Transcript Cultul florilor in Japonia “Ţara soarelui-răsare” este un pământ unde si astăzi natura capricioasă pare a se “juca” cu omul, aruncându-l în.

Cultul florilor in Japonia
“Ţara soarelui-răsare” este un pământ unde si astăzi natura capricioasă
pare a se “juca” cu omul, aruncându-l în fiecare clipă în arena luptelor cu ciclonii,
lavele şi seismele. În faţa austerităţii mediului, omul nipon şi-a găsit refugiul în
propriu-i interior. În luptă continuă cu zgomotul şi poluarea, el tânjeşte după o
atmosferă calmă si pură ocrotind tot ce-i plăpând şi firav, situând dragostea pentru
natură şi în special pentru flori, la rangul de cult. Favorizând in cea mai mare parte
de un climat blând, pământul japonez este un paradis al culorilor. Parcuri naturale,
păduri-parc, parcuri artificiale, grădini, alei încărcate de pomi şi plante agăţătoare
ornamentale scăldate în mireasma parfumurilor şi sclipirea răscolitoare a florilor, vin
să întregească peisajul, echilibrându-l într-un cadru surprinzător de armonios.
O caracteristică ce iese în evidenţă din primul moment este cultivarea pe mari
suprafeţe a unor pomi sau arbuşti:cireşi, pruni, glicină, leandri, trandafiri, piersici,
azalee, vişini sau magnolii in scop ornamental. Îngrijirea lor, o mare ştiinţă, iar
aranjarea lor, o artă de neegalat. Japonia socoteşte luna septembrie ca o
adevărată sărbătoare naţională, deoarece serbează cinstea crizantemei, preţuită
de veacuri ca emblemă a dinastiei nipone.
prun
cireş
piersic
azalee
vişin
Culoarea florilor determină caractere şi sentimente umane:
culoarea roşie înseamnă patimă; cea galbenă, gelozie; cea trandafirie –
dragoste începătoare; cea albă nevinovăţie. A oferi numai boboci, e un fapt
care exprimă gingăşie sau delicateţe; totodată un buchet veşted constituie
ăi el un cadou, însemnând în fond în vârstă înaintată. Cameliile roşii
primite în dar sunt o jignire; o plantă agăţătoare transmite o puternica
pasiune sau dorinţă, crizanteme albe definesc castitatea şi aşa mai
departe, în timp ce, dintr-un alt punct de vedere, bobocul este considerat
de sex feminin iar florile tinere de sex masculin.
Crizantemă albă
În Japonia florile se oferă cu rădăcină după credinţa că, după
cum capul omenesc nu poate fi despărţit de trup, aşa nici planta nu
poate fi ruptă sau tăiată. Primăvara, în mod obişnuit, se oferă numai
sakura (vişin înflorit); vara, iris; toamna crizantemă, iarna ramuri de
pruni. Alcătuirea unui buchet este de mare importanţă, după culoare,
mărime etc.
crizanteme
sakura
iris
Dacă toate aceste preocupări sunt adânc înrădăcinate de secole în lumea niponă,
ornarea grădinilor şi a interiorului caselor a devenit mai mult decât o tradiţie, o şcoală-în sensul strict
al cuvintelor- în care tineretul este iniţiat din punct de vedere artistic în taina aranjării florilor. Această
artă japoneză numită “ikebana” este veche, de 13 secole. Principalul maestru al artei ikebana a fost
Houn Ohara, născut la Osaka, în 1908. Camera de primire se onorează cu un singur buchet de flori,
dovedind prin aceasta, sobrietate, bunul gust al gazdei. Se respectă etajarea vegetaţiei in funcţie de
relief: în primul vas plante de munte, in al doilea de câmpie, în al treilea de mare sau în continuare
flori de grădină, de seră etc.
ikebana
Ikebana - arta aranjamentelor florale
Oamenii din toată lumea iubesc florile şi plantele. Le taie, le îngrijesc, le
aduc in casele lor şi se bucură de efectele de relaxare şi oxigenare pe care acestea le
conferă. Dar numai in Japonia aceste proceduri sunt ridicate la nivelul de arta. Ikebana,
una dintre formele tradiţionale de arta japoneza, datează de peste 600 de ani si s-a
dezvoltat ca arta in timpul perioadei Muromachi (1333 - 1568).
Încă din cele mai vechi timpuri japonezii au crezut ca lumea lor este plina de zeităţi care
sălăşluiesc in vânt, ploaie, flori si chiar pietre. Erau oficiate ceremonii specifice pentru
a-şi întâmpina divinităţile (kami - mukae). Plantele erau special alese pentru a le face o
primire regala (yorishiro).
Brazii înalţi si drepţi erau preferaţi si cele mai vechi însemnări releva faptul ca erau
folosiţi si in cadrul ceremoniilor si ritualurilor religioase. Chiar in ziua de astăzi,
tamagusgi, o specie de brad este considerata sacra si este folosita la înmormântări.
Şcoala Ohara a fost fondata in Perioada Meiji (1868 - 1911) de Unshin
Ohara.
Pana atunci, aproape toate aranjamentele ikebana erau efectuate in
vaze si aveau forma verticala. Acest vechi stil vertical era caracterizat de
numeroase limitări si detalii multe si stricte care te împiedicau sa aranjezi
florile după pofta inimii. Oricum, chiar si înainte de perioada Meiji flori
occidentale erau importate si cultivate in Japonia. Odată cu evoluţia societăţii,
si ikebana a migrat din şcolile de arta către casele tuturor.
In acea perioada, Unshin Ohara a inovat un stil al ikebanei care
includea si flori occidentale. Aranjamentele sale nu erau potrivite numai
arhitecturii japoneze, ci si clădirilor construite in stil occidental. Mai mult, el a
permis libertatea creaţiei in aranjamentele florale iar acest nou stil l-a numit
Moribana. Moribana este de fapt ceea ce numim ikebana contemporana.
Aceasta modalitate permite creşterea si aranjarea florilor in vase plate numite
suiban.
Un alt stil este “chabana”, înseamnă “floare de ceai”, care se
potriveşte încăperilor mici. O singură vază, cu o singura floare şi doar
câteva fire de verdeaţă, trezeşte cum e şi firesc, o intensă stare de
emotivitate.
Dar cultul florilor se remarcă în
interior şi prin alte obiecte, ca tablouri care
reprezintă fie ramuri de cireş, lampioane pictate
anume, paravane cu pagode, umbreluţe,
zmeiele copiilor, ca să nu mai vorbim de
renumitele evantaie japoneze decorate foarte
bogat, sau chimonourile femeilor brodate şi
pictate într-o surprizătoare policromie în care
elementul compoziţional fundamental rămâne
tot asociaţia floristică.
Unică prin splendoarea ei rămâne arta în
sine, ajunsă la rang de virtute datorită unei
imaginaţii sau fantezii izvorâte dintr-o nevoie
expresă de afirmare a unor simţăminte şi
pasiuni puternice dincolo de limitele
obişnuitului.
Succinta investigaţie în atât de
misterioasa, pe atât de minunata ikebana, vine
să confirme odată în plus, trăinicia cultului
florilor în Japonia, unică manifestare spirituală
şi profund artistică, un apogeu al dăruirii totale,
până la veneraţie.