de
2-3 ani, urmand ca mai apoi sa traiasca nomadic pana se maturizeaza
complet in jurul varstei de 8-9 ani, cand devin atasati de un teritoriu
propriu.
Capra neagra se hraneste cu diferite ierburi, lucerna, licheni,
muschi, foioase si lastari. Caprele negre pot consuma o multitudine de
plante care sunt otravitoare pentru om, cum ar fi tisa, degetelul rosu si
matraguna, dar evita urzicile si feriga.
Capra Neagra
(Rupicapra rupicapra)
concluzii




Simturile: Miros, auz
Greutate: 43-70kg
Mediu de viata: Goluri de
munte, stancoase, greu
accesibile
Duşmani: Iernile grele,
bolile.
MISTREŢUL






Strămoşul porcului domestic;
Culoare neagră-cenuşie;
Iese după hrană mai mult noaptea,
răscolind culturile de cartofi şi
porumb de la marginea pădurilor;
Merge întotdeauna în “ciurdă”, 512(20) indivizi;
Este vânat pentru trofeu şi pentru
carne;
Poate deveni periculos pentru om.
Mistreţul (Sus scrofa)





Longevitate: 20ani
Simturile: Miros, auz
Greutate: 250-300kg
Mediu de viata:
Padurile de foioase,
terenuri agricole
Duşmani: Lupul,
ursul, rasul, bolile.
Ariciul(Erinaceus europaeus).


Pe varful capului, pe spate, pe coaste si pana la
coada e numai suliti, dese, alburii la mijloc, pe
care le tine, cand merge, indreptate indarat.Are
ochi mici, vioi si doua urechiuse taiate rotund.
Botul, ascutit, e ca de purcelus. Pe fata, pe
frunte, ca si pe piept si pantece, in loc de tepi, e
acoperit cu par scurt, sur.
E atat de precaut incat simte orice miscare. Se
opreste, isi ridica botisorul, priveste in dreapta,
in stanga. Daca nu i se pare nimic suspect, isi
cauta de drum. Daca vede ca e ceva neobisnuit
la mijloc, daca il atingi, cu un sasait de manie
se strange ghem. Sulitele sunt indreptate in
toate partile si numai o dunga mai adanca arata
locul unde e botisorul ascuns intre picioarele
dindarat. Aceasta e singura lui arma de aparare.
Puisorii (3-8 la numar) la inceput golasi, albiciosi, sunt
ingrijiti cum trebuie. Repede le ies tepii, iar ceva mai tarziu au
scapat de grija putandu-se face ghem.
Insecte, soareci, rame si toata hrana lui obisnuita, catre
toamna incepe sa se imputineze. Cu caderea omatului au
disparut de tot. Dupa ce si-a adunat cat mai multe frunze,
ariciul isi infunda nasul in blana moale de pe pantece si
doarme dus toata iarna.
Are trei dusmani principali: vulpile, cainii si bufnitele.
Jderul
In Romania se intalnesc doua
specii de jder: jderul de copac (Martes
martes) si jderul de piatra (Martes
foina).
In timp ce jderul de copac este un
locuitor al padurilor de mare
intindere, pana la limita superioara a
vegetatiei forestiere, jderul de piatra sa adaptat mai bine prezentei umane,
fiind intalnit si in preajma localitatilor,
unde isi imparte teritoriul cu dihorul
(Putorius putorius).




Jderul e zvelt, mladios, trupul subtiat e acoperit cu blana deasa
matasoasa, pieirea lui. Are picioarele subtiri, dar vanjoase, cu
gheare ascutite. Coada lunga, stufoasa, e o carma minunata in
saltimbancele lui sarituri.
In panda are rabdarea ursului, istetimea vulpii, agerimea
vulturului si miscarile sarpelui. Sta tupilat ceasuri intregi pe o
creanga, in asteptare. Cand socoate clipa prielnica, se repede ca o
sageata asupra prazii care nici nu banuieste ca moartea e atat de
aproape.
Pe la mijlocul primaverii, cand fierbintelile il prind si pe el, se
zbenguieste ca un nebun. Nu-si gaseste loc, luptandu-se barbatii
intre ei. Femela naste cativa pui orbi, intr-un cuib facut de regula,
in scorburi de copaci.
Dusmanul lui neimpacat este omul. E vanat ori prins in capcana,
caci blana deasa si moale, colorata iarna castaniu, vara mai
deschis, are bun pret.
Bizamul (Ondatra zibethica)


Bizamul (Ondatra zibethica)
este un animal de 30-35 cm
lungime si poate ajunge la 1,5
kg.
Este cel mai mare sobolan de
la noi, total dependent de apa.
Are o blana cu puf des, cu fire
de par rare. Degetele au gheare
ascutite, cele din spate sunt
unite printr-o pielita inotatoare
redusa.
•Scoate de 3-4 ori pe an cate 6-12 pui. Atinge maturitatea
sexuala la 4 luni. Traieste 3-5 ani.
•Se hraneste cu partile aeriene ale tuturor plantelor
acvatice, cu muguri si lastari tineri, fructe, plante de cultura
si legume, mai rar peste, raci, scoici. Iarna consuma
radacini si rizomi.
•Este activ noaptea. Are ca dusmani mamiferele si pasarile
rapitoare mari.
•Sta mai mult in apa. Sapa galerii in maluri, cu iesiri in apa
si pe uscat (ultimele cu guri astupate), galerii care
dauneaza grav constructiilor hidrotehnice.
Cartita (Talpa europaea )


Cartita (Talpa europaea) este un
animal mic, avand doar 10-15 cm
lungime si aproximativ 65 - 120
de grame. Este un insectivor
subteran, adaptat la sapat si tarat
prin galerii.
Coada scurta, labe cu degete
lungi, ghiare lungi si
latite.Picioarele anterioare au un
os de consolidare suplimentar.
Ochii sunt mici, cu pleoapele
aproape lipite, Pavilioanele
urechilor abia marcate, blana
scurta si deasa.
•Se imperecheaza primavara devreme. Dupa 4-6
saptamani naste 2-7 pui.
•Consuma rame, larve de gandaci, coropisnite, omizi,
furnici dar si alte animale mici care intra in galeriile sale.
•Permanent nesatula, mananca zilnic o cantitate egala cu
greutatea proprie.
Dihorul (Mustela putorius)


Dihorul (Mustela putorius), spaima
gospodariilor, este un animal mai mic
decat jderul. Se intalneste pretutindeni
la noi in tara, de la munte pana in ses,
mai rar in paduri sau in Baragan.
Cum se insereaza, se furiseaza ca un
talhar. Nu e pretentios ca vulpea.
Ajunge pana la gaini, si daca poate
fura una, strangand-o de gat. De nu, se
multumeste cu ce-i iese in cale:
guzgan, soarece de camp ori chiar
carabusi. Isi plateste astfel daunele
provocate omorand gaini.
Cat e de mic, n-are nici 40 cm lungime, nu numai ca e
neastamparat, dar e si indraznet fara pereche. Se incumeta sa
sara si la om, cand e manios, iar de vulpe sau caini nu se lasa
intimidat.
Blana lui e castanie pe spate, aproape neagra pe burta, iar
pe gat si coaste are un abur mai deschis.
Dihorul se recunoaste lesne dupa niste pete albii indaratul
ochilor.
Are corpul incovoiat, gatul gros, picioarele scurte. Sub
coada are doua glande care au o secretie cu miros gretos.
Se imperecheaza prin martie - aprilie. Dupa 40 de zile femela
naste 4-8 pui
IEPURELE





Îşi construieşte casa în pământ
( vizuină);
Are urechi mari şi moi;
Picioarele din spate sunt mai
lungi şi mai puternice decât cele
din faţă;
Se hrăneşte cu morcovi, iarbă,
salată, varză şi alte plante;
În cazul unui pericol se folosesc
de piciorul din spate pentru a
bate toba cu el în pământ,
avertizându-i pe ceilalţi.
Iepurele (Lepus europaeus)





Longevitate: 8-12ani
Simturile: Auz, miros
Greutate: 4-5kg
Mediu de viata: Altitudine
200-250m, pana la 300400m, in zona dealurilor,
dar se gasesc exemplare si
in zona golurilor de munte,
dar cu efective reduse.
Duşmani: Cainii
ciobanesti, braconajul,
bolile.
Veverita
(Sciurus Vulgaris)

Nu e placere mai mare, in
padurile noastre de brazi,
mohorate si tacute, decat
cand privesti nebunatecele
miscari ale unei veverite
(Sciurus Vulgaris). Cu cat
bradul e mai inalt, mai gros,
mai pletos, cu atat sprintara
fiinta pare o jucarie,
alergand usoara ca un
fluture, din creanga in
creanga, sarind din arbore in
arbore. Acum e jos pe
pamant, acum e in varf,
acum e in al zecelea copac.
Cat un pumn de mare, cu o coada stufoasa, cat trupul de
lunga, cu doi ochi “ca de veverita” vioi, inteligenti, cu moturi
in varful urechilor. Vara e ruginie pe spate, alba pe pantece.
Iarna isi schimba mantaua batand mai in cenusiu. Cat tine
vremea buna, se zbantuie numai pe copaci. La amiaza, cand
arsita e mai mare, sau in zilele ploioase, sta acasa, facuta
colac, cu botul ascutit ascuns in blana.

VEVERIŢA




Culoarea blanei diferă
(roşiemaro, neagră sau gri);
Se hrăneşte cu alune, seminţe,
nuci, ouă, viermi, insecte, ciuperci,
păsări mici;
Are simţul mirosului foarte
sensibil, ceea ce o ajută să
găsească mâncarea pe care a
ascuns-o;
Fiind foarte mică , are mulţi
duşmani: vulturii, urşii, vulpile,
ulii.
Nevastuica (Mustela nivalis).

Mica si dragalasa, daca se
poate spune asa dar o mica si
cruda fiara, dusmanca de
temut a cotetelor de pasari,
este nevastuica (Mustela
nivalis). Seamana cu jderul,
dar e mai mica, mai subtirica,
cu picioarele scurte si botul
ascutit. Blana ei moale e mai
deschisa la culoare, dar tot
castanie-cenusie, mai inchisa
pe picioare. Sub gat are o
pata albicioasa, care se
prelungeste pe piept cam
pana in dreptul picioarelor
dinainte.
O asemenea dihanie
usoara, mladioasa, iute,
inarmata cu gheare ascutite,
cu colti si mai ascutiti, este
un dusman neimpacat
pentru toate animalele mici.
Cand intra in cotetele cu pui,
omoara mai mult decat poate
dovedi cu mancarea, iar
soarecii, guzganii nu scapa
de ea. Nici chiar cartita ori
harciogul nu sunt

Parsul cenusiu (Glis glis)



Ai crede, cand il vezi, ca e un pui de
veverita, caci cat e trupul de lung, atat e si
coada stufoasa, numai culoarea blanii e
cenusie cu ape negre, iar pe burta albie. E
imbracat in haina amurgului, caci ziua
doarme intr-o scorbura de copac, unde isi
asterne cateva pai pri frunze si numai
seara iese pentru hrana. Noaptea nu face
decat isi ia cateva alune ori ghinda si apoi
se intoarce la cuib sa le manance. Se
hraneste cu ghinda, jir, alune, muguri de
fag, insecte sau oua de pasari.
Era vestit pe vremea romanilor. Era
crescut, anume ingrasat cu ghinda si
alune. Fript, era socotit ca o mancare
aleasa.
Naste de doua ori pe an cate 3-9 pui.
Pisica Salbatica (Felis Silvestris)


Este un tigru in miniatura,
cu toate caracteristicile
crudului carnivor. Chiar
cand pare ca doarme simte
fosnetul imprudentului
soricel.
De aceea reprezentantul
tigrului, al leului, al
panterei si al celorlalte
carnivore agere, la noi, nu
este nici ursul, nici lupul,
ci pisica salbatica,
raspandita in toate
padurile din tara, de la
munte si pana’n Delta
Dunarii.
E un animal destul de mare,
caci masoara cu coada cu tot
chiar si peste 1,20 metri. La
infatisare nu se prea deosebeste
de un motan, cu blana moale,
deasa, cenusie. La fata e ceva mai
roscat, ca si pe dosul urechilor.
Aduce insa aminte, pe restul
trupului si ceva de tigru, prin
niste dungi mai negre in lungul
sirei spinarii, din care se lasa spre
pantece altele mai sterse. Se mai
deosebeste de pisica domestica
prin coada stufoasa, ca retezata la
varf.
Cat e ziua, sta ascunsa in
scorbura unui copac, sub o
stanca, in vreun desis.
Soarecii de camp (Microtus arvalis)





Nu e cu mult mai mare la trup ca un soarece de casa. Si
culoarea este aproape la fel. E doar ceva mai cenusiu pe
spate si mai alb pe burta. Botul e mai scurt, ca si coada.
Traieste in tuneluri sapate sub pamant, iar cand sunt
multi vezi gauri langa gauri.
E nesatios la culme. Mai ales daca primavara e secetoasa,
mananca toate semintele azvarlite inbrazda. Mai apoi se
hraneste cu ce poate, cu ce are: frunze de grau, de
lucerna. Cand cerealele incep a da in spic, taie paiul de jos
si duce spicul intreg, de umple camarile cu provizii.
Se inmulteste cu o iuteala uimitoare. Fe vara femela poate
fata de cel putin 5 - 6 ori, masar cate 5 -6 pui odata. La o
luna jumatate, cel mult doua, soricioaica din primavara
devine la randul ei mama. Dintr-o singura pereche, ia
acest fel, pot sa iasa la sfarsitul anului peste 500 de
indivizi, in masura de a se inmulti si ei. Asa se explica
invaziile in unii ani favorabili.
Un singur animal intr-un an mananca sau distruge cam 11
kilograme de substante vegetale.
Soarecele de zapada (Microtus
nivalis)


Soarecele de zapada (Microtus
nivalis) are o lungime de 12-14
centimetri si o greutate de doar 4050 de grame. Are o blana deasa si
lunga, coada alba. Ochii si urechile
sunt mari, perii senzitivi de pe cap
lungi.
Naste de 2-3 ori pe an cate 3-7 pui
in cuiburi captusite cu plante
uscate tocate marunt. Traieste
pana la 3-4 ani.
Consuma ziua graminee
aspre, fructe de merisor,
radacini.
Foloseste
ca
adapost
crapaturile din stanci, golurile
dintre pietre. Face rezerve
mici de hrana pentru iarna,
caci umbla de obicei pe sub
stratul de zapada dupa lujeri
si radacini.
 Il gasim in munti la
altitudini de 600-2000 de
metri, in locuri insorite.
Cunoaşterea mediului
Unitatea: ANIMALE
Clasa a II-a
Realizator: inv. RAUTA CRISTINA
Bibliografie








doru.wordpress.com
blackcatculcea.wetpaint.com
www.natgeo.ro
free-wallpapers.110mb.com
www.mondofun.ro
www.zooland.ro
alpinet.org
www.ghidbrasov.ro