C2 - Politica de finantare

Download Report

Transcript C2 - Politica de finantare

POLITICA DE FINANŢARE

Prof.univ.dr. Stela Toader

„Dacă vrei sa afli valoarea banilor, încearcă să te împrumuţi. Creditorii au memorie mai bună decât datornicii” – Benjamin Franklin

1.Structura financiară a întreprinderii

• Structura intreprinderii) financiară reflectă întreprinderii: (structura compoziţia Capitaluri proprii Capitaluri împrumutate pe TML Capitaluri permanente Capitaluri împrumutate pe TS Total capitaluri (Total surse de finanţare) capitalurilor capitalurilor • Capitalurile firmei evidenţiază sursele de finanţare a bunurilor economice reprezentate ca active în patrimoniul întreprinderii.

1.Structura financiară a întreprinderii

Capitalul social – principala componentă a capitalurilor întreprinderii •

Capitalul social

întreprinderii – gajul principal al creditorilor intangibil (poate fi majorat sau diminuat doar în condiţiile prevăzute de lege) • Deţinerea de titluri de participare în capitalul social conferă o serie de drepturi: – Dreptul de vot – Dreptul de dividend (dreptul de a participa la beneficii) – Dreptul de subscriere – Dreptul de atribuire – Dreptul la bunuri de lichidare (dreptul de a primi o parte din patrimoniul întreprinderii în cazul dizolvării acesteia)

1.Structura financiară a întreprinderii

• •

SURSE DE FINANŢARE PROPRII

– INTERNE: • autofinanţarea – EXTERNE: • creşteri de capital prin aportul ulterior al acţionarilor • atragerea de fonduri nerambursabile

SURSE DE FINANŢARE ÎMPRUMUTATE

• creditul bancar • • creditul obligatar leasing-ul

• • •

1.Structura financiară a întreprinderii

Sursele de finanţare proprii = > capitalul propriu (capitalul social, rezervele, primele legate de capital, rezultatul exerciţiului etc.) Capitalul propriu + Capitalul împrumutat pe TML = Capitalul permanent Capitalul permanent = mijloacele de finanţare utilizate de întreprindere de o manieră durabilă şi permanentă pentru finanţarea activelor imobilizate şi a unei părţi din activele circulante Alegerea structurii financiare presupune, pe de o parte, alegerea raportului între capitalul permanent şi capitalul pe termen scurt, iar pe de altă parte alegerea proporţiei fiecărei surse de capital permanent în totalul surselor de finanţare, astfel încât să se permită maximizarea valorii întreprinderii.

• • • • • 2. Operaţiuni cu impact asupra structurii financiare 2.1. Finanţarea din surse proprii externe: Aportul ulterior de capital Aportul ulterior: în numerar sau în natură Determină creşterea captalului social prin: – Creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni – Creşterea numărului de acţiuni În cazul majorării prin emisiune de acţiuni, noile acţiuni sunt puse în vanzare la un anumit = preţ de emisiune (VN<= PE<=VC/C) Dacă acţiunile sunt vândute la un PE

DS

Co

CoN N

 

nPE n

n

(

Co N

 

PE n

) Dreptul de subscriere este instrumentul prin care vechii acţionari îşi pot exercita dreptul preferenţial de preemţiune (dreptul de a-şi menţine proporţia în capitalului firmei prin cumpărarea de drept a acţiunilor ce le-au fost oferite spre cumpărare în cazul unei noi emisiuni de acţiuni).

• Majorarea capitalului social prin încorporarea altor structuri de capitaluri proprii Efecte: – capitalul social – – = capitalul propriu = capitalul permanent – – – valoarea contabila (valoarea bursieră) = lichiditatii beneficiul/ titlu Majorarea capitalului social prin încorporarea altor structuri de capital propriu nu determină creşterea surselor de finanţare Majorarea capitalului social se poate realiza si prin conversia datoriilor si in urma operatiunilor de fuziune/absorbtie.

Doar operatia de majorare a capitalului prin aporturi noi in numerar reprezinta o operatiune de finantare directa (care procura intreprinderii lichiditati suplimentare)

• • • • • 2. Operaţiuni cu impact asupra structurii financiare – 2.2.Finanţarea din surse proprii interne: Autofinanţarea Presupune finanţarea întreprinderii pe seama profitului net nerepartizat şi a amortizărilor şi provizioanelor neutilizate Are la bază capacitatea de autofinanţare care reflectă potenţialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (dividende) şi să finanţeze investiţiile (de menţinere sau de dezvoltare).

CAF = surplus monetar potenţial (se calculează pe baza veniturilor şi cheltuielilor susceptibile de a transforma, imediat sau la termen, în fluxuri de trezorerie).

– CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile (metoda deductivă) – CAF = Profit net – Cheltuieli calculate + Venituri calculate (metoda adiţională)

Autofinanţarea = CAF – Dividende distribuite (de platit)

Autofinanţarea = cea mai eficientă sursă de finanţare, în general, capitalul intern din autofinanţare considerandu-se ca avand cost zero (numai după distribuirea de acţiuni gratuite, autofinanţarea devine generatoare de costuri pentru remunerarea, prin dividende, a profitului convertit in capital social)

2. Operaţiuni cu impact asupra structurii financiare Finanţarea din surse proprii interne: Autofinanţarea • •

Avantaje ale autofinanţării:

– Constituie un mijloc sigur de finanţare – Conferă autonomie financiară – Permite reducerea cheltuielilor financiare (cu dobânzile) – Posibile beneficii fiscale - în măsura în care profitul reinvestit este exonerat de impozit – crează posibilităţi mai mari de reinvestire

Dezavantaje:

– Reduce volumul dividendelor distribuite

• • • • • 2.3. Finantarea din surse imprumutate: Imprumutul obligatar Obligatiunile – titluri de valoare negociabile reprezentand un drept de creanta al obligatarilor asupra capitalurilor imprumutate unei societati

Obligatiunile -

valori mobiliare emise cu dobanda prin care emitentul se obliga sa plateasca detinatorului, la anumite intervale de timp, o anumita suma de bani, numita dobanda (cupon), precum si sa restituie principalul la maturitate Obligatiunile pot fi emise de stat (government bonds), municipalitati (municipal bonds sau "munies"), de societati comerciale (corporate bonds sau "corporates").

Obligatiunile nu afecteaza dreptul de proprietate al actionarilor.

Obligatiunile nu confera detinatorilor putere de decizie in societate si nici nu dau dreptul de a beneficia de cresterea societatii ca in cazul actiunilor.

2.3. Finantarea din surse imprumutate: Imprumutul obligatar • Elementele tehnice ale imprumutului obligatar • Valoarea nominala (VN) – valoarea de referinta (inscrisa pe titlu), baza de calcul pentru dobanda • Pretul de emisiune (PE) – pretul de vanzare (suma efectiv platita de cumparator) • Pretul de rambursare (PR) – suma platita de emitent obligatarului la rambursarea imprumutului • Prima de rambursare = Pretul de rambursare – Pretul de emisiune • Dobanda - platibila la anumite date stabilite •

Dobanda absoluta= Valoarea nominala * Rata nominala a dobanzi

• Daca PE < VN, Rata reala a dobanzii = Dobanda absoluta

/Valoarea de emisiune

2.3. Finantarea din surse imprumutate: Modalitati de rambursare a imprumuturilor obligatare a.Rambursarea prin amortizari constante si anuitati variabile – Presupune rambursarea periodica (anuala) a unui numar constant de obligatiuni • Nr.oblig.ramb.anual = Nr.total oblig./Durata imprumutului – Amortizarea este constanta, dobanda variaza descrescator, anuitatea variaza descrescator • Amortizarea anuala = K/Durata imprumutului b.Rambursarea integrala la scadenta – Societatea dispune de capitalul imprumutat pe toata durata imprumutului – Aceasta modalitate de rambursare protejeaza trezoreria societatii, care, pe durata imprumutului, este afectata doar de plata dobanzilor

2.3. Finantarea din surse imprumutate: Modalitati de rambursare a imprumuturilor obligatare c. Rambursarea prin anuitati constante – Periodic (anual) se ramburseaza prin tragere la sorti un anumit numar de obligatiuni – Anuitatea (a) = Amortizare (A) + Dobanda (D) – Pentru ca anuitatile sa fie constante, amortizarile variaza crescator, iar dobanzile variaza descrescator si compensator cu variatia amortizarii – – Anuitatea constanta se stabieste prin tehnica actualizarii

a

K

* 1  Rambursarea se poate realiza

i

 

i

 

n

• • La paritate, cand PE=PR=VN Cu prima, cand PE

2.3. Finantarea din surse imprumutate: Imprumutul bancar • • • • Constituie o sursa de finantare pentru intreprinderile mici, pentru care finantarea prin obligatiuni nu este posibila Creditele bancare se acorda pe baza unor garantii ferme prezentate creditorilor Conditiile creditului se negociaza intre banca si debitori (rata dobanzii, termenul de rambursare, perioada de gratie etc.) Rambursarea creditelor bancare: prin anuitati constante (lunare, trimestriale, semestriale, anuale), prin amortizari constante, integral la scadenta Calculul ratei dobanzii pentru perioade mai scurte de un an

Rata anuala a dobanzii Rata dobanzii echivalente in sistem proportional Rata dobanzii echivalente in sistemul dobanzii compuse

Rda Rds = Rda/2 Rdt = Rda/4 Rdl = Rda/12

Rds

 2 1 

i

 1

Rdt

 4 1 

i

 1

Rdl

 12 1 

i

 1

Finantare prin actiuni / finantare prin obligatiuni (imprumtut bancar)

Finantarea prin actiuni

Protejeaza trezoreria intreprinderii

Finantarea prin obligatiuni (imprumut bancar)

Afecteaza trezoreria intreprinderii (dobanzile au scadente fixe) Nu ofera putere de vot, evita diluarea puterii in firma Ofera putere de vot, dilueaza puterea actionarilor vechi

Implica participarea actionarilor la pierderile societatii

Asociata unui risc superior, este mai

costisitoare

(atat dpdv al cheltuielilor de emisiune cat si al ratei de remunerare a capitalului)

Nu implica participarea creditorilor la pierderile

societatii, dar dobanzile influenteaza marimea profitului, deci inclusiv castigurile/pierderile actionarilor.

Determina cresterea riscului de faliment (majoreaza costul datoriilor). Firmele care opereaza in afaceri cu profituri si fluxuri de numerar volatile trebuie sa evite indatorarea.

Asociata unui risc mai redus, este mai putin costisitoare (atat dpdv al cheltuielilor de emisiune/contractare cat si al ratei de remunerare a capitalului)

Sporeste

propriu

financiara

si valoarea deci capitalului

autonomia

Ofera o garantie superioara pentru

creditarile ulterioare

Sporeste valoarea capitalului imprumutat si creaza

dependenta financiara

Reduce posibilitatile viitoare de creditare, determina

pierderea flexibilitatii financiare viitoare

CRITERII DE SELECTARE A SURSELOR DE FINANTARE - CRITERIUL COSTULUI • Pentru întreprindere – Costul capitalului = efortul financiar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru remunerarea aducătorilor de capitaluri • Pentru aducătorii de capitaluri – Rata de rentabilitate cerută (obţinută) pentru a consimţi să contribuie cu fondurile lor la finanţarea întreprinderii – Rata de rentabilitate trebuie să fie cel puţin egală cu rentabilitatea pe care aducătorii de capitaluri ar fi obţinut-o prin plasamente in aceeasi clasa de risc

• • CRITERII DE SELECTARE A SURSELOR DE FINANTARE - CRITERIUL COSTULUI Având în vedere structura financiară a întreprinderii, distingem – Costul capitalului propriu – Costul capitalului împrumutat Costul total al finanţării (pe baza metodei ponderării contabile)

CTC

n

 

i

1

c i

*

p i

Ci = costul fiecărei surse de finanţare Pi = ponderea fiecărei surse de finantare în totalul lor Cerinţa fundamentală a criteriului costului: minimizarea costului total al finanţării

• • CRITERII DE SELECTARE A SURSELOR DE FINANTARE - CRITERIUL COSTULUI Costul unei surse de finanţare = rata de actualizare care asigură echivalenţa între valoarea actuală a fluxurilor financiare pozitive (intrările de resurse financiare) şi valoarea actuală a fluxurilor financiare negative (plăţile efectuate în contrapartidă) Costul capitalului = indicator important în evaluarea proiectelor de investiţii (rata de actualizare a CF-urilor) !!! Nu se vor alege niciodată acele proiecte a căror rată de rentabilitate (RIR) este inferioară costului surselor de finanţare !!!

• Costul capitalului împrumutat Rata de actualizare pentru care valoarea efectiv încasată de întreprindere la data contractării împrumutului este egală cu valoarea actuală a plăţilor viitoare privind rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor aferente

C

0 

n

t

 1  1

P

t k

t

• • k= costul explicit al capitalului împrumutat k = este înfluenţat de rata dobânzii, economiile fiscale determinate de deductibilitatea dobânzilor, costurile de atragere a surselor de finanţare şi eventualele prime de rambursare acordate creditorilor

Costul capitalului propriu

Este dat de rata de actualizare care asigură echivalența între valoarea actuală a acțiunilor (prețul de vânzare sau cursul bursier) și valoarea actuală a dividendelor plătite în contrapartidă pe durata de viață a întreprinderi plus valoarea actuală a valorii reziduale a acțiunilor la momentul vânzării lor.

P

0   

t

 1 

D t

1 

k

t

VR

 1 

k

n

• Pe o durată de timp nedeterminată, valoarea reziduală a acțiunilor va avea o importanță mai mică, putându-se renunța la aceasta, astfel:

P

0 

t

   1 

D t

1 

k

t

Costul capitalului propriu

În determinarea costului capitalului propriu apar două dificultăți majore:

– Determinarea fluxurilor viitoare de venituri așteptate de acționari (imposibil de determinat cu precizie, acestea depinzând de mărimea beneficiilor viitoare și de politica de dividend) – Orizontul economic de evaluare (de obicei, cumpărătorul nu-și fixează a priori momentul în care va vinde acțiunile)

Teoria financiară recomandă costului capitalului propriu, pentru determinarea rata rentabilității financiare.

• • • •

Costul autofinanțării

Este un cost de oportunitate – nu implică fluxuri financiare negative (plăți) Costul implicit al autofinanțării –

costul la care întreprinderea ar putea să obțină de pe piață o resursă identică

sau

rata de rentabilitate cerută de acționari pentru beneficiile reinvestite

, egală fie că profitul de distribuie ca dividende fie că se reinvestește Autofinanțarea va implica un cost explicit în situația încorporării în capitalul social cu atribuire de acțiuni gratuite, situație în care profitul reinvestit devine direct remuneratoriu pentru acționari.

Utilizând profiturile reinvestite pentru finantare se obțin economii legate de eliminarea costurilor unor noi emisiuni de titluri.

Până la punerea în capitalul social autofinanțarea apare ca o resursă al carui cost este un cost de oportunitate egal cu nivelul ratei de rentabilitate cerută de acționari pentru aporturile în numerar realizate de aceștia cu prilejul creșterilor de capital.