Transcript germania4

MINUNI ALE CIVILIZAŢIEI
ŞI ALE NATURII
(Europa Centrală:Germania)
Profesor Cornelia Cucu
Liceul cu Program Sportiv
Bacău
Palatul Zwinger din Dresda
Iniţial,numele tinde să păcălească(Zwinger,în germană semnifică fortăreaţă, închisoare, cuşcă). De fapt, el se referă la una
dintre cele mai mari realizări arhitecturale ale barocului saxon,
un loc unde August al II-lea cel Puternic, prinţ elector al
Saxoniei şi rege al Poloniei organiza petreceri extravagante.La
origini însă, Zwinger chiar a fost un fel de “cuşcă” întrucât, în
spaţiul dintre zidul exterior şi cel interior al fortăreţei,uneori
erau ţinute animale sălbatice. Prin 1700, construcţia a fost
modificată devenind un loc de distracţie. Dar numele,Zwinger,
s-a păstrat , chiar şi după ce August cel Puternic a ridicat aici
un fel de amfiteatru de lemn, construit anume pentru festivităţile în cinstea vărului său,regele Frederic al IV-lea al Danemarcei, care a vizitat Dresda în 1709. Pasiunea regelui pentru portocali, foarte costisitori pe atunci, l-a dereminat pe prinţul elector să construiască o seră pentru arborii exotici.
Arhitectul Matthaeus Daniel Poppelmann a conceput, două
galerii acoperite, cu un singur etaj, unde a plantat sensibilii
portocali. Acesta a fost începutul unei perioade de construcţie
de 16 ani, la care şi-a pus amprenta şi sculptorul Balthasar
Permoser.În jurul unei platforme de festivităţi, de 116 /2 300 m,
s-a ridicat un întreg complex de clădiri baroce.Pavilionul, terminat în 1718,este cea importantă clădire de la Zwinger şi una
dintre realizările remarcabile ale arhitecturii europene.Graţie
contururilor elegante,clădirea dă impresia de mişcare,iar şirurile de busturi, sculptate de Permoser şi reprezentând zei şi eroi,
răsar din zidurile ridicate din gresie de Elba.Faţada centrală se
avântă, încununată fiind de statuia lui Hercules Saxonicus de
pe acoperişul pavilionului,eroul stând gârbovit sub greutatea
unui glob pământesc. Pavilionul este susţinut de piloni acoperiţi
de stucaturi ornamentale.Arcadele sale rotunjite l-au inspirat pe
Gottfried Semper în construirea galeriei de arta, între 18471854, în care se afla şi sala de arme a lui August cel Puternic.
Palatul Sanssouci
Numele spune totul: sans souci-”fără griji”. Acesta e numele pe
care regele Prusiei, Frederic al II-lea , l-a dat palatului pe care
l-a inaugurat, cu un fastuos banchet , la 1 mai 1747.Aici, regele
se retrăgea pentru odihnă şi pentru a scăpa de rigorile curţii de
la Potsdam, dedicându-se pasiunilor sale: muzica şi dezbaterile
filozofice cu savanţi şi scriitori. Frederic cel Mare era un regefilosof , cu o formaţie de artist şi un program de guvernare inspirat de iluminismul francez. Schloss Sanssouci a devenit , în
scurt timp, sediul guvernului regal, chiar dacă fusese conceput
ca un loc retras şi nu era potrivit activităţilor administrative.
Exista deja o vie, când Knobelsdorff a început , în aprilie 1745,
construirea unui mic palat. În zona de primire, pe unde treceau
trăsurile, o colonadă semicirculară asigura delimitarea, iar dinspre grădină, o scară elegantă îşi desfăşura cele 132 de trepte
până la castel.
Arhitectul a reuşit să dea clădirii de culoare ocru-gălbui şi încununată de o cupolă arămie un farmec pastoral, intim şi luminos.
Micul castel nu avea decât 12 camere. Una dintre cele mai frumoase era camera de muzică, cu decoraţiuni murale în stil rococo. În Sala de Marmură, cu cele 16 coloane duble şi cupola
aurită, Frederic al II-lea aduna artişti, filozofi şi savanţi- printre
care şi Voltaire-la faimoasa “masă rotundă”. Tot Knobelsdorff a
proiectat şi primul parc de la Sanssouci. Grădina, cu vase decorative, sfincsi şi pavilioane, cu grote, fântâni, izvoare şi temple,
apare ca un senzual contrapunct baroc, la rigoarea militarismului prusac.Parcul de circa 399 de hectare adăposteşte câteva
clădiri comandate special de Frederic al II-lea. În timpul domniei
sale a fost adăugată galeria de statui, casa de oaspeţi Neue
Kammern, poarta cu obelisc şi Casa chinezească a Ceaiului.
Ultimul mare proiect a fost Noul Palat,construit între 1763-1769.
Întinse grădini conduc spre acest magnific palat, celebrare a
forţei Prusiei după Războiul de Şapte Ani.
Falezele de cretă din Insula Rugen
Rugen este cea mai mare insulă germană din Marea Baltică,
care se găseşte lângă coasta Pomeraniei. Se poate spune că
poarta insulei este oraşul hanseatic Stralsund, insula fiind legată de continent printr-un dig. Lungimea insulei, pe direcţia nordsud, este de 52 km, lăţimea maximă fiind în sudul insulei, de
41 km. Suprafaţa insulei este de 926 km². Lungimea totală a
ţărmurilor însumează 574 km, insula având o formă neregulată.
De pe coastele abrupte ţi se oferă o minunată panoramă a Mării
Baltice şi a falezelor de la Wissower Klinken. Bolovani imenşi şi
trunchiuri uscate de copaci , pe plaja Stubnitz, fac plimbarea
destul de anevoioasă. Numai de aproape poţi surprinde măreţia
falezelor de calcar, ale căror straturi succesive s-au format, în
decursul a milioane de ani, din scheletele calcaroase, solzii şi
carapacele a nenumărate vieţuitoare minuscule.
Stubbenkammer, de pe insula Rugen , este una dintre cele
mai frumoase zone de pe coasta Mării Baltice. Cea mai cunoscută stâncă de la Stubbenkammer este Tronul Regelui, care
are 117 metri înălţime.Anual, peste 300 000 de vizitatori urcă
scările înguste până la o platformă de 200 de metri pătraţi,
amenajată cu mai mult de 300 de ani în urmă, efortul lor fiind
răsplătit de priveliştea unică a falezelor de cretă şi a mării.De la
jumătatea secolului al XIX-lea, calcarul de Rugen este materia
primă pentru fabricarea pigmenţilor, a porţelanului sau a pastei
de dinţi.
Pentru a proteja coasta, în 1990, a fost înfiinţată Rezervaţia
Naturală Jasmund. Cele 3 000 de hectare ale sale includ
2 000 de hectare de pădure, lăsate pe cât posibil în starea lor
sălbatică, circa 500 de hectare din Marea Baltică şi 500 de
hectare de stânci de calcar, mlaştini şi păşuni.
Lubeck
Nici un alt oraş din nordul Europei n-a fost gândit atât de ostentativ burghez ca această veche metropolă baltică şi nicăieri în
lume , goticul n-a fost transpus în cărămidă ca în aşezarea de
pe râul Trave.Este adevărat că începuturile au fost modeste.
Liubice era o fortăreaţă slavă, nesemnificativă, distrusă în 1138,
dar importanţa ei a început să crească atunci când, în anul
1159, Henric Leul, ducele Saxoniei şi al Bavariei, a fondat un
oraş cu acelaşi nume pe o insulă prinsă între râurile Trave şi
Wakenitz. Cincisprezece ani mai târziu, Henric aşeza cu mâna
lui piatra de temelie a unei viitoare enorme biserici. Curând
după aceasta, comercianţii din Lubeck au început să fie din ce
în ce mai activi în zona Mării Baltice.
Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, urbea a ajuns la apogeul
dezvoltării sale, devnind liderul Ligii Hanseatice. Frumosul oraş
de pe Trave a fost şi locul înfloririi unei arhitecturi exemplare.
Aproape toate oraşele hanseatice şi-au construit bisericile şi
primăriile după modelul Lubeck-ului. Încă din 1276, unicul
material de construcţie permis era cărămida şi, graţie acestei
hotărâri, nu au izbucnit incendii, iar oraşul s-a putut dezvolta
continuu, devenind visteria întregului nord european.Privind
din cel mai înalt punct al Bisericii Sf. Petru, poţi observa planul
în tablă de şah al vechiului oraş hanseatic. Turlele gemene sunt
ascuţite ca două vârfuri de munte , disputându-şi întâietatea în
privinţa înălţimii cu cele solide ale Bisericii Sf. Maria,care,la
rându-le , concurează cu Primăria. Această ultimă clădire, un
adevărat palat, cu acoperişul din ceramică glazurată,cu bolţile
în stil renascentist şi cu încăperi în stil baroc,continuă să fie
inima acestui oraş autoguvernat.
Hamburg
“Oraşul antrepozitelor” din Hamburg este considerat un miracol
al arhitecturii universale.Clădirile de la sfârşitul sec. al XIX-lea,
constituie cel mai mare complex de depozite din lume.Totul a
pornit de la o acută criză financiară.Otto von Bismarck făcea
presiuni asupra senatului hamburghez, încă din 1879, să adere
la sistemul vamal german,dar,negustorii se opuneau, întrucât
Hamburgul nu percepea nici o taxă vamală. S-a ajuns la o soluţie de compromis,care să păstreze privilegiul respectiv.În regim
de porto-franco (port liber), s-au creat spaţii scutite de taxe
pentru depozitarea şi transferul mărfurilor,aceste taxe urmând a
fi percepute doar atunci când destinaţia era Germania.
Ca amplasament pentru noul port liber a fost ales vechiul cartier
al ţesătorilor având o poziţie extrem de avantajoasă datorită
canalelor care traversau zona, şi care erau aproape atât de
vechiul port, cât şi de oraş.
Noul oraş-depozit ,în care au fost implicaţi patruzeci şi doi de
arhitecţi,a fost construit între anii 1882-1888.Intrarea în portul
liber avea dimensiuni regale, iar podurile bogat ornamentate cu
motive medievale traversau un canal lat de 75 de metri.Toate
antrepozitele au fost construite pornind de la acelaşi concept:
sprijinite pe piloni solizi, fundaţiile şi pivniţele susţineau patru
sau cinci etaje.Zidurile, extrem de groase, asigurau o izolare
perfectă atât vara cât şi iarna.Fiecare depozit fusese conceput
astfel încât permitea un acces dublu, atât de pe apă, cât şi de
pe uscat.Scripeţi susţinuţi de grinzi solide descărcau mărfurile,
care ajungeau în depozite prin deschiderile existente în ziduri.
Arhitecţii au acordat o importanţă deosebită şi aspectului estetic al noului port: turnuri de diferite mărimi răsăreau din arama
acoperişurilor, arcuri romanice susţineau ferestrele şi scările de
incendiu, construite din oţel, faţadele aveau platforme-balcoane
în stil italian , întregul ansamblu fiind considerat ca o catedrală
a comerţului.
Parcul Naţional Waddenzee
Mulţi dintre turiştii care merg prima dată să vadă Marea Nordului,au surpriza de a nu găsi marea la locul ei,în schimb, pot vedea o “plajă” lată de câţiva kilometri, alcătuită , în principal, din
nisipuri cenuşii. Fenomenul este cauzat de mareele generate
de atracţia gravitaţională a Lunii. Fluxul şi refluxul se întâlnesc
în aproape toate mările, dar niciunde n-au dus la apariţia unui
peisaj asemenea celui de la Waddenzee, pe ţărmul Mării
Nordului. Zona nu include doar întinderi de ape protejate de
valuri şi traversate de canale naturale, ci şi dune, plaje şi insule.
Ea este unică în lume,fapt pentru care a fost declarată în 1985,
rezervaţie naturală.O vedere de sus permite o privire asupra
întregului ecosistem: canale mari şi mici traversează zona;
acolo unde apa se retrage mai încet, se formează bancuri de
mâl, iar unde curentul este mai puternic, apar praguri de nisip,
refugiul preferat al focilor.
Întâlnim diferite tipuri de bancuri( de mâl, de nisip sau mixte)
care au apărut pe suprafeţe întinse acoperite de păpurişuri şi
mlaştini, apărate de dune, care , dupa ultima glaciaţiune, când
nivelul Mării Nordului a crescut, au fost inundate şi acoperite cu
un sol fertil. În locurile în care erau doar inundaţii ocazionale,
în timpul fluxului de primăvară, s-au format plaje nisipoase
şi sărături. Pe solurile respective cresc acum tot felul de specii
de plante robuste,în funcţie de depărtarea faţă de mare.Deşi, la
prima vedere, peisajul nu pare prea ospitalier, ba chiar arată ca
un loc sterp, realitatea este alta. Două mii de specii de animale
trăiesc în această zonă, care pulsează de viaţă: în timpul
refluxului, se pot auzi miriadele de viermi, melci, scoici şi crabi
care caută hrană, locul fiind o binecuvântare, doarece algele cu
care se hrănesc se găsesc din abundenţă.Pe de altă parte, în
cadrul lanţului trofic, crabii şi viermii sunt prada altor nenumărate animale din Waddenzee, de la peşti şi până la foci.
Catedrala din Koln
Catedrala este simbolul Koln-ului, cunoscută în toată lumea
drept monumentul de arhitectură cel mai faimos din Germania.
Încă din Evul Mediu i se spunea “catedrala tuturor catedralelor”,
iar la mijlocul secolului al XIX-lea a devenit “sanctuar naţional
german”.Când, la 15 octombrie 1880, ultima operaţiune de constructie se încheia, prin plasarea unei cruci pe turnul sudic, trecuseră deja 632 de ani de când se aşezase piatra de temelie.
Ca model pentru spaţiul rezervat corului şi pentru transept,
s-a folosit Catedrala de la Amiens, iar forma navei a fost inspirată de o altă biserică din Koln, datând din secolul al XII-lea.În
septembrie 1322, arhiepiscopul Heinz von Virneburg a putut
sfinţi spaţiul destinat corului, chiar dacă restul nu era încă
terminat.
În 1560, lucrările la construcţia catedralei au fost sistate datorită “spiritului vremii”: epoca modernă tocmai începea şi nu mai
era loc pentru clădiri de dimensiuni atât de mari.Lucrările vor fi
reluate în secolul al XIX-lea, când catedrala a fost declarată
“sanctuar naţional”, iar regele Frederic al IV-lea, în 1842, a aşezat el însuşi prima piatră la fundaţia faţadei sudice a transeptului, construcţia fiind terminată după 38 de ani.Maiestuoase,cele
două turnuri ale Catedralei din Koln se ridică elegante spre cer.
Turnul de nord, înalt de 157,38 m, îl depăşeşte pe cel sudic cu
7 cm.Catedrala are cele mai întinse faţade dintre toate bisericile creştine.Contraforturile sunt proprii stilului gotic.Dintre cele
trei portaluri,doar portalul Sf. Petru,este medieval,celelalte două
aparţinând sec. al XIX-lea, ca şi sculpturile care le decorează.
Când intri în catedrală, te domină spaţiul zvelt, plin de nobleţe
al navei centrale,lungă de 119 m.Printre obiectele de artă semnificative se află Crucea lui Gero, un crucifix din sec. al X-lea.
Biserica Wieskirche
Totul a început în iunie 1718,când Maria Lory,deţinătoarea
unei statuii de lemn care îl reprezenta pe Iisus biciuit,statuie venerată în timpul procesiunilor din Vinerea Mare în satul Steingaden din Bavaria,a adus vestea că statuia făcea vindecări miraculose iar din ochii lui Iisus curgeau lacrimi.Datorită numărului mare de pelerini ,Hyazinth Gassner, stareţul mănăstirii de la
Steingaden, a decis construirea unui sanctuar.Între anii 17451754 a fost ridicată ,în mijlocul colinelor de la poalele Alpilor
una dintre cele mai rafinate opere ale rococo-ului bavarez.
Construcţia a costat 180.000 de mărci, fiind opera arhitectului
Dominikus Zimmermann. Acesta a conceput biserica de pelerinaj ca pe o structură având în centru un oval, cu faţade sobre,
care, într-un spaţiu adiacent, cel al corului, adăpostea miraculoasa statuie .
Arhitectul a dat o deosebită importanţă îmbinării armonioase a
formelor cu jocul culorilor şi al luminii care inundă nava prin
douăzeci de ferestre mari.Opt perechi de coloane susţin bolta
imensă, o bijuterie reprezentând cerul divin,frescele care o
acoperă, fiind pictate în trompe l’oeil ,mesajul pe care îl primesc pelerinii fiind următorul: cei care trăiesc în umilinţă şi
credinţă vor primi iertarea păcatelor. Ornamentaţia pereţilor şi
basoreliefurile, stucatura bogată şi iluzia creată de tehnica
picturală a frescelor alegorice organizează spaţiul asemenea
notelor dintr-o partitură muzicală. Astfel, dacă în nava centrală
s-au folosit armonii de alb, albastru şi auriu, coloanele de marmură de lângă altare sunt de un roşu cald,luminos,simbolizând
sângele vărsat de Iisus pentru salvarea umanităţii.Wieskirche
a fost redescoperită şi recunoscută ca operă de artă abia la
începutul sec. al XX-lea şi de atunci , edificiul nu este numai
loc de pelerinaj, ci şi o mare atracţie pentru numeroşi turişti.
Castelul Neuschwanstein
Devenit rege al Bavariei la vârsta de 18 ani, Ludovic al II-lea
şi-a pierdut repede interesul pentru politică,devenind chiar
excentric, ocazie propice pentru a construi trei castele impunătoare: Neuschwanstein, Herrenchiemsee şi Linderhof.Chiar în
dormitorul de la Neuschwanstein, regele a fost declarat oficial
nebun, extravaganţa şi bănuita sa homosexualitate îngrijorând
guvernul bavarez, iar trei zile mai târziu a fost găsit , împreună
cu doctorul său, înecat în Lacul Starnberg din apropierea palatului. Acest palat este cel mai impunător şi mai cunoscut din
cele ridicate de regele Ludovic al II-lea , fiind un adevărat basm
devenit realitate. Richard Wagner, în Das Rheingold (Aurul
Rinului) dedică o odă Castelului Neuschwanstein şi celui care
l-a comandat, regele Ludovic al II-lea al Bavariei.
Prietenia mistică, exaltata dintre cei doi mari romantici nu este
nicăieri mai palpabilă decât în acest castel, construit într-un
peisaj de vis, în Munţii Allgau, părând încarnarea unei poveşti
germane cu zâne.Planurile castelului au fost inspirate din decorurile operelor wagneriene Lohengrin şi Tannhauser, cât şi
din legendele ce înconjoară Castelul Wartburg din Munţii Pădurea Turingiei.”Noul Wartburg” a fost construit între 1859-1892,
de către arhitecţii Eduard Riedel, Georg Dollmann şi Julius
Hofmann. Clădirea principală, un palat cu patru etaje, are la
parter sălile oficiale şi camerele destinate personalului. Urcând
scările în turnul mare,înalt de 60 de metri, se intră în camerele
regale, somptuos decorate cu fresce reprezentând scene cavalereşti din Evul Mediu. Temele romantice devin aproape obsesive în Sangersalle, cea mai mare încăpere din castel, unde se
desfăşurau festivaluri muzicale şi care i-a inspirat lui Wagner
opera Tannhauser.
Regele s-a depărtat de “linia
wagneriană” doar într-un singur caz: sala tronului, care
este şi altfel mobilată: spaţiul
este conceput în stil bizantin,
centrat pe o formă ampla de
coroană , de felul coroanei
imperiale bizantine. 139 de
trepte de marmură de Carrara
duc la un portal, unde trebuia
să fie amplasat tronul regelui,
realizat din aur şi fildeş. Castelul de vis a costat milioane
de mărci aur.
Bibliografie:
1. www.wikipedia.org
2. xxx, 100 de minuni ale lumii, Editura Bic All,
Bucureşti,2004
3. xxx, Descoperă minunile lumii, Editura Readers
Digest, Bucureşti, 2006
4. xxx, 1000 de miracole ale naturii, Editura
Readers Digest, Bucureşti, 2008
5. Bedurfting,Friedemann,1000 de minuni ale
lumii, Editura Aquila’93, Craiova,2007
SFÂRŞIT