Transcript Lf B - WordPress.com

1
MEGAKARIOCITOPOIEZA
Formarea plăcuţelor sanguine



Sub influența GM-CSF și IL-3 celula stem multipotentă mieloidă (CFU-S)
se diferențiază în progenitor bipotent megakariocito/eritrocitar ;
- ulterior, acesta se dezvoltă şi se diferențiază în celula progenitoare
unipotentă CFU-Meg → MEGAKARIOBLAST :
● Ø (≈30μ), mai voluminoasă decât blaştii altor serii
● nucleul: mai mulţi lobi, rap. N/C este↑
Prin endomitoze sucesive (replicare cromozomială), devine mai mare şi
nucleul apare poliploid. Sub influența trombopoietinei procesul de
poliploidie crește de la 8n la 64n
● citoplasma: bazofilă, acumulează granule azurofile
Megacarioblastele se diferenţiază în MEGACARIOCITE (40 -100 µ),
fiecare cu un nucleu lobulat
ME: complex Golgi bine dezvoltat, multe M, RER abundent şi mulţi lizozomi
2
Trei tipuri de megacariocite:

MEGACARIOCITUL BAZOFIL :
mai mare decât megacarioblastul, nucleu polilobat, citoplasma
intens bazofilă, poate conţine câteva granulaţii azurofile

MEGACARIOCITUL GRANULAR :
rap. N/C este ↓, nucleu multilobat (celulă poliploidă),
citoplasma acidofilă, plină de granule, iar când acestea se
grupează (10 -12), megacariocitul devine

MEGACARIOCITUL TROMBOCITOGEN
3
4
MEGAKARIOCITE
Ø: 50 – 90 μ
N: multilobat
(2 -16, comun 8)
Mărime celulară
corespunzătoare cu nr de
lobi
Heterocromatina
Citoplasma: abundentă
bazofilă→ roz
Granule azurofile
N/C: variabil
Măduvă: 5 -10 la
ob. 10x
Sânge: 0 %
5
► Maturarea nucleului :
prin endomitoze → celulă poliploidă
Maturarea citoplasmei : creşterea
progresivă a volumului ei şi scăderea
bazofiliei
► Megacariocitele:
localizate lângă sinusoide în care pătrund
prelungirile lor
Fragmentele citoplasmatice vor fi
separate de zonele periferice ale
citoplasmei MK – citului prin extinderea
canalelor de demarcație plachetare
De-a lungul canalelor de demarcaţie,
prelungirile se fragmentează în
proplăcuţe – procesul continuă,
fuzionarea membranelor de demarcație
plachetară determinând separarea
completă a fragmentelor de citoplasmă →
plachete individuale
► Fiecare Mk + nucleul degenerează şi sunt
fagocitate de Mf
6
PLĂCUŢELE SANGUINE
- fragmente citoplasmatice
(anucleate)
- formă rotundă sau ovalară
- Ø: 2- 4 µ
- durata de viață : 10 zile
- în frotiuri apar agregate în
grămezi, rar individual
- în coloraţie Giemsa: albastru
violet
- formate dintr-un centru
granular, de culoare roşie –
purpurie sau violet - granulomer
– şi o zonă periferică, omogenă,
slab bazofilă – hialomer
7
membrană celulară acoperită de un strat gros alcătuit din
glicocalix (glicoproteine, GAG, factori de coagulare)
microtubuli, filamente de actină, de miozină, proteine de
legare a actinei ce formează o rețea ce susține membrana plasmatică
Sub această rețea, 8 - 24 de microtubuli dispuși circumferențial, sub forma
unei benzi (fascicul), menținând forma plăcuței
ocupă centrul plăcuței: M, peroxizomi, particule de
glicogen și cel puțin trei tipuri de granule dispuse dispersat în citoplasmă
alcătuită din 2 tipuri de canale de membrană:
I. Sistemul canalicular deschis (SCD) - rămășiță a canalelor de demarcație
plachetară. SCD – format din invaginări intracitoplasmatice ale membranei
plasmatice
II. Sistemul dens tubular (SDT) - alcătuit din material electrono – dens
provenit din RER – rol în stocarea ionilor de Ca. SDT nu este conectat cu
suprafața plachetei sanguine
Plachetele (plăcuțele) sanguine

ME:
numeroşi microtubuli circumscriu
plăcuţa la periferie şi îi dau formă
sub membrana plasmatică microfilamente de actină şi
miozină

În reţeaua interfilamentoasă se
dispun granule:
- granule α
- granule cu miez dens (δ)
- granule γ
- granule λ
9

Granulele α (Ø: 300 – 500 nm), cele mai numeroase;

Granulele cu miez dens (granule δ, Ø =100 -150nm), cele mai

Granulațiile γ – similare lizozomilor

Granulaţiile λ (lizozomi) conţin enzime hidrolitice
- Rol în rezorbţia cheagului

În granulomer: mitocondrii şi glicogen, enzime pentru
catabolizarea glicogenului
conţin: fibrinogen, factori ai coagulării, plasminogen, inhibitorul activatorului
plasminogenului (PAI), factori care neutralizează heparina, factorul derivat
de creștere plachetară
- cresc permeabilitatea vasculară, au rol în adezivitatea plachetară şi sunt
chemotactici pentru neutrofile - rol în procesul de reparare a vaselor, rol în
coagulare
puțin numeroase
- conţin: Ser, ADP, ATP şi histamină – facilitează adezivitate plachetară,
vasoconstricția la nivelul leziunii vasului
10
Megakarioblast
Megakariocit
11
Megakariocite
12



Celulele bipotente CFU-GM se divid şi dau
naştere la CFU-G şi la CFU-M→ Monoblast
(12 -18μ)→ Promonocit→Monocit
PROMONOCITUL
- celulă mare (12 - 20 µ)
- nucleu rotund, excentric
- citoplasma: albăstruie cu numeroase
granule azurofile
- rap N/C 2-3:1
- Măduvă 1%
- Sânge periferic 0%
MONOCITUL (18 µ)
- nucleu excentric, oval sau incizat, fără
nucleoli
- citoplasma abundentă, de culoare albastru gri cu numeroase vacuole şi granule care dau
aspect de sticlă mată
- Măduvă 2%
- Sânge periferic 3 -11%
- se află în circulaţie 3 zile
- monocitele nou formate intră în ţesutul
conjunctiv şi se diferenţiază în MACROFAGE
13
MONOCIT
14
Mielograma




În măduvă există un alt raport
decât în sânge al elementelor
sanguine
Mielograma se realizează prin
puncţie sternală sau din creasta
iliacă
Mielograma demonstrează
raporturile între :
- diferite serii celulare
- celulele mature şi tinere
Numărul de celule circulante
rămâne constant tot timpul,
deoarece celulele din cele două
compartimente se află în echilibru
15
Distribuţia celulelor hematopoietice în parenchimul
MRH
1. Nr. total de celule
a. 60% situate în granulocitopoieză (formare de neutrofile, bazofile,
eozinofile)
b. 30% în eritrocitopoieză (formare de eritrocite)
c. 10% în trombocitopoieză, monocitopoieză şi limfopoieză (formare de
plachete, monocite, limfocite)
2. Raportul mieloid/eritroid (M/E): volumul total (sau nr) de celule care
sunt angajate în granulocitopoieză raportat la volumul total (sau nr) de celule
angajate în eritropoieză în MRH
a. Normal raportul M/E 3 :1 (2 :1→ 4 :1)
b. Raport > (ex.M/E 8:1) indică diminuarea eritrocitopoiezei sau creşterea
granulocitopoiezei (ex. leucemia mieloidă cronică)
c. Raport < (ex.M/E 1:5) indică creşterea eritrocitopoiezei
(ex. policitemie) sau scăderea granulocitopoiezei
16




Alte raporturi în mielogramă exprimă numărul de celule
mature şi imature:
- seria granulocitară: 64/36 cel. mature/cel. imature
- seria monocitară: 80/120 cel.mature/ cel. imature
Numărul mitozelor:
- seria granulocitară: la 1000 celule sunt 5 - 6 mitoze
- seria eritrocitară : la 1000 celule sunt 15 -18 mitoze
Megacariocitele sunt cele mai puţine: la 100 celule nucleate se
găsesc ~ 2 MK
Modificările de la nivelul măduvei se reflectă în grade diferite şi
la nivelul sângelui periferic → pentru a stabilii un diagnostic
hematologic, se studiază atât frotiul sanguin periferic cât şi cel
medular
17
Mielograma





Celule eritropoietice
– Eritroblaşti bazofili (şi proeritroblaste)
– Eritroblaşti policromatofili
– Eritroblaşti ortocromatofili
Celule granulocitopoietice
– Promielocite (şi mieloblaste)
– Mielocite
 Neutrofile
 Eozinofile
 Bazofile
– Metamielocite (toate tipurile)
– Celule nesegmentate
– Neutrofile
– Eozinofile
– Bazofile
Limfocite
Monocite
Plasmocite
3%
12%
3%
(0,2 - 4%)
(6 -18%)
(1 - 5%)
3%
(0,4% - 5%)
12 %
1,5%
0,3%
8%
24%
18%
2%
0,2%
10%
2%
0,3%
(5 -19%)
(0,5 - 3%)
(0 - 0,5%)
(4 -15%)
(13 - 20%)
(0 - 6%)
(0 - 5%)
(10 -16%)
(0 - 6%)
(0 - 2%)
18
Frotiu medular
19
Frotiu medular - seria granulocitară
20
Frotiu medular – seria eritrocitară
21
SISTEMUL LIMFOID
22
Sumar:

SISTEMUL LIMFOID : organizare, structură
- Limfocitele B
- Limfocitele T
- Celulele prezentatoare de antigen
- Structura țesutului limfoid:
țesutul limfoid lax, țesutul limfoid dens (difuz, nodular)

ORGANELE LIMFOIDE :
- centrale : TIMUSUL
- periferice : LIMFOGANGLIONUL
SPLINA
23
III. Ţesuturi conjunctive specializate:
1. ŢESUTUL RETICULAR
2. ŢESUTUL ADIPOS
3. ŢESUTUL CARTILAGINOS
4. ŢESUTUL OSOS
5. SÂNGELE
STHI
6. ŢESUTUL HEMATOPOIETIC
7. ŢESUTUL LIMFOPOIETIC - intră în
alcătuirea sistemului limfoid (imun)
24
SISTEMUL LIMFOID (IMUN)
 Reprezintă suportul proceselor imune
 Protejează organismul împotriva macromoleculelor străine,
virusurilor, bacteriilor, microorganisme, celule alterate
Răspunsul imun:
specificitate, diversitate, memorie, recunoaşte ceea ce este
propriu (self), de străin (non-self)
25

Limfocitele B şi T împreună cu celulele prezentatoare de
antigen (APCs – antigen presenting cells), iniţiază răspunsul
imun şi participă la desfăşurarea lui

Celulele comunică între ele prin molecule semnal (citokinele),
eliberate ca răspuns la contactul cu antigenul

Reacția imună:
- nespecifică (naturală)
- specifică (dobândită)
26

Imunitatea nespecifică (naturală) :
- capacitatea înnăscută a unui organism animal de a se opune
unor agresiuni microbiene
- nu este condiționată de un contact anterior cu agentul
microbian, fiind o stare nativă caracteristică tuturor indivizilor

Imunitatea specifică (dobândită):
- starea de rezistență antimicrobiană cu un caracter individual
- condiționată de contactul anterior al organismului cu microbul
sau cu produsele sale toxice
- în funcție de originea și modul de instalare, imunitatea se
dobândește natural și artificial
27

Imunitatea dobândită:
1. IMUNITATE UMORALĂ (se transmite prin ser, prin anticorpi
şi se declanşează cel mai adesea ca urmare a unei infecţii
microbiene) intervin lf B
2. IMUNITATE CELULARĂ (acţionează prin citotoxicitate şi
limfokine) intervin lf T
28

SISTEMUL LIMFOID format din:
● compartiment central :
timusul şi MRH
● compartiment periferic:
limfoganglioni, splină și ţesutul
limfoid anexat mucoaselor
digestivă (GALT), respiratorie
(BALT)

Organele limfoide centrale sunt
dependente de măduva
hematogenă (celulele stem
pluripotente)
29
LIMFOCITELE

Există două clase majore de limfocite, cu origine comună, dar cu funcții
diferite

În funcţie de locul şi modul de instruire al precursorilor, lf se împart în 2 clase
majore:
1. clasa celulelor T (timus-dependente)
2. clasa celulelor B (burso-dependente) - se diferenţiază în măduva osoasă



Cele două clase sunt morfologic identice (nu pot fi deosebite la MO sau ME)
În funcție de mărime sunt 3 tipuri de lf: mici, medii și mari ( Ø 6-30 μm); în
circulația sanguină sunt mai ales lf mici (90%) și medii și au Ø 6 -15μm
Metodă de diferenţiere:
- evidenţierea tipurilor de receptori pentru Atg (Igs pt lf B, TCR pt lf T)
- a naturii Atg recunoscut de aceşti receptori
- molecule caracteristice de pe suprafaţa membranei celulare (markeri)
30
LIMFOCITE
31

Transformarea blastică: ansamblul modificărilor celulare pe
care le suferă limfocitul atunci când se transformă în limfoblast
efector

Aceste celule tinere îşi recapătă capacitatea de diviziune şi
diferenţiere → un număr mai mare de celule cu proprietatea de
a reacţiona la determinantul antigenic care a iniţiat reacţia =
expansiune clonală
LIMFOBLASTUL :
- ↑ Ø lf (de 2-3 x )
- nucleu mare, nucleoli proeminenţi
- citoplasma abundentă
- apariția unui număr mare de organite citoplasmatice cu funcție
secretorie
32
LIMFOBLAST
10 -18 µm
N. rotund/oval
Nucleoli: ≥1
Eucromatina
Citoplasma
bazofilă
Granule NU
N/C 4:1
Măduvă: ?
Sânge: 0%
33




Limfocite mici
Originea: măduva hematogenă (devin imunocompetente)
Dețin 20 - 30% din limfocitele circulante
Durată de viață variabilă

Limfocitele B reprezintă o clasă de limfocite “educată” la nivelul MRH,
responsabilă de realizarea răspunsului imun mediat umoral

Diferențierea lor în cursul evoluției de la stadiul de progenitor la stadiul de
plasmocit este controlată de factori independenți de stimulul antigenic

În timpul procesului în care devin imunocompetente secretă Ig
Exprimă și receptori de membrană (BCRS) = Ig inserate în membrana Lf B
(lf B imature - Ig M ; lf B mature - Ig D )= loc de legare antigen – specific
Lf B exprimă pe suprafață și molecule ale complexului major de
histocompatibilitate cls II (CMH II); markerii lor de suprafață sunt :
CD9, CD19 , CD20, CD24


34

În MRH, precursorii lf B suferă o primă selecție, la care rezistă doar un
procent redus din celulele angajate evolutiv
În urma acestei selecții, pe suprafața celulei se exprimă
receptori de tip Ig pentru antigen
Celulele selectate părăsesc măduva osoasă și ajung
în circulație cu denumirea de celule “naive”

În circulație, lf B suferă o a doua selecție care duce la atașarea
receptorilor pentru ecotaxie (homing) = mec. care stau la baza migrării și
localizării lf.T și B la niv ariilor T și B dependente

Ajunse în ariile B dependente din organele limfoide secundare, lf B
supraviețuiesc 6 - 8 săptămâni în așteptarea antigenului pe care îl pot
recunoaște. Dacă nu întâlnesc antigenul corespunzător, mor și sunt
înlocuite cu alte celule “naive”

Dacă întâlnesc antigenul, lf B suferă35a treia selecție, în care au loc mutații
somatice care permit evoluția spre plasmocite sau lf memorie
CSH-Ly → cel. pro-B (precursor angajat pe linia de
diferenţiere B) → cel. pre-B → Lf B imatur →
Lf B matur (naiv)
LIMFOBLAST
PLASMOCIT
LIMFOBLAST
Cel. capabilă de diviziune
Lf. B CU MEMORIE
36
37



Lf B matur – stadiul final al fazei Atg - independente
Lf B
- Localizare: măduva osoasă, organele limfoide periferice, în sânge
Organizarea lf:
- clone (familii de celule)
- fiecare clonă provine dintr-o singură celulă – toţi membrii unei clone vor
recunoaşte același epitop de pe suprafaţa Atg native solubile
LIMFOBLASTUL
- este placa turnantă pentru evoluţia ulterioară spre plasmocit sau lf B cu
memorie
Activarea lf B :
► plasmocite - sunt celule mai voluminoase decât lf B
- sintetizează IgM şi IgG, IgA şi IgE → imunitatea umorală
- un plasmocit poate sintetiza o singură clasă de Ig!
► lf memorie - circulă pe cale sanguină; redevin efectoare, când Atg
respectiv reapare; la al doilea contact cu acelaşi Atg → un răspuns imun
secundar: producere mai mare şi mai rapidă de anticorpi
- sunt celule cu viață lungă
38
LIMFOCITE
7-18 μ (7-12µ)
N. rotund/oval
Nucleoli: ocazional
Heterocromatina
Citoplasma bazofilă
Granule azurofile
N/C: 3 - 5 :1
Măduvă: 5 -15%
Sânge: 20 - 40%
39
40
PLASMOCITE
Ø: 8 - 20 µm
N. rotund/oval
Nucleoli: NU
Heterocromatina
Citoplasma
intens bazofilă
Granule NU
N/C: 2 - 1:1
Vacuole +
Măduvă: 0 - 2%
Sânge: 0%
41
PLASMOCITE
42





Lf T prezintă receptori, T- cells receptors – (TCRs)
Lf T îşi realizează funcţiile numai la mică distanţă
Receptorii lf T, pot recunoaşte epitopii, numai dacă aceștia sunt
legaţi de moleculele complexului major de histocompatibilitate
(CMH) prezent în plasmalema altor celule; sunt două clase ale
acestor glicoproteine: CMH I şi CMH II
Tipuri de limfocite T:
LfT helper, LfT citotoxic, LfT supresor, LfTgamma/delta
După dobândirea imunocompetenței în timus, lf T sub formă de
celule naive (nestimulate antigenic) ajung în circulație, unde
îndeplinesc 2 categorii de funcții :
Funcții reglatoare
Funcții efectoare
43
LIMFOCITE T REGLATOARE: LTh și LTs
► Limfocitul T helper (LTh)
- reprezintă ≈ 2/3 din totalul lf T
Prin intermediul IL pe care le secretă, realizează următoarele funcții:

Stimulează diferențierea lf B spre stadiul de plasmocit

Stimulează funcția citotoxică a lf T citotoxice (LTc)

Stimulează funcția citotoxică a celulelor Natural Killer (NK)

Stimulează activitatea Mf
- Prin funcțiile pe care le îndeplinește LTh, poate fi considerat placa
turnantă a răspunsului imun
- Pe baza citokinelor pe care le secretă, LTh pot fi împărțite în 2 seturi
celulare distincte:
LTh1 – sintetizează IL-2, IFNγ și TNF- interacționează cu Lf T citotoxice
(Lf CD8+) , NK și Mf în răspunsul imun mediat celular
LTh2 - sintetizează IL- 4 , IL-5 , IL-10 și IL-13 ; interacționează cu Lf B și
reglează răspunsul imun mediat umoral
44

O parte din LTh care au venit în contact cu antigenul se transformă în Limfocite T
memorie, capabile să reziste în organism ani de zile și la un nou contact cu același
antigen declanșează răspunsul imun rapid și eficient
► Limfocitul T supresor (LTs)
Reduce intensitatea răspunsului imun prin inhibarea LTh
- Pot acționa prin supresia diferențierii lf B
- Pot regla maturarea celulelor eritroide în MRH
Deficiența funcțională a LTs poate genera boli autoimune
-
LIMFOCITE T EFECTOARE:
► Limfocitul T citotoxic (LTc): exprimă CD8+
- Efect letal asupra celulelor organismului infectate viral sau bacterian
- Poate induce efect letal asupra celulelor maligne
- Este cea mai importantă celulă în controlul infecțiilor virale, bacteriene parazitare și
în procesele tumorale
- Rol în respingerea grefelor de țesuturi sau organe
LIMFOCITLE GAMMA/DELTA (γ/δ)
Reprezintă o populație mică de lfT ce posedă un receptor de suprafață (TCR) distinct
Se dezvoltă în timus, migrează și colonizează diverse țesuturi epiteliale (piele,
mucoasa orală, intestin, vagin) ; odată stabilite în țesuturi, nu recirculă între sânge și
organele limfatice → rol în prima linie de apărare a organismului, fiind situate la
interfața dintre mediul intern și extern = Limfocite intraepiteliale
45
Molecule de suprafață ale lf T
Receptorii de suprafață ai cel T (TCR)





TCR - molecule prezente la un grup de lf T - conferă identitate acestor
celule . Ei exprimă markeri proteici (CD)(markeri de diferenţiere - clusters of
differentiation (CD proteins)
Cei mai importanți markeri de diferențiere ai lf T :
markerii antigenici (antigene de membrană) = glicoproteine de la nivelul
membranelor lf T - reprezintă elementele de identificare ale populațiilor și
subpopulațiilor de limfocite: CD2, CD3, CD5, CD7
Cel T sunt subclasificate pe baza prezenței sau absenței proteinelor CD4 și
CD8
Lf T recunosc antigenul doar dacă acesta este prezentat pe suprafața unei
celule în strânsă asociație cu moleculele CMH
Lf T helper - CD4 recunosc antigenul legat de molecule CMH clasa a II-a
Lf T citotoxice şi lf T supresoare - CD8 recunosc antigenul legat de
moleculele CMH clasa I
46

Fagocitează, prelucrează antigenul, atacă epitopii cu
moleculele CMH II şi prezintă acest complex lf T

Cele mai multe celule ce prezintă antigenul derivă din
monocit, aparţin sistemului fagocitar mononuclear

APCs : macrofage, celule dendritice, celulele Langerhans
(epiderm şi mucoasa cavităţii bucale)

APCS elaborează citokine, care activează celulele ţintă,
acestea realizându-şi funcţiile specifice
47
Natural killer Cells (NK)
Nu sunt nici Lf T, nici Lf B, fiind specializate în “omorârea” anumitor celule “țintă”
 Reprezint[ 5 -10% din limfocitele circulante

Celulele NK nu sunt restricţionate de CMH, nu intră în timus pentru a deveni
competente imunologic şi acţionează nespecific – recunosc celulele transformate
(cel infectate cu virusuri sau tumorale)
 Acționează similar cel T citotoxice (CD8)

Atacă de preferinţă celulele învelite în anticorpi = citotoxicitate mediată celular
dependentă de anticorpi (ADCC antibody-dependent cells-mediated cytotoxicity)
 După recunoașterea cel transformate , cel NK eliberează perforine și granzime
(fragmentine) – substanțe ce crează canale în membrana plasmatică a celulei
determinând un proces de autodistrugere = apoptoză
 Markerii lor specifici includ: CD16a, CD56 și CD94

48