Transcript UMANISMUL - wolfteam romania

UMANISMUL
Prof. Popescu Rodica Mariana
Colegiul Naţional de Informatică ,,Carmen Sylva”
Petroşani
Umanismul



Definiţie:
Umanismul este mişcarea social – culturală inspirată de
concepţia că omul, fiind o fiinţă superioară, se poate
perfecţiona prin cultură şi artă.
În opoziţie cu ideologia şi cultura medievală, curentul umanist
promovează încrederea în propria capacitate de dezvoltare
spirituală şi intelectuală a fiecărui om şi militează pentru
evoluţia multilaterală a personalităţii.
Umaniştii impulsionează atitudinea de respingere a oprimării şi
înjosirii omului, încurajând manifestarea demnităţii şi plenitudinii
morale.
Umanismul european


Umanismul a fost iniţiat în epoca Renaşterii
(secolele XIV – XVI), ca reacţie împotriva
Feudalismului, iar centrul mişcării umaniste a fost
Italia. De aici, ideile lui generoase s-au răspândit în
aproape toate ţările Europei.
Renaşterea europeană i-a avut ca reprezentanţi pe
Dante, Petrarca, Boccaccio, Leonardo da Vinci,
Michelangelo, Niccolo, Machiavelli în Italia; pe
Francois Rabelais, Pierre Ronsard şi Michele
Montaigne în Franţa; pe Thomas Morus în Anglia; pe
Martin Luther în Germania, pe Erasmus din
Rotterdam în Olanda.
Umanismul european


Dezvoltarea culturii are loc în ritm rapid prin
înfiinţarea de Universităţi în toate marile oraşe
europene, în cadrul cărora s-au organizat biblioteci
dotate, în principal, cu operele clasice ale Antichităţii,
între care Biblioteca Vaticanului (1455) cuprinde
peste 1200 de volume. Apariţia tiparului inventat de
către Gutemberg în 1440, a făcut posibilă tipărirea
nu numai a operelor antice, dar mai ales cărţile
scrise în limbile naţionale.
În 1623 sunt tipărite la Londra, 36 piese ale lui
Shakespeare, într-un triaj de o mie de exemplare.
Principalele direcţii ale umanismului






reconsiderarea şi valorificarea tradiţiilor culturale ale
Antichităţii;
formarea şi dezvoltarea omului ca spirit universal
,,uomo universale”;
preţuirea erudiţiei, a demnităţii şi libertăţii umane;
omul să fie dominat de raţiune;
armonizarea fiinţei umane cu natura înconjurătoare;
folosirea, ca limbă de cultură, latina şi slavona.
Umanismul românesc

În Ţările Române, curentul umanist se dezvoltă începând cu
secolul al XVII-lea, când apar primii cărturari cunoscători ai
culturii clasice şi ai limbilor greacă şi latină, ca: Udrişte
Năsturel, Varlaam, Simion Ştefan, Dosoftei, Nicolae Milescu.
Activitatea şi scrierile marilor cronicari Grigore Ureche, Miron
Costin, Ion Neculce apoi Dimitrie Cantemir, în Moldova,
Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Ţara Româneasca, au
determinat apariţia unui umanism specific românesc, cum ar fi
elogiul adus Ţărilor Române pentru lupta împotriva expansiunii
otomane sau argumentarea originii romane a poporului şi a
latinităţii limbii române. Ei au pus bazele istoriografiei naţionale,
contribuind la tipărirea primelor cărţi de cult religios în limba
slavonă.
Umanismul românesc

De altfel, Ţările Române s-au numărat printre
primele centre ale tiparului în Europa
Răsăriteană, la Târgovişte luând fiinţă prima
tipografie. Un rol esenţial l-au avut şi
domnitorii luminaţi, care au construit biserici
sau monumente laice şi care au înfiinţat şcoli
domneşti ori biblioteci voievodale: Neagoe
Basarab, Constantin Brâncoveanu,
Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir.
Umanismul românesc


Activitatea cronicarilor ajunge la strălucire în
secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iar Letopiseţele lor
realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei
noastre.
În concepţia cronicarilor, istoria este purtătoare
de valori educative, iar operele lor constituie şi un
act de mare patriotism, principala preocupare fiind
aceea a recuperării trecutului ,,să nu se uite lucrurile
şi cursul ţării” şi să nu se piardă ,, în negura vremii”
(Miron Costin)
GRIGORE URECHE (1590 – 1647)


,,Letopiseţul Ţării Moldovei, de când s-au descălecat Ţara şi de
cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş Vodă
până la Aron Vodă”, în care consemnează perioada cuprinsă
între anii 1359- 1594, începând, aşadar, cu întemeierea
Moldovei de către Dragoş Vodă.
Autograful cronicii s-a pierdut, rămânând 22 de
manuscrise ale copiştilor Simion Dascălul, Misail Călugărul şi
Axinte Uricariul. Dintre aceştia, cel mai fidel copist a fost
Uricariul, iar cel care a stârnit reacţii de revoltă a fost Simion
Dascălul, deoarece şi-a permis să introducă în textul cronicii
capitole proprii, prin care a deformat adevărul istoric.
GRIGORE URECHE (1590 – 1647)


Grigore Ureche s-a inspirat din toate documentele
vremii: cronicile polone şi latine, letopiseţele
moldovene în limba slavonă, din amintirile tatălui
său, Nestor Ureche, ale altor boieri bătrâni, care
povesteau evenimente istorice pe care le auziseră
de la străbuni şi actele aflate la curtea domnească.
Cronica începe cu scopul declarat al lui Grigore
Ureche, acela ca urmaşii să cunoască istoria, care
are caracter moralizator, şi ca ,,să rămâie feciorilor
şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele
să se ferească şi să să socotească, iar dupre cele
bune să urmeze şi să să înveţe şi să să îndirepteze”.
GRIGORE URECHE (1590 – 1647)


Principalele idei ale ,,Letopiseţului” lui Grigore
Ureche se referă la originea romană a poporului şi
latinitatea limbii române, afirmaţii susţinute cu
argumente istorice şi lingvistice, referindu-se la
structura vocabularului, care cuprinde elemente
,,ale vecinilor de primprejur”.
Viaţa internă a Moldovei ilustrează relaţiile dintre
domnitori şi boieri, obiceiurile şi protocolul de la
curtea domnească, precum şi luptele interne de la
tronul Moldovei, duse între domnitorii ajutaţi de
oastea străină.
GRIGORE URECHE (1590 – 1647)

Locul central al cronicii îl ocupă domnia lui Ştefan cel
Mare, faţă de care Ureche are o preţuire nemărginită
şi o admiraţie mărturisită, voievodul român fiind
considerat un adevărat principe al Renaşterii. Între
aceste capitole, Ureche evidenţiază câteva dintre
valorile morale esenţiale cu care să fie înzestrat
omul: dreptatea divină şi pământeană, respectarea
jurămintelor, mai ales a celor militare, onestitatea,
fermitatea şi patriotismul lui Ştefan cel Mare.(primul
portret literar).
GRIGORE URECHE (1590 – 1647)


Cronicarul semnalează pericolul expansiunii
otomane care ,, ca o negură acoperă lumea”,
precum şi lăcomia sultanilor care este ,,ca sacul fără
fund”.
Stilul cronicii este concis, sobru, cu elemente
descriptive şi portretistice. Cronica lui Grigore
Ureche a constituit un important izvor de inspiraţie
pentru Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihail
Sadoveanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea.
MIRON COSTIN (1633 – 1691)


Continuă cronica lui Grigore Ureche, însă se află sub
puternica influenţă a instabilităţii politice din epocă,
deoarece, în cei 38 de ani petrecuţi în Moldova,
cronicarul a fost martor direct la succedarea a 19
domnitori.
,,Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă
încoace , de unde este părăsit de Urechi vornicul”,
care ilustrează evenimentele cuprinse între anii 1595
– 1661, precum şi ideea romanităţii şi continuităţii
poporului, a unităţii etnice şi lingvistice a românilor.
MIRON COSTIN (1633 – 1691)


Miron Costin este martor şi uneori participant la evenimentele
relatate, conferind astfel conţinutului un plus de adevăr istoric,
obiectivitate, responsabilitate.
,,De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit stămoşii lor”
– este o altă operă literară şi ştiinţifică, cu un pronunţat
caracter polemic. Lucrarea a fost scrisă în ultima perioadă a
vieţii lui Miron Costin, în timpul domnitorului Constantin
Cantemir, adică între 1686 – 1691. Ideea centrală este
argumentarea latinităţii limbii române şi a romanităţii poporului
nostru. Opera s-a născut din revolta şi indignarea cronicarului
îndreptate împotriva unor copişti ai cronicii lui Ureche, mai ales
împotriva lui Simion Dascălul şi a lui Misail Călugărul, care
strecuraseră afirmaţia că moldovenii ar proveni din tâlharii de la
Roma, eliberaţi din puşcării şi exilaţi pe teritoriul Daciei.
MIRON COSTIN (1633 – 1691)

Miron Costin demonstrează originea romană
a poporului român cu argumente ştiinţifice,
apelând la izvoare istorice privitoare la
împrejurările cuceririi Daciei de către Traian.
Aduce argumente lingvistice în susţinerea
latinităţii limbii române şi argumente de ordin
etnografic, comparând portul, firea,
obiceiurile moldovenilor cu cele ale
romanilor.
MIRON COSTIN (1633 – 1691)


,,De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit stămoşii lor” este
o lucrare istorică de mare importanţă pentru cultura veche
românească, întrucât este prima scriere care priveşte poporul
român în unitatea sa legată de originea comună a locuitorilor
din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania.
Miron Costin este primul umanist care conturează
sincronizarea Ţărilor Române cu istoria celor europene,
argumentând asemănările evidente dintre civilizaţia, obiceiurile
şi limba italienilor cu cele ale românilor, ilustrând concret cu
exemple din latina care stă la originea ambelor limbi, română şi
italiană.
MIRON COSTIN (1633 – 1691)




Alte opere scrise de Miron Costin sunt:
poemul ,,Viaţa lumii”, în care ilustrează idei filozofice
importante ca ,,fortuna labilis” (soarta este schimbătoare) şi
,,vanitas vanitatum” (deşertăciunea deşertăciunilor);
,,Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei”
,,Istoria în versuri polone despre Moldova şi Muntenia” ,
lucrări scrise în limba polonă, în care dezvoltă aceleaşi idei
referitoare la romanitatea poporului şi latinitatea limbii române,
susţinute cu numeroase exemplificări lexicale, geografic şi cu
informaţii despre vechile instituţii româneşti.
MIRON COSTIN (1633 – 1691)


Iubirea de ţară face din Miron Costin un
istoric obiectiv ce militează pentru dreptate şi
adevăr, indiferent de sentimentele lui faţă de
un domnitor sau altul.
Stilul este mai literar decât la Grigore
Ureche, presărat cu amănunte anecdotice,
portrete sugestive, descrieri de natură; fraza
este amplă, cu o construcţie latinească în
care sunt evidente influenţele poloneze.
ION NECULCE (1672 – 1745)


Continuă cronica lui Miron Costin, operă scrisă la vârsta de 60
de ani, prin urmare cei aproape 70 de ani dintre cei ilustraţi în
Letopiseţ coincid cu viaţa lui, iar evenimentele le-a consemnat
singur ,,dintru a sa ştiinţă”. ,,Letopiseţul Ţării Moldovei de la
Dabija Vodă (1661) până la a doua domnie a lui Movrocordat”
(1743) relatează, în principal, domnia lui Dimitrie Cantemir.
Evenimentele istorice narate nu se bazează pe documente, fapt
ce dă cronicii un caracter subiectiv.
În faţa cronicii se află 42 de legende istorice , sub titlu ,,O
samă de cuvinte” despre care spune că sunt ,,audzite din om în
om”.
ION NECULCE (1672 – 1745)




Stilul lui Ion Neculce
Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o operă durabilă
printr-o forţă artistică surprinzătoare, prin arta naraţiunii şi prin
arta portretului, având, între cronicari, măiestria pe care Ion
Creangă o va desăvârşi.
Provebele sunt numeroase în Letopiseţ, Ion Neculce este
şi precursorul lui Anton Pann, prin aceea că în unele fraze
enumeră proverbe, unele după altele.
Oralitatea stilului lui Neculce este dată şi de cuvinte
populare expresive, de particularităţile de vorbire ce dau
veridicitate textului.,,Aoleo! Aoleo!”
ION NECULCE (1672 – 1745)



Portretele domnitorilor conturează personaje literare prin
scoaterea în evidenţă a unei virtuţi, a unui viciu, a unui defect.
Talentul artistic al lui Neculce se manifestă şi în folosirea
epitetelor populare expresive, relevante ,,bogate nevoi şi ruşini
face turcii beţilor oameni”, care dau povestirii o cadenţă şi o
atmosferă proprie nordului Moldovei.
Opera lui Ion Neculce a constituit o permanentă sursă de
inspiraţie pentru scriitorii de mai târziu, ca Dimitrie Bolintineanu,
Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

Dimitrie Cantemir ,,inorogul alb” al gândirii
româneşti (L. Blaga), o impresionantă
personalitate europeană, a fost un om de
vastă cultură, umanist erudit (cunoştea 12
limbi), călăuzit de credinţa că ,,sufletul
odihnă nu poate afla până nu găseşte
adevărul, carile îl cearcă oricât de departe şi
oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri”
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

Dimitrie Cantemir este o personalitate
copleşitoare a Renaşterii, fiind primul savant
de formaţie enciclopedică (erudit) şi marcând
trecerea de la literatura veche,
cronicărească, la cea modernă, abordând
cele mai variate domenii ştiinţifice şi artistice.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)


,,Istoria Ieroglifică”, operă elaborată de Dimitrie
Cantemir între anii 1703 – 1702, este un roman
alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu
filosofic, fiind printre puţinele scrise în limba română.
Opera îmbină mai multe specii şi genuri literare,
precum şi o gamă largă a modalităţilor de expunere,
cum ar fi: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică,
fraza rimată în interiorul textului, descrierea etc.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei
latineşti care-i era atât de familiară autorului,
opera are o importanţă deosebită, fiind
considerată de către George Călinescu
singura operă literară viabilă din perioada
veche.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

,,Descrierea Moldovei”- este o proză
savantă, deoarece informaţiile despre
aşezarea, graniţele, flora, fauna, religia,
politica şi locuitorii Moldovei sunt descrise
într-un limbaj literar, iar moldovenii sunt
conturaţi prin adevărate portrete literare.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

,,Descrierea Moldovei”, cu titlul original
,,Descriptio Moldavie”, este prima lucrare
monografică a Moldovei, scrisă în limba
latină în 1716, pe când Dimitrie Cantemir se
afla exilat în Rusia, la moşia Dimitrovka şi a
fost tradusă în româneşte abia în 1825.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

-
-
,,Descrierea Moldovei” este structurată în trei
părţi, conform aspectelor relevate în fiecare
dintre ele:
Partea geografică are 7 capitole
Partea politică este cea mai întinsă,
conţinând 19 capitole
Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în
Moldova – 5 capitole.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)


Dimitie Cantemir a fost un om al Renaşterii, istoric,
geograf, filozof, orientalist, cunoscător al problemelor
de teologie, inovator în muzică, amator de ată, avea
pretenţii de specialist în fizică şi matematică.
În filosofie are fără îndoială idei noi, în geografie
concepţii vaste şi este primul cartograf al Moldovei,
în orientalistică studiile sale asupra vieţii musulmane
rămân un izvor pentru cercetările de azi.
DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)

Istoric al românilor şi al turcilor, Cantemir a
lăsat urme adânci în cultura istorică a
posterităţii.
,,Descrierea Moldovei”


Lucrarea a fost pubilicată la cererea
Academiei de Ştiinţe din Berlin, al cărei
preşedinte, la vremea aceea, era prestigiosul
filosof Leibniz.
Este prima lucrare de idei şi prima proză
savantă din cultura română, în care Dimitrie
Cantemir se afirmă ca personalitate erudită
monumentală prin câteva trăsături
fundamentale:
,,Descrierea Moldovei”
-
-
-
viziunea modernă manifestată atât în realizarea
conţinutului, cât şi a formei de exprimare;
capacitatea de sintetizare şi esenţializare a
problemelor abordate;
multitudinea informaţiilor cuprinse în operă;
varietatea domeniilor abordate şi prezentate în
lucrare: geografie,ştiinţele naturii, arheologie,
mitologie, folcloristică, etnografie, psihologie,
lingvistică, dialectologie,stilistică.