Slide 1

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 2

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 3

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 4

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 5

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 6

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 7

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 8

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 9

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 10

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 11

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 12

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 13

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 14

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 15

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 16

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 17

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 18

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 19

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 20

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 21

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 22

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 23

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 24

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 25

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 26

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 27

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 28

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 29

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 30

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.


Slide 31

LIMBAJUL ȘI
AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -

LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un
anumit tip de limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul
diferă de limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace
lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.
Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);
Are trei aspecte principale:
•
fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
•
lexical – cuvintele;
•
gramatical.

Limbajul oral
Are 2 laturi: ascultarea
şi vorbirea

Poate fi monologat sau
dialogat
Are un caracter situativ, un
caracter adresativ
Are o temă de susținere şi uneori
un subtext (implicații înțelese);
Reprezintă forma de
bază a limbajului.

Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni În stările afective, raptus,
schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,
pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar
fi singur.
În solilocvie, bavardaj→ caracterul
adresativ este ignorat .
În schizofrenii, demențe→ susținerea
este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.
La paranoici, obsesivi→ subtextul
poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .

Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală

• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondența evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitențe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conținut ale gândirii, fără modificări ale funcției limbajului:

A. Tulburările de formă
Sunt tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate, timbru,
caracterizate prin:
- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade
maniacale, catharsis afectiv;
- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie,
schizofrenie;
- voce manierată, emfatică: în paranoia;
- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;
- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia
paranoidă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hiperactivitatea vorbirii
Vorbăria simplă, nesusținută
tematic (bavardaj)

• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
conteze impresia lăsată)
• în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia

• accelerarea ritmului vorbirii

Logoreea

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea
ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

Verbigerația

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică
de cuvinte
• fraze ininteligibile

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Hipoactivitatea vorbirii
Bradifemia

Mutismul (dispariţia activităţii
verbale, termen folosit în
neurologie şi psihiatrie). Forme:

Mutitatea
Alte forme:

• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
• mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
schizofrenia catatonică;
• mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane
• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală
şi leziuni ale aparatului auditiv);
• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,

Sdr. PEMA (Guiraud):

• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
boala Pick;

Psitacismul:

• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile B. Tulburările de conținut

Privesc
funcţia
lingvistică,
semantică

Cauzele

ruperea unităţii psihice

nedezvoltarea funcțiilor cognitive
este alterat sensul cuvintelor
apar cuvinte trunchiate, modificate,
fuzionate, cu foneme inversate
la nivelul cuvintelor: apar în
schizofrenie, psihastenie
limbajul devine ermetic

alunecarea delirantă

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

paralogisme

neologisme

glosolalie

jargonofazie

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informație
specifică;
• apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive
• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

Tulburările limbajului oral
- Dislogiile • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicații, confuzie, manie
renunțarea la conjuncții, prepoziții, articole cu spect telegrafic = agramatism
Paragramatism:
expresii bizare, neoformații de la rădăcini corecte
Embololalie (embolofazie):
pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;
Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;
Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:
disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluția semantică - ultimul stadiu al deteriorării

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile • Disfaziile: tulburări ale înțelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demențele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea
cuvântului vorbit:
În stările mai uşoare:

La poligloţi:

• cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
• are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea
• este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

În stadiile mai avansate:

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină
• uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat obiectul
respectiv

În manifestările discrete:

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice
(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.

Tulburările limbajului oral
- Disfaziile Intoxicația prin
cuvânt:

- transpoziția
fenomenelor
din planul
praxiei

- pacientul
repetă
răspunsul la
prima
întrebare şi la
următoarele;

Amnezia
verbală:

- uitarea unor
cuvinte sau a
întregului
vocabular

- inițial, uită
metafore,
adjective,
nume proprii,
- apoi – nume
de familie,
substantive,
verbe;

Parafazia:

Alexia
(cecitatea
verbală):

- deformarea
cuvintelor

- însoțeşte
afazia,
incomprehens
ibilitatea
limbajului scris

- înlocuirea
unui cuvânt
cu un altul
desprins din
context;

- pacientul
recunoaste
arhitectura
generală, dar
nu aşează
pagina lizibil;
- nu
recunoaşte
literele,
silabele

Alexia motorie:

- pacientul nu
poate citi cu
voce tare

- legătura
alexie –
afazie:
dacă totuşi
reuşeşte să
citească, din
cauza afaziei
nu poate
reproduce
ceea ce a citit

Tulburările limbajului oral
- Dislaliile • Dislaliile: imposibilitatea pronunțării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate
separat pot fi pronunțate, mai puțin într-un anumit context. Sunt studiate de
logopedie:
•
•
•
•

•
•
•
•
•

Rotacism: sunetul R;
Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinații (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
Rinolalie: vorbirea pe nas;
Bâlbism

Forme ale bâlbismului:
Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba -baba-bal-sam, ma-mama);
Tonic: rezistență puternică la pronunțarea unei silabe, întrerupe discursul, când e
depăşită, cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-mmama)
Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesați muşchii
respiratori (asinergism funcțional)
e un complex simptomatic de esență nevrotică: se accentuează în situații emoționale,
la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte
înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puțin inteligibil -> încărcare afectivă negativă >logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiții, eliziuni =>
limbaj ininteligibil )

Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) –
în limbajul scris există o ordonare spaţială;
- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;
- se apropie de monolog;
- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;
- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu
sisteme de referinţă;
- nu are expresivitate directă;
- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,
expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;
- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,
rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice A. Tulburările activității grafice:
Hipoactivitatea grafică

•merge până la refuzul de a scrie
•apare în schizofrenie
•uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

Hiperactivitatea grafică

•merge până la tendința maximă – scrie patologic şi irezistibil
(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienții nu au
răbdare să scrie)
•apare în schizofrenie, paranoia
•Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuți)

Incoerența grafică

Stereotipiile grafice

•cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele
•e concordantă cu incoerența verbală şi ideativă;

•repetarea unei conjuncții, a unui cuvânt sau a unei fraze;
•intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice B. Tulburările morfologiei grafice:
• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;
• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule,
scris ca de tipar, cu arabescuri, sublinieri;
• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;
• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne
sunt plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;
• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii
schizofrenice, apare în autism, catatonie;

Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice C. Tulburările semanticii grafice:

Paragramafismele

•sunt cele mai frecvente
•transpoziții de litere şi cuvinte
•substituții, omisiuni
•apar în schizofrenie

Neografismele:

•echivalente neologismelor
•apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.

AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile
dezvoltate, sentimentele

b. corespunde universului
subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai
legat de personalitate

d. prezintă trăsături constante
şi manifestări caracteristice

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

Starea de afect

Emoția

•stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,
debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
•exemplu: mânia, furia - reacție primitivă, cu
coordonare slabă a răspunsurilor şi a activității
psihomotorii, limitarea câmpului conştienței
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

•emoțiile dominante – formează starea afectivă într-un
anumit moment
•dispun de un sistem motivațional, mecanisme
elaborate => condiționare socială
•reflectă raportul subiect-obiect
•au manifestare spontană bruscă sau de durată
•tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
•au expresivitate, dar şi detaşare de situație

AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

Dispoziția

• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
• reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

Sentimentele

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,
generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,
• au obiect precis şi statornic
• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

Pasiunile

• au amplitudine mai mare
• sunt puternic instrumentate voliţional
• sunt legate de structura personalităţii;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulți autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;

• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.
Hipotimia

Atimia

• reducerea tensiunii
afective şi a elanului vital

• indiferentismul afectiv –
athymhormia (Dide şi
Guiraud)
• scădere accentuată a
tonusului afectiv
• scăderea rezonanței
afective, inexpresivitate
mimico-pantomimică
• apare în idioție,
demență, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice

• poate merge până la
apatie, indiferență

• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale

Apatia
• sinonimă atimiei
• lipsa tonalității afective,
lipsa interesului față de
propria persoană

• e mai mult o lipsă de
interes ce nu atinge
amplitudine clinică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilității şi
devalorizării; conținut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceață”)
ideație lentă, tristă, dureroasă
inhibiție motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideația: privire fixă, frunte încrețită în
omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.
depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează
trăirile neplăcute, triste, amenințătoare
diferă de deprimare – durată scurtă
apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv
din psihoza maniaco-depresivă;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai
multe ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate,
scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică
=> fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);
• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize
negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);
• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau
trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză –
relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psihoze
dezintegrative (SK)

Psihoze integrative
(nedisociative) maniacodepresive, paranoide

Depresii nepsihotice
Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă,
agorafobia cu panică, atac de panică), obsesii,
isterie, hipocondrie (“anxietate somatizată”±cea
din bolile somatice reale), tulburări somatoforme
Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic
stresante), anxietatea din dificultăţi de adaptare, anxietate
generalizată (fără obiect)

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)
Anestezia psihică
dureroasă
Raptus
melancolic

Angoasa

•pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simți afecțiune şi
suferă pentru asta
•apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;

•când depresia creează o tensiune foarte mare
•agitație psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potențat de
anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

•anxietate cu acompaniament somatic
•senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ
•face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potențială
•e diferită de anxietatea extremă
•anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;

AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

Euforia:

Labilitatea afectivă

Incontinența afectivă

Disforia

•încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziției, stare de plenitudine, bine general,
sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă, bogată
•în mod normal: apare în succese
•în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicații, suprasolicitare,
febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala hipertonică, demența senilă,
oligofrenii
•este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de râsul
spasmodic al pseudobulbarului, de moria
•nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variații

•variații de la negativ la pozitiv
•alternanță a dispoziției intre depresie şi euforie, chiar mânie
•apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
•mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demență, hipertiroidie
•forma extremă a labilității
•apare în arterioscleroza cerebrală avansată;
•formă mixtă a tulburărilor afective
•dispoziție depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
•apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici,
în encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinență la
toxicomani

AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacții afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situație afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;

• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacție afectivă univoc negativă, ostilitate față de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puțin în paranoia;
• ambivalența afectivă: aparentă concomitență între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) •
•
•
•

Teoria motivațională
motivația = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
comportamentul = formele observabile ale activității intime;
motivația este:
• atât ereditară (trebuințele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuințe etico-morale, culturale);

• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivațional
• când motivația creşte => dezorganizare => scăderea eficienței prin reacții emotive şi
anxioase;

• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin
participare simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare
motorie inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea
emoțională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivității, comportament docil şi blând => scad reacțiile afective;

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Circuitele
afective
Papez

Penfield,
Alvarez

La pacientii
cu depresie:
•există focare
bioelectrice
temporale

•nucleul anterior
din talamus

•după crizele de
epilepsie => o
stare de
anxietate care
se transformă în
depresie

•girus cinguli,
hipocamp;

• această stare
durează mult

•hipotalamus,

•dacă focarele
sunt bilaterale
=> depresia e
mai mare

Disjuncție între
comportamentul
emoțional şi
reacția subiectivă:
•ex.: animalele cu
leziuni temporoamigdaliene sunt
mai agresive dacă
sunt libere decât
dacă sunt izolate

AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) • Epilepsiile hedonice:
• la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienței, stare
euforică, excitație sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
• Excitația anumitor zone:
• => furie, agresivitate,
• Excitarea altor zone:
• => linişte, mulțumire, plăcere
• => motivație pozitivă sau negativă;

• Zone de recompensă:
•
•
•
•
•
•

nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
zone ale satisfacției: în sistemul limbic;
excitația scizurii sylviene => excitație, logoree, bună dispoziție;
excitarea zonei parietale => satisfacție, râs, glumă;
când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulți neuroni în procesul autostimulator
când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvența;

• Zone de pedeapsă:
• hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanța cenuşie centrală
• => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
• Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
• Motivația moral - afectivă, sentimentele, relațiile, aprecierea socială, componentele
corticale, gândirea, voința au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile
mimice.