Transcript Mai întâi de toate „ce este sacramentul spovezii”? Sacramentul Spovezii (sau al Pocăinţei sau al Împăcării) este celebrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu, care ne dăruieşte iertarea.

Mai întâi de toate
„ce este
sacramentul
spovezii”?
Sacramentul Spovezii
(sau al Pocăinţei sau al Împăcării)
este celebrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu,
care ne dăruieşte iertarea păcatelor,
prin intermediul lui Cristos mort şi înviat,
care, prin slujirea Bisericii,
ne reconciliază cu Dumnezeu şi cu fraţii.
Cine a instituit
acest sacrament?
L-a instituit Isus Cristos, când, în seara de Paşti, s-a
arătat apostolilor săi şi le-a spus: „Primiţi pe Duhul
Sfânt: cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi
cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (In 20,22-23).
De ce trebuie să ne spovedim?
Pentru că orice creştin
după botez săvârşeşte păcate.
Şi atunci, cel care spune
că este fără păcat?
Sau este un mincinos, sau este un orb.
„Dacă spunem că nu avem păcat,
ne înşelăm pe noi înşine,
iar adevărul nu este în noi” (1In 1,8).
Când se comite un păcat?
Atunci când nu ascultăm de Dumnezeu, de
iubirea sa, de legea sa dată nouă, prin Cristos,
pentru a ne arăta drumul bun spre adevărata
noastră fericire deplină şi realizarea perfectă a
existenţei noastre: sfinţenia.
În ce sens păcatul îl ofensează pe Dumnezeu?
Păcatul îl ofensează pe Dumnezeu în sensul că:
- îl răneşte sau îl distruge pe omul pe care Dumnezeu l-a
creat şi pe care îl iubeşte;
- bruiază sau întrerupe dialogul lui Dumnezeu cu omul;
- refuză cuvântul său (legea, învăţăturile...) care este
adevăratul bine al omului;
- îl ofensează pe Dumnezeu, nu atât în cinstea sa, cât mai
ales în iubirea sa.
Mai ales, păcatul este motivul morţii lui Cristos,
Fiul preaiubit al Tatălui.
Toate păcatele sunt egale?
Desigur că nu. Păcatele se diversifică, de ex.,
în ceea ce priveşte gravitatea şi tipologia.
* Cât priveşte gravitatea, există:
păcate de moarte şi păcate lesne-iertătoare.
* Cât priveşte tipologia, există păcate:
- cu gândul, cuvântul, fapta, omisiunea
- împotriva lui Dumnezeu, împotriva
aproapelui, împotriva noastră, împotriva creaţiei.
Când este
un păcat de moarte?
Pentru a face un păcat de moarte
sunt necesare trei condiţii în acelaşi timp:
- materie gravă
- conştiinţă deplină
- consimţământ deliberat.
De cine este stabilită materia gravă?
Dumnezeu (şi nu noi sau oamenii...) determină care
este materia gravă. Dumnezeu o indică îndeosebi prin
cele zece porunci şi prin învăţăturile lui Cristos,
repropuse de Biserica sa.
Când se comite un păcat lesne-iertător?
Când este vorba de o materie uşoară, sau, chiar dacă
este o materie gravă, totuşi lipseşte fie conştiinţa
deplină fie consimţământul deliberat.
Referitor la păcatele proprii, nu este suficient
a cere iertare lui Dumnezeu fiecare pe cont
propriu, fără sacramentul Spovezii?
* Fiecare dintre noi poate şi trebuie să ceară iertare de
la Dumnezeu în orice moment, îndeosebi imediat după
fiecare păcat de moarte şi înainte de a adormi seara, ca
şi la începutul celebrării sfintei Liturghii.
* Însă Dumnezeu ne iartă anumite păcate, adică păcatele
de moarte, atunci când ne apropiem căiţi de sacramentul
Spovezii, voit şi instituit de Fiul său Isus Cristos.
Dumnezeu ne arată modul prin care el ne acordă
iertarea sa. Desigur, păcatul nu este iertat dacă nu este
căinţa personală, dar Dumnezeu a legat însăşi iertarea
păcatelor de slujirea bisericească sau cel puţin de voinţa
serioasă de a recurge la ea cât mai curând, atunci când
nu există posibilitatea de a face spovada sacramentală.
Trebuie să ne spovedim câteodată?
Fiecare creştin,
după ce a ajuns la vârsta raţiunii,
are obligaţia de a spovedi
cel puţin o dată pe an;
•Însă creştinul bun nu poate şi nu trebuie să se
mulţumească cu acest minim.
- În cazul unui păcat de moarte: trebuie să se
spovedească imediat după ce a comis un păcat de
moarte, cu scopul de a obţine imediat iertarea lui
Dumnezeu şi de a evita iadul în caz de moarte. Şi,
oricum, trebuie să se spovedească înainte de a merge
la sfânta Împărtăşanie.
- Spovada individuală şi integră şi dezlegarea
constituie singurul mod obişnuit cu care
credinciosul, conştient de păcatul de moarte, este
împăcat cu Dumnezeu şi cu Biserica.
-În cazul păcatelor lesne-iertătoare: dacă are
numai păcate lesne-iertătoare, timpul, care poate să
existe între o spovadă şi alta, depinde de
sensibilitatea spirituală a fiecăruia.
- Anumiţi sfinţi se spovedeau chiar în fiecare zi, şi
erau sfinţi!
- Urmând sugestia bunilor părinţi spirituali, ar fi
potrivit pentru un creştin, care nu are păcate de
moarte, să se spovedească în mod normal cel puţin o
dată pe lună, maxim o dată la două luni, şi acest
lucru trebuie să aibă loc mai ales dacă el primeşte
frecvent sfânta Împărtăşanie.
De ce este deosebit de potrivită mărturisirea
frecventă chiar şi a păcatelor lesne-iertătoare?
… deoarece acest sacrament:
- măreşte harul,
- întăreşte virtuţile,
- ajută la îmblânzirea tendinţelor negative moştenite
din cauza păcatului strămoşesc şi agravate de păcatele
personale,
- formează o conştiinţă dreaptă,
- oferă darul seninătăţii şi al păcii, datorită însuşi
faptului că măreşte harul.
* Apoi, să nu se uite şi importanţa ritualului penitenţial, care se
află la începutul celebrării euharistice, şi cu care se cere iertare
lui Dumnezeu pentru propriile păcate.
Cum ne spovedim?
* Înainte de toate ne pregătim pentru celebrarea
sacramentului cu momente de rugăciune şi cu o bună
direcţiune spirituală.
* Apoi ne confruntăm cu exemplul şi cu cuvintele lui Cristos
(cercetarea cugetului).
* În lumina a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, ne
recunoaştem propriile păcate, cerând iertare lui Dumnezeu şi
angajându-ne "să ne schimbăm viaţa", mai ales într-un
sector deosebit (propunerea).
* Apoi mergem la preot (începând prin a spune cât timp a
trecut de la ultima spovadă şi apoi încheind prin a spune că
vrem să mărturisim şi păcatele de care nu ne mai aducem
aminte şi pe cele din viaţa trecută):
Cum ne spovedim?
- se mărturisesc propriile păcate
- se ascultă cuvintele preotului
- se acceptă pocăinţă care este dată
- se manifestă propria căinţă, motivată mai ales de
iubirea faţă de Dumnezeu şi se recită actul de căinţă
(sau vreo altă formulă asemănătoare)
- se primeşte cu credinţă dezlegare: „Eu te dezleg de
păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh”.
* Apoi se mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul
sacramental primit, reînnoind propria angajare de
convertire a vieţii.
Este suficientă o acuzare generică de propriile păcate?
* Nu, nu este suficientă. Trebuie respins orice obicei care
limitează mărturisirea unei acuze generice (de exemplu, a
spune: „Părinte, am păcătuit, daţi-mi dezlegarea...”; „am
făcut de toate”; „nu ştiu ce n-am făcut”; „aşa de multe că
nici nu le mai ştiu”) sau numai a unui păcat sau a mai
multor păcate considerate mai semnificative.
* Creştinul este obligat să mărturisească, în funcţie de
specie şi de număr, toate păcatele de moarte comise după
Botez şi care încă nu au fost mărturisite la Spovadă, de
care îşi aduce aminte după o examinare atentă.
Confesorul este obligat mereu la secret?
Desigur, fără
nici o excepţie
şi sub pedepse
foarte severe.
El trebuie să ţină
secretul absolut
(sigiliul sacramental)
cu privire la păcatele mărturisite de penitenţii
săi, chiar cu preţul pierderii vieţii sale.
Pot primi toţi dezlegarea?
* Nu pot primi în mod valid dezlegarea penitenţii care
trăiesc în stare obişnuită de păcat de moarte (de
exemplu, divorţaţii recăsătoriţi...) şi atunci când nu
intenţionează să-şi schimbe situaţia lor.
* În orice caz, păcatul nu este iertat dacă nu există
căinţa personală şi propunerea de a nu-l mai face.
* Apoi, unele păcate deosebit de grave, pedepsite cu
excomunicarea, pot să fie dezlegate numai de papa sau
de episcop sau de preoţii delegaţi de ei.
* În caz de pericol iminent de moarte, orice preot poate
să dezlege de orice păcat sau excomunicare.
Ce raport există
între
celebrarea sacramentului spovezii
şi viaţa zilnică?
Celebrarea ritualului sacramental al pocăinţei
este strâns legată de viaţa zilnică.
Spovedindu-ne, ne luăm angajamentul,
în faţa comunităţii şi în faţa lui Dumnezeu,
de a ne întoarce să mergem
în alegerea creştină fundamentală,
de a face tot ceea ce Cristos a propus
drept cale pentru eliberarea adevărată
şi definitivă a omului,
pentru comuniunea deplină şi fericită
cu Dumnezeu şi cu fraţii.
„Aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi,
aţi fost justificaţi
în numele Domnului Isus Cristos
şi în Duhul Dumnezeului nostru” (1Cor 6,11).
Aşadar, umblaţi în viaţa nouă.
„Aceasta este voinţa lui Dumnezeu:
sfinţirea voastră” (1Tes 4,3)