Transcript Prezentare PowerPoint - 11A-LPS

DESCOPERIRI ACCIDENTALE
ZAHARINA
A fost descoperită pentru că omul de
ştiinţă, Constantin Fahlberg nu s-a spălat
pe mâini după ce s-a întors de la birou. În
1879, chimistul încerca să găsească noi
utilităţi pentru smoala de cărbune. După o
zi productivă la muncă, Fahlberg s-a
întors acasă şi atunci s-a întâmplat ceva
ciudat
Zaharina este unul dintre cei mai controversati
indulcitori prezenti in acest moment pe piata. Desi a
fost descoperita de mai bine de un secol, nu este
clar inca daca este sau nu sigura pentru consum
Zaharină se numește o substanță sintetică
albă, solidă, cristalizată, greu solubilă în
apă, cu o putere de îndulcire de 500 de ori
mai mare decât a zahărului, dar lipsită de
valoare nutritivă, netoxică și neasimilabilă,
întrebuințată ca înlocuitor al zahărului în
alimentația bolnavilor de diabet. [1]
Termenul zaharină provine din limba
greacă σάκχαρον (zakharon) și înseamnă
zahăr. Zaharina este cel mai vechi
îndulcitor artificial, fiind decoperită în anul
1879 de către profesorii Ira Remsen și
Constantin
PLASTICUL
Plasticul
A fost descoperit de asemenea, din greşeală,
de chimistul Leo Hendrik Baekeland. El încerca
să obţină o alternativă mai ieftină pentru
bachelită (răşină sintetică obţinută prin tratarea
formolului cu fenol, utilizată ca materie plastică
pentru confecţionarea unor obiecte tehnice sau
de uz casnic). În timpul experimentelor sale,
Baekeland a obţinut accidental un amestec
maleabil care putea rezista la temperaturi
ridicate fără a se distorsiona. De atunci,
plasticul este utilizat pe scară largă.
• Masele plastice (plasticul, plural plasticele) sunt
produse sintetice de natură organică,
anorganică sau mixtă, care se pot prelucra ușor
în diferite forme, la cald sau la rece, cu sa
• Primele materiale plastice au fost produse
din transformarea materialelor naturale. În
anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în
1869 a aparut celuloidul și în 1897 galitul.
Primul material sintetic apărut (1908) a fost
rășina fenolformaldehidică numita
bachelită. Exista numeroase procedee de
fabricare a materialelor plasticeu fără
presiune.
PENICILINA
Penicilina a apărut în 1928 în timp ce
inventatorul său se afla în vacanţă. Bacteriologul
scoţian Alexander Fleming a uitat să îşi cureţe
instalaţia de lucru înainte de a pleca în vacanţă.
Când s-a întors a observat o ciupercă ciudată pe
câteva dintre culturile sale de bacterii. Mai mult,
Fleming a observat că bacteriile pe care se afla
acea ciupercă nu se mai dezvoltau. Penicilina
este şi astăzi unul dintre cele mai utilizate
antibiotice la nivel mondial.
Inventarea penicilinei este unul dintre cele mai celebre
accidente fericite ale secolului XX, potrivit Discovery. Alexander
Fleming nu isi curatase masa de lucru inainte de a-si lua o zi
libera, candva in anul 1928. La intoarcere, Fleming a observat ca
se formase o ciuperca ciudata in una dintre culturile sale.
Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium.
Cu toate că descoperirea ei îi este atribuită lui Alexander
Fleming (1928),[1]în anul 1870 medicul englez John Scott
Burdon-Sanderson descoperise deja o legătură între
mucegai și cultivarea bacteriilor. Primul care a semnalat, in
1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de
microorganisme a fost savantul roman Victor Babeș; tot el
a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop
terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste
fapte constituie o anticipatie geniala[judecată de valoare] a
savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri
epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit
efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica
antagonismul microbian
Cuptoru cu microunde
Energia microundelor este un fenomen natural
care se manifestă atunci când curentul electric
circulă printr-un conductor. Practic, microundele
reprezintă o formă de radiație electromagnetică
asemănătoare cu lumina solară sau cu undele
radio. Aproape oricine știe astăzi ce este, la ce
anume servește și cum se folosește un cuptor
cu microunde. Mai puțin cunoscut este faptul că
aparate folosind acest principiu de funcționare
există la îndemâna oamenilor de peste șaizeci
de ani și nu de ieri, de azi.
• În anul 1946, inginerul dr. Percy Spencer, de la Corporația Raytheon,
desfășura un proiect legat de tehnologia radar. Americanul testa în
laborator un tub electronic de înaltă frecvență, denumit magnetron, atunci
când a constatat un fenomen bizar: batonul de ciocolată din buzunarul
său s-a topit în timpul unui astfel de experiment. Episodul l-a uimit, așadar
a mai supus ulterior testării boabe de porumb și un ou, pe care le-a expus
în apropierea tubului alimentat cu electricitate. Atât reacția boabelor, care
s-au transformat în floricele, cât și a oului, care a explodat, i-au dat de
înțeles cercetătorului că era martor al unei expuneri la energie cu
microunde de joasă densitate. Și s-a gandit că orice fel de hrană ar putea
fi preparat după acest principiu. Prin urmare a modelat o cutie metalică ce
putea fi alimentată cu electricitate, energie care nu putea evada creând
un câmp electromagnetic de înaltă densitate. Atunci când alimentele erau
introduse în cutia metalică și tratate cu microunde, temperatura lor
creștea foarte rapid. Astfel a inventat dr. Spencer ceva ce avea să
revoluționeze gătitul și a pus bazele unei industrii de multe milioane de
dolari, cuptorul cu microunde.
Cauciucul vulcanizat
Cauciucul s-a răspândit în toată lumea pornind
de la aborigenii din America Centrală și de Sud.
Aceștia sunt cei care l-au și denumit
“caoutchouc”, deviat din termenul “cahuchu”,
aparținând, posibil, dialectului mezoamerican
Nahuatl și care s-ar traduce, aproximativ, prin
“lemn plângător”. Columb a fost cel care a
introdus noul material în lumea occidentală, iar
produsele din cauciuc s-au bucurat de un mare
success, până în anii 1830, atunci când frenezia
s-a domolit din cauza faptului că “lemnul exotic”
se topea în apă fierbinte și devenea casant la frig
Charles Goodyear a fost inventatorul care a
descoperit cu acea ocazie cauciucul vulcanizat,
sau neutru din punct de vedere termic. S-a
întâmplat în Massachusetts, în 1839, atunci când
cercetărorul își prezenta cel mai recent amestec de
rășină, pucioasă și plumb. Ridiculizat, și-a ridicat
nevrotic pumnul în aer și câteva picături din
substanță au sărit pe o etuvă înfierbântată. Atunci
când Goodyear a început să o curețe a observant
că o bordură elastică se formase la marginea
materialului întărit. Era începutul. Executând teste
ulterioare, inventatorul a descoperit în cele din
urmă cheia: aplicarea unui abur cauciucului
sulfurizat timp de mai multe ore sub presiune, la o
temperatură de aproximativ 132 de grade Celsius,
a avut ca rezultat cauciucul vulcanizat.