Proiect: Cercetarea de excelenţă academică prin implementarea
Download
Report
Transcript Proiect: Cercetarea de excelenţă academică prin implementarea
Proiect: Cercetarea de excelenţă academică prin
implementarea celor mai bune practici europene
CEEX-ACAD
PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL CREŞTEREA
COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE
AXA PRIORITARĂ 2 – CD&I
Operaţiunea 2.2.4: Întărirea capacităţii
administrative
Obiectivul general al proiectului:
•
•
•
Îmbunătăţirea managementului Institutului de Prognoză Economică şi atingerea unui
standard înalt al cercetării ştiinţifice fundamentale academice.
În acest scop, proiectul îşi propune:
- Promovarea unei viziuni de ansamblu asupra evoluţiei şi tendinţelor cercetării şi
managementului în Spaţiul European al Cercetării şi în lume, urmărind în acelaşi timp
formarea unei reţele de cercetare de excelenţă multidisciplinară cu universităţi din ţară şi din
străinătate, pentru realizarea unor proiecte de cercetare în parteneriat, prin accesarea
fondurilor naţionale şi internaţionale;
- Identificarea unor direcţii şi idei, produse IT ce pot fi puse în practică imediat şi care vor
susţine ameliorarea managementului şi imaginii IPE, care vor contribui la creşterea vizibilităţii
şi a recunoaşterii internaţionale a cercetării ştiinţifice fundamentale de tip academic.
Atingerea acestui obiectiv va oferi suportul informaţional necesar fundamentării strategiei de
dezvoltare pe termen lung a IPE.
2
•
•
•
•
•
Realizarea obiectivelor proiectului va contribui:
– la îmbunătăţirea performanţelor administrative şi de management ale institutului,
– la valorizarea rezultatelor din cercetare, accesul la instrumentele financiare şi promovarea de
imagine, altfel spus la transformarea IPE în centru de cercetare de excelenţă în domeniul ştiinţelor
socio-umane, în domeniile speciale, de avangardă, conform tendinţelor pe plan mondial din
cercetarea economică.
Ameliorarea managementului instituţional prin stabilirea unor idei, tendinţe, proiecte se va realiza prin
intermediul derulării celor 5 faze ale proiectului:
- Îmbunătaţirea managementului instituţional – prin studiul activ al altor sisteme de cercetare şi a
sistemelor de evaluare internaţionale,
- Valorizarea rezultatelor cercetării – prin studiul impactului brevetării şi transferabilităţii,
- Accesul la instrumente financiare – prin crearea de noi parteneriate şi identificarea de axe de dezvoltare
cu potenţial de noutate şi originalitate în cercetare,
- Imagine şi promovare instituţională – prin accesul la un studiu de alegere a canalelor de comunicare şi a
dezvoltării unei comunicări eficiente,
- Achiziţia de programe de administraţie şi gestionare a informaţiei pentru o mai bună gestiune şi
valorizare a rezultatelor cercetării.
3
În cadrul proiectului vor fi abordate o serie de activităţi, care printr-un panel cât mai extins
vor oferi cheile şi calea pentru modernizarea institutului. Principalele activităţi care se vor
desfăşura pe parcursul derulării proiectului sunt:
•
•
•
•
•
•
•
Compararea diferitelor sisteme de management ale instituţiilor europene de cercetare şi evidenţierea
unor idei direct aplicabile Institutului de Prognoză Economică,
Studiul rankingurilor internaţionale, a impactului şi influenţei acestora asupra managementului instituţiilor
de cercetare,
Crearea unei aplicaţii on-line performante de afişaj a CV-urilor cercetătorilor, cu acces la diferite baze de
date internaţionale şi statistici conform rankingurilor,
Studierea aspectelor referitoare la brevetabilitate şi transferabilitate,
Determinarea unei strategii de parteneriat pentru accesarea fondurilor europene,
Determinarea unei strategii de implicare şi atragere a întreprinderilor în cercetare, pentru accesul la
fonduri private,
Studiul comunicării, identificarea ţintelor şi canalelor de comunicare.
4
•
Principalele rezultate anticipate a fi realizate în urma implementării proiectului se
referă la:
•
Îmbunătăţirea managementului instituţional, prin:
– Realizarea unui studiu şi a unui raport pentru identificarea în cadrul
sistemelor de management ale instituţiilor europene de cercetare a acelor idei
care pot fi aplicate imediat în cadrul managementului IPE şi pentru
evidenţierea tendinţelor de dezvoltare viitoare.
– Realizarea unui raport de identificare a importanţei rankingurilor
internaţionale în spaţiul european şi în lume şi a tendinţelor viitoare, care va
cuprinde concluzii pentru o strategie ulterioară a IPE.
5
•
Accesul la instrumente financiare, prin:
–
–
•
Valorizarea rezultatelor cercetării, prin:
–
–
•
Se vor identifica atât potenţialii parteneri naţionali şi internaţionali pentru colaborarea privind
cercetarea ştiinţifică în domeniile de interes ale IPE, precum şi ariile tematice pentru viitoare
proiecte şi se va contura un portofoliu de domenii de cercetare pentru accesarea diverselor competiţii
viitoare naţionale şi internaţionale.
Elaborarea unei strategii de formare a unei reţele de cercetare de excelenţă, multidisciplinare, prin
accesarea unor fonduri private şi, în acelaşi timp, prin atragerea intreprinderilor în parteneriate
pentru accesarea fondurilor naţionale şi internaţionale.
Crearea unei aplicaţii on-line performante de afişaj a CV-urilor cercetătorilor cu acces la diferite baze
de date internaţionale şi statistici conform rankingurilor. Se va realiza un caiet de sarcini pentru o
aplicaţie de CV on-line conformă standardelor naţionale şi internaţionale.
Brevetabilitate şi transferabilitate, prin identificarea în cadrul raportului a unor reguli de
brevetabilitate şi transferabilitate aplicabile IPE.
Imagine şi promovare instituţională, prin realizarea unui raport pentru o campanie de comunicare
pentru IPE.
•
Achiziţia de active corporale, necorporale şi obiecte de inventar pentru îmbunătăţirea
gestionării instituţiei (echipamente IT, inclusiv pentru conferinţe şi lucrul la distanţă, programe de
administrare, aplicaţii IT pentru îmbunatăţirea site-ului IPE, alte echipamente de gestionare a informaţiei).
6
Sustenabilitatea financiară
Sustenabilitatea proiectului va fi asigurată dupa terminarea finanţării FSE acordate prin
implementarea următoarelor măsuri:
•
•
•
•
Integrarea instituţională a rezultatelor proiectului,
Transferabilitatea rezultatelor proiectului către alte domenii/instituţii/centre de cercetare,
Atragerea unor noi finanţări pentru dezvoltarea unor reţele de excelenţă naţionale şi
internaţionale,
Valorificarea resurselor umane formate în cadrul proiectului prin includerea acestora, după
terminarea proiectului, în alte programe de cercetare avansată, finanţate din resurse proprii
sau atrase de către instituţiile participante la proiect, programe unde vor avea sarcini în
domeniul managementului de proiect, respectiv referitoare la coordonarea şi derularea
proiectelor viitoare din IPE.
7
Proiectul Cercetarea de excelenţă academică prin implementarea celor mai bune practici
europene (CEEX-ACAD), co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională în baza
contractului de finanţare încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică –
Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, are o valoare totală de 408.477
lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă 342.717 lei. Durata proiectului este de 6 luni.
•
•
•
•
•
•
Echipa de implementare a proiectului:
Dr. Marioara IORDAN - director de proiect
Prof. Univ. Dr., Membru Corespondent al Academiei Române, Lucian Liviu ALBU - responsabil
ştiinţific de proiect
Ec. Gheorghe POPA - responsabil financiar
Dr. Mihaela-Nona CHILIAN - responsabil resurse umane
Dr. Carmen Marilena UZLĂU - asistent de management
Drd. Tiberiu DIACONESCU - asistent IT
8