Imaginația, Activitatea și Viața Instinctuală

Imaginația – caracteristici generale

Cunoaşterea îţi dă aripi, iar imaginaţia te înalţă!

(Henri Coandă) Imaginația își are originile în reprezentări. Este susținută de gândire și prelucrează, transformă, sintetizează ideile. Imaginile şi ideile noi se creează pe baza obiectelor existente şi a celor inexistente. Desi dezvoltarea imaginației la un nivel înalt este caracteristică omului, germenii ei pot fi descoperiți și în conduita unor animale din regnul superior.

Imaginația – forme și procedee

Forme:

• neintenţionată (pasivă): visul, reveria – legătură cu psihopatologia, dorinţele nepermise sunt satisfăcute halucinator; • intenţionată (activă): imaginaţia reproductivă – similară memoriei imaginative – asociază elementele verbal-imaginative cu imagini din experienţa proprie (ex.: lectură); visul de perspectivă: proiectare mentală a planurilor de viaţă; imaginaţia creatoare: anticipează idei, plănuieşte acţiuni; • •

Procedee:

• aglutinarea = îmbinarea; (ex.: centauri, diavoli); combinarea: obiectul vechi în context nou => o nouă relaţie; amplificarea sau diminuarea – pentru o anumită însuşire; (ex.:uriaşi, pitici); • tipizarea = exprimarea esenţei; (ex.: eroii din literatură); • schematizarea = reprezentarea părţii esenţiale => imaginea mentală a obiectului; • simbolizarea: frecventă în psihopatologie – exprimarea unei idei printr-o imagine îndepărtată de expresia directă;

Creșterea și scăderea imaginației (1)

metasimulaţia mitomania (formă a exaltării imaginaţiei) fabulaţia coerentă şi relativ adaptată (aparţine mitomaniei)

Creşterea imaginaţiei

simulaţia confabulaţia minciuna

Creșterea și scăderea imaginației (2)

Creşterea imaginaţiei: apare în intoxicaţii, stări de excitaţie, delir cronic Ex.: schizofrenie paranoidă – construcţia delirantă = deviere ideativă parareală + realizare pe plan imaginativ.

 

Mitomania:

   formă a exaltării imaginaţiei – pseudologia fantastică Birnbaum; clasic – în isterie şi sdr. Korsakov; actual – este considerată un sindrom, dar şi un aspect al unor personalităţi (emotivitate, sugestibilitate, exaltarea imaginaţiei => tendinţă mitomană) – pacienţii pun în slujba imaginaţiei toate resursele cognitive, ei subestimeaza interlocutorul sub aspect cognitiv;

Relatarea mitomană:

    organizarea romanescă a trăirii: aspectul discursului nu este adecvat la conţinut, interlocutorul sesizează irealitatea; alibiul existenţial: ideile merg univoc spre supraestimarea propriei persoane, mitomanul îşi clădeşte imaginea de sine în funcţie de ce aşteaptă auditorul de la el; suprasemnificarea: merge de la simpla exagerare până la fabulaţia cea mai amplă; scopul principal: a atrage atenţia; conduita de teamă: mitomanul crede că nu poate realiza o legătură interpersonală decât prin intermediul fabulaţiei; teama e legată de faptul că celălalt ar putea afla

Creșterea și scăderea imaginației (3)

Relaţia mitomanie – boală:

•

Clasic:

• - mitomania = avanscena delirului de imaginaţie sau fantastic;

Modern:

- există o relaţie mitomanie – psihopatie: În perversiunile sexuale: mitomania nu constituie un scop, ci un mijloc de negare a tulburării instinctive; În isterie: este intrinsecă şi nu un epifenomen; În debilitate: pentru a compensa insuficienţa cognitivă; trebuie diferenţiată de şarlatanie – cel în cauză operează deliberat, organizat, are planuri, reguli, pe când mitomanul este naiv, dezadaptat, fără exerciţiu; mitomania este similară fantasmei, reveriei, se îndepărtează de minciună, se apropie de delir, dar nu aparţine lumii delirante;

Creșterea și scăderea imaginației (4)

Confabulaţia:

- e însoţită de tulburări mnezice, - scăderea pragului conştienţei, - discurs rupt de realitate, - este alimentată de pseudoreminiscenţe, vise; constituie încă un pas pe scara dintre adevăr şi delir; Minciuna: alterarea intenţionată a adevărului, cu conştienţa clară, posibilităţi cognitive intacte, poate fi apreciată doar etic, nu psihopatologic;

Simulaţia: •

falsificarea adevărului doar în privinţa stării de sănătate; • pot fi simulate boli organice, neurologice, psihice – în special negativismul, stupoarea, mutismul, oneiroidismul halucinator, agitaţia maniacală; • la isterici şi debili mental – e accentuată, tenace, persistentă în ciuda aspectului caricatural şi opoziţiei celor din jur; • fidelitatea simulării depinde de imaginaţia, inteligenţa şi rezistenţa celui în cauză;

Creșterea și scăderea imaginației (5)

Metasimulaţia:

după un episod psihotic real sau după un accident, pacientul refăcut reia acuzele realizând beneficiile;

Suprasimularea:

- amplificarea tulburărilor existente;

Disimularea:

ascunderea simptomelor; Scopuri:  sustragerea de la tratament;  beneficii;  punerea în practică a unei idei delirante sau tentative suicidare (ex.: la debutul sau la sfârşitul episodului depresiv – când tendinţa suicidară e mare); Conduite de disimulare:  reticenţa de disimulare;  reticenţa de renegare – anoso-gnozică = negarea bolii;  ascunderea simptomelor în fazele incipiente de demenţă (când pacientul păstrează conştiinţa versantului descendent al existenţei.

Creșterea și scăderea imaginației (6)

Scăderea imaginaţiei – apare în:

1) nedezvoltări cognitive – oligofrenii; 2) deteriorări cognitive – demenţe; 3) stări confuzionale – dezorganizare psihică; 4) personalitatea epileptică – adezivitate, vâscozitate, înclinaţie analitică; 5) inhibiţia (diferită de negativism, mutacism, reticenţă, opoziţie); 6) nevroza obsesională, psihastenii.

7) depresie

Activitatea – Caracteristici generale

      Omul este capabil de o performanţă unică, aceea a realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor Imaginaţia este legată mai ales de ceea ce va fi.

Detaşându-se de prezentul imediat (aici şi acum), omul îşi organizează şi proiectează acţiunile; Anticipează atât drumul care va fi parcurs, cât şi rezultatele care vor fi obţinute.

Activitatea este legată de conduita motorie; Activitatea şi voinţa = funcţii efectorii, orientate de gândire, conştienţă; ele jalonează comportamentele;

Activitatea - Aspectul Vestimentar

Ținuta: primele indicii ale stării stării psihice, arată adaptarea la regulile sociale Dezordinea vestimentară: apare în stări confuzionale, oligofrenii, demenţe, psihoze, schizofrenie; Rafinamentul vestimentar: apare in psihopatia isterică sau homosexuală, schizofrenie (ca bizarerie); Excentricitatea vestimentară: utilizarea de decoraţii, flori, cantităţi mari de fard – apare în stări de supraestimare, megalomanie, paranoia, manie; Folosirea obiectelor vestimentare ale sexului opus: psihopatie – travestitism Folosirea de obiecte vestimentare necorespunzătoare vârstei sau situaţiei: cisvestitism

Activitatea – elemente definitorii (1)

Privirea:

      redă spontan conţinutul afectiv; fixă, imobilă, încrucişată => ură, agresivitate, cruzime; deschisă larg, cu sprâncenele ridicate, fruntea încreţită => angoasă, anxietate; hipermobilă, fugace, necruţătoare => excitaţie, manie; hipomobilă, fixă sau absentă => depresie; discordantă, detaşată,ruptă de realitate, abstrasă ambianţei => schizofrenie;

Activitatea – elemente definitorii (2)

Mimica: expresia involuntară şi reflexă non-verbală, traduce tonalitatea afectivă

Hipermimia: Hipomimia (până la amimie):

Paramimiile (mimica neconcordantă cu stările afective): •generalizată, globală: creşterea mobilităţii şi expresivităţii, creşte întreaga motricitate facială ca intensitate, rapiditate, variaţia mişcării; •apare in manie, stările de excitaţie din intoxicaţiile uşoare; •localizată, polarizată: stare extatică, preocupare delirantă, dialog cu vocile, mirare, teatralism isteric, mimici compensatorii •apare în melancolie, inhibiţie psiho-motorie, sdr. de impregnare neuroleptică, stupor, oligofrenie, demenţă, paralizia generală progresivă •scade tonusul musculaturii faciale => facies laminat sau masca paralitică • mimica de împrumut; ecomimia; • exprimă pervertirea gesturilor mimice, bizareria, manierismul, stereotipiile din schizofrenie (hemimimia,neomimia, jargonomimia, psitacismul mimic)

Activitatea – Parakineziile (1)

   Includ paramimiile; Reprezintă tulburări ale conduitei motorii = pervertirea sensului şi conţinutului natural şi logic al mişcării; Gesturile îşi pierd naturaleţea, devin nemotivate, artificiale, puerile, bizare, discordante cu stările afective, cu ideaţia, cu situaţia obiectivă;

Forme:

 manierismul: pervertirea acţiunilor comportamentale şi gestuale simple – mers artificial (sărit, săltat, dansat, în zig zag, pe călcâie, pe vârfuri), gesturi comportamentale puerile, caricaturale (ex.: dă mâna foarte protocolar, oferă un singur deget);   bizareria: grad ridicat de comportament manieristic, pierderea trăsăturilor logice a gesturilor şi mişcărilor; stereotipiile

Activitatea – Parakineziile (2)

Stereotipiile:

 tendinţa de repetare a unei manifestări bizare; se manifestă în plan mimico-pantomimic (atitudini), al limbajului şi al scrisului;  

stereotipii de atitudine (akinetice

antrenament pentru un om normal; ): pacientul păstrează mult timp o poziţie bizară şi incomodă, obositoare, imposibil de menţinut fără

stereotipii de mişcare (kinetice, parakinetice

incomprehensibile, ilogice; ): perseverarea unei mişcări, repetă un gest, acţiune, cuvânt, propoziţie, frază inutile,   unii autori consideră că stereotipia = activitate motorie involuntară şi inconştientă fără conţinut ideo-afectiv, pe când alţii o consideră fixare invariabilă a gestului, atitudinii, indiferent de conţinutul ideo-afectiv; deşi fenomenologia stereotipiilor este motorie ele au la origine un sens => automatizarea este secundară -> câştigă treptat loc dominant în conduită;   alături de negativism şi sugestibilitate, apar în schizofrenia catatonică, demenţă, idioţie, imbecilitate, faza finală a delirului cronic, boala Parkinson; diferă de mişcările iterative (tulburări de tonus) şi de repetiţiile verbale monotone (plângerile melancolicilor)

Activitatea - Exagerarea activităţii psihomotorii (tahikinezia, hiperkinezia) -

- mimică mobilă, expresivă + pantomimică amplă, continuă, rapidă; - apare în stări afective pozitive, intoxicaţii uşoare, hipomanie, manie; - când pe fondul hiperkineziei apar neliniştea + dezorganizarea actelor motorii => excitaţie psihomotorie cu forma ei extremă – agitaţia psihomotorie; - agitaţia psihomotorie: determinată de intensitatea, conţinutul stărilor afective, gradul de claritate a conştienţei; - trebuie apreciată după coerenţa şi scopul mişcărilor; e dramatică, spectaculară, întreţinută de reacţiile anturajului;

Activitatea - Exagerarea activităţii psihomotorii (tahikinezia, hiperkinezia) -

Agitația psihomotorie apare în:

Impregnarea cu neuroleptice; Afecţiunile organice cerebrale (de natură infecţioasă, vasculară, traumatică, tumorală); Deteriorare, regresie, nedezvoltare cognitivă; În manie: există o stare prodromală de irascibilitate şi ergasiomanie (impulsivitatea de a face ceva); În depresia endogenă: la pacienţi aparent liniştiţi, hipomobili; fără un motiv comprehensibil; În schizofrenie: apare imprevizibil, fără excitaţie din mediu -> incomprehensibilitatea conduitei; În epilepsie: în timpul unei echivalenţe epileptice sau intercritic – determinată de incitaţiile din mediu; În stări reactive: fără modificarea conştienţei, generată de frustrare şi paroxismele anxioase; În psihopatii: agitaţie disproporţionată faţă de situaţie; are la bază labilitatea afectivă şi scăderea voinţei.

Activitatea - Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie) (1) -

În stadiile sechelare, după memningoencefalite, sdr. Parkinson organic sau neuroleptic, epilepsie, apar:  lentoarea mişcărilor (= bradikinezie)  + scăderea cursului ideativ (= bradipsihie)  + scăderea mobilităţii mimicii şi a expresivităţii (=hipomimie)  + bradilalie;

Există diferenţe între:

- inhibiţia motorie (diminuare generală, cu scăderea activităţii motorii) - şi bradikinezie (scăderea ritmului activităţii fără sărăcire motorie);

Activitatea - Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie) (2)-

Akinezia = inhibiţie psihomotorie severă

•Barajul motor (sperrung): oprire bruscă şi fortuită a oricărei mişcări, inclusiv a vorbirii; •Fadingul motor: diminuare treptată până la dispariţie a amplitudinii oricărui gest sau act; •Stupoarea: imobilitate aproape completă; pacientul - inert, nu răspunde la solicitări, reacţionează tardiv, vag, mimica poate fi împietrită de durere / anxietate sau complet inexpresivă (în stuporul catatonic, sopor, comă); •Catalepsia: totala inerţie motorie, însoţită de uşoară hipertonie musculară; pacientul păstrează mult timp poziţia în care se află sau atitudinea imprimată de examinator Catatonia: stare complexă cu etiologie şi manifestări multiple, interesează mai mult activitatea motorie, •Sugestibilitatea: receptivitate extremă, frecventă în isterie, psihopatii, oligofrenii, demenţe •Negativismul: tendinţa de a opune rezistenţă activă sau pasivă la orice stimul extern şi faţă de satisfacerea nevoilor fiziologice •Forme ale negativismului: pasiv, activ, apare în schizofrenia hebefrenică sau catatonică

Activitatea - Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie) (3) -

Catatonia neuroleptică: descrisă de Delay, Deniker, Haase, Janssen; apare la neurolepticele incisive • Forme: sdr. Akinetic, sdr. akinetic – hiperton, sdr. diskinetic – hiperton, sdr. hiperkinetic – hiperton Tulburările psihomotorii pot interesa reglarea actelor sau acţiunilor (ex.: inerţie în iniţierea actelor motorii chiar şi când actul motor respectiv e expresia unei necesităţi instinctive; Perseverarea motorie: perseverenţa iterativă, substitutivă; apare in demenţe senile (Alzheimer, boala Pick), hebefrenie; diferă de iteraţie (palikinezie)

Activitatea - Activitatea pantomimică (1) -

Tulburările de mers:

Activitatea - Activitatea pantomimică (2) -

Ticurile:

- apar în nevrozele mixte (motorii), psihastenie - sunt mişcări cu caracter intempestiv, repetitiv, rapid - rezultat al contracţiei unor grupe musculare scăpate de sub controlul voinţei, dar accesibile conştienţei - mişcări spasmodice parazitare de aspect intenţionat - cuprind şi onicofagia, tricotilomania - frecvente în copilărie, pot dispărea spontan după adolescenţă;

Dezorganizarea conduitei motorii (dispraxie, apraxie):

pierderea exprimării gestuale deşi nu există tulburări motorii elementare, intelectuale sau senzitivo-senzoriale orice activitate, acţiune este executată după un plan ideator (lob parietal stâng) –> când se trece la execuţie, schiţa ideatorie e mutată în lobul frontal

Activitatea - Activitatea pantomimică (3) -

Dezorganizarea conduitei motorii (dispraxie, apraxie):

 Când se trece la execuţie, schiţa ideatorie e mutată în lobul frontal (centrul ideo-motor) unde există engramele kinetice –> în momentul execuţiei acestea trec în cortexul motor rolandic:  apraxia ideatorie: actul e bine conceput ca tendinţă, kinetica elementelor e intactă (gesturile pot fi executate corect), actul nu poate fi executat căci este perturbat planul, reprezentarea lui; este bilaterală, permite actele simple, nu şi pe cele complexe  apraxia ideomotorie: nu poate executa nici actele complicate, nici pe cele simple (ex.: nu-şi încheie nasturii, nu scoate limba); interesează numai actele deliberate, intenţionale, nu şi pe cele spontane, automate

Viața instinctuală – Carcteristici generale -

Instinctele: → forme înnăscute şi primitive ale trebuinţelor biologice

  - însuşiri moştenite ereditar - reflexe necondiţionate    - acord cu convenienţele sociale - sunt înglobate în personalitate ca elemente stimulatorii - în psihopatologie: tulburările instinctelor apar în leziuni organice, procese psihotice, la personalităţile dizarmonice

Viața instinctuală – Tulburările instinctelor (1) -

1. Tulburările instinctului alimentar  Bulimia - în leziunile organice: tumori diencefalice, pancreatite, diabet zaharat, hipertiroidie, convalescenţă    Polifagia - tendinţa de a ingera fără discernământ alimente necomestibile Anorexia - în depresiile profunde, nevroze, psihopatii (la adolescenţi, mai mult la fete), în stările psihice reactive, şocuri emoţionale Sitiofobia - refuzul alimentelor (are o motivaţie legată de conţinutul halucinaţiilor auditive, gustative, olfactive, de existenţa unor idei delirante de otrăvire, inutilitate, autoacuzare, negaţie) 2. Tulburările instinctului de apărare  exagerarea nevoii de autoconservare  abolirea instinctului de apărare  în confuzii, demenţe, oligofrenii aceste tulburări se însoţesc de tulburări ale instinctului de orientare.

Viața instinctuală – Tulburările instinctelor (2) -

3. Tulburările instinctului sexual

 Exagerarea: nimfomanie la femei și satiriazis la bărbaţi (în cazuri de excitaţie maniacală, demenţă, oligofrenie, leziuni de lob temporal, hipocamp  Scăderea: în stările de epuizare şi nevroze = impotenţe sexuale psihice  

Anomalii în alegerea partenerului

 1. autoerotismul = masturbarea = onanismul         2. pedofilia 3. gerontofilia 4. incestul 5. homosexualitatea 6. transsexualismul 7. zoofilia = sodomania = bestialitatea = cu animale, păsări 9. fetişismul = prin contemplarea obiectelor intime ale sexului opus 10. pigmalionismul = azoofilia = cu statui sau în faţa monumentelor funebre ale sexului opus sau ale aceluiaşi sex

Anomalii în desfăşurarea actului sexual per se, partenerul fiind ales corespunzător sexului

  1. sado-masochismul = algolagnia 2. scaptofilia = la cei cu libidou scăzut  3. exhibiţionismul = expunerea organelor sexuale în public +/- masturbarea în prezenţa persoanelor de sex opus