Transcript Tema 2

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova
Universitatea de Stat “Alecu Russo”, Bălţi
MANAGEMENT
Titularul cursului
Dr.conf. Irina Movilă
Bibliografia de bază
a cursului:





Emilian, Radu (coord.). Fundamentele managementul
firmei/www.ase.ro/biblioteca digitală;
Moga, Toader; Radulescu, Carmen. Fundamentele
managementului/www.ase.ro/biblioteca digitală;
Moga, Toader (coord.).
Management/www.ase.ro/biblioteca digitală;
Nicolescu, Ovidiu; Verboncu, Ioan. Fundamentele
managementului organizaţional/www.ase.ro/biblioteca
digitală;
Burlacu, Natalia; Cojocaru Vadim. Management.
Chişinău, ASEM, 1999.
Bibliografia în limba rusă
a cursului:





ГЕРЧИКОВА, И. Н. Менеджмент. М.: изд. ЮНИТИ,
1995.
МЕСКОН, М., АЛЬБЕРТ, М., ХЕДОУРИ, Ф. Основы
менеджмента. М: изд. «Дело», 1999. 800 с.
КРЕДИСОВ, А.И. История учений менеджмента.
Киев: Вира – Р, 2000.
СЫРБУ, И.Г. Менеджмент предприятия. Кишинев:
Изд. МЭА, 1999. 250 с.
ХРИЩЕВ, Е.И. Менеджмент фирмы. Кишинев: изд.
МЭА, 1997. 395 с.
Tema 2. Organizaţia şi
mediul său extern
2.1. Organizaţia ca obiect al exercitării
managementului
2.2. Funcţiile, tipologia şi responsabilitatea
organizaţiilor
2.3. Mediul extern al organizaţiei
2.1. Organizaţia ca obiect al
exercitării managementului


Organizaţiile economice - sau intreprinderile,
societăţile comerciale etc. – reprezintă verigile
de bază ale unei economii naţionale, ca de altfel
şi ale intregii economii mondiale.
Funcţionarea lor este rezultatul acţiunilor asupra
mediului intern şi asupra condiţiilor de natură
economică, socială, tehnică, ecologică etc. care
caracterizează mediul ambiant, respectiv al
conducerii sau managementului acestora.


Organizaţia este o asociaţie de oameni cu
concepţii sau preocupări comune, uniţi conform
unui regulament sau unui statut, în vederea
depunerii unei activităţi organizate.
Organizaţia este un grup de două sau mai
multe persoane care lucrează împreună,
pentru a-şi atinge anumite scopuri,
obiective asumate.
Întreprinderea poate fi considerată ca
o unitate economică ce produce sau
distribuie bunuri şi servicii, utilizând o serie
de resurse – materiale, financiare, umane
şi informaţionale.
+
+
+
Elementele care caracterizează o
organizaţie sunt:




Obiectivele, strâns legate de crearea sa, de
misiunea acesteia, exprimă, într-o formă
concretă şi măsurabilă, scopurile activităţii;
Resursele necesare desfăşurării activităţii;
Planul sau programul de activitate necesar
realizării obiectivelor propuse;
Conducerea (managementul).
Obiectivele, strans legate de crearea sa, de
misiunea acesteia, exprimă, intro forma concretă
şi măsurabilă, scopurile activităţii; acestea pot fi:



- generale, corespunzând rolului (sau misiunii)
întreprinderii. Ele sunt fixate pentru perioade lungi de
timp;
- derivate, eşalonate astfel încât realizarea lor prealabilă
să conducă treptat spre atingerea obiectivelor generale;
realizarea lor constituie obiectul diferitelor funcţiuni ale
intreprinderii;
- specifice, care condiţionează realizarea obiectivelor
derivate şi sunt fixate pentru fiecare activitate în parte
sau pentru fiecare compartiment al intreprinderii.
Resursele necesare desfăşurării activităţii sunt:




materiale (utilaje, materii prime, unelte, mobilier
etc.);
financiare (capital propriu, credite, surse atrase
etc.);
umane (ansamblul angajaţilor, ca număr şi
structură, cu toate nevoile, motivaţiile,
cunoştinţele, experienţa, atitudinile, abilităţile,
interesele lor);
informaţionale (informaţii propriu-zise şi
tehnologia aferentă).
Întreprinderea este un sistem
complex, deschis şi dinamic
Figura. Întreprinderea ca sistem
Ieşiri
Intrări
- Capital
- Resurse
materiale
- Tehnologii
- Muncă
- Cunoştinţe
- Valori
Sistemul
întreprinderii
- Dividende
- Valori
- Bunuri şi servicii
- Satisfacţie
- Stimă
- Riscuri, pierderi
- Inechitate, etc.
Sistemul întreprinderii poate fi
caracterizat de următoarele trăsături:



este un sistem social, cuprinzând un ansamblu de
activităţi umane cu o finalitate bine determinată şi care
dau viaţă tuturor elementelor tehnice, tehnologice şi de
altă natură;
este un sistem tehnico-productiv, având la bază o
serie de activităţi care au ca scop obţinerea unor bunuri
şi/sau servicii, folosind în acest scop un ansamblu de
mijloace materiale, tehnice şi tehnologice;
este un sistem economic care, prin natura activităţilor
desfăşurate: aprovizionare, desfacere, creditare, plata
unor taxe şi impozite etc., îşi atinge scopul de a oferi
bunuri şi servicii pe care societatea le cere, într-o
anumită cantitate şi de o anume calitate, şi de a obţine
profit.
2.2. Funcţiile, tipologia şi
responsabilitatea organizaţiilor
Conceptul de funcţie, propus de H. Fayol (1916)
conţine 6 funcţiuni esenţiale:






tehnică (a produce),
comercială (a cumpăra şi a vinde),
contabilă (a contabiliza),
financiară (a finanţa),
de securitate (a bunurilor şi persoanelor),
administrativă (funcţia de conducere a organizaţiei)
Definiţie:
Funcţia întreprinderii reprezintă
ansamblul activităţilor în cadrul cărora
se folosesc tehnici specializate în
vederea realizării obiectivelor derivate,
rezultate din obiectivele generale ale
organizaţiei.
Activităţile întreprinderii se grupează in
următoarele funcţii:
Cercetaredezvoltare
Financiarcontabilă
Personal
Producţie
Funcţiunile
întreprinderii
Comercial
ă
Marketing
Majoritatea specialiştilor grupează activităţile
intreprinderii in următoarele funcţii:






cercetare-dezvoltare: cercetarea produselor, serviciilor, tehnologiilor;
proiectarea produselor; realizarea proiectelor de investiţii; dezvoltarea
capacităţilor de producţie; etc.;
producţie: programarea, lansarea şi urmărirea producţiei; fabricaţia
produsului sau prestarea serviciului; controlul tehnic de calitate; transportul
intern etc.;
marketing: ansamblu de activităţi practice, programate şi organizate prin
utilizarea unor metode şi tehnici ştiinţifice, respectiv a unui instrumentar
specific;
comercială: aprovizionarea, desfacerea produselor şi serviciilor; serviciile
postvanzare; incheierea şi urmărirea derulării contractelor; gestiunea
stocurilor; depozitarea; transportul exterior; publicitatea etc.;
financiar-contabilă: planificarea şi execuţia financiară; controlul financiar
intern; contabilitatea; analiza economico-financiară a rezultatelor etc.;
personal (resurse umane): analiza şi evaluarea posturilor; gestiunea
previzională a personalului; recrutarea şi selecţia; integrarea
socioprofesională; evaluarea performanţelor salariaţilor; promovarea;
gestiunea carierei; remunerarea; instruirea şi dezvoltarea profesională;
activităţi şi servicii cu caracter social; motivarea etc.
Tipologia organizaţiilor
A. După forma juridică, pot fi delimitate următoarele
tipuri de întreprinderi:



întreprinderea publică - este cea în care statul sau unele
colectivităţi publice deţin proprietatea asupra patrimoniului, având,
de regulă, şi iniţiativa înfiinţării ei;
întreprinderea semipublică - în care puterea publică deţine doar o
parte din patrimoniu şi din conducerea şi controlul activităţii; formele
concrete de existenţă ale acesteia sunt: concesiunea, prin care
puterea publică deleagă o întreprindere privată să administreze un
serviciu public; societatea în proprietate mixtă, în care capitalul este
deţinut de stat şi de persoane particulare;
întreprinderea privată - este cea al cărei patrimoniu aparţine unei
persoane sau unui grup de persoane, având totală independenţă in
orientarea şi administrarea afacerii.
Tipologia organizaţiilor
B. După scopul înfiinţării şi modul de funcţionare, pot
exista:



regii autonome;
societăţi comerciale, care sunt persoane juridice ce efectuează
activităţi de producţie şi comercializare a produselor şi/sau
serviciilor, în scopul obţinerii de profit; ele pot fi de stat sau
particulare (private);
organizaţii nonprofit, create în scopul sprijinirii unor activităţi de
natură socială, educaţională, religioasă sau alte asemenea servicii
necomerciale, fără a se urmări obţinerea profitului; unele muzee,
şcoli particulare, activităţi de caritate funcţionează sub această
formă. Aceste organizaţii sunt supuse unor reglementări speciale,
diferite de celelalte categorii.
Tipologia organizaţiilor
C. După numărul proprietarilor şi modul de constituire
şi exploatare a patrimoniului, întreprinderile pot fi
grupate in:


întreprinderi private individuale, aflate în proprietatea unei
singure persoane fizice, care poate să utilizeze unul sau mai mulţi
salariaţi şi care este în totalitate responsabilă de bunurile
întreprinderii.
- întreprinderea impersonală (cu un singur acţionar)
- întreprinderea familială
- întreprinderea cooperatistă
întreprinderi societare, caracterizate prin împărţirea între mai
multe persoane a capitalului divizat în titluri de valoare numite fie
acţiuni, fie părţi sociale, precum şi a profitului obţinut, proporţional cu
mărimea capitalului investit de către fiecare persoană.
Tipologia organizaţiilor
D. În funcţie de apartenenţa naţională, întâlnim:



întreprinderi naţionale, al căror patrimoniu se află
integral în proprietatea membrilor unei anumite ţări;
întreprinderi multinaţionale, al căror patrimoniu
aparţine unui grup economic cu caracter internaţional şi
ale căror subunităţi sau divizii işi desfăşoară activitatea
în două sau mai multe ţări;
firmele joint-venture, create prin participarea cu capital
în proporţii diferite a unor persoane fizice sau juridice din
două sau mai multe ţări.
Tipologia organizaţiilor
E. După dimensiuni (respectiv, mărimea factorilor de
producţie – capital financiar şi tehnic, forţa de
muncă utilizată), întreprinderile pot fi grupate în:


întreprinderi mari, caracterizate printr-un grad mare de diversitate
a activităţii, resurse financiare importante, un număr important de
lucrători, organizare pe un număr mare de niveluri ierarhice sau pe
subsisteme (subunităţi, filiale ş.a.)
întreprinderile mici şi mijlocii, încadrate astfel după anumite
criterii precise, dar neuniforme de la o ţară la alta; criteriile se referă
în general la numărul de angajaţi şi uneori la cifra de afaceri în mai
toate ţările europene, precum şi în SUA, însă limitele sunt diferite.
Tipologia organizaţiilor
F. În funcţie de "forţa conducătoare" care defineşte
profilul activităţii unei organizaţii, distingem
organizaţii:





axate pe produs, a căror succes are de multe ori la origine reuşita
unui produs sau serviciu;
axate pe profit - sunt, în general, cele din sectorul financiar,
companii care controlează alte companii mai mici sau organizaţii de
marketing;
axate pe personal - tind să considere furnizarea de locuri de muncă
drept raţiunea principală a existenţei lor;
axate pe client, flexibile, nebirocratice, cu o structură
descentralizată, dornice să asculte şi să inţeleagă nevoile clienţilor;
sunt considerate cele mai bune modele;
caritabile, etnice şi religioase, a căror forţă conducătoare este in
general explicită şi corect inţeleasă de angajaţi şi clienţi.
Un manager trebuie să aibă în vedere
responsabilitatea economică, respectiv
realizarea unui profit cât mai mare pentru
acţionari,
 responsabilitatea socială a firmei, faţă
de alte grupuri sociale sau mediul natural.

Există două modele care definesc atitudinea
managementului faţă de responsabilitatea socială:


Modelul economic - evidenţiază faptul că societatea va
beneficia mai mult de pe urma activităţii eficiente a
întreprinderilor, respectiv a pieţei unor produse profitabile
de care ea are nevoie.
Modelul socio-economic - subliniază faptul că
managerii sunt responsabili nu numai faţă de acţionari
(proprietari), ci şi faţă de clienţi, angajaţi, furnizori şi, în
general, faţă de societate. Deciziile acestora nu trebuie
focalizate doar pe profit, ci şi pe implicaţiile lor sociale.
Comparaţie între modelul economic şi cel
socio-economic
Responsabilitatea
socială
Modelul
economic
Modelul socioeconomic
Pune accentul pe:
1. Producţie;
2. Exploatarea
resurselor naturale;
3. Rezultate
economice;
4. Interesele firmei
sau ale conducerii;
5. Implicare minoră a
guvernului.
1. Calitatea vieţii;
2. Conservarea
resurselor naturale;
3. Rezultate
economice şi sociale;
4. Interesele firmei şi
ale comunităţii;
5. Implicare activă a
guvernului
În realitate, puţine firme sunt apreciate ca
acţionând pur economic sau pur socioeconomic; cele mai multe au ales o cale
de mijloc între cele două modele. Oricum,
societatea în care trăim aşteaptă în
general o anumită implicare socială din
partea organizaţiilor.
2.3. Mediul extern
al organizaţiei

Pentru o bună conducere a unei
organizaţii, pentru atingerea obiectivelor
sale, este necesară înţelegerea relaţiilor
sale cu mediul înconjurător, precum şi a
obligaţiilor şi responsabilităţilor pe care un
manager trebuie să şi le asume, în virtutea
acestui rol şi acestei relaţii.
Componentele mediului extern al firmei,
privit în complexitatea sa, sunt sugerate in
figura:
Etică, morală
Evenimente
politice
Credinţe
Tendinţe
demografice
Mass-media
Concurenţi
Populaţie
activă
Reglementări
şi taxe
Negocieri,
tratate
Organizaţia
Condiţii
economice
Tehnologii
Investitori
Mişcări
sociale
Valori şi legi
Probleme
sociale
Simboluri
Mediul extern al organizaţiei constă din
patru sectoare: social, economic, politic şi
tehnologic (figura).
Mediul social
(cultura, valori,
populaţie,
organizare socială)
Mediul
economic
(condiţii ale
producţiei şi
distribuţiei)
Organizaţia
Mediul tehnologic
(mijloace şi metode
de producţiei, resurse,
comunicaţii,
cunoştinţe)
Mediul politic
(influenţe, legi,
politici
publice,
guvernare)
Mediul social




Cultura şi diferenţele culturale dintre naţiuni îşi pun
serios amprenta asupra mediului internaţional de afaceri.
Valorile. Una din "funcţiile" valorilor este aceea de a
pune în lumină ceea ce credem noi cu adevărat că
merită: banii, moralitatea sau mediul natural etc.
Demografia. Simple schimbări demografice pot avea
influenţe majore asupra mediului de afaceri.
Nivelul educaţiei. Oamenii instruiţi sunt mai exigenţi in
ceea ce priveşte produsele şi serviciile pe care le
achiziţionează, pretind informaţii mai detaliate, sunt mai
activi în susţinerea propriilor drepturi de consumatori.
Mediul economic




Mediul economic extern include condiţiile globale,
naţionale şi locale ale producţiei şi distribuţiei.
La nivel naţional, de exemplu, politica monetară a
statului, mărimea datoriei externe, rata dobanzii,
obiceiurile de consum sunt elemente care işi pun
amprenta asupra activităţii intreprinderilor.
In plus, o influenţă majoră o au condiţiile economice de
pe plan local: disponibilităţile de forţă de muncă, nivelul
şi varietatea taxelor locale, precum şi climatul general al
creşterii sau declinului economic.
Mediul economic global afectează atat afacerile interne,
cat şi pe cele internaţionale. Multitudinea relaţiilor
economice dintre naţiuni, intercondiţionarea politicilor
monetare naţionale, dependenţa de aceleaşi resurse
ş.a.m.d.
Mediul politic
Acesta se referă la procesele şi structurile de
guvernare a societăţii. Principalele sale
componente sunt legile şi politicile publice,
impreună cu modalităţile prin care ele devin
operaţionale. Alte elemente ale mediului politic
sunt procedurile electorale, orientarea politică a
administraţiilor centrale şi locale, activitatea
grupurilor de presiune, structura şi activitatea
agenţiilor guvernamentale, acţiunile judiciare,
precum şi raportul forţelor militare pe plan
internaţional.
Mediul tehnologic



maşini: instrumente fizice, precum linii de asamblare,
reţele electrice, computere, telefoane, motoare ş.a.m.d.,
care uşurează munca oamenilor, măresc productivitatea
muncii, precum şi calitatea produselor şi serviciilor;
acestea, de regulă, sunt cele mai mari consumatoare de
capital;
metode: instrumente operaţionale utilizate pentru a
conduce organizaţiile şi salariaţii acestora; ele se referă
la structuri organizaţionale, proceduri, politici, sisteme de
control, procese de producţie şi metode sau stiluri de
conducere;
cunoştinţe: instrumente mentale care includ concepte,
teorii, ipoteze ştiinţifice care ajută in organizare, analiză,
inţelegerea muncii şi a rolului său in societate.
Un conducător este necesar să fie în
permanenţă informat despre procesele
tehnologice, rezultatele cercetării
ştiinţifice, noile invenţii etc., dar trebuie şi
să-şi îmbogăţească cunoştinţele
profesionale şi să-şi perfecţioneze
abilităţile, astfel încât să poată utiliza
aceste informaţii în beneficiul organizaţiei.
Pentru seminar:



Găsiţi definirea organizaţiei după diferiţi savanţi cu
evidenţierea numelui savantului, anul şi denumirea
lucrării în care a apărut definiţia;
Prezentaţi funcţiunile organizaţiei propuse de diferiţi
savanţi cu evidenţierea numele savantului şi conţinutul
funcţiunilor;
Prezentaţi tipuri de întreprinderi în Republica Moldova
după legislaţia în vigoare, cu evidenţierea principalelor
caracteristici.
Vă mulţumim pentru atenţie !