Prezentare inf_ si comunicare

Download Report

Transcript Prezentare inf_ si comunicare

MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR
PROBLEME SPECIFICE
AXA
PRIORITARĂ
1
PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL MEDIU
ORGANISMUL INTERMEDIAR POS MEDIU REGIUNEA CENTRU SIBIU
2007-2013
Titlul
proiectului
CADRUL INSTITUŢIONAL – CERINŢĂ DE ELIGIBILITATE
Informare
şi publicitate
la nivel regional.
subtitlu
DEFINIREA
AGLOMERĂRILOR
GESTIONAREA
NĂMOLURILOR
PROVENITE
DE- LA
STAŢIILE DE
Activităţi
2010,perspective
2011
2012
TRATARE ŞI DE LARegiunea
STAŢIILE DE
EPURARE A APELOR
7 Centru
COORDONAREA INVESTIŢIILOR ÎN INFRASTRUCTURA DE
MEDIU LA NIVEL JUDEŢEAN / REGIONAL
Sibiu iulie 2011
Cuprins:
 Principii
ale comunicării
 Instrumente/Experienţa de la nivel regional cu exemple de bune practici
 Rezultate
 Impact
Titlul proiectului
 Lecţii învăţate
 Activităţi 2010
 Perspective 2011 – 2012
 Concluzii
subtitlu
Principii ale comunicării
 Adaptarea modului de transmitere al informaţiei la grupul ţintă
Mesaj transmis să fie formulat simplu, direct, credibil, să fie prezentat în mod
atractiv şi repetat (informare continuă)
 Stimularea/păstrarea interesului publicului larg/specializat
 Creşterea numărului de persoane informate prin diversificarea acţiunilor de
comunicare, creşterea gradului de conştientizare, multiplicarea efectelor prin
acţiuni desfăşurate în parteneriat subtitlu
 Asigurarea vizibilităţii şi a transparenţei
Pregătirea atentă a evenimentelor (grup ţintă, tematică, discurs,locaţie,etc)
 Obţinerea unui feed-back de la participanţi, în vederea analizării nevoilor
informaţionale ale acestora (tipul de informaţie pe care aceştia îl consideră de
interes).
Titlul proiectului
Instrumente – între experienţa proprie şi
bune practici
• Comunicate de presă, articole, apariţii în mass-media
• Pagina web - prezentarea informaţiilor pe site-ul propriu: www.posmediu.ro
• Comunicare directă - prezentarea progresului înregistrat în implementarea POS
– Mediu în cadrul unor seminarii, caravane, conferinţe, ateliere de lucru, grupuri
de lucru, târguri expoziţionale, etc.
• Helpdesk în perioada de pregătiresubtitlu
a proiectelor: la sediul OI
• Instruiri pentru beneficiari/ potenţiali beneficiari – instrucţiuni pentru
beneficiari (măsuri obligatorii de informare şi publicitate, modalitatea de
întocmire a unui dosar al cererii de rambursare)
• Răspunsuri la solicitările de informaţii (direct, telefonic, pe fax, electronic)
• Campanii de informare/conştientizare/susţinere/finală
Titlul proiectului
Beneficiari - măsuri obligatorii de informare şi publicitate
Titlul proiectului
subtitlu
Instrumente de comunicare utilizate
în cadrul Axei 4 POS Mediu
Titlul proiectului
subtitlu
Seminar Axa 4 – protecţia naturii
Titlul proiectului
subtitlu
Rezultate – Informare continuă
• 44 evenimente organizate în conformitate cu principiul parteneriatului alături de:
 AM POS – Mediu;
 autorităţi naţionale, regionale sau locale şi agenţii de dezvoltare;
 asociaţii comerciale şi profesionale;
 parteneri economici şi sociali;
 organizaţii neguvernamentale;
 organizaţii reprezentând mediul de afaceri;
subtitlu
 centrele de informare ale reprezentanţelor europene sau ale Comisiei;
• 2127 participanţi din rândul beneficiarilor şi potanţialilor beneficiari, autorităţilor
publice locale, ONG-uri, mediului academic, mediului de afaceri, alte instituţii
implicate în gestionarea FSC din România.
• cca. 1144 milioane euro/Regiunea 7 Centru/40 proiecte în sectoarele
apă/canalizare, deşeuri/situri contaminate, protecţia naturii şi inundaţii.
Titlul proiectului
Proiecte POS Mediu
Titlul proiectului
subtitlu
Proiecte POS Mediu
Titlul proiectului
subtitlu
Proiecte POS Mediu
Titlul proiectului
subtitlu
Impact (1)
Impact major la grupurile ţintă:
• Comunicarea directă (instruiri, seminarii, conferinţe, ateliere)
• Activităţile de helpdesk desfăşurate pe perioada pregătirii de proiecte
• Informaţiile publicate pe pagina web www.posmediu.ro (news-letter, anunţuri
de lansare a apelurilor de proiecte, ghidul solicitantului, formularul cererii de
finanţare, model de contract de finanţare, întrebări frecvente, instrucţiuni, lecţii
învăţate, etc.)
subtitlu
au determinat:
 creşterea numărului de proiecte mature depuse;
 îmbunătăţirea calităţii acestora;
 creşterea ponderii proiectelor propuse pentru finanţare din totalul celor
depuse;
 reducerea timpului alocat întocmirii documentelor necesare rambursărilor prin
calitatea şi conformitatea acestora.
Titlul proiectului
Număr proiecte aprobate la nivelul Regiunii Centru
Axele 1-5
Titlul proiectului
subtitlu
Semnarea contractelor de finanţare
Titlul proiectului
subtitlu
Creşterea numărului de proiecte depuse şi
aprobate în cadrul Axei 4 POS Mediu
Regiunea 7
Centru
Valoarea
totală pr.
depuse
(euro)
Valoarea
totală pr.
aprobate
(euro)
64.165.753
4.574.381
Sesiunea 1
2.589.302
-
Sesiunea 2
4.819.337
74.595
Sesiunea 3
12.152.617
4.499.786
Sesiunea
4
44.604.497
proces de
evaluare în
derulare
Titlul proiectului
subtitlu
Total
Impact (2)
Impact scăzut la publicul larg
• Comunicate de presă transmise către
presa locală şi regională
• Majoritatea cotidienelor de mare tiraj nu
sunt interesate să publice gratuit
anunţurile/comunicatele
• Dacă sunt publicate fie se regăsesc
în
subtitlu
pagini mai puţin citite (vizibilitate
minimă) fie sunt preluate trunchiat
• Gradul mare de tehnicitate al proiectelor
POS Mediu precum şi categoria restrânsă
de potenţiali beneficiari
(autorităţi publice)
Titlul proiectului
Lecţii învăţate (1):
1. Existenţa unui număr semnificativ de greşeli repetitive în redactarea cererilor de
finanţare cu impact negativ asupra eligibilităţii şi/sau sustenabilităţii proiectelor
Soluţii :
-
Comunicarea directă (instruiri, seminarii, conferinţe, ateliere) este mai eficientă.
Diseminarea lecţiilor învăţate în cadrul unor seminarii/instruiri regionale reduce numărul de
greşeli din implementare/dezvoltare proiecte.
Prezentarea şi publicarea perioadica a exemplelor de proiecte care au fost implementate cu
succes si care au generat o crestere valorica domeniului caruia s-au adresat.
subtitlu
Intensificarea activităţilor de helpdesk în vederea îmbunătăţirii calităţii aplicaţiilor/creşterea
ponderii proiectelor propuse pentru finanţare din totalul celor depuse.
Informaţiile publicate pe pagina web www.posmediu.ro asigură o informare rapidă.
Crearea unui parteneriat cu potenţialii beneficiari pt. dezvoltarea managementului
cunoasterii prin: publicarea şi actualizarea perioadică a informaţiilor de pe pagina web a OI POS
Mediu Sibiu dar si crearea unei baze de date cu aceştia în vederea menţinerii unui dialog permanent prin
intermediul help-desk-ul dezvoltat la nivelul BP.
Titlul proiectului
Lecţii învăţate (2):
2. Rafinarea continuă a procesului de evaluare/selecţie şi implementare a proiectelor
Soluţii :
-
-
Încorporarea observaţiile primite din partea beneficiarilor în variantele revizuite ale
documentelor de evaluare şi selecţie (Ghidul Solicitantului, Cererea de Finanţare);
Realizarea şi distribuirea de materiale specifice, destinate beneficiarilor cu privire la
informarea şi publicitatea proiectelor POS Mediu;
Lansarea sesiunilor de solicitare de proiecte însoţită de măsuri concrete de publicitate:
comunicate de presă şi evenimente de lansare
în regiune;
subtitlu
Prevenţie: semnalarea/dezbaterea/clarificarea aspectelor care au produs dificultăţi în
implementare, în faza de pregătire/redactare a proiectelor, în special prin help-desk şi
seminarii de instruire.
Titlul proiectului
Concluzie:
Feed-back-ul furnizat permanent din implementare aduce plus valoare procesului de evaluare şi
selecţie a proiectelor.
Lecţii învăţate (3):
3. Nevoile informaţionale ale grupurilor ţintă definite în Planul de Comunicare
s-au modificat pe parcursul perioadei 2007-2010
Soluţii:
Titlul proiectului
• Public larg – informaţii cu caracter mai general privind rezultatele POS Mediu
(exemple concrete de proiecte finanţate);
• Beneficiari - informaţii cu caractersubtitlu
precis, vizând aspecte concrete din
implementarea proiectelor;
• Mass-media – manifestarea disponibilităţii de a participa la talk show-uri sau
reportaje/vizite de presă la obiectivele de investiţii cu grad mai avansat în
implementare.
Activităţi 2010 – Regiunea 7 Centru:
7 evenimente - accentul s-a pus pe furnizarea de informaţii cu caracter practic beneficiarilor/potenţialilor


beneficiari:
118 persoane participante
220 întrebări adresate
4 consultări individuale (help-desk) la sediu OI cu potenţialii beneficiari, în special ai Axei Prioritare 4
4 comunicate de presă transmise în vederea publicării către ziarele regionale şi locale
•
răspunsuri la 25 solicitări verbale şi 60 scrise
•
diseminarea materialelor informative POS – Mediu(broşuri, mape, pixuri, cd-uri, afişe, memorz-
Titlul proiectului
stick-uri)
•






•
subtitlu
realizarea măsurile de informare şi publicitate în parteneriat alături de:
AM POS – Mediu;
autorităţi naţionale, regionale sau locale şi agenţii de dezvoltare;
asociaţii comerciale şi profesionale;
parteneri economici şi sociali;
organizaţii neguvernamentale/organizaţii reprezentând mediul de afaceri;
centrele de informare ale reprezentanţelor europene sau ale Comisiei;
actualizarea website-ului OI POS Mediu Sibiu
Perspective 2011 – 2012
1.
2.
3.
4.
5.
revizuirea Planului de Comunicare în funcţie de recomandările formulate de
specialişti şi feed-back-ul primit din partea grupului ţintă;
derularea unei campanii tip „testimonial” care să prezinte exemple de proiecte
concrete finanţate prin POS Mediu; persoanele care vor apărea în spoturi şi
articole de presă sunt beneficiari reali ai Programului;
activităţi de informare şi publicitate dedicate beneficiarilor =„public
specializat” (date concrete şi foartesubtitlu
specifice) – 17 august 2011;
activităţi de informare şi publicitate dedicate publicul larg - informaţiile vor
avea un grad mai mare de generalitate;
evenimente dedicate exclusiv presei, respectiv vizite la locul de desfăşurare a
proiectelor pentru reprezentanţii mass-mediei locale şi regionale – 18 august 2011
vizitarea obiectivului de investitii – Statie de epurare – din cadrul proiectului cu
titlul “Extinderea si reabilitarea sistemului de apa si apa uzata in regiunile Medias,
Agnita, Dumbraveni, judetul Sibiu” - oraşul Mediaş .
Titlul proiectului
Concluzii
Activităţile de informare şi publicitate desfăşurate de OI Sibiu, au contribuit la:
• creşterea gradului de conştientizare a publicului
• informarea potenţialilor beneficiari referitor la oportunităţile de finanţare oferite
de POS Mediu
• asigurarea transparenţei utilizării fondurilor
subtitlueuropene
• respectarea cerinţelor Comisiei Europene privind vizibilitatea intervenţiei
financiare a UE
Titlul proiectului
MULTUMESC PENTRU ATENŢIE!
http://www.posmediu.ro
Titlul proiectului
Valerica
PETRUŢA
subtitlu
Consilier superior/ofiţer de comunicare
Organismul Intermediar pentru POS Mediu Regiunea
Centru Sibiu
Str. Cristian nr. 21, Sibiu, România,
Tel: 0269/211 512;
Fax: 0269/211 512